Ion
de Ion Luca Caragiale
Pe un zaduf de namiez, la un han, cum erau in vremuri hanurile, a poposit un flacau, drumet sarac, ostenit si prafuit. Cum a sosit, rasufland greu de oboseala, a dat buna vremea la toata lumea si s-a asezat cuviincios pe o lavita, la un colt de masa subt umbrar, unde ospatau calatori multi, care treceau unii la deal si altii la vale; si a cerut hangiului sa-i dea si lui un sfert de paine, branza si o bardaca de vin mai ieftior.
Stand asa la un loc cu atatia insi, l-au intrebat unul si altul: cum il cheama, dincotro vine, incotro se duce, cu ce rost si daraveri, daca are parinti si rude; in sfarsit, cum fac toti drumetii cand se intalnesc care de pe unde.
El le-a raspuns bucuros...
ca pe el il cheama Ion; ca mai are o sora gemena, cu care de mititel nu s-a putut impaca; iar parintii, vazandu-i ca necontenit se cearta, si, cu cat cresc, din ce in ce mai rau se ocarasc si se bat pan' la sange, i-au gonit pe amandoi de-acasa, sa se duca-n lume, unu-ncoace, altu-ncolo, incotro i-o lumina Dumnezeu; ca sora-sa a avut noroc; iar el, ba: ea a ajuns procopsita, doamna mare, primita pe la curti imparatesti; iar el, umbland de colo pana colo, slujind, cand la un stapan, cand la altul, este, precum se arata, un... neprocopsit.
si a oftat adanc de nedreptatea norocului.
- De, ma baiete! zice un batran; poate ca si tu ai fi vinovat! ai fi avand si tu cine stie ce cusur or slabiciune, de schimbi mereu la stapani, si nu te poti tu, baiat voinic, salta din nevoie.
- Poate oi fi avand si vrun cusur, ce sa zic?... dar despre slabiciune, alta nu ma stiu sa am decat ca nu pot suferi pe sora-mea... si nu fac pas, sa nu dau de ea, tot de ea si iar de ea. si, cum o-ntalnesc, nu ma pot stapani... ma reped s-o apuc de piept... Chiar aseara am avut o intamplare cu dumneei... M-au batut ei, prietenii dumneei, strasnic, nu-i vorba... halal sa le fie!... asa mangaietura, n-am ce zice, de mult n-am mai capatat; dar... nu-mi pare rau; incai mi-am sarat sufletul - i-am dat eu dumneei ce i se cuvenea...
Pe urma, dupa ce soarbe din bardaca, povesteste, cui are vreme sa-l asculte, intamplarea.
Ieri, plimbandu-se pan cetatea de scaun, a auzit sunand trambite; a alergat sa vaza ce e... La o raspantie, unde se stransese multa gura-casca, un pristav, cu o chivara mare de hartie, striga din fundul bojocilor ca "sa vie diseara orcine pofteste in gradina imparateasca, s-auza acolo fara plata cum canta un vestit magar de prasila, sosit de curand de la-nvatatura, pe care imparatul, tinand la el foarte mult, l-a fost trimis cu cheltuiala in strainatati, sa se desavarseasca-n scolile inalte la mestesugul cantarii frumoase". Ion a-nceput sa raza de mofturile caraghiozului; dar, pe urma neavand alta treaba, s-a dus si el la gradina imparateasca, foarte curios sa auza cum o fi cantand un magar invatat...
- ...ca eu - a zis Ion catra ascultatorii de la masa - eu stiu ce glas are magarul, si stiu asemenea ca orce scoala, cat de inalta, nu poate da ce n-a vrut sa dea nasterea... Asadar, m-am dus... am intrat fara suparare si am gasit multa lume adunata, si din boierime si din tagme si prostime - destula. Gradina era luminata cu multe lumini in basici de hartie vapsita. in fundul gradinii, era o movilita cu flori pe de margini, si acolo, sus, de jur imprejur, lasand un loc gol la mijloc, sedeau pe jeturi imparatul, imparateasa si toata curtea, si-ntre cei dintai ai curtii, tocmai la fata, surioara mea, imbracata mai stralucit ca-mparateasa; ii sclipeau capul, pieptul si mainile de diamanticale. Am asteptat cat am asteptat, inghesuit in fund, si-n sfarsit am auzit! A! a! si batai in palme din toate partile. Se aratase sus pe movila vestitul cantaret, gatit cu un valdrap de matase cusut numa-n fireturi, si decoratii atarnate de gat, si fel de fel de zorzoane, si-n frunte, la coama si la coada, funde de panglici in trei fete. S-a facut tacere mare... A-nceput magarul sa cante... ce, credeti?... Carnavalul de Venezia!... din ce?... din gura!... cum? cu variatiuni!
Aici, s-a oprit Ion si s-a uitat razand ca un prost la ascultatori. Dar, de unde sa stie ascultatorii aceia din lumea de rand ce insemneaza Carnavalul de Venezia si "variatiuni" !... si unul intreaba;
- Ei! si pe urma?
- Pe urma, dupa ce a zbierat magarul aproape un ceas, surioara mea (ca la ea ma uitam mereu) s-a ridicat in picioare, a-nceput sa bata din palme, s-a repezit la el, l-a luat de gat si l-a pupat si p-o falca si pe cealalta, si, scotandu-si de la mana o bratara, care scanteia de departe, i-a petrecut-o pe dup-o ureche. Atunci, lumea toata de la mare pan' la mic a pornit sa rapaie din palme si sa tipe ca nebunii: bravo! bravo! bis! bis!...
Cantaretul a multumit foarte mandru, motaind cand in dreapta, cand in stanga, si iar s-a pus pe zbierete. Iar surioara mea, la fiecare zbieret al lui, da din cap incantata, aruncandu-i cate un trandafir, si se uita gales cand la-mparatul si la-mparateasa, cand la boieri si la prostime...
N-am mai putut suferi... Cand s-a opintit odata dumnealui sa ridice glasul sus de tot, am pus si eu doua degete-n gura si-am inceput sa fluier din rasputeri.
S-au ridicat toti in picioare...
- Cine?... cine a-ndraznit?
si-n turburarea aceea, am auzit glasul sorii-mi:
- Obraznicul asta trebuie sa fie ticalosul de frate-meu!
Numaidecat, care cum m-a ajuns, m-a luat in palme, in ghionturi, in picioare; m-au scuipat; si dupa ce s-au saturat, m-au aruncat ca pe o strachina sparta afara din gradina... Am stat putin asa, pana sa-mi mai vie sufletul la loc; m-am sculat si am plecat schiopatand... si pana foarte departe, auzeam mereu zbieretele magarului si bataile-n palme ale celorlalti, si bravo! si bis!... ...Ei! va place?...
Cand sa ispraveasca Ion povestea, iata ca soseste dinaintea hanului o caleasca mare cu falaitar si cu o ceata de curteni calari. Opresc sa rasufle caii; descaleca boierii, si coboara din caleasca o mandrete de curteana.
- Uite-o, striga Ion, ridicandu-se de pe lavita... Uitati-va, asta e procopsita de sora-mea!
Dar ea:
- Nici aici nu scap de tine, neprocopsitule?
- Nici aici! raspunde fratele razand. Unde te-i duce, tot de mine ai sa dai. Om fi umbland, tu iute, ca zbori pe sus cu falaitar, si eu incet, ca ma tarasc pe jos; dar tot trebuie sa ne-ntalnim! n-am sa te las! am sa-ti dau mereu peste bot si la cap! sa vedem: care pe care?...
- Ia-ti seama la gura, nebunule! a strigat un curtean stralucit, dandu-i o palma sa-i stramute capriorii.
- Poti sa dai palme cat poftesti - a zis Ion - sunt deprins cu asa mangaieri... Deocamdata, lasa-ma numa sa-ntreb pe surioara mea iubita: cand va mai canta, soro, magarul?
- Ce-ti pasa tie?
- Cum sa nu-mi pese, draga?... Vreau sa stiu... sa viu sa-l mai ascult... ca-mi place, de ma-nnebunesc, mai mult ca la toata lumea...
- Sa stii tu ca place la toata lumea!... Vedeti-l, oameni buni, pe nenorocitul asta!... Tutulor noua, si imparatului si-mparatesei, la toti boierii, la tot norodul, mie si dv., ne place la toti; numai dumnealui nu-i place! Toti, si eu si dumneavoastra suntem niste prosti; numa dumnealui, pricopsitul! mai cu mot... Vine sa strice petrecerea si multumirea si cheful la o lume-ntreaga... Apoi de!
- Ia, asculta, ma baiete - a zis unul de la masa - are dreptate dumneei: daca place la toata lumea, ce te amesteci tu?... ce-ti pasa tie?
- Cum o sa placa, nene, saracul de mine?... magar! din gura! Carnavalul de Venezia!! cu variatiuni!!!
- Daca le place, ma! n-auzi?
- Ia m-asculta si pe mine, flacaule, zice altul mai darz, pierzandu-si rabdarea; de ce esti capatanos si nu vrei sa-ntelegi?... Daca ne-o placea si noua, astora de aici?
- Cum sa va placa, omule?
- Ei! uite asa: sa ne placa!... Ce!... nu cumva o sa cerem voie de la tine sa ne placa?... Uite, ma!... Cine esti tu?
- Nu-i vorba de cine sunt eu! striga Ion aprins; e vorba: se poate sa placa?... magar - din gura Carnavalul de Venezia-cu variatiuni?... Ai?...
- Nu zbiera asa la mine, ca eu te plesnesc!... Uite-asa! o sa ne placa!
- Lasati-l, ma, zice altul; asta e parerea lui...
- Parerea lui s-o tie pentru tat-sau si pentru ma-sa! sa nu ne-o vare noua cu de-a sila pe gat!
si-ncep sa vorbeasca tare toti deodata, unul asa, altul aminterea... Sora face haz... iar Ion striga mai tare ca toti:
- Nu trebuie sa va placa!
- De ce ma, parlitule?
- Ca nu e de placut!
- Ca nu vrei tu, ai? Ei! iaca, la toti ne place, sa crapi!
- Atunci daca la toti va place - a strigat si mai tare Ion - sa ma iertati, dar sunteti toti niste...
- Niste ce, ma?
- Niste urechiati mai mari ca el!
Maica ta, Christoase! ce foc pe Ionica!... L-au luat in palme, in ghionturi, in picioare... si trage-i, care mai de care, si tavaleste-l prin umbrar, unu-l lasa de ostenit, s-altu-l lua de odihnit... Au spart cu el toate borcanele si bardacele hangiului - pe cand surioara se suia in caleasca si pornea cantand, urmata de droaia curtenilor calari... Dar flacaul nu se lasa... cand pe mese, cand pe subt mese, intr-una tipa: "urechiati" si iar "urechiati".
L-au lasat mar, si s-a dus fiecare la treaba sa.
S-a sculat Ion, multumit de atata-nvartitura, si-a cautat caciula, a scuturat-o frumos si, cum parca nu i s-ar fi intamplat nimica, zice linistit hangiului, care se uita cu mila la cioburile risipite pe jos:
- Nu se poate, ma omule, magar, fie cat de-mparatesc si de-nvatat, sa cante din gura... ce? Carnavalul de Venezia si inca cu variatiuni - gandeste si dumneata...
- Ei! du-te la dracul cu prostiile tale! a zis hangiul plictisit. Nu vezi ce taraboi si ce paguba mi-ai facut?
si s-a dus Ion cu pas potrivit - dracul stie-ncotro... sa caute una mai buna.
Ion
Aceasta pagina a fost accesata de 5901 ori.