Crucea si semiluna
de Ion Luca Caragiale
Luna straluceste ca o lampa mare,
Revarsand splendoarea-i pana-n departare.
La ospatul falnic, stransa-i oaste multa;
Toti vorbesc in parte, nimenea n-asculta.
Dar ca si stejarul mandru de la munte,
Mircea-si netezeste nobila sa frunte,
si ca si stejarul mandru cand infrunta
Crunta vijelie, Mircea se incrunta.
si, apoi, se scoala deodata-n picioare
si cu glas puternic le striga: Tacere!
Ati uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-si viseaza tara chiar in al sau somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitati,
Cand pe Mircea-Voda voi il respectati?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteti alti?
Sunt pitici acuma brazii cei inalti?
S-a surpat Carpatul si, din radacina,
Stanca se preface intr-o moale tina?
Nu mai curge Istrul in largul sau pat,
si patriotismul vostru v-a secat?
Maine este lupta, lupta cea de moarte,
De la care-atarn-a Romaniei soarte!
Glorie sau moarte vom intampina;
insa jur pe ceruri nu vom dezarma!
Caci ce este moartea daca nu e viata?
Daca n-o priveste un roman in fata?
Nu ma tem de moarte, sunt ostas de seama;
Chiar de vesnicia-i nu vreau sa am teama!
Vrea ca sa ne-ncalce mandru Baiazid;
Va vedea ca Mircea nu-i un invalid!
Ce e drept, ma cheama Mircea-cel-Batran,
Dar am suflet tanar, ca ma stiu roman.
Vrea ca sa ne-ncalce cruntul Baiazet,
Fluturand salvarul marelui profet;
Vrea ca sa ne-ncalce, socotind barbarul
C-are sa ne-nsufle frica cu salvarul...
Ei bine! atuncea, noi sa-l incaltam!
si al Romaniei nume sa-naltam!
El insulta crucea; nu-nsult semiluna;
Sincera credinta respect totdeauna;
insa vai d-acela ce p-a mea loveste!
Chiar ca d-un perete capul isi isbeste!
Maine-n doua ceasuri voi ca sa sfarsim,
Sa zdrobim odata pe-acest Ilderim!
Da! sa stie bine cruntul ienicer
C-aici se-ntalneste cu un zid de fier,
Zid compus din piepturi brave otelite,
in a tarisoarei dragoste calite!
Poate-avea el oaste cat frunza si iarba,
Eu ridic din umeri si imi raz in barba;
Caci, nu numai tara mi-apar pana mor,
si-al crestinatatei sunt aparator;
De-a mea misiune sacra-s constient:
A Europei straja sunt in orient.
Deci, naframa alba intr-un bat sa puneti
si la turc sa mergeti indata, sa-i spuneti,
Ca capitulati bucuros semnez;
Altfel, nici o vorba! nu voi sa tratez!
Mergeti dar cu totii, bravii mei ostasi!
Sigur sunt ca maine unul n-o fi las!
Fiti indata gata atat va mai zic:
Fiti la inaltime! si mai mult - nimic!
si zicand acestea, cupa lui ridica;
Din ochi, doua lacrimi in cupa lui pica,
Lacrimi de iubire pentru tara sa,
Ce numai eroul stie a varsa.
Oastea e-n picioare; arme zanganesc,
si de lupta bravii toti se pregatesc.
Dupa ce se face sfanta rugaciune,
De Mitropolitul, pentru natiune,
Se inchin vitejii; caii lor nechez;
Cu arme sfintite toti se intrarmez.
Chiar in zori de ziua lupta s-a incins:
Ilderim trufasul se declara-nvins;
Vede ca nu merge nazuri a mai face,
Armele depune, solicita pace,
si semneaz-acele vechi capitulatii,
Drepturile sacre-ale acestei natii...
Crucea-nvingatoare pe cer straluceste,
Iara semiluna de groaza paleste!
Istrul si Carpatul, intr-un sfant avant,
Gloria romana impreun-o cant!
Crucea si semiluna
Aceasta pagina a fost accesata de 2673 ori.
