Doua loturi - Partea 1

Doua loturi - Partea 1

de Ion Luca Caragiale

- Asta e culmea!... culmea!... striga d. Lefter, stergandu-si fruntea de sudoare, pe cand madam Popescu, consoarta sa, cauta fara preget in toate partile... Nu e si nu e!...

- Femeie, trebuie sa fie-n casa... Dracu n-a venit sa le ia!...

Dar ce au pierdut? Ce cauta?

Cauta doua bilete de loterie, cu care d. Lefter Popescu a castigat.

insa oricine ma poate intreba:

- Bine, daca a pierdut biletele, de unde stie d. Lefter de castig?

- E lucru simplu. Biletele le-a fost cumparat cu bani imprumutati, ca de cabula, de la d. capitan Pandele, fiindca ii spusesera multi, cand se tot plangea ca n-are noroc la joc, sa-ncerce a juca cu bani de-mprumut... si a facut invoiala, pe onoare, fata cu martori, sa dea din castig, daca s-o intampla, zece la suta capitanului.

Cand a cumparat biletele, d. Lefter a ras pesimist:

- ti-ai gasit! eu si noroc!

Dar d. capitan Pandele, mai optimist:

- De unde stii dumneata norocul meu?

s-a pus pe d. Lefter sa-i insemneze in carnet numerele biletelor.

A trecut mult de la aceasta. Lotariile, amanate de atatea ori, s-au tras, in sfarsit, amandoua in aceeasi zi. La prima (Lotaria "Societatii pentru fundarea unei Universitati Romane in Dobrogea, la Constanta"), lotul cel mare de 50.000 lei l-a castigat numarul 076.384; iar la a doua (Lotaria "Asociatiunii pentru fundarea si inzestrarea unui Observatoriu Astronomic la Bucuresti"), lotul cel mare de 50.000 lei l-a castigat numarul 109.520.

D. Lefter, pana adineaori, habar n-avea ca se trasesera ieri amandoua lotariile. Era seara; omul sedea la masa cu consoarta sa in salita de intrare, vorbind in ticna despre cum se scumpeste viata din zi in zi, cand aude o birje oprindu-se-n poarta, apoi pasi apasati in curticica si pe urma batand cineva tare grabit la geamlacul d-afara. D. Lefter sare sa deschida banuind in gand:

"Hait! iar ne chiama deseara la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e seful), sa ne canoneasca pana la miezul noptii, ca sa se recomande ministrului ca e grozav!" - iar madam Popescu se repede in odaie, fiindca era in neglige. D. capitan Pandele intra ca o furtuna si, vorbind din ce in ce mai tare, ca si cum d. Lefter ar fi surd:

- Bine, nene, pacatele mele! de ce n-ai venit la berarie?... se poate sa fii asa de indiferent? te caut ca un nebun de atatea ceasuri?

- Ne-a tinut pana adineaori turbatul la cantilerie... De ce?

- Leftere!... nu stii nimica?

- Ce!

- Ieri s-a tras lotariile noastre!

- Ei?

- Am castigat!

- Nu ma-nnebuni!... Cat?

- La amandoua am castigat loturile mari! ale mari de tot! si capitanul pune pe masa listele oficiale si alaturi carnetul sau. in adevar, carnetul suna tocmai ca-n liste: 076.384 Universitate-Constanta, 109.520 Bucuresti-Astronomie.

Cititorul a inteles acuma ce cauta de trei zile pe branci sotii Popescu.

D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerand cu tot respectul un concediu de doua-trei zile, pe motiv ca nu se simte de loc bine. Asa si e; e bolnav.

Dupa o munca zadarnica de atata vreme, dupa ce toata casa a fost rasturnata de zece ori, cand asa, cand aminterea, d. Lefter a cazut pe o canapea sfaramat de oboseala; a simtit ca i se taie incheieturile si asa, un fel de slabiciune la lingurea, parca-l lua o apa; a motait cateva ore s-a adormit. Femeia a sezut si ea pe un scaun ca nu mai putea de picioare si de mijloc - se-ntelege de atata alergatura si de-atatea ridicaturi. Sa fi atipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas si de odata, se scoala drept, cu fata luminata de raza adevarului...

- stiu unde sunt! acuma stiu!... uf!... le-am gasit.

- Unde?

- in jacheta mea a cenusie de vara... Cu ea eram la berarie cand le-am cumparat. tiu minte bine, le-am pus in buzunarul de la piept, inauntru... Acolo, sunt!... sigur!... Adu-mi jacheta!

Pe cat isi aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atat madam Popescu se turbura, se rosea, se-ngalbenea...

- Care jacheta? intreaba ea aiurita, ca de pe alta lume.

- A cenusie.

- Leftere! zice femeia punand mana la sanul stang, ca si cum ar fi simtit un junghi grozav.

- Ce?

- Am... dat-o.

- Ce-ai dat?

- Jacheta!

- Care jacheta?

- A cenusie!

- Cui?

- N-ai spus tu ca n-o mai porti?

- Cui? cui ai dat-o, nenorocito!

- La o chivuta.

- Pentru ce?

- Pe farfurii.

- Cand?

- Alaltaieri...

- Alaltaieri!... fara s-o cauti pan buzunare!

- Am cautat-o, raspunde femeia ingrozita de vina ei; nu era nimic.

- Taci! striga crunt d. Lefter... Pe cate farfurii ai dat-o?

- Pe zece... Destul m-am tocmit: n-a vrut sa-mi dea o duzina intreaga, raspunde ea fara sa mai stie ce spune.



- Unde sunt farfuriile?... Voi sa vaz farfuriile! Adu farfuriile! porunceste strasnic d. Lefter.

Consoarta sa, fara sa mai zica o vorba, se supune; i le aduce si le pune pe masa. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu lat pe muche, si altul pembe ingust pe buza. Domnul Lefter ia una s-o suna - portalan.

- Bravo! bun gust ai! zice ranjind sardonic.

si, pac! tranteste una jos... tandari! si pe urma, paf! alta asemenea.

- Leftere!

- Asa sunt eu, galant, cocoana! cand am chef, sparg; sparg cocoana, cand am chef, farfurii de cate zece mii de franci una! sparg, ma-ntelegi, sparg al dracului!

si iar pac! paf! pana la a din urma, pe cand cocoana se scutura la fiecare, parca ar arde-o cu un bici de foc. Dupa ce le ispraveste pe toate d. Popescu isi scoate batista, isi sterge sudoarea fruntii si se aseaza grav pe scaun, apoi, cu tonul sever, dar calm, al judecatorului ne-nduplecat catre criminalul care-i sta de fata-n picioare:

- La care chivuta? o stii?

- La taca, aia tanara frumoasa, care vine totdeauna pe aici, raspunde vinovata, plangand cu inima franta de tarzie cainta.

- stii unde se afla aceasta chivuta?

- Zice ca sta tocmai la margine, in mahalaua Farfurigiilor.

- Destul, nenorocito!

Peste un ceas, pe-nserate, o birje trece in goana mare prin strada Emanciparii din Farfurigii: pe capra, alaturi cu birjarul, un sergent; in fund, d. Lefter si d. capitan Pandele: iar, dinainte, inca un sergent si d. comisar al sectiei respective, Turtureanu, deja cointeresat cu cinci la suta asupra castigului - se-ntelege, castig, daca se vor gasi cele doua bilete. Comisarul stie unde sta chivuta taca.

Birja, trecand din greu prin noroi, se opreste in sfarsit in apropierea unei cocioabe de pamant, care sade singuratica pe un pes, pe un maidan. Comisarul posteaza pe sergenti, pitulati, in dosul cocioabei, dupa regula strategica consacrata la calcari de vizuini; le face semnul clasic al lui Harpocrates, s-apoi trece, urmat de d. capitan si de d. Popescu, sa bata la use... O fetica zdrentuita vine sa deschiza. in salita luminata de palpaiala a cativa taciuni de pe vatra, miroase strasnic a carne cu prune: o tiganca batrana pregateste de cina. toti trei vizitatorii se dau inapoi pe prispa punandu-si mana la nas.

- Unde-i ma-ta, fa? intreaba d. comisar.

- Trebuie sa vie acuma, zice copila uitandu-se sperios la cei trei domni.

- Aprinde-un muc de lumanare si hai de ne du in odaie, s-o asteptam. Fata sta la-ndoiala.

- Haide! se rasteste d. Turtureanu... si toti trei intra, impingand pe fata-nainte.

- Da ce e? intreaba batrana, ridicandu-se de la vatra, unde sta starcita.

- Avem treaba cu fie-ta, cu taca...

- Lipseste ceva dintr-o casa... stie ea ce lipseste, adaoga d. Lefter.

- Vai de mine! boiarule, zice batrana... N-are taca obiceiul... La toate casele boieresti o cunoaste pe taca... la toate cocoanele mari o stie pe taca...

- Haide! nu mai lungi vorba, comanda d. capitan Pandele, s-aprinde! cat vrei sa ma tii in picioare?

- Iac-aprinz... Da nu se poate, taca, boiarule! sa fereasca Dumnezeu! eu, pantru taca, poci sa-mi pui mana-n foc pantru taca... Poate, alta chivuta...

si zicand aceasta, baba a aprins o lumanare de seu s-a trecut in odaie, urmata de boieri. Odaia are doua paturi, o masa, o lavita, un scaun si o sobita de tuci. Pe amandoua paturile, stau gramezi de haine, incaltaminte, palarii, saluri purtate, pe sub paturi si pe lavita fel-de-fel de marfuri de farfurarie si sticlarie...

La vederea mormanelor de vechituri, d. Lefter tresare; se repede si-ncepe sa scotoceasca luand si examinand pe rand bucatica cu bucatica, fir cu fir. Cate reflexiuni ironice, picante, sentimentale, se pot face asupra unei asa gramezi pestrite de vechituri, cu privire la zadarnicia lumii trecatoare prin care au trecut si ele o clipa, noua, nevestejite! Dar d. Lefter n-are vreme sa filosofeze... el cauta... cauta mereu... Fatalitate! jacheta cenusie nu se afla. Cand ganduri peste ganduri ii clocotesc in cap, iacata si taca, d-abia ducandu-si cosul plin de vechituri noua, foarte obosita de alergatura zilii-ntregi si flamanda: de departe i s-au umflat narile ca raspuns la chemarea generosului miros de pe vatra.

Cum intra, o inconjura toti trei musafirii; d. Lefter o ia de pept:

- Unde mi-e jacheta?

- Care jacheta?

- Jacheta a cenusie...

- Care jacheta cenusie?

- Jacheta cu biletele...

- Care belete, boiarule?

- Te faci ca nu stii, gasperita!

- Sa ma trasneasca Dumnezeu! sa hie al dracului!

- Mai bine, spune drept, zice d. Turtureanu.

- Daca spui ai bacsis bun, adaoga d. capitan Pandele.

- Ce sa spuie boiarule! zice batrana apilpisita: ce sa spuie? vai de pacatele noastre, daca nu stie... auzi colo! ce sa spuie?

- Taci tu! zbiara d. Turtureanu si-i da branci babei cat colo in salita.

Baba isi face cruci, iar copila tremura ca varga langa vatra, unde prunele sfaraie tare-n cratita.

- Sa n-aiba parte!... da sa zica taca.

- Na-i fost tu, o-ntrerupe d. Lefter, in strada Pacientii numarul 13, la madam Popescu, madam Lefter Popescu, o dama - nalta, subtirica, frumoasa, oachesa, casele ale verzi cu geamlac, care are o alunita cu par d-asupra sprancenii din stanga si se poarta legata la cap cu rosu?

- Ba, am fost.

- Atunci, de ce minti?

- Ba, nu mint, boiarule; am fost. Ei?

- Nu ti-a dat pe zece farfurii, ca n-ai vrut sa dai o duzina-ntreaga, cu chenar conabiu lat pe muche si altul pembe ingust pe buza, o jacheta cenusie?

- Ba, mi-a dat.

- Atunci, de ce minti?

- Nu minte, boiarule! zice batrana din salita.

- Taci tu!... Unde e jacheta?

- E pa mine... o port pa dedesubt.

- Ca sa nu te prinz!

- Ba, sa hie al dracului care n-o poarta de frig... Sunt bortoasa, boiarule... alerg toata zaulica pan zloata - bogdaproste, imi tane cald la pantece si la sale.

- Dezbraca-te, porunceste d. Lefter.

- Iaca...

si taca incepe a-si lepada toalele de pe ea. Tocmai dedesubt de tot, peste camase, se vede jacheta cenusie. D. Lefter repede o cauta-n buzunarul de la piept; chivuta se stramba, ca se gadila la san. in buzunar, nimic; dar in fund are o descusatura... desigur o fi cazut in captuseala. taca scoate si o da d-lui Lefter, care o descoase cu briceagul din toate tighelurile... in captusala, nimic si iar nimic.

- Ce mi-ai facut biletele? racneste ingrozitor cu pumnii-n-clestati d. Lefter, pe cand ceilalti doi o strang de aproape intr-un colt.

- Care belete? zbiara si chivuta ca o nebuna s-apoi, schimband tonul, striga tare catre baba din salita in tiganeste: "Sai, ca se sfarojesc prunele de tot!"

- Ce ai spus pe tiganeste? urla d. Lefter.

- Hauleu! incepu sa se boceasca baba si copila, ce napaste a fost sa caza pe noi!

- Sa-mi scoti biletele! scrasneste d. Lefter; sa-mi scoti biletele, hoato! ca te omor, ma-ntelegi? te omor!

si-i trage tachii o palma, s-o nauceasca. Atunci, toate trei femeile se pornesc pe ragete, sa crezi ca s-a aprins o cusca cu pantere. D. Turtureanu da intr-o parte pe d. Lefter si cu gravitate:

- Las-o ma rog... Las' ca spun dumnealor la sectie. Apoi iese-n usa, da un tignal; sergentii rasar ca din pamant, si haide! le-au pornit pe nemancate...

Toata arta d-lui Turtureanu a ramas infructuoasa... Femeile nu stiau nimic despre bilete... Cu tot zelul sau, nu putuse depasi limitele prudentii; de aceea, el spunea seara la berarie d-lui Lefter si capitanului:

- Cu baba si cu fata, de! merge sa le mursici mai zdravan; dar cu taca, nu prea, fiindca, e pardon, in pozitie; daca se intampla la secret vreun avort... Nu stii dumneata? Astazi nu mai poti conta pe inferiori... si nici pe superiori! S-aude... Gazetele atat asteapta ca sa ne persecute... Dar iti spun eu ca nu e! Biletele n-au fost in jacheta; pot face prinsoare pe ce poftesti... Sa vezi cand ti-o mai trece nitel asta... cum sa zic? amorul-propriu, - asa e tot omul la inceput cand ii vine o surpriza de asa un castig - sa vezi, ai sa dai peste ele acasa.

D. Lefter sustine ca taca i-a furat biletele - chivutele si jidanii nu sunt prosti: cand cumpara haine vechi, le purica pan toate-ndoiturile.

- Ia, da-mi-le, ma-ntelegi, la discretie, sa stau eu cu dumnealor in tete-a-tete la secret... Sa vezi cum scot biletele... 




Doua loturi - Partea 1
Doua loturi - Partea 2


Aceasta pagina a fost accesata de 4734 ori.