O reparatiune
de Ion Luca Caragiale
In numarul 29 al Tribunei din Arad, pag. 6, coloana 3, a aparut, spre aiurirea tutulor romanilor de bine, o notita minuscula, pe care a reprodus-o Romanul in fruntea numarului de a doua zi, dand-o in judecata opiniei publice a intregii romanimi.
In adevar, notita aceea, credea ca nu i-ar fi traznit prin cap s'o scrie nici celui mai rabiat sovinist maghiar de cea mai josnica speta.
Tot a doua zi, vine in Tribuna un fel de dulceaga retractare: onorata redactiune se lapada pur si simplu de orice raspundere, pe cuvantul ca notita aceea a fost publicata fara stirea onoratei redactiuni, fapt care onoratei redactiuni i se pare regretabil.
Cum am zice, si batjocura - ocara nu era de ajuns.
Cum asta ?
Un individ desuchiat, in toiul targului, trage o palma unui om pacinic, si cand acesta, ametit de asa ofensa, vrea sa deschida gura, desuchiatul, zambind gratios, ii spune ca a fost numai o gresala de miscare, asa, din nebagare de seama, si-i cere cavalereste pardon, batandu-l amical cu palma cealalta pe umar.
Frumos destul ! Prin gazeta dumitale, care inunda trei tari, se arunca ocara infamanta asupra mii de oameni cinstiti; se denunta, cu sarcasme pline de acel miros specific speluncilor bucurestenesti, unde se strang, in academii libere, toti intelectualii de industrie, - se denunta in gazeta dumitale, ca ratiunea si temeiul insufletirii unei mari intruniri nationale sunt numai pitula si grosita, pofta chefului de gura-casca de-o parte, de alta setea de reclama - adeca imbecilitatea celor multi si sar;atania celor putini... Iar, a doua zi, declari, calm si senin, ca nu iei nicio raspundere pentru ocara aceasta facuta unui neam intreg fara stirea dumitale, om nevinovat; ba,chiar o regreti.
Asa, scurt si cuprinzator... Foarte comod !
De sus, de pe o fereastra a casei dumitale, se arunca zoale in capul publicului; iar dumneata stapanul casei, zambind candid, declari, dela alta fereastra, ca desaprobi aceasta murdarie savarsita fara voia dumitale, ba chiar iti pare... necuviincioasa.
Ei ! apoi, sa ne ierti ! asa nu merge, onorate si nevinovate domnule !
Pentru laturile aruncate de la o fereastra a dumitale, dumneata, ca stapan al casei, esti mult mai raspunzator decat sa se multumeasca lumea, inzolita din cap pana 'n calcaie, numai cu atata din parte-ti - numai cu o platonica desaprobare si cu un regret malaet. in casa dumitale, dumneata esti stapan, si, daca esti om de omenie se cuvine, numaidecat, pe faptuitorul, care ti-a rusinat in primul rand casa si obrazul dumitale prin fapta lui nesocotita - oricine ar fi acela, sluga ticaloasa ori copil desfranat - sa-l iei frumusel de ceafa si, fara cea din urma crutare, sa-l arunci lumii spre infierare.
Asa ar trebui sa faca onorata directiune a Tribunei: sa arate indata cine este anume acel brav desmatat care, abuzand de lipsa unei supravegheri normale a redactiunii gazetei, a indraznit, mascat sa ofenseze o lume intreaga - ca senior capiu din intunecatele vremuri feudale pe niste bieti servi tampiti de mizerie...
Sa fie indata cunoscut numele pentru mult timp detestabil, si pilduit numai decat ignobilul individ.
Si, daca pricepe ce spunem destul de raspicat, cel dintai care e dator sa-l pilduiasca in fata lumii ofensate pe acel descreerat este insasi directiunea Tribunei.
Aceasta ar fi, in adevar, o reparatiune a urmatorilor regretabilei lipsei de supraveghere redactionala.
Ne pare a spera, ca nu in zadar, impreuna cu toti romanii de bine, o dorim si o asteptam.
O reparatiune
Aceasta pagina a fost accesata de 2777 ori.
