Intre Stan si Bran

Intre Stan si Bran

de Ion Luca Caragiale


Nici Dumnezeu nu poate multumi pe toata lumea, de vreme ce chiar doi frati buni, unul gradinar si altul caramidar, i se roaga totdeodata, unul de ploaie, si altul de seceta... Pe oricare l-o impaca mai intai, o sa-si auza vorbe dela celalalt... Daca nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor !

Cand te pui, cum te trage inima, sa faci, dupa putere, o slujba spre folosul cuiva, sa nu te mai gandesti la ce are sa zica altcineva despre fapta ta; caci folosul unuia poate fi spre paguba altuia, si, fireste, daca ai sa cauti si la supararea celui din dreapta, cat si la folosul celui din stanga, atuncea trebue sa stai frumos la mijloc tinandu-ti mainile incrucisate si zambind cu nevinovatie, cand astuia, cand astuilalt. Cum am zice, nici nu jicnesti, nici nu slujesti, - ramai om bun ca zaharul, pe gustul tutulor, si al lui Stan si al lui Bran, deopotriva dulce, si nepasator si nefolositor pentru amandoi.

Si multi cred ca omul cuminte asa trebue sa se poarte'n lume, si nu le merge rau.

La o judecatorie se 'nfatiseaza un Stan si un Bran, in pricina de cearta cu bataie. Judecatorul intreaba pe un martor:

- Jupan Leibule, spune: cum a mers pricina dumnealor ?

- Parca pot sa spun daca nu stiu ? a zis martorul.

- Cum sa nu stii ? Trebue sa stii, daca ai fost acolo. - si daca am fost acolo, parca trebue sa stiu tot ?

- Cum sa stiu daca am venit cand era inceputa sfada ?

- Bine, sfada era inceputa; dar cine a dat, intaiu ?

- Cum o sa stiu cine-a dat intaiu, daca s'unu-a dat s'altu-a dat ?

Ei ! iaca om nepartinitor, jupan Leibu; si om chibzuit, care intelege ca fierbinteala lui Stan si lui Bran se poate potoli, si ca el trebue sa ramana deopotriva bun prietin cu amandoi.

Dar poate oricine fi chibzuit si nepartinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu stiu ce apucatura, care trece peste socoteala cuminte, si te da partea unuia, de unde auzi tu bine ca te striga poruncitor glasul dreptatii - sa zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasa pe Stan sa gandeasca si sa spuna cate si cum i-o placea si vezi-ti de treaba. Ba chiar, daca s'o vari Stan ori cu duhul blandetii, ori toana de artag, sa te scuture de maneca, doar te-o face sa te iei la colt cu el, nu te lasa amagit si raspunde-i frumusel: - Nene Stanica, eu inteleg ce poftesti dumneata: sa ma 'ncurci la vorba, ca te stiu ce procopsit si dibaciu esti la limba si la condeiu; decat, iarta-ma, sa te ierte Dumnezeu, n'am vreme acuma de palavre fara cap, fara mijloc si fara coada; ca, uite, trebue sa ispravesc colea slujba ce m'am legat frateste sa i-o fac lui badea Bran. Dintr'atata scurta vorba, cred ca va 'ntelege oricine pentru ce n'am ragaz sa stau la polemica (asa zicem noi gazetarii, intelectualii,polemica; oamenii de rand, fara condeiu, zic mosi pe grosi) si mai ales cu cine, polemica ? cu niste barbati asa de straluciti, ca nici nu socotesc de lipsa a-si mai spune numele cand te iau la vale pe nume; cu niste oameni ale caror idealuri nu le-asi fi putand eu intelege (zic dumnealor). Adica noi, cei de partea lui badea Bran, nu 'ntelegem idealurile lui nenea Stan. Ba, s'avem iertare, zicem noi; le 'ntelegem si prea le intelegem, cum le-a 'nteles si badea Bran; ca, daca nu le 'ntelegea la vreme, ar fi dus acuma in carca pe nenea Stan drept acolo, sus de tot, unde vrea s'ajunga nenea d'a calare, ca vataf deplin imputernicit al unei lumi aiurite de potopul vorbelor late, sa trateze... cumva cu... cineva despre... ceva.

Caci, iata, aci-i aci. Aci sta taina izbandei: in vorbele inalte, late si umflate. ti-a dat ursitoarea, cand te-a tras moasa de nas, multa istetime si ...sfiala de loc ? Ai mai avut si noroc sa 'nveti ceva buche ? stii sa porti condeiul ? (gramatica nu-i lipsa !) stii sa le torni cat de groase pe nerasuflate ? - atunci ti-a pus Dumnezeu mana'n cap... Te arati indraznet multimii ! o iei de sus si repede; cu cat te-o intelege mai putin, cu atat o sa te creaza mai procopsit, si apoi, invarteste-o, rasuceste-o, ameteste-o, aiureste-o ! si dupa ce ai vazut ca se tine naucita cu mainile de cap, ii strigi tare, s'o asurzesti:

Noi, contra partidului national ? noi, contra solidaritatii natiei ? Este o calomnie ! infamie !! blasfemie !!! Noi, contra solidaritatii, contra partidului ? Dar noi suntem ai partidului; da, ai partidului, cu ... infima conditie ca si el sa fie al nostru; noi urmam partidul, fara sa cerem in schimb decat un lucru de nimic: sa ne urmeze si el pe noi... Asa dar intrebam: de ce sa mergem noi la el, si sa nu vie el la noi, precum cer dreptatea, echitatea, lealitatea, in fine spiritul modern ? Aci, la spiritul modern, fireste, lumea ramane absolut tampita... Dar unul, Oancea, om fara carte, intreaba pe prietenul sau, Ion, tot om de rand, nedat la slova:

-Ma, natie, ai inteles tu ceva din cate spuse Domnul asta ?

- De 'nteles, raspunse Ion, e greu, ca e prea inalt cum a spus el; eu n'am invatatura sa pricep lucruri subtiri; dar, pe cat am putut apuca din vorbele lui, ca trebue partidul sa vie la dumnealor, inloc sa mearga dumnealor inapoi la partid, mi-am adus aminte de o snoava veche de la noi din sat...

Zice ca umbla un tigan de vreo cateva nopti cu o potcoava 'n mana si cauta pe 'ntunerec, ba pin sat, ba pe laturi, la pasune, incoaci, incolo, tot cauta...

Paznicul satului l-a 'ntrebat:

- Ce tot te invartesti pe aci, ma tigane, noaptea intreaga ? ce tot cauti ?

- Ce sa caut ? a raspuns tiganul. Ia cautam un cal, sa-l bat la potcoava asta.

Iata om cu idealuri, pe care paznicul, marginit la minte, nu le poate intelege... si-apoi, de-acolea acei cari nu 'nteleg idealurile noastre tainice (ce nu se spun niciodata) sunt niste batrani ramoliti, bipezi inconstienti, condusi de vanitati senile, ridicoli, deplorabili, ba chiar... urechiati... (dupa severa politica scotiana...).

E foarte manios Stan pe Bran; are si de ce: o 'nvarti, o rasuci, dar nu i s'a prins.

si cand ma gandesc la mania lui Stan, sa spun drept... Eu pe omul de inalta valoare politica si sociala, pe acel barbat, cu care s'ar putea fali orce societate europeana, - vreau sa zic pe doctorul Vaida, al carui prietesug ma rasplateste cu prisos de nesocotirea multora, - il stimez cu deosebire; dar acuma n'as vrea sa fiu in locul lui, si iata de ce.

Daca eu, un publicist, d'abia ingaduit ca mediocru, imi auz atatea ! - ba ca sunt numai un biet dramaturg ratacit in politica, unde m'am poticnit fara sa vreau (adica, pe semne, se poate poticnire si cu dinadinsul); ba ca, om care nu 'nteleg idealurile inalte ale intelectualilor de elita, gandesc astazi la batranete altfel decum gandea, acu mai bine de patruzeci de ani, in frageda-i tinerete, fie-iertatul Eminescu; ba ca, pentru intaia oara, eu nascocesc in anul 1911, ideea despre o intelegere intre romani si maghiari, care idee nimanui nu i-a traznit pana aci pin cap, - si ca, prin urmare, m'am vandut si eu maghiarilor - poate, Doamne iarta-ma, ca sa ma numeasca Vladica cine-stie-unde...

Iaca, zic, imi aud eu atatea, pentruce ? pentru doua-trei biete coloane din Romanul, destul de blande si de sfioase - ce-o sa-si auza el, doctorul Vaida, dupa lovitura de maciuca, pe care le-a tras-o mir domnilor inteligenti, independenti, intransigenti scl ?... si lovitura fiind din cale-afara ametitoare, a ramas deocamdata bravul nostru amic Vasile Goldis sa primeasca in cap blestemele lui Stan. El, Goldis, el e capul rautatilor, el e urzitorul zavistiei, el e de vina si pentru intepaturile mele, destul de masurate pana acuma, si de maciuca napraznica a doctorului Vaida.

Toate bune si frumoase; dar mult stimatii mei amici, dr. Vaida si Goldis, sunt cel putin intrati in hora si trebue sa joace... Dar eu ?... eu ce cautai ca sa ma var in joc ? Caci trebue sa marturisesc ca, daca mi-se 'ntampla neplaceri, e vina mea. De ce nu m'am dus sa intru in clica sau claca lui Stan ? Ce mai ilustru maestru as fi fost, totdeauna tanar, vecinic verde ca spanacul, roman cu adevarate idealuri !... si ce primiri ! Ce festivari ! Ce aplauze ! Ce buchete ! si pupaturi la sosire, si batiste stoarse de lacrimi calde falfaind la plecarea tugului !... tucu-te numa !

De ! daca n'am avut gandul al bun, si m'am lasat sa ma duca apucatura ! Iata unde am ajuns !... Pe intelectuali, cari sunt singura ratiune de a trai a natiunii intregi (cum e si spoiala singura ratiune de afi a unei cladiri); cari impart diplomele de merit artistic si literar si decreteaza geniul; cari, ca orce inalta Curie, judeca, incoroneaza sau osandeste in cea din urma instanta, definitiv, fara apel, orice produs de arta frumoasa - pe toti mi i-am facut dusmani... Ce mai ma fac eu acuma, eu care sunt asa de vanitos ?... te intreb pe tine fragul meu amic Goga !... Iata, ca inalta Curie a Republicei Literelor ma ia si peste picior ca pe un intrus, care se vara nepoftit in Templul-Frumosului... Sa vezi, c'or sa ma dee afara ! Zice, ca pe un Englez linistit, membru al Parlamentului, ar fi staruit mult sa-l capete de aproape prietin familia unui colonel. Englezul, pe semne, nu i-a dat inima branci si a ocolit cu dinadinsul prietesugul cu care-l imbiau. Colonelul s'a maniat de asta si s'a hotarat sa-i caute pricina Englezului, ca doar de l'o provoca la duel. I-a tinut calea si, cand odata a dat piept in piept cu el, i-a zis, un multa demnitate, pe frantuzeste:

- Domnule, esti un imoral ! Dar Englezul linistit i-a raspuns pe englezeste:

- Adaoga, domnule, ca sunt si las, si lasa-ma, te rog, sa trec.

De acum, am ispravit odata pentru totdeauna cu Stan... Poate dumnealui sa spuna orice-i place, sa ma injure oricum stie, suparare la mine nu 'ncape. N'am vreme de asta deloc, dar deloc. Am intrat sluga la Bran, ca mi se pare si casa lui cinstita si omul de omenie; insfarsit c'asa m'a tras inima pe mine... Vreau sa-i raman sluga credincioasa, si atata vreme, cata am, d'abia mi-ajunge sa-mi fac slujba cum se cade dupa slabele mele puteri.

Si astfel, sper ca, dupa magistrala serie a doctorului Vaida, o sa-mi dae si mie voe Romanul sa spun ceva prin coloanele sale, cum m'o taia capul. si am sa spun mereu ca... in momentele de fata mai ales, opinia publica nu poate osandi indestul de aspru pe acel care-ar cauta sa vateme ori in ce chip solidaritatea nationala, atingand, sub orice pretext si catusi de putin, prestigiul Comitetului, care Comitet singur poate astazi reprezenta integral, cu suprema autoritate, interesele nationale; si ca: acel care tagadueste ori si ce drept de pretensiune a natiei romanesti, ca atare, in viata politica a regatului Ungariei - tagaduire, pe care niciun Maghiar de inima si cu minte n'o mai articuleaza astazi.




Intre Stan si Bran


Aceasta pagina a fost accesata de 1780 ori.