De inchiriat
de Ion Luca Caragiale
O vorba veche frantuzeasca zice ca mai-binele e adesea vrajmasul binelui. Este foarte adevarat; insa omului nu-i trebuieste binele, ii trebuieste mai-binele: aceasta e ratiunea intregului progres al omenirii. Priviti, la fiecare Sf. Gheorghe si Sf. Dumitru, ce goana dupa mai-bine! Gandesc ca nicaieri nu se muta mai mult si mai des lumea ca la Bucuresti; e natural - Capitala trebuie sa dea tonul progresului. Cu trei luni inainte de termenul mutarii, mai in fiecare familie incepe regulat o interesanta dezbatere, avand un vadit caracter de urgenta:
- Nu-mi mai da mana, cocoana! leafa scazuta; criza; nu mai pot! trebuie sa cautam una mai ieftina...
- Iar sa ne mutam?
- Daca trebuie...
- Uf! cand ma gandesc, sa plec iar cu troacele, sa le mai hodorogesc iar! sa mai pat iar ca-n randul trecut, cand s-a rasturnat caruta cu mobila si era sa ma calce tramvaiul! - ca ma mir s-acuma cum am scapat! - uf! parca mai bine sa mor!
- N-am ce-ti face! De ce nu ti-a dat parintii o pereche de case de zestre? si mie mi-ar fi placut sa nu mai umblu la fiecare sase luni din mahala in mahala... Dar de!... asta e soarta noastra a chiriasilor!
A treia zi de Sf. Gheorghe:
- Umbrela mea! soson-galosii mei! mi i-ati pierdut pe drum!...
si tine-te, pe urma, injuraturi...
Sau:
- Ei! noi... ce facem?
- Cum, ce facem?
- Da, ce facem? ramanem tot aici, ori ne mutam?
- De! zice barbatul, stiu si eu ce sa facem? eu zic sa ramanem... Iar sa ne mutam?
- Dar daca gasesti una mai ieftina si mai buna? N-ai zis tot tu ca aici ti-e departe de cantilerie?
- Da, decat... ce zor e sa ne grabim de-acum? Mai avem inca trei luni in cap... Mai e vreme... Nici nu s-au pus biletele.
- Da! sa facem ca in randul trecut... sa alergam ca nebunii, cu doua zile inainte de Sf. Dumitru, pin zloata si sa luam ce ne iese-nainte si sa dam cat ne cere... Nu-i mai bine sa cautam din vreme?
- Bine, sa cautam mai din vreme, zice omul cu glasul pe jumatate...
- Eu, sa stii ca de maine pun samsar... Aicea n-o sa fie de trait la vara... o sa ne coacem de soare.
- Bine, pune samsar... treaba dumitale! eu nu m-amestec...
- Fireste, d-ta nu te amesteci... etc....
si se ispraveste masa cu cearta si cu lacrimi...
- Fir-ar a dracului s-afurisita de viata! etc...
Aceeasi dama, a treia zi de Sf. Gheorghe, catre Boris, servitoarea:
- Oglinda din salon! ce-ai facut? trasni-te-ar Dumnezeu sa te trasneasca! lua-te-ar hengherul, soangherita dracului ! etc....
- Uf! mie-mi spui? asa e cu mutatul, soro! mie, tiganul, globul al de clestar de la lampa!... Asta e soarta noastra a chiriasilor!
- Soarta numai a chiriasilor? zic eu in gindul meu. Asi!...
in toate partile lumii se muta numai chiriasii; la Bucuresti se muta si proprietarii. Daca unui proprietar care are doua perechi de case, ii ramane o pereche neinchiriate, desigur se muta din casa in care a sezut in casa goala...
- Probabil pentru ca sa sparga ursuzlacul, zici d-ta.
- Nu! raspund eu; pentru ca omului ii trebuieste mai-binele. Era bine in casa unde sta pana acuma; dar... in casa-n care se muta o sa fie mai bine.
Ba, ceva mai mult... Cunosc proprietari cari au o singura pereche de case tocmai potrivite pe mijloacele si nevoile lor, le da cu chirie si ei se muta cu chirie in alte case. De la casele proprii ia chirie, sa zicem, o mie de lei pe an; la casele in care se muta, plateste chirie o mie fara ceva, ori o mie si ceva.
Dar iata un caz si mai interesant.
Doi amici ai mei, dd. George Marinescu si Marin Georgescu, sunt proprietari fiecare a cate o pereche de case in aceeasi strada. Amandoua casele sunt absolut identice: acelasi plan, aceleasi incaperi zugravite la fel; in sfarsit doua case gemene, peste putinta de deosebit daca una n-ar purta numarul 7 simplu si cealalta 7-bis. Au fost incepute si ispravite de cladit totodata. Dupa ce le-au adus in stare de locuit, amandoi proprietarii s-au mutat fiecare in proprietatea respectiva, si au stat, ca buni vecini, fiecare la sine sase luni, de la Sf. Dumitru pana la Sf. Gheorghe. De la Sf. Gheorghe, fiecare s-a hotarat sa se mute si sa-si dea casa cu chirie. De ce? De ce, de ne-ce, nu stiu; dar stiu sa au pus fiecare bilet de inchiriat. Ca buni vecini si vechi prietini, au facut insa invoiala, ca n-au sa scaza din pretul hotarat pentru chirie - una mie doua sute de lei anual. Astfel, orice concurenta neleala era inlaturata si ramanea sa joace rol numai norocul, dupa gustul musteriilor. Multa lume a venit rand pe rand sa vaza casele amandoua, si fireste ca, daca chiar se invoiau din pret, fiecarui musteriu i-ar fi venit foarte greu pe care din doua sa o prefere, pe 7, ori pe 7-bis, deoarece nu era alta deosebire intre cele doua acareturi decat ca, daca veneai dintr-o parte a stradei, 7 venea mai aproape, dar daca veneai din partea cealalta, atunci venea mai aproape 7-bis. in sfarsit, ce sa mai lungim vorba degeaba! casele placeau la toata lumea, dar pretul nu convenea.
- Mai jos, nu putem! zicea d. Georgescu; mai bine ramanem noi in ele. D-voastra poftiti si la vecin alaturi, la d. Marinescu; sa vedeti...
- Am fost si la vecin...
- si cat v-a cerut?
- Tot cat ceri si d-ta.
- Apoi vedeti...
Tot asa si iar asa, au ramas si casele lui d. Georgescu si ale lui d. Marinescu neinchiriate pana alaltaieri, dupa Sf. Gheorghe. si madam Marinescu si madam Georgescu steteau la fereastra, ori in gradinita, si se uitau cum trec pe dinaintea caselor dumnealor calabalacuri peste calabalacuri, si auzeau cum dracuiesc cucoanele mergand, care cu o lampa, care cu o colivie, care cu un catelus in brate, pe urma calabalacului ei fiecare, si atunci un fel de mahnire le cuprindea pe amandoua:
- Toti! toti se muta!
Iar seara, cand veneau acasa d. Georgescu si d. Marinescu, gasea fiecare pe consoarta sa asa suparata, asa, cum sa zic, fara chef, ca nici bucatica nu punea femeia in gura. Amandoi barbatii au patruns in taina sufletului consoartelor... Ce-i de facut?...Nimic mai lesne! S-au invoit sa se mute d. Georgescu de la 7 la 7-bis, in casele lui d. Marinescu, iar d. Marinescu de la 7-bis in casele lui d. Georgescu, la 7 simplu.
si... bucuria cocoanelor! si ridica, si asuda, si sparge, si ocareste, si dracuieste si blestema-ti viata! Dar, in sfarsit, s-au mutat si dumnealor!
N-apuc sa sfarsesc, si iacata hamalii... Au sosit pentru mutat; adica, pentru mutat, vorba vine; caci, de data asta, nu stiu cum facuram, n-am avut noroc sa ne mutam... Dar in sfarsit, tot putem zice ca e ca o jumatate de mutat, poate chiar mai mult decat jumatate; fiindca, dupa multe chibzuinte in familie, am vazut ca nu eram destul de bine asezati si ne-am hotarat sa ne asezam mai bine; anume: in salon, odaie de dormit; in odaia de dormit, sofragerie; in biurou, salonul; in sofragerie, odaia servitorilor; in odaia servitorilor, bucatarie, si-n bucatarie, biuroul... Ei! Cum putem face aceasta operatie fara incurcatura?... Foarte usor... Le scoatem toate din casa in curte, si pe urma le bagam din curte in casa, dupa planul cel nou... Sa-ncepem dar...
- Numai de-ar da Dumnezeu, sa nu ne-apuce vreo ploaie!...
- incet! incet, ca spargeti!...
Universul, 28 aprilie 1900
De inchiriat
Aceasta pagina a fost accesata de 4498 ori.
