Cum devine cineva revolutionar si om politic?

Cum devine cineva revolutionar si om politic?

de Ion Luca Caragiale



Un fel de raspuns la aceasta intrebare gasesc in una din vechile mele notite, care cred ca poate interesa pe multi dintre numerosii nostri cititori.

Din randurile de mai la vale se va vedea ca poate cineva deveni revolutionar si om politic nu numai prin vocatiune, ci si prin noroc. Se va vedea cum, dintr-un copil care era hotarat sa se devoteze altarului credintei, poate iesi un brav slujitor al unui altar si mai sfant - altarul libertatilor publice.

Pe Nita il luasem de la mama-sa, o vaduva saraca, pe procopseala: dorea sa se faca popa. Era baiat voinic, blajin si cinstit. Pentru aceasta, catava vreme, imi paru foarte bine ca luasem sarcina intretinerii si educatiei acestui tanar. Veni insa un moment cand nu ma putui cai indestul ca l-am luat de la tara si i-am inlesnit sederea in Capitala.

Locuiam in fundul unei mahalale departate de centru, tocma spre Obor. intr-o zi il trimet pe Nita al meu sa-mi cumpere carbuni de la magazia de langa gara. De la locuinta mea pana acolo era o cale ca de un ceas.

Nita a plecat de mult.


Astept trei ceasuri, patru... Baiatul il stiu cinstit... N-o fi gasit carbuni acolo si s-a dus in alta parte. Dar trec inca trei ceasuri, se-n-nopteaza bine, si Nita nu s-arata.

Ce sa fie? I s-a-ntamplat ceva... Ce?

Ma sui repede intr-o birja:

- La gara!

Birjarul, in loc s-apuce pe drumul drept, o ia pe un drum de ocol.

il opresc.

- ti-am zis la gara!...

- Da...

- Ei! pentru ce nu mergi de-a dreptul? pan Piata Teatrului, pan stirbei-voda...

- Nu se poate, coconasule; pe-acolo e revolutie...

- Iar?...

- Revolutie mare!

Cu toata cunozitatea ce am sa asist la asa spectacole, de asta data m-am gandit ca nu e vreme de petrecere: trebuie sa caut pe Nita - baiatul e dat de maica-sa in grija mea.

Ajung la depozitul de carbuni: se incarcasera sacii si Nita plecase cu carutasul.

Ma-ntorc inapoi acasa: Nita n-a venit inca.

S-a-nnoptat de tot...

E peste putinta sa ma culc, sa las o noapte-ntreaga fara sa dau de urma copilului.


Ma duc sa reclam la politie. Aci dau peste o miscare neobicinuita- jandarmi, sergenti, agenti, functionari, batausi, umbla toti forfota de colo pana colo foarte aprinsi.

in fiece moment sosesc arestati, pe cari sergentii si batausii ii aduc in ghionturi, ca sa-i toarne la beci - s-a ispravit revolutia!

O idee imi clipeste prin minte... Dar... s-ar putea?... Nita?... Baiatul cel cuminte?... De unde stii?

Rog pe d. inspector sa cerceteze, nu cumva in invalmaseala se afla si un baiat asa s-asa, unul care se cheama Nita... Nita al Paunii-vaduvii...

La prefectura nu se afla; dar... poate la vreo sectie, fiindca partea cea mai mare dintre arestati au fost adusi deocamdata la sectiile mai apropiate de locul unde au fost prinsi.

Se telefoneaza - si aflu ca domnul Nita al meu se afla-n adevar la una dintre sectii.

Dau fuga. Comisarul respectiv imi spune ca blajinul fecior al Paunei-vaduvii a facut ispravi mari la revolutie, si acum e tinut la secret sub invinuiri grave... Acum doarme in arest.

A avut mare noroc d. Nita cu mine: cunosteam personal pe comisarul si ma gaseam si cu ceva parale asupra-mi. M-am rugat, iar m-am rugat; in fine, am facut ce-am facut, si am obtinut liberarea tanarului pe garantia mea morala.

D. comisar mi-a zis:

- stii? asta o fac pentru hatarul dumitale; aminteri, pe un spanzurat ca asta, sa fi venit tata!... stii?

Mi l-au adus pe tanarul... Dumnezeule! in ce stare! cu falca jupuita, cu un ochi vanat, umflat cat pumnul si cu mana dreapta scrantita, ori rupta, nu se poate sti, fiindca daca i-o atingi cat de putin, rage ca un bou.

Cea dantai vorba a fost:

- M-a omorat, domnule...

- De ce?

- Am fost si eu...

- Unde?

- La revolutie...

- Cine te-a pus, nenorocitule, sa te amesteci?...

- Dracul!... nici eu nu stiu... ceasul rau!


Am ajuns acasa... Am chemat degraba un doctor.

Omul stiintei n-a gasit nimic alt grav decat starea ochiului, care nu se putea deschide din pricina umflaturii.

Doctorul a prescris reconfortante, oblojeli reci, cu gheata si apa de plumb, si odihna - o complicatie cu erisipel ar putea fi primejdioasa.

I-am dat eroului supa calda s-un pahar de vin negru; l-am oblojit; l-am legat la cap ca pe o jupaneasa care, dupa baie, si-a canit parul, si l-am culcat la caldurica.

A dormit bravul meu de la zece seara si pana a doua zi la amiaz', gemand din cand in cand.

Tocmai pe la cinci seara s-a dezmeticit bine si mi-a povestit tot ce i se intamplase.

Iata:


Plecase, dupa cum spusei, pe la zece dimineata, si ajunsese fara accident la depozit pe la unsprezece.

Umblase repede pe jos si se-nfierbantase; acu, stand pe loc, pana sa-i cantareasca sacii cu carbuni, s-a simtit razbit de frig si apucat de fiori.

A plecat dupa caruta. Caruta mergand incet, baiatul a inceput sa dardaie de frig.

Atunci s-a oprit la o carciuma, sa bea o tuica fiarta cu candel - a baut doua, si vazand ca-i face bine, a mai baut inca una.

Simtindu-se destul de incalzit, s-a suit peste saci in caruta, ca era si ostenit.

Astfel, incet-incet, a ajuns in dosul Teatrului si a voit sa treaca peste piata in strada Regala, de acolo pe la Coltea si pe urma pe la Sf. Gheorghe in Calea Mosilor - pe drumul cel mai drept.

Dar, vrand sa treaca pe Piata Teatrului, nu stie cum, se pomeneste intr-o grozava invalmaseala: in fata-l navalea poporul, in spate-l pridideau jandarmii calari.

A simtit un fel de ameteala; au inceput sa-i vajaie urechile si sa i se turbure vederea...

S-a ridicat drept in picioare peste saci; caruta sta locului - calul se desprinsese din ulube si nu se mai vedea.

Fara sa ia seama cum calca, Nita sparge un sac - se revarsa carbunii.

Atunci, de necaz, incepe sa scrasneasca dintii si sa-njure cu pumnii inclestati. Turburarea era in toiul ei - tipete, huiduituri, blesteme...

in toata invalmaseala, un jandarm calare se repede spre Nita cu sabia ridicata sa-i despintice capul.

Nita s-apleaca in caruta, ia de la picioare un grunj mare de carbune si plesneste drept in ochi pe jandarm, care, cu obrazul scaldat in sange, se prabuseste de pe cal.

Omul meu incepe sa raza cu hohot. S-apleaca iar si trage iar cu un grunj, si inc-o data s-alta data, trage orbeste in gramada...

Pe urma?

Pe urma... isi mai aduce aminte ca a simtit o zguduitura in cap... s-a adormit. Pe urma, s-a trezit la sectie... si alta zguduitura-n cap... si iar a adormit.

Bravul meu revolutionar!... "Numa, de nu si-ar pierde ochiul - am gandit eu - ca nu se mai poate popi!..." Ochiul nu si l-a pierdut, din norocire; dar nu s-a popit; fiindca de cand cu imprejurarea din Piata Teatrului, a prins baiatul gust de politica.

Atat mai bine!

Ce ar fi ajuns? - popa la tara.

Nu e mai bine om politic in Capitala?

Se pot oare compara modesta cariera si activitatea umila a unui biet preot de sat, cu cariera si activitatea unui cetatean din Capitala, care e chemat o data pe an, regulat, in fiece primavara, sa determine directiunea politica a regatului roman?!


Universul, 3 martie 1900




Cum devine cineva revolutionar si om politic?


Aceasta pagina a fost accesata de 1673 ori.