Arendasul roman
de Ion Luca Caragiale
- Si zici ca te-am incarcat cu zece zile de prasila, mai Ioane, asa?
- Pai?... eu stiu ca le-am facut.
- in doi ani de cand sunt aici, numai tu nu te-ai dat pe brazda, asa?
- Pai, cocoane, am casa grea...
- Apoi eu n-am casa grea, mai Ioane? Vezi bine, patru copii aci, doua fete la oras in pension...
- Auleo, ai si la oras!!
- Doi baieti la Paris...
- Saracii de noi!!
- Vezi ca si eu am greutati, ma Ioane.
- Da, cocoane, insa eu zic ca fiecare sa-si creasca copiii.
- Apai eu ti-i dau tie sa-i cresti, ma Ioane?
- Nu, cocoane, dar cu prasila, drept si drept.
- Stai sa-ti dau eu drept, ma Ioane. Se apropie de taran si incepe sa-i care la pumni in cap. taranul iese naucit si se duce la primarie sa se jeluiasca. Dupa un ceas se iveste primarul cu caciula in mana la poarta boierului.
- Dar ce-a facut blestematul ala de Ion, cocoane?
- Nu-i treaba ta, primarule; ia vezi sa am mane oameni la munca, si nu uita de datoria aia, stii, c-apoi...
- Bine, cocoane, sarut mana.
A doua zi Ion se duce cu o petitie la subprefect; acesta pune rezolutie, recomandand petitia primarului.
Primarul, vazand pecetea tactului, zice taranului:
- Ce mi-o dai mie? Arat-o boierului.
- Ce, sa ma bata iar? Arata-i-o dumneata.
- Ba eu nu ma duc la el, ca m-apuca de datorie.
taranul se duce la targ cu chirie si da o hartie prefectului, jeluindu-se de incarcarea la datorie din partea arendasului si de bataie.
Prefectul nu-si mai vede capul de treburi, caci e aproape sa se declare o dizidenta in partidul local guvernamental, si daca guvernul pierde cativa partizani, pierde si el functia si... are familie grea.
Deci, recomanda subprefectului plangerea taranului. si subprefectul, avand de regulat oarecare interese private cu arendasul, trimite pe taran acasa, spunandu-i ca-l ajunge pe drum.
si-l ajunge in adevar si-l si lasa.
Sosind in comuna, trage fireste la arendas.
Mananca, bea bine, doarme un ceas, doua, vine la primarie la brat cu arendasul si cheama pe taranul cu hartia la cercetare.
indata ce taranul se iveste, arendasul, rosu de furie, incepe sa-i strige:
- Opincarule, mamaligarule, toparlanule, sa ma dai tu pe mine in vileag?!...
Se apropie incet de el si incepe sa-i care la pumni in cap. Subprefectul zice cu blandete:
- Cocoane Arghir, cocoane Arghir...
insa arendasul e prea manios ca sa-l auda. Da inainte si tocmai dupa ce oboseste, iese pe usa racnind:
- Sa te saturi de cercetare!
Cand taranul isi mai vine putin in fire, subprefectul il intreaba:
- Ei, ia spune, cum a fost...
- Pai dumneata nu vazusi?
- Lasa asta, ailalta.
- Ailalta intocmai ca si asta, inca una si zac toata vara si la iarna mor de foame. Mai bine ii fac acele zece zile si Dumnezeu o sti...
- Ei, uite asa mai vii d-acasa; mai omule, cand taranii si arendasul traiesc bine, le merge cu spor la toti; intelegerea, dragostea intre sateni si arendasi este mana lui Dumnezeu pentru unii si pentru altii... ca, nu-ntelegi tu?... omul cu bine si cu pace, ma-ntelegi, devine ca poate pentru ca sa, ma-ntelegi, sa... cum sa zic.?... sa... in sfarsit, sa fie toate cu bine si cu pace.
si tot asa, un ceas intreg, subprefectul ii da sfaturi, neuitand a vorbi de grija guvernului pentru tarani, de legile ce face guvernului pentru apararea taranilor s.cl., s.cl.
Apoi face un raport prefectului, raspunzand la rezolutie ca partile s-au impacat.
Moftul roman, 17 iunie 1893
Arendasul roman
Aceasta pagina a fost accesata de 8678 ori.
