Educatiunea sentimentala la vite

Educatiunea sentimentala la vite

de Ion Luca Caragiale


Gazetele toate ne-au povestit minuni despre expozitia de vite care s-a tinut zilele trecute la domeniul Cocioc, nume vestit pentru crema, laptele batut, cosuletele, streangurile si sforicelele sale. Cu drept cuvint, gazetele au adus si de asta data laude administratorului domenielor coroanei, onor d. I. Kalinderu, pentru patriotismul cu care d-sa se sacrifica pentru imbunatatirea productiunilor diverse ale acelor domenie. Expozitia de vite de la Cocioc a dovedit o data mai mult ca, cu metoda stiintifica si cu staruinta, se pot obtine si la noi dobitoace bine cultivate, cu instructiune si educatiune rationale.

Pina unde a putut merge omul cu stiinta in cultura vitelor, se va vedea mai la vale dintr-un singur exemplu, pe care probabil nu l-a aflat nici o alta gazeta inaintea noastra; caci, daca l-ar fi aflat, n-ar fi lipsit sa ne ia inainte si sa aduca laudele pe cari noi ne simtim datori a le aduce d-lui administrator al domenielor coroanei. Dar sa nu fim adulatori cu un barbat, care nu poate suferi adulatiunea ! sa nu facem reclama unui personaj asa de sus-pus, care, stim bine cu totii, n-a umblat si nu umbla dupa reclama; si sa venim d-a dreptul la fapt - faptul va vorbi de sine. Iata.

Un negustor econom de vite a mers la Cocioc sa cumpere un taur de prasila de rasa elvetiana. si-a ales unul tinerel de vreo trei ani, foarte frumusel.

- Cite parale? intreba negustorul.

- Un franc kilogramul, i se raspunse.

Negustorul, om fara educatie sistematica, crescut pe alte vremuri si locuri, zice:

- Apoi, nu vreau sa-l tai... il iau de prasila.

- Nu face nimica; daca-l iei, poti face ce poftesti cu el; noi ti-l dam pe cintar.

- Foarte bine.

il trage pe taurel la cintar si iese 400 de kilo.

- Greu e! zice negustorul.

- E taur cultivat! i se raspunde.

si negustorul numara 400 de lei; ia vita, o incarca in gara la Peris, se suie si el in tren si pleaca acasa.

A doua zi, ajungind la descarcare, de-a minune, negustorul, prietin cu seful de gara, il roaga sa-i cintareasca taurelul. Cintarul garii arata : 320 kilograme.

Negustorul sare-n sus:

- Nu se poate!

- Ba se prea poate.

- E stricat cintarul, sefule!

- Stricat?

si seful verifica cu greutati: cintarul e exact.

- Atunci?

- Atunci... o fi stricat cintarul de la Cocioc.

O telegrama... De la Cocioc se raspunde ca s-a cintarit taurul exact. O a doua telegrama, acelasi raspuns.

Negustorul merge-n persoana la domeniu.

- A slabit taurul pe drum, desigur.

- Cum, domnule, sa slabeasca o vita ingrijita bine in timp de douazeci de ceasuri cu optzeci de kilo? nu vedeti dv. ca vine cite patru kilo pe ceas?

- Se prea poate!... de dor.

- Cum de dor?

- De dorul ma-si! de dorul nostru care l-am crescut... asta e vita cu educatie de familie... Glumesti cu dorul de mama?... Daca-i asa educatia lui!

- Mie mi-e frica sa nu fie mai mult educatia cintarului.

- Domnule! nu-ti permitem astfel de reflectiuni.

- Bine, vad eu asta; dar fie! zice negustorul scarpinindu-se in cap; dor, dor? dar si optzeci de kilo pe zi scadere de dorul ma-si - prea e prea... laptele ma-si!


Moftul roman, 1901, 29 apr.




Educatiunea sentimentala la vite


Aceasta pagina a fost accesata de 1041 ori.