Dascal prost
de Ion Luca Caragiale
Foarte de dimineata, intr-o mahala departata, bat la usa amicului meu Pricupescu, profesor de cursul secundar - preda istoria in clasele inferioare la un liceu.
Desi foarte buni prieteni, n-am fost niciodata la el acasa; asa, nu ma mir ca i se pare ciudat a ma vedea la dansul.
- Ei! ce cauti tu prin mahalaua noastra asa de dimineata?
- Am trecut pe aici - zic eu - si am intrat sa-ti dau buna ziua... stiu ca pe la ceasul asta pleci de-acasa... si... zic: haide sa vaz... o fi plecat Pricupescu? daca o fi plecat, bine; daca nu, merg cu el pana-n targ... Azi o sa fie o caldura... mai teribila ca ieri... S-a pus pe calduri... O sa ne topim in vara asta...
Pricupescu este un om banuitor; zice:
- Fac prinsoare pe ce vrei, ca si tu ai venit sa ma rogi pentru vreun magar, pentru vreun lenes, pentru vreun ticalos...
- As! zic eu...
- Mai! adauga el... mai am doi ani pana sa ies la pensie... douazeci o sa mi se para... Uf! sa ma vaz odata scapat de canonul asta, care a ajuns de la o vreme nesuferit... Uite! pana viu eu, citeste!
si zicand acestea, scoate din buzunar un vraf de scrisori, mi le tranteste dinainte pe masa si iese.
Pricupescu este indiscret.
De vreme ce mi-a dat voie, m-apuc sa-i citesc scrisorile.
"Iubite domnule Pricupescu,
stiti ca de cand am fericirea a va cunoaste, si e cam mult de atunci, nu v-am suparat cu vreo rugaciune de favoare, fiindca nu-mi place sa importunez pe cineva in indeplinirea datoriilor sale, mai ales cand il stiu de o corectitudine exemplara ca dv.
Crez ca a venit momentul ca, mai ales in scoala, de la care depinde viitorul natiunii noastre, noi romanii sa incetam odata cu nenorocita sistema a favoritismului, a ingaduielii, a hatarului.
Cand mai cu seama ne aflam in fata unui barbat devotat datoriei, cum sunteti dv., si constiintios, fara nici o umbra de banuiala, trebuie sa-l lasam a-si indeplini misiunea asa cum crede el, in matura lui judecata nepartinitoare.
Profesori ca dv. fac onoarea unei scoli, ei sunt o garantie ca tinerele generatiuni cari le trec prin mana, cand vor deveni cetateni, vor fi perfect educate si solid instruite, si vor face fala natiunii.
Pentru aceea, cand frate-meu Ghita Postolache, deputatul, m-a consultat in ce liceu sa-si dea copilul la Bucuresti, i-am spus numaidecat:
- Daca vrei sa invete o buna crestere si carte ca lumea, da-l la liceul unde este profesor amicul meu d. Pricupescu... acolo poti fi sigur si-n privinta educatiunii si-n privinta instructiunii!
Baiatul, Costica Postolache, dupa cum stiti, sta la mine; eu ii tiu loc de tata; prin urmare, intelegeti de ce ma interesez, si de ce-mi permit, in puterea prietiniei ce mi-ati acordat-o totdeauna, a va importuna cu o mica rugaminte.
Nepotul meu, precum veti fi observat cu perspicacitatea ce va caracteriza, este foarte timid; pe langa aceasta, a fost si cam bolnav in anul acesta, a trebuit sa-i scoatem o masea, asa ca are o mare frica de examen.
Ne-ati indatora foarte mult si pe frate-meu si pe noi mai ales, pe mine si pe sotia mea, caci in grija noastra am avut pe copil, daca ati fi, nu indulgent, aceasta nu v-o putem cere, dar nici prea sever cu el, care nu stiti cata iubire va poarta si cu cat respect pomeneste totdeuna de dv.
De aceea, fiindca vedem cat tine Costica la d-voastra, ne-am hotarat sa va luam pe d-voastra ca meditator, incepand chiar din vacanta. stiti ca mergem la tara, la munte. Am fi fericiti daca ati primi, cum n-aveti indatoriri de familie, sa veniti cu noi, neavand altceva mai bun de facut, bineinteles. Am dori ca si-n vacanta sa se mai ocupe cu cartea.
N-ar fi rau prin urmare sa ne vedem cat mai curand, ca sa aranjam aceasta afacere. Pana atunci, primiti, stimate domnule Pricupescu, cele mai afectuoase salutari din partea sotiei mele si din partea
devotatului dv.
Nicu Postolache
senator"
Halal de Pricupescu! zic in gandul meu, eu, care cunosc bine si pe nenea Nicu Postolache si mosia lui si gospodaria lui, si pe madam Postolache... in paradis il invita nenea Nicu si consoarta! mancare, bautura, aer, calarit... plus doua sute de lei pe luna cel putin... Oameni cu dare de mana!
Dar nu mai vine Pricupescu!... Sa citim mai departe:
"Amice Pricupescule,
Maine incep la voi examenele. in interesul tau iti atrag atentia inca o data, nu fi sever cu baiatul persoanei cunoscute. Ar fi o prostie din partea ta sa faci exces de zel, cand stii bine ca, si fara sa vrei tu, baiatul tot va trece. Pentru ce tu, un dascalas, numai ca sa te faci grozav, sa indispui pe niste oameni cu atata influenta? Nu e mai bine sa ti-i faci binevoitori?
Aseara am pranzit acolo. Era o suma de oameni mari. Toata vremea la masa s-a vorbit rau de profesori, cari, dupa ce ca nu sunt buni de nimic, apoi sunt si brutali si mojici, mai ales cu copiii de familii bune.
La plecare, cucoana a spus ca daca cumva persecuti pe mititelul, n-are sa-ti mearga comod.
Eu am garantat pentru tine. Ia seama, in interesul tau.
Amic
N.N."
Alta:
"Draga Bica, cocoselule motat,
Daca ai tinut tu vreodata la mine macar a suta parte din cat mi-ai spus, sper ca n-ai sa ma refuzi. A venit Mita Popescu la mine cu lacrimi in ochi, si m-a conjurat pe tot ce am mai sacru, sa-ti vorbesc in privinta baiatului ei, Octavian Popescu, care zice ca tremura toti baietii de frica ta, ca esti prea sever, si el are groaza cand se gandeste la ziua de maine.
Biata Mita este desperata, fiindca Octavian i-a spus curat ca, daca ramane repetent, se impusca. Pune-te tu in locul ei, ca mama.
Asta-seara, nu se poate... Dar maine seara la ceasul stiut, negresit, cocoselule motat. Cand ai veni la puiculita ta, sa-i spui ca l-ai trecut pe Octavian.
Puiculita"
Bravo, domnule Pricupescu! gandesc eu... Cine sa fie puiculita?
A! un plic rose-pale cu un blazon aurit intr-un colt... Sa vedem.
- Sunt gata; aide, ca e cam tarziu; am treaba la scoala.
- Uite, frate Pricupescule, de ce venisem eu la tine, zic eu si inghit in sec... apoi, imi iau inima-n dinti.
- De ce?
- Venisem sa te rog sa-mi faci un mare hatar.
- Am inteles... Nu ti-am spus eu?... ghicisem...
- Ei! nu fi si tu asa de... cum sa zic... de sever... stii ca de cand te cunosc... si de! slava domnului! ne cunoastem din copilarie... mi te-am suparat cu vreo rugaminte, fiindca nu-mi place sa importunez pe cineva, cat de prietin sa-mi fie, in indeplinirea datoriilor sale, mai ales cand il stiu de o corectitudine exemplara, cum esti tu...
- Apoi, atunci...
- Fireste, nu zic; trebuie sa ne hotaram odata, mai ales cand e vorba de scoala, de la care depinde viitorul natiunii noastre, noi romanii, sa incetam, ma-ntelegi...
- Astea le-ai citit undeva.
- Pe onoarea mea, nu. Ei bine tu... tu esti un barbat devotat si constiintios, fara nici o umbra de banuiala, care trebuie in misiunea lui sa fie, ma-ntelegi...
- iti spun eu ca le-ai cetit undeva.
- Zau, nu... Uite ce e: un baiat... timid... si a fost cam bolnavior iarna asta... a trebuit sa-i scoata o masea...
- Cand iti spun eu...
- Pe ochii mei!... si in sfarsit, ce mai una-alta?... ce sa mai umblu cu mofturi?... De colea ar fi pentru tine, un dascalas parlit, pe timp de vara cinci sute de lei?
Am aruncat vorba cea mare...
Pricupescu e nebun!... a inceput sa zbiere la mine... sa-mi spuie ca: nu mi-e rusine! prieten vechi! Dar eu, cuminte, zic:
- Nu-ti cunosti interesul! de ce sa te pui cu niste oameni mari, cari au atata influenta?... De-aia v-a iesit vorba la toti dascalii ca sunteti mojici si brutali, mai ales cu copiii de familie buna! . - A! striga Pricupescu... Iar?
- Secule! am strigat eu... Daca e vorba de zbierete, apoi zbier si eu... Un baiat cu atatea rude, cari ti-ar fi de mare sprijin...
- Esti un prost! striga Pricupescu.
- Ba tu esti prost!... Ma-sa e vaduva, bogata, frumoasa si de familie mare... in loc sa te iei cu binele, sa te ia meditator!...
Am strigat degeaba; a fost peste putinta sa-l scot pe pedant din ale lui.
Mare dobitoc d. Pricupescu!...
Universul, 16 iunie 1900
Dascal prost
Aceasta pagina a fost accesata de 15856 ori.
