Ofensa grava
de Ion Luca Caragiale
Un strain a cutezat zilele acestea sa insulte Romania intr-un mod sangeros, lovind-o in tot ce are mai scump, in profesorii ei de muzica, si, prin urmare, in muzica ei. Acest strain, un neamt, dr. Emil Kolberg din Viena, a trimis catre Berliner Signale o corespondenta despre starea muzicala a Romaniei - corespondenta in care tagaduieste cu sfruntare priceperea si gustul publicului roman in privinta muzicii si denunta Conservatorul nostru din Bucuresti, acest templu-metropola al Euterpei, Taliei si Melpomenei nationale romane, ca o institutiune lipsita cu desavarsire de seriozitate.
Cititorul va judeca dupa cateva randuri, pe care le voi reproduce din acea corespondenta, pana unde a putut merge cutezarea acelui neamt. Vorbind de Conservatorul nostru, zice:
Acest institut muzical de educatie ar fi indestulator pentru modesta dezvoltare a diletantismului celui mai modest. in lumea straina nu s-a prea pomenit de artisti romani care sa fi invatat arta in patria lor...
Elevii din clasele superioare au in mijlocie agilitatea si patrunderea incepatorilor nostri de astazi.
Vorbind despre productiile muzicale publice la noi, iata ce zice:
Prin cafenele numai si pe la asa-numitele serate se aud clavicimbalurile maltratate intr-un chip revoltator, si mai totdeauna in ritmuri de dans...
Localul de concert e sala Ateneului, unde, pe langa unii artisti mari din strainatate, rataciti prin Romania, concerteaza si muzicanti negri, cersetori muzicali si alti proletari artistici, care ofera pe bani scumpi placeri ieftine.
Strainul apoi sustine ca artistii adevarati mari, care despretuiesc reclama, nu pot avea sorti de succes fata cu publicul roman; dar ca, in schimb, a obtinut un imens succes Le Bataillon de dames - optzeci de femei in fuste scurte si despoiate intr-un chip nerusinat, care au dovedit, numaidecat dupa prima reprezentatie, ca sunt bune pour les chambres separees cu cuconasii si cu mecenatii artei romane.
A !... Trebuie sa marturisesc ca aici strainul a atins culmea infamiei. si daca ar fi fost catusi de putin adevarate cate le spune ! Pentru ca cititorul sa vada insanitatea absurda a infamiei acestui strain, dau aici urmatorul proces-verbal:
Subsemnatii profesori de muzica de la Conservator si particulari, in urma unui articol injurios aparut in Berliner Signale no. 2 din 18 iunie st.n. 1897 la adresa corpului profesoral si Conservatorului National din Bucuresti, precum si la adresa culturala a intregii tari, intrunindu-se astazi, 10/22 iunie 1897, in localul Societatii presei, am luat urmatoarele rezolutiuni:
Autorizam pe d-l C.M. Cordoneanu sa intrebe:
Daca redactiunea sus-numitei reviste isi ia raspunderea articolului semnat de dr. Emil Kolberg.
Care sunt persoanele care dau tonul in muzica si cu care d-sa a facut cunostinta cat a stat in Bucuresti ?
Sa intervina pe langa presa romana (de urgenta) ca sa ia apararea contra insultelor aduse in sus-zisa revista.
(Urmeaza semnaturile)
Onoare lor ! Onoare acelora care stiu sa ia o asa brava atitudine in fata ofensei grave aduse patriei si dreptului lor ! insa, desi foarte tulburat de indignarea ce mi-a produs-o mie insumi infamia strainului, as avea ceva de zis in privinta motiunii d-lor profesori; tulburarea mea nu ma va impiedica sa fiu metodic. Voi examina dar cele trei puncte ale motiunii.
Asupra punctului intai:
Daca redactiunea sus-numitei reviste isi ia raspunderea articolului semnat de dr. Emil Kolberg.
Zic eu: Redactiunea sus-numitei reviste ori isi va lua, ori nu-si va lua acea raspundere. Din aceasta dilema nu poate iesi redactiunea sus-numitei reviste. Prin urmare, trebuie sa ne preparam serios pentru fiecare din cele doua singure eventualitati posibile, din care ori una, ori alta este inevitabila. Caci, in relatiuni internationale, mai presus de toate, se cere prevedere si prudenta. Sa presupunem dar ca sus-numita revista nu-si ia raspunderea. Atunci, ce putem face ? Sa presupunem ca-si ia raspunderea. Trebuie sa ne intrebam asemenea: atunci ce e de facut ?
Eu cred, si mi se pare ca am dreptate, ca in ambele cazuri nu ne ramane decat sa luam act de raspunsul sus-numitei reviste si sa rupem orice relatiuni cu dansa, considerand-o ca nu mai merita sa aiba nici o stima din partea noastra. Dar mi se va raspunde:
- Ei si ? Ce-i pasa unei reviste muzicale din Berlin de stima dv. ?
Raspund:
- Daca se respecta catusi de putin, trebuie numaidecat sa-i pese. in toate, in politica, in literatura, si mai ales in arte, stima oamenilor onesti face mai mult decat isi inchipuie un oarecare dr. Emil Kolberg - mai mult decat orice merit.
Trec la punctul al doilea:
Care sunt persoanele care dau tonul in muzica si cu care d-sa (numitul doctor) a facut cunostinta cat a stat in Bucuresti ?
Eu gandesc ca intrebarea asta, in partea ei a doua, e cel putin indiscreta. Cat sta un artist intr-un oras strain, calatorind pentru petrecere, intra in cunostinta cu fel de fel de persoane care n-au a face deloc cu muzica. Prin urmare, putem sa dispensam pe neamtul de a ne spune toate persoanele cu care a facut cunostinta cat a stat la Bucuresti. De ce nu-l putem dispensa, insa, este de raspunsul care trebuie sa ni-l dea la intrebarea: Care sunt persoanele care dau tonul in muzica ?. Dar si aci eu ma tem ca infamul calomniator are sa scape foarte usor, mai ales ca intrebarea e pusa de niste specialisti; strainul e in stare sa ne raspunda zambind.
- Cum, d-voastra nu cunoasteti cine da tonul in muzica ? Dar e foarte simplu: il da compozitorul, insemnandu-l foarte precis la inceputul bucatii, imediat dupa cheie. Cand nu pune nici un semn - si asta intr-un singur caz din douazeci si patru - chiar atunci insemneaza precis ca a vrut sa insemneze pe C dur, cum zicem noi, germanii, sau pe do major, cum ziceti d-voastra, latinii. Atat ar mai trebui sa ma intrebati, si cine da masura in muzica. Atunci v-as raspunde: tot compozitorul, si tot la inceputul bucatii, imediat dupa insemnarea tonului. Prin urmare, ne-am inteles... La inceputul fiecarei bucati, compozitorul da intai cheia, apoi tonul si pe urma masura.
Care va sa zica, si cu aceasta intrebare nu-l putem infunda pe acel strain, care si-a permis etc.
Sa trecem dar la punctul al treilea al motiunii:
D-l Cordoneanu sa intervina pe langa presa romana de urgenta, ca sa ia apararea contra insultelor aduse in sus-zisa revista.
Acest punct mi se pare de prisos, daca nu chiar mahnitor. Dar cand, oare, presa noastra a avut nevoie de interventia cuiva pentru a releva insultele aduse natiunii de catre straini ? Cand, oare, presa romana n-a fost la inaltimea ei, mai ales fiind vorba de artele nationale si indeosebi de muzica ? Nu ! Fie siguri profesorii nostri ca vom sti sa ne facem datoria. Da ! vom proceda con brio, insa fara precipitare, pastrand tactul si masura. Vom dezvolta leitmotivul nostru in toate tonurile. Vom face un zgomot asurzitor si mereu crescendo, pana ce vom atrage atentiunea publicului european asupra operei numitului dr. Kolberg, proband ca aceasta opera e un complet fiasco. Reputatia muzicala a Romaniei va fi, trebuie sa fie, reabilitata. Vom arata numele marilor artisti europeni, incepand cu Tamberlic (care nu e alt decat Toma Birlic, tigan roman din Botosani) si sfarsind cu tanarul prima-violina de la Kaiserliche-Koenigliches Hofopernhaus din Viena, d. Rosee (care nu e alt decat un evreu roman din Iasi), si pe care i-a produs numai si numai scoala noastra nationala de muzica. Vom arata cate orchestre permanente cu solide traditiuni avem in tara. Vom face statistica tuturor pianelor de la noi, atat de bine acordate, incat nu mai trebuiesc acordate deloc. Vom arata cu certificate din partea tuturor magazinelor de Musicalia imensa deosebire intre consumul productiilor clasice si al bucatilor familiare ca, de ex. polci (Kreuz-oder Schnell), valsuri, pas-de-quatre, romante, cantonete, Gigerl-Marsch, Tararabumdere etc. Vom dovedi ceva mai mult; vom dovedi cu acte oficiale ca o primadona nationala poate capata la noi, daca reuseste intr-un concurs, un contract sigur pe trei, chiar pe patru ani, fiind platita adeseori pana la cinci, sase, chiar pana la sapte sute de lei pe luna ! Vom dovedi, in fine, ca aceeasi primadona, pe aceeasi scena, in fata aceluiasi public, va canta cu acelasi succes pe Ernestina din Choufleuri, pe Valentina din Hughenotii, pe Eleonora din Trovatore, pe Margareta din Faust si pe Czipra din Zigeuner-Baron...
Cu acestea cred ca-l vom infunda pe d-l dr. Kolberg. Sa mai indrazneasca a vorbi neamtul de inferioritatea Romaniei in privinta muzicii si institutiilor de educatie muzicala !
Ofensa grava
Aceasta pagina a fost accesata de 2898 ori.
