Liberalii si conservatorii

Liberalii si conservatorii

de Ion Luca Caragiale

Sunt in Romania doua partide, care se exclud unul pe altul: liberalii si conservatorii, rosii si albii, radicalii si reactionarii.

Desi nimeni nu tagadueste ca aceste doua partide in adevar se exclud, parerile in privinta lor se deosebesc. D. C. A. Rosetti, cel mai competent om in materie de lupte politice, e de parere ca partidul conservator, alb sau reactionar, este o Plevna interna pe care liberalii trebue sa o combata la moarte si viata. Diletantii politici, din contra, sunt de parere ca aceste doua partide, desi in adevar se exclud, vor acelasi lucru, adica sa ajunga si sa ramaie la putere.

Noi credem ca d. C. A. Rosetti, cu toate ca este un foarte excelent barbat politic, merge prea departe in judecata sa asupra partidului conservator; cu toate acestea - nu impartasim vederile diletantilor politici.

De cand fericirile liberalismului s'au revarsat asupra tarii noastre, liberalii si conservatorii mereu se lupta, si, cu deosebire in cursul celor din urma doi ani, ne-au dat destule dovezi ca o sincera si neimpacata ura ii desparte. O multime de oameni au fost dati in judecata; alta multime a fost perchizitionata; s'a ticluit catastiful de pacate: in sfarsit, pentru ca toate aceste sa se poata face, trebue sa fie la mijloc o ura sincera, iar pentru ca sa se poata uri, oamenii trebue sa aiba motive bine intemeiate.

Trebue deci sa fie ceva, ce deosebeste pe liberali de conservatori.

Era odata o vreme, cand nu erau in tara nici liberali, nici conservatori:erau numai boieri, ciocoi, targoveti si tarani. D'odata insa se intorc de prin strainatate o multime de tineri, care stiau multa carte, aveau multe aspiratiuni frumoase, dar nu cunosteau tara. Ei cer sa se faca schimbari in asezamintele tarii si aveau tot dreptul sa faca aceasta cerere, deoarece, in adevar, era trebuinta de anumite schimbari.

Din nenorocire insa acesti tineri nu cunosteau indestul starea si adevaratele trebuinte ale tarii; astfel cereau niste schimbari, pe care batranii, ca niste oameni, cari cunosteau tara, nu le puteau primi ca bune si folositoare.

Astfel se produce cea d'intai lupta politica; tinerii cer schimbari, iar batranii le raspund:Voim si noi sa facem anumite schimbari, nu insa pe acele, pe care le cereti voi.

Cine sunt insa acesti tineri liberali ? - Costache Negrea, N. Balcescu, Campineanu, Eliad Radulescu, Tell, Bolintineanu, V. Alecsandri, A. Russo si altii, toti oameni, cari astazi sunt, ori, daca ar mai trai, ar fi conservatori: e dar o foarte mare deosebire intre liberalii de atunci si liberalii de acum. Alaturea cu Misail, Patarlageanu, Holban, P. Ghica, etc., Balcescu, Campineanu ori E. Radulescu niciodata nu s'ar fi luptat.

Liberalii de odinioara voiau niste lucruri, care poate ca nu se potriveau cu starea in care se afla societatea romana; din nenorocire s'au varit insa printre dansii niste oameni, cari nu erau deopotriva cu dansii, oameni, cari voiau niste lucruri, ce nu se potrivesc cu starea niciuneia din societatile organizate de pe fata pamantului. Chiar la anul 1848 era o foarte mare deosebire intre acesti oameni si adevaratii liberali, si N. Balcescu inca atunci numea pe conliberalul sau C. A. Rosetti, un tradator (vezi I. E. Radulescu).

Daca nu ar fi fost insa acei liberali nobili, cari astazi sunt ori ar fi conservatori, niciodata liberalii de astazi nu ar fi ajuns a se rasfata in viata noastra publica; I. C. Bratianu si C. A. Rosetti numai la umbra unor nume adorate au putut sa-si faca meseria lor de samsari politici. Liberalii de astazi au luat insa o mostenire, la care nu au niciun drept.

Dorinta acestor liberali era de a da tarii o organizatie, in virtutea careia puterea publica poate sa atarne mai ales de ciocoi si de targoveti, si gratie sprijinirii ce li s'a dat din partea oamenilor cu greutate la anul 1866, aceasta dorinta li s'a implinit.

Mai este insa un lucru la mijloc.

in o tara atat de liberala ca Romania, foarte lesne s'ar putea intampla ca natiunea suverana sa-si dea seama despre ceea ce face si sa le dea liberalilor bani de drum. Contra acestei eventualitati triste nu este decat un singur leac, ura personala, si d. C. A. Rosetti, ca un eminent barbat politic, isi da toata silinta spre a destepta in tara acest sentiment binefacator.

si d. C. A. Rosetti a izbutit: in adevar, astazi cei mai multi din aceia, cari sustin guvernul liberal, il sustin numai fiindca urasc pe conservatori, se tem de ei, ori fiindca ar trebui sa-si sacrifice interesele personale, sustinand pe conservatori. D. C. A. Rosetti e dar foarte aproape de adevar, cand zice, ca cele doua partide sunt doua cete vrajmase si ca partidul conservator este o Plevna interna. Este foarte aproape de adevar, deoarece stie, ca insusi lucreaza zi si noapte spre a produce acest rezultat. indata ce ar inceta ura si frica, indata ce interesele particulare nu ar fi angajate in luptele politice, d. C. A. Rosetti ar trebui sa se duca de unde a venit.

Dar toate lucrurile au rostul lor. Mai nainte ori mai tarziu ura si frica vor trebui sa inceteze si atunci, de voie de nevoie, aceia cari isi au interesele angajate in operatiile firmei liberale vor incepe sa tipe mai amarnic. Nimeni cu minciuna nu poate duce foarte departe si incetul cu incetul lumea isi aduce aminte de starea in care se afla tara pe cand era guvernata de oameni capabili si cumpatati, o compara cu cea de astazi, si la urma urmelor fata cu adevarul chiar si ura va trebui sa-si piarza puterea. Frica ? - frica, neintemeiata - fiind, va trebui sa inceteze cat mai curand.

Atunci apoi, d. C. A. Rosetti a pierdut jocul.




Liberalii si conservatorii


Aceasta pagina a fost accesata de 1445 ori.