Garabet Ibraileanu - I.L.Caragiale
de Ion Luca Caragiale
Asa cum il simtim din opera lui si cum il stim pe Caragiale din viata lui particulara, putem admite (ba santem chiar siguri) ca el ar fi petrecut ceasuri placute in tovarasia lui Jupan Dumitrache la un pahar de vin, ori la o sindrofie, cu el, cu Veta si Zita - pentru ceea ce mai ramasese in ei natural si inocent. Dar e clar ca societatea lui Rica, produs social absolut falsificat si primejdios, i-ar fi repugnat, ca si a lui Farfuride, Catavencu, Mache si Lache, si nu i-ar fi suportat decat din interesul de a-i observa, ca sa-si satisfaca mizantropia si ca sa-i eternizeze in comedii si schite. ("Ii urasc, ma!" mi-a spus odata cu o privire aspra, dupa ce sustinuse un moment ca-i zugraveste obiectiv, fara nici o pasiune). Iar daca Jupan Dumitrache si Veta ar fi fost cum trebuie sa fi fost ei cu treizeci de ani mai inainte, pe vremea lui Anton Pann, el ar fi fost fericit de societatea lor, - mai fericit, desigur, decat de societatea lui Maiorescu si a lui Pogor.
L-am vazut la Varatic, stand ceasuri intregi de vorba cu o calugarita batrana, despre cel mai bun chip de a construi o chilie de barne si despre stuparit. L-am vazut alta data entuziasmat de un birjar destept, si facand splendid teoria usurintii de a trai, cand ai de-a face cu oameni simpli intelingenti.
Iubirea de simplitate si natural e singurul lucru care l-a facut sa-i scape accente sentimentale si care a dat operei sale cateva tonuri de nostalgie a trecutului. Vezi in Momente unde vorbeste de casa lui Hagi Ilie din Ploiesti. Si-mi aduc aminte de o dare de seama a lui despre niste amintiri ale unui maior Pruncu, in care spune ca nu poate concepe o fericire mai mare decat aceea de a sta intr-un vechi arhondaric, intr-o noapte de iarna, cu pastrama si vin pe masa, in tovarasia unui calugar, care spune lucruri de altadata.
(Iasi, 1926)
Garabet Ibraileanu - I.L.Caragiale
Aceasta pagina a fost accesata de 3320 ori.
