Tren de placere
de Ion Luca Caragiale
S-a hotarat, care va sa zica...
Madam' Georgescu - Mita Georgeasca - cu d. Georgescu - Mihalache - pleaca la Sinaia cu trenul de placere. insa, de mult madam' Georgescu a promis "puiului" sa-l duca odata si pe el la Sinaia; prin urmare, trebuie sa-l ia si pe puiul; dar puiul nu merge nicaieri fara "gramama"; prin urmare, si pe gramama trebuie s-o ia. Puiul este mititelul Ionel Georgescu, in etate de cinci anisori impliniti, unicul fruct pana astazi al amorului parintilor sai; iar gramama este cocoana Anica, mamita mamitichii puiului.
Trenul de placere pleaca din Gara de Nord sambata dupa-amiazi, la orele trei fara cinci. Sambata, asadar, de la amiazi, amandoua aceste doamne incep sa se pregateasca de plecare. Madam' Georgescu este pe deplin stabilita asupra toaletei sale: bluza vert-mousse, jupa fraise ecrasee si palaria asortata; umbreluta a rosie, manusile albe si demibotinele de lac cu catarama; ciorapii de matase vargati, in lungul piciorului, o banda galbena si una neagra, despartite cu cate un fir stacojiu. Cocoana Anica se-mbraca in negru, asa se-mbraca dumneei de cand a pierdut pe raposatul Nicula; coloare deschisa n-a mai purtat, decat acuma, de curand, barej conabiu la cap. Cat despre puiul, nici nu mai incape discutie - el va purta la Sinaia uniforma de ofiter de vanatori ca printul Carol. Pana sa potriveasca mamita pe madam' Georgescu, pana sa-mbrace pe puiul si sa-i puie sabia, iata ca s-a facut ceasul doua fara douazeci. La ceasurile doua fara un sfert, iata ca soseste si d. Georgescu cu un muscal cu cauciuc. Cum intra si da cu ochii de gramama, striga:
- Cocoana! inca n-ai plecat? sa stii c-ai pierdut trenul? Pana s-ajungi la tramvai, cum umbli d-ta; pana sa-l apuci, ca poate n-ai noroc sa-ti treaca tocmai atunci; pana sa ajungi la gara, - s-a ispravit! n-are sa te-astepte trenul pe dumneata...
Apoi, vazand pe gramama ca tandaleste cautand niste chei:
- N-auzi, cocoana, ca scapi trenul?
Cocoana Anica porneste, si madam' Georgescu dupa ea:
- Mamito, stii unde am vorbit sa ne-ntalnim: in salon de clasa-ntai... Ai auzit ?
Gramama a plecat sa caute tramvaiul. D. Georgescu cu familia si cu un cosulet elegant de provizii - salam, opt oua rascoapte, un pui fript, doua jimble, sare, piper, in sfarsit tot ce trebuieste - se urca in birja si:
- La gara, gaspadin!
De douazeci si cinci minute, familia Georgescu sta in salon de clasa-ntai, si gramama nu mai soseste. Ceasornicul arata doua si jumatate... Madam' Georgescu incepe sa devie impacienta. Trei fara douazeci si cinci... Mai sunt douazeci de minute; la casa se dau bilete, si cocoana Anica nu mai vine. D. Georgescu incepe a banui ca n-are sa trebuiasca a mai lua patru bilete, poate ca trei or s-ajunga, si porneste din salonul de asteptare sa mearga la ghiset. Dar in usa-ntalneste piept in piept pe gramama, care nu mai poate de gafaiala.
- Uf! nu mai poci! zice cocoana Anica.
Dar d. Georgescu ii numara parale potrivite pentru un bilet de dus si-ntors clasa III, si-i arata ghisetul respectiv.
Peste cateva minute, trenul zboara-nspre Carpati.
- Biletele, va rog, domnilor, zice politicos conductorul, intrand in primul vagon de clasa-ntaia.
D. Georgescu arata doua bilete.
- ... Mititelul... al dv. ? intreaba conductorul aratand pe ofiterasul de vanatori, care s-a suit cu picioarele pe bancheta de catifea.
- Da ! dar n-a-mplinit patru ani... Nu trebuie sa ne-nveti dumneata pe noi regula, zice madam' Georgescu.
Conductorul saluta politicos si trece mai departe.
- I-ai spus mamitii (intreaba discret madam' Georgescu pe consoartele dumneaei) sa bage de seama sa nu-i fure cineva cosul?
D. Georgescu da din cap si se multumeste sa zica numa:
- Hahi !
Mai discret inca, intreaba d. Georgescu pe consoarta d-sale:
- I-ai dat ceva parale?
Madam' Georgescu raspunde consoartelui tot asa de laconic cum i-a raspuns si dansul.
- Cat ?
Madam' Georgescu arata mana cu cele cinci degete rasfirate: cinci - adica, o bancuta.
Treizeci de bani, tramvaiul de la Zece Mese pana la gara: care va sa zica gramama are inca douazeci de bani pentru ca sa cumpere doua legaturi de visine la Comarnic. si-n adevar, le si cumpara, si le si mananca pe jumatate pana la Valea Larga, cu samburi cu tot. Trenul soseste la Sinaia regulat. Lume - destula. Dar cu toata-mbulzeala, cine stie sa-si faca un plan bine hotarat nu se rataceste niciodata. Familia Georgescu stie perfect ce are sa faca pas cu pas si minuta cu minuta. Astfel, madam' Georgescu, cu d. Georgescu si cu puiul se urca-n birja si merg drept la parc, unde muzica militara canta cadrilul Les petits cochons, sa se asigure de o odaie cu doua paturi la Regal; iar gramama cu cosul merge la Mazare, sa se asigure de o odaie cu un pat: e atat de aproape Mazare de gara, ca nu face pentru ca sa mai dai parale la birja. D. Georgescu insa da unui baiat un ban, sa duca dupa gramama cosul.
S-a intunecat... Lampile electrice incep a sclipi. Puiului i-e foame. D. Georgescu lasa pe madam' Georgescu pe o banca in aleea principala, unde e toiul promenadei de lume buna, si pleaca cu puiul la gramama. Fatalitate! La otel Mazare, i se spune ca n-a fost odaie goala si ca a trimes-o pe jupaneasa la otel Manolescu, devale. D. Georgescu coboara cu bravul ofiteras de vanatori, care este foarte obosit si flamand. La Manolescu, iar fatalitate! n-a fost odaie goala, si a trimis-o pe jupaneasa la otel Voinea, in Izvor. D. Georgescu suie cu bravul ofiteras, dupa ce i-a cumparat o franzela si i-a dat sa bea apa. Trecand spre Izvor, se abate prin parc sa spuie lui madam' Georgescu, nu cumva sa-si piarza rabdarea asteptandu-l... Fatalitate! Madam' Georgescu lipseste de pe banca. D. Georgescu lasa un moment pe puiul, care nu mai poate umbla, sa se odihneasca pe banca, face cativa pasi in sus, apoi in jos, sa gaseasca pe madam' Georgescu. Madam' Georgescu, nicaieri! Se-ntoarce sa ia pe puiul, sa-l duca la Voinea si sa se-ntoarca apoi in parc, unde trebuie pana-n fine sa gaseasca pe madam' Georgescu. Fatalitate! Puiul lipseste.
- Pardon, zice d. Georgescu catre un domn care sta pe banca, n-ati vazut un copilas frumusel, imbracat in uniforma ca printul Carol?
- Ba da... Acu a plecat cu o dama...
- Cu o dama inalta, cu bluza verzuie si cu jupa...
- N-am bagat de seama; dar am auzit ca dama-i zicea "puiule" si baiatul "mamitico".
- Pardon, incotro a pornit?
- incoace, raspunde domnul, aratand inspre Mazare. Dama zicea ca-l duce pe puiul la gramama.
D. Georgescu porneste inapoi la Mazare... Acolo i se spune - fatalitate! - ca madam' Georgescu a fost acum cu puiul si, negasind pe gramama, a plecat devale la Manolescu. Degrab' la Manolescu...
- A fost o dama cu baietelul cu care ati fost dv. si i-am spus tot cum v-am spus dv., ca n-am avut odaie, si am manat-o la Voinea.
D. Georgescu suie si porneste cu pas regulat catre Izvor. Ajunge foarte obosit si asudat la Voinea... Fatalitate! La Voinea nu se afla nici madam' Georgescu, nici puiul, nici gramama, nici cosul.
- Ce-i de facut?
Cu toata inteligenta lui, d. Georgescu sta cateva momente pe loc fara sa poata raspunde la aceasta-ntrebare... Va trebui sa raspunza insa...
- Ce?
Pentru cine nu e deprins sa se catere pe munti, putand trece ca o capra din valea Prahovei in a Ialomitei, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decat cu un stomac: o incapere mai mult sau mai putin larga, avand doua deschizaturi destul de stramte. Te-a inghitit odata Sinaia, nu mai poti iesi decat ori pe sus, spre miazanoapte, catre Predeal, ori pe jos, spre miazazi, spre Comarnic. Prin urmare, isi face d. Georgescu urmatoarea juditioasa socoteala:
"Trebuie sa fie in Sinaia, ca n-au avut pe unde zbura".
N-apuca bine sa ispraveasca aceasta gandire, si cineva, venindu-i drept in fata, sub lumina unei lampi electrice, ii zice:
- Sa-mi scrii, nene Georgescule!
- Adio, Mitica...
- Te asteapta-n parc madam' Georgescu cu familia Vasilescu si cu locotenent Misu...
- in parc?... Sa-mi scrii, Mitica!
- Adio si n-am cuvinte, nene Mialache!
D. Georgescu indoieste pasul... intra in parc; cauta peste tot... Madam' Georgescu - fatalitate! - nicaieri. Obosit, omul sade pe o banca, sa rasufle, si, pentru prima oara, dupa o alergatura de cinci ceasuri, injura in gand... Pe cine?... Pe coana Anica... Dumneei a facut toata incurcatura, dumneei face toate incurcaturile... Dar... nu strica dumneei; el strica; nu trebuia s-o ia; trebuia s-o lase la Bucuresti... sezand astfel pe banca-n parc, in prada unor gandiri destul de nefavorabile cocoanei Anichii, d. Georgescu nu ia seama ca muzica a plecat si ca lumea incet-incet s-a strecurat, mergand fiecare catra culcusul sau. A! e grozav sa ai fiinte iubite, ratacite departe de tine, si sa nu stii la un moment dat in ce loc se afla, ce fac, ce li se-ntampla, ce vorbesc, ce simt, ce gandesc despre tine... le e dor de tine, cum ti-este tie de ele ? etc. etc.
"Unde dracul s-a bagatara ?" zice d. Georgescu...
si iar o injuratura - de asta data la adresa tutulor celor trei fiinte iubite pe cari le cauta fara sa le gaseasca. Dar iata ca un glas simpatic il trezeste pe d. Georgescu din uratele-i ganduri.
- Bravos! d-le Mialache! bravos!
Este cocoana Anica, mamita lui madam' Georgescu.
- Cocoana! striga ginerele, sarind drept in picioare... Unde umblati, cocoana?
- Bravos! tot dumneatale-ntrebi...
- Fireste ca eu, daca nu stiu... De cinci ceasuri de cand umblu dupa dv.
- Dupa noi !... Ce spui, frate?... Dar la Oppler nu puteai sa vii?... A nemerit orbul Braila... si d-ta...
- La Oppler te-am trimes eu pe d-ta? striga d. Georgescu scos din pepene... La Oppler? Dracul era sa stie ca dv. sunteti la Oppler... Eu v-am cautat la Mazare, la Manolescu, la Voinea, in parc...
- La Voinea?... Nu mi-a zis Mita ca ne-a gasit loc la Vasileasca?...
- Cand ti-a zis Mita ca ti-a gasit loc la Vasileasca?
- Cand ne-am intalnitara pe bulivar...
- Cand v-ati intalnitara pe bulivar ?
- Cand mergeam la Voinea... ne-am intalnitara, ca nu l-am gasit...
- Pe cine ?
- Pe Voinea. Finca ne-am intalnitara cu Mandica.
- Care Mandica? zbiara d. Georgescu.
- Vasileasca, omule! si cu Mita...
- Ei! si unde e acuma Mita?
- Nu ti-am spus?
- Cand mi-ai spus?
- Mialache! esti nebun? Nu ti-am spus ca te asteapta la Oppler cu Vasileasca si cu fratele Vasileaschii, locotenent Misu de la itidenta?
- Dar puiul?
- L-am culcat.
- Unde?
- Nu ti-am spus?
- Cucoana! esti nebuna? cand mi-ai spus?
- Nu ti-am spus ca am tras la Mandica.
- Ei?!
- Nu zbiera asa!... Ei! ne-a dat un pat pentru puiul in odaie la copiii ei, si Mitii i-a dat odaia lui Misu, si el doarme pe canapea in antreluta...
Din vorba-n vorba, au ajuns la Oppler. La Oppler, fatalitate! Toate luminile stinse.
- S-a dusara la Vasileasca acasa.
D. Georgescu si coana Anica suie incet pe drumul prapastios catre strada Furnica. E o noapte calda, cu luna plina... Cu cat suie, cu atat se desfasura la picioarele drumetilor panorama mirifica a Sinaiei, cu simetricele ei constelatii de lampioane electrice. Vederea aceasta o incanta pe coana Anica... D. Georgescu e mai putin simtitor fata cu mareata priveliste si injura bombanind. Au ajuns in sfarsit la Villa Mandica. Puiul doarme cu copiii Vasileaschii; dar, fatalitate! madam' Georgescu lipseste. A plecat.
- Unde?
- A plecatara acusica toti, zice servitoarea somnoroasa, la Sfanta Ana.
- si d. Misu locotenentul? intreaba coana Anica.
- si dumnealui, raspunde slujnica.
- Du-te si dumneatale repede, Mialache! zice cocoana.
Dar d. Mialache izbucneste:
- Ce? cocoana! ce? sunt nebun? dumneatale ma socotesti cal de poste?
- Nu striga, ca scoli copiii!
- De cinci ceasuri de cand alerg dupa dv. ca un turbat, nu e destul? Nu mai ma duc.
- Du-te, Mialache mama! zice foarte rugatoare cocoana; o sa-i faci mare placere Mitii si la toti.
- Nu mai poci...
- O sa te caiesti, Mialache!
- De ce sa ma caiesc?... Nu ma duc! n-o gasesc nici acolo... Mai bine, adu cosul.
Cand zice d. Georgescu acestea, orologiul de la castelul Peles se aude-n departare batand noaptea jumatate. Cocoana scoate cosul de subt canapea, slujnica aduce o sticla cu vin, si d. Mialache se pune sa supeze cu coana Anica. La supeu, d. Mialache povesteste cu de-amanuntul toate peripetiile prin cari a trecut; iar cocoana Anica, cum s-a-ntalnitara cu madam' Vasilescu si cu toata compania si cu locotenent Misu, care e mucalit al dracului "si canta teribel!". Apoi, dupa supeu, s-a culcat d. Georgescu in odaia locotenentului, rezervata pentru el si madam' Georgescu; iar gramama, in odaia copiilor, cu puiul.
Dormeau inca profund cand, pe la cinci si jumatate dimineata, un zgomot strasnic, clopotei de trasura, lautari si chiote, i-a smuls din bratele lui Morfeu. Se-ntorcea compania de la Urlatoare, cu lautari: madam' Vasilescu, madam' Constandinescu, nepotica ei, domnisoara Popescu, si d. Vasilescu si madam' Georgescu si locotenent Misu... Fusese o partida de placere improvizata, o fantazie a locotenentului.
- Vezi, cocoana? zice d. Mialache lui gramama. Vezi? daca ma luam dupa vorba d-tale si ma duceam si la Sfanta Ana!...
Ah! a fost o placere ce va ramanea neuitata... Pe luna, cu trasurile la pas, si dasupra armoniei apelor de munte si soaptelor padurii, lautarii acompaniind incetinel si d. Misu cantand menuetul, pe care-l canta regulat muzica in parc si care-i place atata lui madam' Georgescu!... De aceea, cu sufletul incarcat de fermecatoare amintiri, seara, la Bucuresti, cand isi face toaleta de culcare, madam' Georgescu zice oftand:
- Ah! mamito! menuetul lui Pederaski..., ma-nnebunesc !
Universul, 4 si 11 august 1900
Tren de placere
Aceasta pagina a fost accesata de 58364 ori.
