Pareri libere
de Ion Luca Caragiale
Cand excelentul meu amic, d-l Cazzavillan, a binevoit sa-mi ceara concursul literar pentru Universul, am stiut bine ca nu este usor a corespunde la asa onoare. A scrie, cu catusi de putina pretentiune literara, intr-un jurnal asa de raspandit in toate clasele societatii, e o intreprindere destul de serioasa pentru cine are constiinta de cata raspundere isi ia un om cand se prezinta, altfel decat numai ca amator, atator mii si mii de cititori.
E foarte greu, asa gandesc eu, sa scrii romaneste; nu doar pentru limba romaneasca, fiindca si in limba noastra se poate spune frumos orice adevar; ci pentru lumea romaneasca, in fata careia nu orice adevar trebuie spus, fie spus cat de frumos - ba, inca mai ales atunci...
Nu e vorba - in lumea toata, totdeauna, nu s-au putut si nu se vor putea spune toate adevarurile; dar nu cred sa fie pe lume multe locuri unde sa se poata spune mai putine decat la noi.
-De ce oare ?
- Foarte simplu: fiindca la noi din cale-afara multe adevaruri sunt suparatoare, stricatoare, primejdioase.
- Lumii 'ntregi ?
- Nu lumii 'ntregi, ci unei parti din lume, care e mai puternica decat lumea toata.
- O parte mai puternica decat toata lumea ? Cum se poate ?
- Se poate foarte lesne...
-?
- Fiindca toata lumea este mai slaba decat acea parte.
si acesta e temeiul oricarei tiranii.
invarteste-ti dar condeiul de zece ori in cerneala pana sa scrii un cuvant, si, dupa ce l-ai scris, gandeste-te de o suta de ori daca nu trebuie sters, nu de dragul stilului, ci de teama primejdiei.
Oricand iti va clipi prin minte ceva care ti-a incarcat sufletul, ori inveselindu-l cu prisos, sau mahnindu-l peste masura, stinge repede scanteia care-ti poate aprinde foc in cap.
sterge cuminte sirurile ce simti bine c-ar placea la foarte multa lume, ofensand pe acei cativa mai puternici decat aceasta, si inlocuieste-le cu cea mai salcie platitudine, si fereste-te chiar atunci sa nu cumva s-aluneci afara din tonul amabil al sfintei banalitati.
Bune povete...
Dar asta este pentru unii foarte usor, si pentru altii foarte greu.
Oricat de cuminte sa fii, ti se-ntampla de gresesti...
Ei ! Atunci nu e drept sa pateasca nimeni altul urmarile greselii tale decat tu insuti.
Pentru aceea, daca din greseala as putea supara vreodata pe cineva prin aceste modeste cronici din Universul, il rog mai dinainte omeneste, o data pentru totdeauna, sa nu caute a arunca vina catusi de putin asupra altcuiva decat asupra mea.
Un articol iscalit este o fapta absolut marturisita.
Directorul unui mare ziar ca Universul nu e dator sa raspunda de parerile personale ale colaboratorilor sai, pe care el nu le impartaseste
Iata exemplul gata:
Eu sunt de parere ca directorul ziarului nu e raspunzator de parerile colaboratorilor, intrucat ele nu ofenseaza demnitatea acelui ziar.
Directorul nostru poate ca nu impartaseste aceasta parere.
Aceasta insa nu insemneaza ca, daca eu as face greseala sa emit aci o parere contrara parerilor sale, directorul ar impartasi parerea mea.
Ziarele cele mari din strainatate, acelea care nu sunt glasuri de exclusiva clopotnita; ziarele care, ca Universul, sunt organe ale intereselor publicului intreg, nu ale intereselor unei clase sau caste, gazduiesc bucuros orice idee si orice parere, indiferent daca directorul lor, seful sau patronul afacerii le impartaseste sau nu.
Caci daca din punctul de vedere al unor interese particulare de clasa, de casta sau de consortiu, sunt primejdioase o suma de adevaruri, orice adevar este legitim din punctul de vedere al intereselor publicului intreg.
Cine ar fi fost de parere sa se spuna indata adevarul despre aparitia holerei din urma la Hamburg ar fi suparat desigur toata negustorimea uriasului port de mare, dar n-ar fi servit rau interesele - aci putem zice vitale - ale publicului german.
si cate adevaruri ar trebui spuse la noi ! si cate pareri adevarate stau inchise de frica in atatea oale de os !
si, ce e mai trist, nu ne bantuie numai frica de a ne spune parerea, ci si frica de a asculta, exprimata cu indrazneala de catre altcineva, parerea noastra proprie...
Tremuram ca nu cumva glasul acelui altcineva sa para a fi al nostru; ne ingrozim sa nu tradam cumva, printr-o clipire de ochi fara voie, prin cea mai neinsemnata miscare reflexa, prin chiar mutismul nostru, ca aceea ce s-aude un moment asa de rar este gandirea noastra de toate zilele, adanca noastra convingere de multa vreme.
Trecem pe langa absurditate si nu ridicam macar o spranceana revoltata; auzim neghiobia si nu zbarcim macar dintr-o nara dezgustata; vedem impostura si ticalosia si zambim frumos, ca la intalnirea celor mai bune cunostinte.
De cate ori si la cati dintre noi nu ne pare societatea noastra, cand o privim in complexul ei de activitate, ca un ciudat teatru !
Piesa nu se mai stie deloc: o carcaleala ca vai de capul ei si al nostru, al privitorilor; tragedie, te face sa razi; comedie, sa plangi.
Actorii, chiar aceia la care s-ar intrezari din cand in cand oarecare bune dispozitiuni si ceea ce se numeste le physique de l'emploi, n-au nici o verva.
De ce ?
Fiindca rolurile au fost distribuite de-a-ndoaselea si piesa se joaca fara nici o proba serioasa.
Junele prim joaca pe tatal nobil, intrigantul pe amorez, tanara ingenua pe eroina fatala, eroul pe bufon, cocosata pe silfida si copilita pe vrajitoarea, tipul serios pe farsorul si farsorul pe tipul serios.
Dar cum poate merge un asa teatru ?
Cu decor ! Cu mult decor ! Cu stralucit decor si cu toba mare !
Orbesti ochii, asurzesti urechile, ca sa nu mai incapa pretentii de inteles...
intr-un asa splendid teatru de lux nu e permisa nici cea mai slaba reflexiune de dezaprobare, nici catusi de palida gluma asupra vreunui grav si demn histrion: claca, bine organizata, imediat ar aplauda, pleoscaind pe obrajii indraznetului tulburator.
Ba, ceva mai mult... Vrei sa stai in pace si macar sa te bucuri cuminte de ridicolul splendidei exhibitiuni ? - trebuie sa aplauzi cu entuziasm...
Sa aplaudam dar !
Pareri libere
Aceasta pagina a fost accesata de 3286 ori.
