Paradoxal
de Ion Luca Caragiale
N-am inteles niciodata paradoxele prietinului meu, domnul Teofil. D-sa judeca toate d-andoasele; pentru fiecare imprejurare, la care suntem obicinuiti sa dam o explicare gasita gata, fara sa ne mai batem capul a umbla dupa inventiuni originale, Teofil gaseste o explicare cu totul deosebita. in toate este extravagant - dar unde e chiar absurd, e in morala.
Aceasta stiinta asa de pozitiva a suferit de la d. Teofil o completa rasturnare. Ce e bine la toata lumea la d. Teofil e rau, si viceversa. De exemplu, alaltaseara l-am vazut facand ceva, care m-a pus in mare mirare.
Exprimandu-mi acest sentiment al meu, d. Teofil s-a apucat sa-mi faca o teorie ridicula asupra datoriei ce are societatea fata cu virtutile si vitiile individului. Sa vedeti modul lui paradoxal. El sustine ca virtutile sunt pavezele si armele individului in lupta sa cu societatea, iar vitiurile ii sunt partile descoperite si vulnerabile.
De aci amicul meu conchide, cu spiritul lui sucit, ca societatea n-are nici o nevoie sa combata vitiurile indivizilor si sa le incurajeze virtutile - ba chiar dimpotriva, pentru ca virtutile individului sunt pagubitoare autoritatii ce trebuie sa exercite societatea asupra lui, pe cata vreme vitiile lui ii sunt ei folositoare. Ce dreptate este prin urmare sa pretinzi de la o societate sa-si cultive vrajmasii si sa-si combata sprijinitorii?
Eu, marturisesc drept, ca dupa astfel de paradoxe incetez de a mai discuta. Dar sa nu uit a spune faptul in urma caruia d. Teofil mi-a debitat ciudata d-sale teorie.
Amicul meu si eu ne intoarcem de la lucru pe aceeasi cale. Pe strada principala, pe care trecem noi, iesind din Podul Mogosoaiei, stau doi cersetori la doua colturi.
Eu dau din cand in cand cate un ban de cinci celui din stanga: e un om foarte cumsecade; nu umbla la carciumi; pe cata vreme cel din dreapta, ciungul - un fost masinist, care la un moment de chef si-a lasat mana sa i-o apuce un herestrau mecanic, este un stricat. Le dadeam la amandoi, mai-nainte; de cand am aflat insa ca ciungul nu face alta cu ce castiga decat betii si fumeaza tigari Regale m-am hotarat sa dau numai celui din stanga, care singur merita ajutor.
intalnindu-ma cu d. Teofil, am apucat tot pe un drum. Aproape de colturi eu am pregatit pentru nenorocitul meu gologanul, pe care i l-am si dat. D. Teofil i-a zis pur si simplu "iarta!", m-a luat de brat a trecut cu mine peste drum si a dat o bancuta ciungului cu nasul rosu.
Asta m-a revoltat.
- Cum? zic; dai bucuros cincizeci de bani unui betiv, unui vitios si nu te induri sa dai unui nenorocit de treaba un gologan?
- Se-ntelege.
- stii d-ta cam ce are sa faca cu bancuta d-tale?
- stiu! o sa bea o litra de pelin turburel si o sa cumpere trei tigari Regale.
- Ei! si-i dai?
- Tocmai de-aia-i dau. Eu imi fac o datorie sociala din incurajarea vitiilor.
si de aci, pe larg intreaga teorie expusa scurt mai sus.
- Care va sa zica...
- Care va sa zica - mi-a raspuns d. Teofil despartindu-ne - eu urmez strict morala sociala. Care este cel mai mare precept al moralei? caritatea! Ei? pentru individ, caritatea nu e un vitiu? Mi se pare ca fac bine fiind caritabil sa urmez de doua ori morala crestina, dand de pomana si incurajand si vitiurile altuia.
- Dar stii, d-le Teofil, ca nu e asa, ma iarta...
- Nu pot sa mai stau, cu toata buna vointa ce as avea sa te-ncurajez a discuta filozofie morala... m-asteapta la masa. La revedere.
Imposibil s-o scoti la capat cu d. Teofil.
Epoca, 8 dec. 1896
Paradoxal
Aceasta pagina a fost accesata de 2580 ori.