Cadou
de Ion Luca Caragiale
"Iubite amice,
Asta-seara, avem pom de Craciun. Ne-ai promis ca vii sa pranzesti cu noi. Te rog, nu uita. Te astept pana la sapte fara un sfert la berarie, ca sa mergem impreuna. in tot cazul, daca nu ne-ntalnim, vino direct la noi; dar vino negresit; se supara Acrivita.
Stasache"
Acrivita este sotia lui nenea Stasache. La oamenii acestia se petrece bine; ma duc sa-ntalnesc pe amicul meu la locul aratat. Sunt sapte fara un sfert, si omul meu lipseste; dar n-astept mult, si iata-l.
- Gandeam ca nu vii, imi zice el.
- Se putea, nene Stasache, sa supar pe cocoana Acrivita?
- Bine ai facut, ca s-asa e destul de suparata.
- De ce?
- inchipuieste-ti? monser, ca acum cateva zile nenea Andrei senatorul (stii cat tine el la familia noastra!) vine, ca dupa obicei, la noi si zice: "Eu, ma intelegi, s-a inchis Senatul si se duc toti p-acasa, si n-am sa fiu de Craciun cu voi, si m-am gandit sa v-aduc la fistecare cate ceva ca cadou"... si scoate, si scoate, si scoate si da-i la cadouri: si mie, si la copii, si Acrivitii... Acrivitii i da un inel cu un brilantel de toata frumusetea...
- Ei!
- Ei! Ieri dimineata, eu lipseam de acasa. Vine Misu, profesorul - stii, Misu al nostru, care da meditatie la baieti - vine pentru ca sa le dea vacanta, si nevasta-mea pleaca sa targuiasca de-ale casei cate ceva, ca stii, daca le lasi toate pe ajunul Craciunului, nu le mai poti prididi... Ma-ntorc eu acasa... imi spune fata ca s-a dus cuconita pan targ. Zic eu: "Bine!" Mai trece ce mai trece, se fac douasprece, iaca vine si Acrivita foarte suparata. Zic: "Ce ai?" Zice: "inchipuieste-ti ce mi s-a intamplat! am pierdut piatra de la inelul lui nenea Andrei."'
"Cand?"
"Acuma."
"Unde?"
"Pan targ... Tocmai la bacanie am vazut ca-mi lipseste."
"Trebuie sa cautam pe unde ai mai fost."
"Am cautat peste tot: nu e si nu e."
"Trebuie sa dam un anunt la gazete!..."
si ispravind povestirea conversatiei sale cu consoarta, nenea Stasache imi pune sub ochi o gazeta. Citesc:
"O buna recompensa!... S-a pierdut ieri vineri, 23 decembre, inainte de amiazi, intre stradele Popa Tatu, stirbei-voda si Calea Victoriei, o pietricica de briliant in valoare de 3-400 de lei. Cel ce o va gasi sa o aduca la d. Stasache Panaiotopolu, strada... numarul... unde va primi o recompensa de 20 de lei. "
Dupa ce citesc:
- Te pomenesti ca se gaseste! zice omul meu.
- Tot ce se poate - zic eu - nene Stasache. Mergem?
- Da... haide!
Ne suim intr-o sanie si pornim.
- Nu ca-mi pare rau de piatra, pentru ca-n definitiv, nu-i vreo valoare grozava; dar stii, nu face: un cadou de la nenea Andrei... stii cat tine el la noi...
- Fireste...
- Sunt curios, sa vedem: se gaseste? Dar in sfarsit, zi ca nu se gaseste... Atata paguba!... Dar de unde stii? poate ca se gaseste! Eu nu zic nimic. Dar el, vazand ca tac:
- Ce zici?... se gaseste?
- stiu eu? zic.
- Ei! vezi?... eu nu sunt om curios; dar am mare nerabdare, sa vedem: se gaseste?
Eu iar tac; el, vazand ca nu zic nimica:
- Adica dumneata zici ca... nu se gaseste.
- Ba nu! zic; din contra.
- Din contra? care va sa zica, si dumneata esti de idee ca se gaseste?
in sfarsit, ajungem acasa la nenea Stasache. Madam Panaiotopolu, mai nostima decat totdeauna, ma primeste cu amabilitatea-i cunoscuta:
- Daca nu veneai, ma suparam foc pe d-ta.
- Se putea sa nu viu, madam Panaiotopolu?... Pentru mine invitatia unei dame asa de gratioase ca d-ta este o porunca strasnica, la care peste putinta sa ma gandesc macar a nu ma supune.
- Mersi! zice doamna. Dar adaog:
- Ce am aflat, madam Panaiotopolu?
- Ce?
- Pietricica de la...
- De la inelul care mi l-a facut cadou nenea Andrei... Cine ti-a spus ?
- Nenea Stasache.
- inchipuieste-ti!
- Dar, zic eu, a publicat nenea Stasache in jurnale... poate ca se gaseste.
- Ei, as!
- De unde stii d-ta ca nu? intreaba barbatul.
- Cum o sa se mai gaseasca?
- Se poate, conita, zic eu.
- Fac prinsoare'- zice razand doamna - pe ce poftiti, ca nu se mai gaseste.
- Ba eu fac prinsoare ca se gaseste! zice Stasache.
- Pe ce?
- Pe ce poftesti.
- Pe alt inel la fel...
- Pe alt inel la fel!
Pe cand discutam astfel, se aude zbarnaind soneria. Slujnica iese in vestibul, deschide si se-ntoarce:
- D. Misu.
- Bravo! zice nenea Stasache, batandu-se cu palma pe frunte. Vezi, cu istoria inelului, ce-am uitat?
- Ce?
- Lui Misu nu i-am luat nici un cadou... O sa se supere baiatul.
- Ei, as! zice iar razand madam Panaiotopolu.
D. Misu intra; e foarte elegant... o funda de cravata sic, si-n funda, infipt un ac cu o pietricica foarte stralucitoare.
- Misule draga, sa ma ierti; pe tine te-am uitat, zice d. Panaiotopolu.
- Cum, nene Stasache?
- Nu ti-am cumparat nici un cadou.
- Lasa, nene Stasache - zice Misu - imi cumperi la Anul Nou. Dar Stasache se uita lung la Misu, apoi, cu un aer foarte ciudat:
- Cel... ce ai la gat?... briliant?
- Da.
- Unde ai gasit-o?
- Ce sa gasesc?
- Piatra.
- Care piatra?
- Briliantul, frate.
- il am cadou, nene Stasache.
- Da de cadou!...
- Parol!
- De la cine?
- Ce-ti pasa?
- Ai citit anuntul meu?
- Da.
- ...Pe onoarea mea, Misule, sa nu te stiu ce baiat de treaba esti si cat tii la noi...
- Nene - intrerupe madam Panaiotopolu - ai scris lui nenea Andrei?... i-ai promis ca-i scrii.
- ii scriu mane... Pe onoarea mea, Misule...
- Poftiti la masa!...
Iau bratul doamnei si ne-ndreptam spre sofragerie. indaratul nostru vin alti musafiri, si-n urma Misu cu nenea Stasache, pe care-l aud bine:
- Ei! eu zic ca se gaseste...
Universul, 2 ianuarie 1901
Cadou
Aceasta pagina a fost accesata de 11693 ori.
