Prostia in viata noastra publica
de Ion Luca Caragiale
Intr-unul din numerele noastre trecute vorbeam despre starea bolnavicioasa a publicisticii romanesti si indeosebi a celei politice. Ne intrebam atunci: care sa fie cauza acestei stari ? O fi disproportia dintre mijloacele intelectuale si nazuinta de a infatisa ceva in viata publica ? O fi nazdravania copilareasca a unei societati tinere chemata la o viata prea matura pentru puterile inca necoapte ale multora ?
in privinta acestor intrebari, care merita, dupa parerea noastra, toata atentia oamenilor de stiinta, gasim oarecare lamuriri intr-un interesant articol al d-lui Paulhan publicat in La Revue politique et litteraire din Paris sub titlul: Despre prostia la om. D-l Paulhan isi cerceteaza obiectul din doua puncte de vedere: prostia din punctul de vedere intelectual, adica in idei, si prostia din punctul de vedere temperamental, adica in fapte. Deocamdata vom cauta sa gasim din punctul de vedere intai lamuririle ce ne trebuiesc.
Mai intai, prostia este, dupa acest autor, "mai mult un chip de a intelege rau decat a nu intelege deloc, si mai adesea ea se manifesta sub forma pretentiei. Pretentia ne loveste prin contrastul intre ceea ce ni se anunta si ceea ce ni se da in adevar.".
Iata unul dintre viciile care se manifesta mai des in viata noastra publica. Sa luam de exemplu o foaie politica, fie ea de orice culoare politica. Ce ni se anunta ? Dupa titlul ei, foaie economica, politica, comerciala, literara etc., ne asteptam sa vedem aci niste deosebite vederi asupra atator insemnate chestiuni dezbatute si cercetate cat mai adanc posibil. Ce ni se da ? Mofturi, vorbe goale, o frazeologie extravaganta si imposibila si o vadita ignorare a tuturor chestiunilor propuse in dezbatere.
O foaie politica, avand pretentia sa critice starea financiara si economica a tarii, scrie de exemplu pe nerasuflate:
"Daca sub raportul politicei generale, spiritul de intriga si coruptiune, atitudinea duplice si plina de finete ordinara a contribuit a inregistra pentru colectivitate, atat in intru cat si in afara, atatea succese aparente, fie chiar cu pretul unor dureroase si penibile sacrificii impuse tarii, din nenorocire insa in chestiunile economice si financiare, aptitudinile si inteligenta acestei colectivitati nu corespund deloc nevoilor situatiunei, si se afirma cu totul neputincioasa de-a invinge dificultatile, de-a aplana conflictele pe care de mai multe ori ea insasi le provoaca prin imprudentele, versatilitatea si incapacitatea sa notorie."
Ni se anunta o cercetare asupra finantelor si economiei si ni se da extravagante de acestea. Care este numele acestei nepotriviri ? Ne-o spune d-l Paulhan in articolul sau.
Sa lasam insa stramtele exemple individuale cu care n-am putea sfarsi niciodata, si sa luam un exemplu mai larg.
Un numar oarecare de oameni, foarte onorabili de altminteri, se constituie in grup politic; dansii sunt colegi de barou si isi aleg pe decanul lor de conductor politic ! Fiecine intelege ca voim sa vorbim de grupul onorabilului d-l Vernescu. Acest grup are pretentiunea nici mai mult, nici mai putin decat sa ia franele guvernului in mana. Presupunand ca d-l Vernescu ar fi chemat odata sa formeze un cabinet si apoi un aparat administrativ, grupul domniei sale desigur nu i-ar fi de ajuns, si atunci s-ar intampla acea nepotrivire "intre ceea ce ni se anunta, si ceea ce ni se da", despre care vorbeste d-l Paulhan, adica un grup, care ar avea pretentia, dar nu mijloacele pentru a guverna.
insa in politica, se va zice, nu atat numarul cat greutatea se socoteste. Atat mai rau pentru grupul de care e vorba. Caci pentru cine cunoaste lumea de la noi e stiut ca, din punctul de vedere al capacitatilor politice, grupul d-lui Vernescu ar arata tot atat de mare nepotrivire intre pretentie si mijloace.
Pretentia neajutata de mijloace, iata cusurul de capetenie al societatii noastre, in stiinta, in arta si mai ales in politica. Ce ar conchide d-l Paulhan cand ar citi studiile financiare ale Romaniei ? Cand ar vedea ca in privinta instructiei Natiunea voieste numaidecat sa ne potrivim cu Saxonia si cu Wurtembergul ? Cand ar auzi ca un barbat politic nu are alta dorinta decat ca Romania sa ajunga a fi cel mai mare imperiu din lume ?
Aci sta una din radacinile bolii intelectuale de la noi, care se manifesta prin publicatiuni extravagante, prin don-chisonade si caricaturi politice: pretentia lipsita de mijloace.
O miscare de reactiune in contra acestei boli se va face desigur; aceasta miscare a si inceput. Bunul-simt politic a inceput deja sa respinga liberalismul mistic; el surade la frazele umflate si extravagante.
Pe zi ce trece cultura se lateste, si daca astazi nu avem inca acea miscare multipla si ordonata a vietii publice, pe care o au tarile ajunse la gradul cel mai inalt de civilizatie, avem insa un bun simt national caracteristic, mult mai durabil decat boala trecatoare a blagomaniilor si pretentiilor ridicule.
A fost un timp cand tiradele de liberalism mistic, de don-chisonade politice, de articole isterice gaseau admiratori; mai tarziu succesele acelora au scazut, si astazi putem zice ca e aproape imposibil.
Nu e vorba, obiectul de care se ocupa, in articolul sau, d-l Paulhan, adica prostia, nu are sa dispara niciodata din lume, dupa faimoasa vorba a poetului: prostii mor, dar prostia e nemuritoare. Ceea ce trebuie sa speram insa e ca aceasta slabiciune, caracteristica omului, sa ramana individuala si sa se amestece cat mai putin in viata noastra publica.
Prostia in viata noastra publica
Aceasta pagina a fost accesata de 4138 ori.
