Reactiunea

Reactiunea

de Ion Luca Caragiale

De geaba - eu sunt nemultumit. Inca o iluziune pierduta! inca o legenda, pe care mi-a distrus-o vremea si scoala noastra moderna: Reactiunea!

Ce era Reactiunea!

Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-national, anti-liberal, - o Plevna interna!

Ea despretuia, batjocorea, strivea, trada, sugruma poporul, si apoi tot ea il exploata sistematic. Vrajmasa jurata a libertatilor publice, a Constitutiunii si a tutulor institutiunilor, ea inneca mai intai si apoi scalda tara in sange.

Era neagra; avea sute de capete ca hidra si mii de ghiare de vampir; fugea de lumina si lucra la intuneric, fara sa aiba vreodata curajul opiniilor sale, si complota cu strainii contra Romanismului.

Uneori, ea isi infigea adanc ghiarele in costele Natiunii si, odata calare pe prada, sugea cu lacomie sangele si sudoarea poporului-martir; alteori, infigea in sanul Romaniei un cutit pana'n prasele si cadavrul ei sangerand il arunca la picioarele comitelui Andrassy!

Era in fine oribila si hidoasa. Dar, pe langa atatea grozavii, avea si o mare calitate: inchipuirea ei era sprijinul cel mai positiv al patriotismului si liberalismului meu.

Cand aceste sentimente, care erau singura-mi demnitate in ochii mei proprii, sovaiau sau motaiau; cand, in viata de toate zilele, copil sarac, necajit de nevoi si pasuri grele, uitam un moment ca sunt dator sa ma gandesc mai presus de toate la patrie si la libertate - un glas profetic ma suduia din amortire strigandu-mi:

Desteapta-te, cetatene! Reactiunea sta la panda!

La aceasta teribila amenintare apocaliptica, saream in picioare rusinat de lasitatea mea vinovata de-o clipa.

Uitasem Reactiunea!

Deodata treceau prin gandul meu aiurit toate prapastiile. Vedeam capetele hidrei cu ciocurile cascate gata sa ma sfasie; simteam in carnea mea patrunzand pana la oase ghiarele monstrului; ma simteam sugrumat si afundat in intunerec sub ruinele vastului nostru edificiu politic, unde un calcai de strain imi strivea capul! Sange! o baie de sange!

Atunci patriotismul meu si liberalismul se desteptau formidabile cu o suprema incordare, si, trezit dintr'un vis chaotic, racneam ca un apucat: Jos Reactiunea!

A trecut vreme, si spiritul de examen, - aces fatal spirit, care ne'mpinge sa stim mai mult, poate, decat ne trebue - vierme nenorocit care roade cu tenacitate radacinile credintelor - incepu sa gaunoseze bazele giganticei mele legende. Perfidul!

Odata, cand saream din loc pentru a nu stiu cata oara de spaima hidrei, iata ce mi-a soptit viermele la ureche:

Reactiunea?... prostule! Deschide-ti ochii bine; uite-te imprejuru-ti, si revino la sensul realitatii.

Mai ti-este permis tie, om cu oarecare cultura, sa crezi in existenta fiintelor fabuloase? Nu ti-e rusine tie, om matur, sa aibi frica cand te culci, ca un copil pe care bunica il stapaneste speriindu-l cu Muma-Padurii?

Dar Reactiunea e tot atat de reala cat sunt de reali grifonul, sfinxul, zmeii si capcaunii din basme. Reactiunea ta nu este de cat o vedenie, un cauchemar cronic, pe care l-ai contractat, nenorocitule, prapadindu-ti creerul si nervii cu bauturile falsificate ce ti le-au debitat niste sarlatani!

Vrei sa faci o experienta? inceteaza a mai inghiti necontrolate produsele negustorilor politici lipsiti de orice scrupul, si are sa-ti treaca boala cronica - ai sa scapi de halucinatia Reactiunii. Boala mea ajunsese, in adevar, asa de chinuitoare, ca n'am putut respinge povetele spiritului de examen. Le-am urmat - si m'am tamaduit.

De multa vreme dorm acuma linistit fara visuri rele, fara teama de primejdie pentru Natiune, Constitutiune si alte institutiuni.

Sunt sanatos, da; dar cate odata imi pare rau: am ascultat spiritul de examen - am ucis legenda - s'a dus liberalismul!

Ca un intarcat bautor de hacis, care regreta extazurile ce si le procura odinioara, mi-aduc aminte adesea cu duiosie de ciudatele vedenii ce aveam cand ma apucau accesele de febra liberala. Adesea ma apuca un dor nespus de acele vremuri cand, inainte de a fi om cuminte, eram un patriot liberal zanatic.

Da, sunt sanatos astazi, dar tot am ramas cu o apucatura, o meteahna, pe care n'o pot stapani totdeauna.

Asa, zilele trecute, - cand am vazut pe d. Paul Statescu, prefectul liberal, tragand in studentii nevinovati cu reteveiul; cand am auzit de atrocitatile din beciurile politiei, - marturisesc drept ca, desi suntem aproape de sfarsitul veacului al XIX-lea, nu m'am putut opri sa strig, ca in vremurile liberalismului clasic:

Jos Reactiunea!




Reactiunea


Aceasta pagina a fost accesata de 1357 ori.