Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii

Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii

de Ion Luca Caragiale


Subt acest titlu, citim in "Aurora", editia de dimineata

    Azi dimineata, intreaga strada Fidelitatii a fost viu emotionata de o sensationala drama pasionala. Pe la orele sapte a. m. vecinii fura alarmati de niste tipete sfasietoare, care porneau de la casa cu No. 13. in aceasta casa locuesc de multa vreme doamna Zamfira Popescu, vaduva raposatului veteran al corpului didactic Nerone Popescu, fost profesor de limba latina, impreuna cu cei doi copii ai sai, Cicerone Popescu, elev de administratie, si domnisoara Portia Popescu. La tipetele ingrozitoare, toti mahalagiii se adunara in graba si indata aflara ce era: o sinucidere !

    Domnisoara Popescu de mai multe saptamani zacuse intr-o stare de melancolie si de abatere sufleteasca, incat nu mai manca, nu mai bea, nu mai dormea de loc. Cu o zi inainte de a lua fatala hotarire, aratase semne de mare neliniste; a cerut sa manance si sa bea. Dupa ce a dejunat cu mare pofta si s-a saturat, a-nceput deodata sa planga, zicand catra doamna Zamfira Popescu:

    - Mamito, eu nu mai pot sa traesc! eu vreau sa mor!

    La aceste cuvinte mama i-a raspuns:

    - Mofturi! ia fii buna si te-astampara... Las' ca o sa-ti treaca!

    Portia insa a adaogat:

    - Ai sa vezi!... Dar daca mor, jura-mi, mamitico, jura-mi ca o sa-mi pui pe mormant boboci de trandafir!

    Bobocii erau florile ei favorite.

    Doamna Zamfira Popescu schimba vorba, fara sa se teama de vreun sfarsit fatal, deoarece Portia, care era simtitoare, de multe ori, in momente de suparare, ameninta ca se va sinucide. Din nenorocire, de astadata amenintarea fusese mai mult decat serioasa.

    Ce se-ntamplase?

    Azi noapte, pe cand fratele sau lipsea dupa obicei si mamitica dormea, Portia scoase gamaliile la o duzina de cutii mari cu chibrituri si le arunca intr-o cinzeaca de rachiu de drojdii. Asteptand sa se dizolve fosforul, sarmana fata se aseza Ia masa si scrise cu toata limpezimea de minte o scrisoare catre mamita si catre fratiorul ei, prin care cere pardon de durerea ce le-o cauzeaza si le declara ca moare deoarece este parasita de tanarul Misu Z... pana zilele trecute student in medicina si astazi doctor de plasa. intr-un postscriptum apoi, conjura inca odata pe dezolata mama sa nu uite de boboci.

    Cand a terminat scrisoarea, gamaliile de chibrituri erau dizolvate. Portia inghiti paharutul, dandu-I cu voluptate peste cap, si merse sa se culce in patul ei asteptand cu resemnare moartea. Aceasta nu intarzie sa se anunte prin niste oribile crampe de intestine. Nenorocita, covarsita de dureri, sari in sus si-ncepu sa tipe spunand tot:

    - Mor! mor!... ah ! Misule, fii fericit!... Scapati-ma!.. scapati-ma! sunt inca tanara! Nu! nu! nu vreau sa mor!

    Atat putu sa zica si cazu in convulziuni. intr-o stare desperata a fost transportata iute la spitalul cel mai apropiat.

    Cat despre d-l Misu Z., cauza acestei nenorociri, iata ce am putut afla in pripa...

    Acum vreo patru-cinci ani, un tanar student sarac de vreo 21 de ani, prietenul lui Cicerone Popescu, indata ce dete bacalaureatul si se inrola ca voluntar, se aseza in pensiune, intr-o odaie mobilata, la doamna Zamfira Popescu, cu casa, masa, ingrijire, in fine de toate. Tanarul Misu Z... foarte vioi si dracos, limbut si caraghios, nu intarzie sa inspire Portiei una din acele pasiuni care decid de viata unei femei. in curand o relatiune amoroasa nebuna se contracta intre ei. Aceasta relatiune a durat pana mai acum vreo doua luni, cand tanarul, care studia medicina, si pe care toti il numeau pentru aceasta " doftorasul", isi lua diploma, si imediat, avand oarecare protectii, - mama lui este jupaneasa-n casa la mosia unui inalt personaj -capata un post de medic de plasa. isi poate oricine inchipui lovitura ce "doftorasul" i-o dete Portiei, cand ii spuse ca el are s-o paraseasca si sa mearga la post. Fata incepu sa-i faca niste scene, aci duioase, aci fioroase, asa incat el intelese ca pasiunea ei contrariata brusc ar fi primejdioasa, si astfel se hotari sa joace comedia. Pentru a adormi temerile victimei sale si a o asigura ca si-a schimbat cu desavarsire hotarirea de a o parasi, el alerga la ajutorul unui prieten redactor, facandu-l sa-i publice prin ziarul "Lumina" urmatoarea notita:

    "Aflam ca tanarul doctor Misu Z... care si-a sustinut cu un succes stralucit teza sa despre Simptomele la diverse intoxicari violente, si care a fost numit doctor de plasa, refuza categoric a primi acest post. Era in adevar absurd ca un asa distins elev al facultatii noastre de medicina sa se infunde intr-o provincie. Tanarul doctor e hotarit a ramanea in Bucuresti, unde va practica arta sa, asteptand sa se prezente la primul concurs pentru obtinerea unui post la vreunul din spitalele Eforiei. Nu ne indoim de succesul simpaticului nostru amic".

    Ultima umbra de banuiala si de temere a d-rei Popescu fu risipita prin citirea acestor randuri. Ba ceva mai mult, tanara sentimentala, vazand reintoarcerea iubitului ei, deveni si mai pasionata. Ea nu stia ca totul este o farsa. Nu-si putea inchipui, in naiva ei sinceritate, ce surpriza ii pregatea acela pe care-l adora. "Doftorasul" nostru, ca sa poata pleca fara vorba si sa-si ia bagajul, care consista intr-un geamantan si cateva carti, facu un plan infernal. Obtinand un bilet de loja la Dacia, - probabil un bilet de favoare, caci se va vedea ca individul nu era decat un chilipirgiu, - merse cu damele, mama si fata, la teatru. Peste cateva minute dupa ridicarea cortinei, pe cand damele urmareau cu cel mai viu interes desfasurarea comediei, el se scula si pretextand ca merge la bufet sa le aduca prajituri si apa rece, pleca frumusel din loja. Cobori, iesi din teatru, se arunca intr-o birje, merse acasa, isi lua bagajul, se duse la gara si se sui in tren. Un moment femeile crezura ca doftorasul s-a incurcat la bere in bufet, dupa obicei. Dar, trecand si actul al doilea, o idee trecu ca un fulger prin mintea tinerei abandonate. Repede alergara acasa. Intrara in odaia lui: bagajul si cartile nu mai erau acolo. D-ra Popescu a avut o criza nervoasa ingrozitoare, din care nu si-a revenit decat tocmai a doua zi. De atunci, disperarea ei a mers tot crescand pana ieri, cand durerea morala devenindu-i insuportabila, s-a hotarit a pune capat nenorocirii sale prin moarte.

    Cand oare se va face un exemplu cu acesti domnisori, care se introduc in familii oneste, sub pretext de prietesug, spre a corupe copilele si a le arunca in ghiarele desfraului sau in ghiarele mortei, ca in cazul de fata? Marturisim ca nu-ntelegem de loc nepasarea parchetului, care nu intervine, desi i s-a adus la cunostinta cazul, punandu-i-se in vedere si documentul trist ramas de la nenorocita victima.

    La editia de seara alte amanunte.

Apoi in editia de seara:

    Am alergat la spitalul unde fusese transportata d-ra P. Popescu, si am cerut sa vaz pe internul de serviciu. Am avut deocamdata noroc: eu cerusem unul si m-au intampinat doi - doi tineri destul de politicosi si foarte, prea veseli, pentru atmosfera trista in care traiesc. in adevar, trebuie sa aiba cineva o inima de bronz sau de piatra ca sa mai fie vesel in mijlocul atator suferinte si mizerii omenesti. Am rugat pe d-nii interni sa-mi permita a vedea pe d-ra P. Popescu, de soarta careia se intereseaza cititorii nostri. Au inceput amandoi sa raza.

    - Tanara?... cu chibriturile? m-a intrebat unul, apasand ironic pe fiecare vorba... Ehei! dumneata sa fii sanatos!

    - A murit! am strigat eu.

    - Ei as!

    - Atunci?

    - Nu mai este aici! i-a trecut, si i-am dat drumul. Adineaori a plecat mititica cu mamitica!

    si-ncepura iar sa rada amandoi.

    - Daca n-a luat chibrituri destule! cine strica?

    - Dar mi se pare, zisei eu, ca o duzina de cutii mari...

    - Ei, as!... nici o duzina de gamalii... Pentru d-ra Portia a fost portia prea mica; cum e dumneaei solida ii trebuie o portie mult mai zdravana!

    Desi am fost revoltat de modul cum cei doi tineri isi radeau de nenorocirea bietei creaturi, facand jocuri de cuvinte triviale si neroade asupra numelui ei clasic, am voit sa profit de ocazie si sa mai culeg cateva informatiuni asupra "doftorasului". in adevar, il cunosteau. La prima mea intrebare despre dansul, au inceput iar rasul lor, care ma enerva:

    - Se saturase bietul "doftorasul"... in sfarsit a scapat! zise unul.

    - Mare rabdare a avut! inchipue-ti, atatia ani de-a randul tot o portie, si ce portie!

    - Iar? am strigat eu indignat, si fara sa-i mai salut, am plecat.

    Tot drumul pana la redactie m-am gandit cata prapastie este intre educatiunea spiritului si educatiunea inimii, si cum neglijand pe aceasta din urma nu poti, cu toata invatatura, produce decat monstri sociali. Iata cazul celor doi tineri, care maine, poimaine, vor fi chemati in societate sa exercite cea mai nobila si cea mai umanitara profesiune. La ce alta profesiune se cere mai multa dragoste si mila de aproapele sau, mai multa delicatete de sentimente, mai fina pricepere a cutelor sufletului omenesc? Medicul!... Dar medicul este un duhovnic mangaetor; el trebuie sa se apropie de nenorocitul suferind cu blandetea cu care Mantuitorul s-a apropiat de Lazar: numai astfel stiinta, ajutata de inaltarea sufletului, poate face miracolul !... Maine, acesti doi tineri vor fi medici si astazi rad si-si bat joc, intr-un mod atat de vulgar, de suferinta extrema care a determinat pe nefericita tanara sa prefere luminii vietii bezna nimicului! Iata roadele inaltei noastre culturi universitare! Foarte multumim de asa cultura!

    Dar, in fine, bine ca a scapat biata fata!... Asta desigur o s-o faca mai cuminte... Mai la urma, cine stie ce noroc poate avea!

in aceiasi seara, citim in "Lumina":

    Un confrate a publicat azi dimineata o stire de sensatie despre sinuciderea unei copile disperate din cauza ca ar fi fost tradata de amantul ei, un doctor proaspat - un intreg roman pasional a la Ponson du Terrail sau Jules Mary, o intreaga melodrama, a la d'Ennery.

    Am fost si noi curiosi sa vedem ce este adevarat din toata comedia aceea si am mers dupa informatiuni.

    Un amanunt caracteristic trebuie sa-l dam cititorilor dintru inceput: cand noi ne-am transportat in localitate, sinucisa din strada Fidelitatii, d-ra Portia Popescu, se-ntorsese de la spital, unde, dealtminteri, putem afirma cu siguranta, nici n-avusese nevoie sa mearga. in adevar, doza de chibrituri pe care o luase fusese cu totul neinsemnata. Din aceasta si din cele ce vor urma, se va convinge oricine ca n-a fost deloc vreo hotarire serioasa de sinucidere, ci numai o demonstratie, cu scop de a interesa pe infidelul "doftoras".

    Trebuie mai intai sa spunem ca tanara amagita, delasata, abandonata, nenorocita, numara peste de doua ori mai multe roze decat ii trebuesc cuiva pentru a-si putea administra liber averea si raspunderea personala - adica o varsta cam de 44-45 de ani. Sunt vecine in mahala care o estimeaza chiar la mai mult. Astfel, d-na X... moasa, una dintre primele eleve ale raposatului doctor Capsa, proprietara alaturi cu d-ra in chestiune, ne-a afirmat ca-si aduce aminte exact de timpul cand isi cladea casele raposatul Nerone Popescu, pe care parca-l vede inca in camasa de noapte si-n papuci, conducand lucrarile zidariei in persoana si injurand ungureste pe salahori (era in vacanta mare), deoarece, in acelas an d-sa, d-na X... moasa, s-a nascut. Ei bine, pe atunci, tica adica Portia, era fetita maricica; se juca cu papusile.

    Tanara delasata sta si in avere tot asa de binisor ca si-n varsta. Are impreuna cu mama sa, dupa legea veche, pensia veteranului profesor Nerone Popescu, de la care a mostenit casele din strada Fidelitatii, doua pravalii de carciuma, cu pivnita, gradina si vie in strada Viisoara, producand net 1200 lei anual; apoi se zice ca avea si vreo 12 mii de lei in bonuri la casa de depuneri; dintre acestia insa se presupune ca ar fi atins ceva pentru cheltuelile de studii ale "doftorasului".

    Foarte romantioasa, ea tinea mult la societatea tinerilor studenti, slabiciune contractata de demult, de vreo douazeci si cinci de ani, de pe cand tatal sau Nerone tinea in mahala o mica fabrica de bacalaureat. Dealtminteri toti mahalagiii zic: unde sare capra, sare si iada; se pare ca si mamita a avut odinioara multa slabiciune de "boboci". De vreo trei patru ani acuma, Portia primise in pensiune pe tanarul Misu Z... student in medicina, si imediat contractase pentru el o pasiune nebuna.

    Medicinistul, baiat saracut, gasind asa de calduros adapost si culcus, nu cautase de loc a contraria pasiunea gazdei sale, care era o binefacere cereasca pentru el; din contra, o alimentase cu multa metoda. Aceasta relatiune destul de nepotrivita dura pana ce, dupa cativa ani de studii, tanarul isi sustinu teza. De mult ii erau peste cap favorile d-rii tica; se hotari sa scuture jugul cand nu mai avea nevoie sa-l poarte. Starui, si prin protectiuni, capata un post de medic de plasa. Cand voi sa plece, pasionata Portia ii puse piciorul in prag: scene sfasietoare, rugaciuni fierbinti, amenintari teribile de sinucidere si chiar de asasinat. "Doftorasul" plictisit, neputand pleca fara bagaj si voind sa evite scandalul in mahala, se hotari sa recurga la un subterfugiu, la aceea ce - ierte-ni-se expresia tipica si consacrata - in argotul studentesc se numeste un chiul.

    Cateva zile se prefacu apucat de o rentoarcere de pasiune turbata, apoi, cand adormi bine orice prepus, conduse pe cele doua dame la teatru; le lasa in loja, si el cu bagajul se sui in tren pentru a se prezenta la post.

    Urmarea acestui roman tragi-comic il stie publicul din darea de seama lirica si sensationala a confratilor nostri de la "Aurora".

    si... iata cum se scrie istoria!

    in momentul cand asternem aceste randuri, d-ra Portia Popescu este in afara de orice pericol, precum era dealtminteri si in momentele crampelor, prea putin serioase ca sa poata compromite o sanatate asa de robusta.

    Un amanunt curios iarasi este faptul ca d-ra, cu o zi inainte de demonstratiunea ei romantica, suferea grozav de masele. D-ra are dintii foarte stricati si sufere mult de asta cand raceste; e probabil ca aceasta infirmitate, ca si cearcanele vinete de pe obraz, se datoreste abuzului nemasurat al gogosilor de ristic. Din cauza durerilor prea frecuente de masele, a si contractat de mult obiceiul fumatului. Ei bine, dupa crampele ce le-a suferit din pricina chibriturilor, i-a trecut cu desavarsire durerea de masele. Poate ca fosforul!

A treia zi "Lumina", editia intaia, scrie:

    Aseara, in fata otelului Continental s-a petrecut un scandal nemaipomenit.

    Primul nostru redactor, d. Mihail Constantinescu, se plimba pe dinaintea otelului, convorbind despre chestiuni politice cu d. deputat N...

    Pe cand nici nu gandea, doi indivizi, un ofiter de intendenta si un elev de administratie, i se pun in fata.

    Cel din urma, cu un ton provocator, il intreaba:

    - Ma rog, d-ta esti d. Mihail Constantinescu, directorul pamfletului care se intituleaza "Lumina"?

    - Eu! raspunde amicul nostru.

    - Esti un misel! striga individul cu un ton si mai provocator.

    - si cine esti d-ta, ma rog, care imi spui aceasta? intreaba calm amicul nostru retragandu-se trei pasi.

    - Sunt Cicerone Popescu!... Ai atacat familia mea! ti-ai permis sa ataci familia Popescu!

    si fara a mai da timp amicului nostru sa faca inca un pas inapoi, se repezi si-l lovi in obraz cu pumnul, umplandu-l de sange.

    intr-o clipa lumea se stranse. Mai multi insi sarira in ajutorul primului nostru redactor, care se arunca, dupa intaiul moment de surpriza, inhata de piept pe agresor si, dupa ce-i dete o corectiune meritata, il duse urmat de atatia martori la sectia apropiata, unde se incheia cuvenitul proces-verbal.

    Agresorul descreerat este fratele persoanei ridicule, pasionata de "boboci", despre care am vorbit in numarul nostru de alaltaeri, - domnisoara tinerica de 45 de ani trecuti, Portia, tica Popescu, din care confratii dela "Aurora" au vrut sa faca cu orice pret o eterica eroina de roman sentimental.

    S-a sezisat parchetul si s-a reclamat ministerului de rasboi.

    Speram ca atat justitia cat si suprema autoritate militara isi vor face datoria fata cu acest tip si infam si ridicul de bataus.

    Vom reveni.

                       *

Apoi in "Aurora" de dimineata:

    Ieri seara un atac infam a fost indreptat in contra directorului nostru d-l Constantin Mihailescu, in piata Teatrului.

    Pe cand d-sa voia sa treaca drumul catre fotografia Mandy, trei insi cari aveau aerul a fi intr-o stare de ebrietate patenta, ridicandu-se de pe scaune de dinaintea berariei Gambrinus, i-au taiat drumul. Unul dintre ei il interpeleaza cu cuvintele:

    - D-ta esti d. Constantin Mihailescu, directorul "Aurorei"?

    - Eu! si ce poftiti? cum va numiti? cu cine avem onoarea? intreba razand amicul nostru si retragandu-se cativa pasi.

    - Sunt doctorul Misu Zaharescu! Cum ti-ai permis sa te atingi de numele de Zaharescu?!

    Zicand acestea, betivul aplica o lovitura puternica cu bastonul peste capul directorului nostru; din norocire insa, bastonul fu impiedicat de palarie si nu atinse decat usor sfarcul urechii amicului nostru. Mai multe persoane sarind, mizerabilii agresori care erau numitul erou si ridicul si infam al dramei din strada Fidelitatii si doi interni doctoranzi, s-au suit degraba intr-o birje si au fugit de furia multimii indignate.

    Parchetul a fost sezisat.

    Denuntam onor. consiliu sanitar faptul miselesc al celor trei felceri, adoratorii lui Gambrinus, si cerem o pilduire severa.

    intelegem ca un doctor sa-si ucida fara raspundere bolnavii cu clistirul si cu scalpelul; dar trei doctori sa faca un consult pentru a ucide cu parul pe strada oameni sanatosi, asta e prea mult!

    Daca d. director general al serviciului sanitar nu-si va spune cuvantul, vom reveni.

                       *

Peste cateva zile, citim in "Universul":

    Doctorul Misu Zaharescu a fost suspendat de catre consiliul sanitar din postul de medic de plasa pentru neglijenta in serviciu.

                        *

In fine "Aurora" reproduce dupa "Lumina":

Aflam cu deosebita placere logodna gentilei domnisoare Portia Popescu, fiica Doamnei Zamfira Popescu si a repausatului profesor, veteran al corpului didactic, Nerone Popescu, cu simpaticul dr. in medicina d. Misu Zaharescu. indata dupa cununie, tanara pereche va pleca la Montpellier, unde eminentul elev al facultatii noastre merge a-si completa cercetarile stiintifice.

    Felicitarile noastre calduroase tinerei si simpaticei perechi.


Epoca, 1 si 2 august 1897





Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii


Aceasta pagina a fost accesata de 1413 ori.