Amicul X...

Amicul X...

de Ion Luca Caragiale


Un tip eminamente simpatic este amicul meu X... foarte bine cunoscut de noi toti bucurestenii. Cum sa nu-l cunoastem? iI intalnim asa de adesea, pretutindeni: in somptuoasele saloane de elita, in sindrofiile modeste de mahala, la Capsa, la Gambrinus, la Zdrafcu, la Jockey si Ia cafeneaua Schreiber din Lipscani, in Orient-Express, in tramcar, in cupeu cu roate de cauciuc, pe jos in galosi - pretutindeni gata a te saluta cu toata afabilitatea si a-ti intinde cordial mana lui, sa fii mitropolit sau paracliser, general ori caprar, ministru ori comisionar de strada, nobil, mojic, scl.

Din cauza acestei multimi imense de varii cunostinte, pe care stie sa le cultive cu o arta superioara, X... devine pentru fiecare din noi cel mai pretios prieten. Frecuentand atatea s-atatea cercuri diverse, cari-i sunt de o potriva de familiare, se-ntelege cata admiratie trebuie sa-mi inspire mie, care cunosc asa de putina lume si care sunt asa de putin introdus mai ales in cercuri de seama, unde se-nvartesc personaje ilustre.

El stie cata admiratie-mi inspira, cat ascendent moral si intelectual exercita asupra-mi; de cate ori insa ne intalnim amandoi, nu-mi arata niciun fel de mandrie care m-ar atinge; totdeauna modest, simplu si fara nici o pretentie, ma pune in curent cu tot ce se petrece in sferele inalte. Omul acesta pare ca nu stie cat pretuieste pentru mine amicitia lui: nu-si face idee, de sigur, ce fericit sunt eu de cand aflu de la dansul importantele secrete ale zeilor.

Eu stau intr-un local ieftin de consumatiune, intr-o berarie populara, pierdut in multime, si ma gandesc: eu nu sunt un cine, eu sunt un ce; in masa omenirii, eu sunt un numar trecut la statistica populatiei, si poate chiar acolo trecut cu vederea, fiindca, la ultimul recensamant al populatiei capitalei, mai la toti din mahalaua noastra au mers agentii cu catastifele, la mine n-au venit. Nu sunt vreun ambitios ; dar gandul acesta ma mahneste... Sa te vezi, sa te intelegi asa de mic, asa de nensemnat! Sub povara acestei gandiri, oftez si-mi aplec in jos fruntea cu umilinta. Dar simt indata o mana pe umarul meu incovoiat; ridic ochii; a! ce placere! este amicul meu X... Vine din cine stie ce sfere inalte, sa-mi faca onoarea a sta intr-o berarie populara alaturi cu mine. O strangere de mana cordiala. Aceasta strangere de mana imi ridica imediat moralul.

il cunosc bine pe X... stiu ca are sa ma innobileze, sa ma faca sa am o mai buna parere de mine, comunicandu-mi lucruri ce nu le poate sti un om care nu frecuenteaza decat lumea de jos, cum am zice, care nici la picioarele Olimpului nu poate s-ajunga vrodata. Cu respect si cu dragoste ma ridic si-i fac loc la masa mea, si nu ma asez pe scaun decat dupa ce el s-a asezat mai intai. Amicul meu rasufla, scoate batista si se sterge de sudoare; desigur, a venit pe jos. Fata-i e radioasa; clipeste foarte semnificativ din ochi; de cate ori clipeste asa, cu privirile parca ar fi intoarse deandaratele catre fundul magaziei cu ganduri si idei, sunt sigur ca e plin de informatiuni de mare insemnatate, de o importanta capitala. Eu incep sa palpit de nerabdare: vreau cat mai iute sa-l pornesc a da drumul nepretuitului izvor.

- Uf! zice amicul meu; grozava caldura azi!

- Grozava! zic eu.

- Ce mai nou?

- Ce sa fie ? zic... stiu eu ?... De unde sa stiu eu ?... Eu sa te intreb pe dumneata, nu dumneata pe mine.

Amicul meu zambeste cu acea satisfactie pe care o simte orice om cand i se face dreptate.

- De unde vii? intreb eu.

- De la Take...

Cetitorul nu stie, fireste, de la care Take vine amicul meu X... Eu insa stiu. Amicul meu X... care este in termeni familiari cu toata lumea, fireste ca nu va zice ca mine si ca dumneata, cand am veni dela acel Take, ca vine dela d-l Take Ionescu, ci zice pur si simplu:

- De la Take.

- Ei?...

- Nu vrea sa intre in combinatie... Hotarit!.. Cat n-am stat de capul lui!.. Nu vrea si pace!..

-!

- ...Cand intram la el, iesea seful...

Noi, eu si dumneata, zicem d-l Petre Carp, sau d-l Carp, cand ne e mai degraba; amicul meu X... zice si mai simplu: seful.

- Ei?

- seful era bine dispus... zice: "Mergi la Take?" zic "Da!" zice: "Mai cauta de-l convinge si tu, ca pe mine m-a obosit!" si a plecat razand. Nu-l stii pe seful?...

- Nu! zic eu.

- ...Zeflemist... Am ras alaltaeri cu el la Continental!....

- !!...

- Era si Barbu...

- D-l Delavrancea?

- Da... si Nicu...

- D-l Filipescu?

- Ei, da! si Costica...

- ?...

- Costica Arion... Costica ar fi vrut mai bine justitia; dar nu-l stii pe seful? cu seful nu se discuta.

0 pauza, in timp ce nu stiu cum sa admir mai mult pe acest om, care, stand la mijloc, pe cand de o parte ii stau atatea personaje stralucite, de alta parte imi permite sa stau eu. Iata cum te ridica prietenia unui asa barbat!.. Rup tacerea, si, timid:

- Frate, a adevarat ca or sa scaza lefurile?

- Nu se stie nimic pozitiv pana acuma. Tocmai de asta vorbeam ieri cu Alexandru...

Amicul meu vede ca-l privesc cu ochii unui om care nu-ntelege si:

- Cu Alexandru... cu Marghiloman... EI nu e de parere sa se-ntinda prea mult coarda economiilor; el crede ca trebuesc studiate mijloacele de a crea izvoare de productie. Du reste, asta este si parerea sefului si a lui Nicu, in fine a tutulor.

O trasura trece pe dinaintea berariei unde ne aflam la masa. in trasura este un domn cu barbete... Parca l-as cunoaste... L-am vazut tot in trasura, mi se pare, la o parada, cand s-au deschis Camerele... Amicul meu saluta foarte familiar pe domnul din trasura, care, uitandu-se in alta parte, nu baga de seama si nu raspunde la salut.

- Aha! zice amicul meu. A venit si el... Azi, mane, se ispraveste cu formarea cabinetului.

- Care el?

- Nu l-ai vazut cand l-am salutat?... Costica.

- A! asta e Costica Arion? zic eu; il credeam mai tanar.

Amicul meu rade cum se rade de un ignorant.

- Nu Costica Arion... Costica Ollanescu.

- A!... Ei cum s-aude ca o sa se combine, daca nu intra si d-l Take Ionescu?

- Apoi, draga, daca pana Ia urma nu l-om putea convinge pe Takita, lucrul este hotarit asa: seful, prezidentia si finantele; Maiorescu, justitia; Alexandru, externele; Costica, instructia.

- Care Costica?

- Arion... Costica, internele.

- alalalt...

- Ollanescu... Nicu, domenele, si Ionas, lucrarile publice.

- La razboi, cine?

- Jac. Jac si Ionas raman... Cate ceasuri sunt?..

- Cinci si zece.

- Sapristi! zice amicul meu, sarind din loc. E tarziu, te las. Am promis lui Nicu sa merg cu el la Sinaia. Acceleratul pleaca la 5 si 40. Mai am numai o jumatate de ceas, si trebue sa trec si pe la Barbu, sa-i spui sa nu uite de ce-a vorbit cu Nababul. Am doua halbe si un corn... plateste tu... Ma grabesc... La revedere!...

A doua zi, dumineca, la sase dimineata, ma sui intr-un vagon de clasa a treia, in trenul de placere pentru Sinaia. Pe cine gasesc in vagon? pe amicul X... vorbind politica cu mai multi negustori, care ii sorb cu mult nesat vorbele pretioase. Cum ma vede:

- M-am incurcat aseara la vorba cu Barbu si am scapat trenul.

Apoi, urmand vorba inceputa, catre negustori:

- Eu i-am spus: ghenerale, nu te grabi...


Universul, 14 iulie 1900
 




Amicul X...


Aceasta pagina a fost accesata de 3849 ori.