Infamie

Infamie

de Ion Luca Caragiale


Mi s-a-ntamplat sa pierz un amic, un bun amic, si nu ma pot cai indestul de aceasta nereparabila pierdere; de aceea trebuie sa spun, oricui vrea sa m-asculte, trista mea intamplare. Iata.

stiam ca amicul meu, bunul meu amic, are multa influenta asupra unei persoane, de care atarnau la un moment niste interese ale mele de extrema importanta. Am alergat la el.

- Amice, bunul meu amic - zic eu - te rog, nu ma lasa! contez pe tine sa ma salti in aceasta ocazie; o vorba buna din partea ta catre persoana, pe care o stii, poate sa-mi faca norocul... Da-mi o scrisoare calduroasa de recomandatie... te rog!... faci un mare bine pentru mine si pentru familia mea... copiii mei...

- Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afara milos... Ce trebuie atata insistenta?...

si, dupa ce-i explic bine de ce e vorba, se asaza la biuroul sau si incepe sa scrie.

Dupa ce termina, se ridica si, cu scrisoarea-n mana, imi zice:

- Iata ce am scris.

Apoi citeste scrisoarea lui:

    "Iubite amice,
    Amicul meu, aducatorul acesteia, vine la dumneata sa-ti ceara un serviciu si ma roaga sa pun o vorba buna in favoarea lui. Nu stiu cu cat mai multa caldura sa ti-l recomand. Contez pe amicitia d-tale, ca ai sa-l tratezi ca pe mine insumi, pe amicul meu, pe bunul meu amic. As fi fericit sa aflu ca acest om, pe care-l iubesc ca pe un frate, cunoscandu-l ce om de treaba si capabil este, a obtinut de la dumneata ce a dorit si ce, desigur, merita.
    Multumiri anticipate etc."

Pe cand eu nu stiu cum sa mai multumesc bunului meu amic pentru atata bunavointa, el pune scrisoarea-n plic, lipeste plicul si scrie adresa; apoi imi da plicul...

Iau plicul si incantat plec, dupa ce imbratisez cu multa efuziune pe bunul meu amic.

Ma duc degrab la locuinta persoanei in chestiune. Pentru moment omul meu nu e acasa; dar dupa-amiaz', il gasesc negresit - asa a lasat vorba feciorului.

Sunt unsprezece ore inainte de amiazi... Ce sa fac pana la doua, cand pot vedea pe omul de la care atarna viitorul meu si al copiilor mei?

Intru intr-un birt modest sa gust ceva si, asteptand pe baiat sa ma serveasca, privesc cu ochii plini de speranta plicul ce mi l-a dat bunul meu amic si cladesc mii de castele stralucite...

A! ce afacere!... ce calda recomandatie!... ce amic! ce bun amic!

Pun plicul, pe care nu ma pot satura sa-l privesc, alaturi de farfuria mea si ma uit la el ca la o lumina conducatoare in calea vietii mele.

Pe masa, in fata mea, sta intr-un pes un serviciu schiop de salata.

Baiatul mi-aduce un bors... Nenorocitul! Vrea sa-mi toarne borsul din ceasca in farfurie si, stangaci, face o miscare cu cotul si rastoarna peste plicul meu serviciul cel schiop.

Piaza rea! zic eu in gandul meu... S-a varsat undelemnul!

Dar n-apuc sa gandesc bine, si prostul de baiat, intorcandu-se brusc sa vaza ce a rasturnat, apleaca ceasca si varsa si ciorba pe masa.

Plicul! plicul meu!

il iau repede si-l sterg...

Din nenorocire, hartia plicului a inghitit destul undelemn si destula zeama calda...

Ce e de facut? sa-l mai sterg! Tot stergandu-l in amandoua palmele cu servetul... alta nenorocire!... plicul se dezlipeste!

E peste putinta sa duc persoanii o scrisoare in asa hal.

Sa alerg la amicul meu, sa-l rog a-mi da o a doua editie, revazuta poate si considerabil augmentata.

Maltratez inca o data pe secatura de chelner si plec furios, cu plicul in mana, pe bulevard.

Pe drum, dracul - ca nu pot zice altfel - n-are de lucru? Ce-mi sopteste? Plicul e dezlipit... Ia sa mai citesc o data calduroasa scrisoare a bunului meu amic.

O scot frumusel din plicul soios... Undelemnul si grasimea borsului au patruns pana la hartia dinauntru, pe care au facut-o transparenta; pe dos, intr-o parte, se pot citi cateva vorbe de-a-ndaratele... Ma uit d-aproape, si vaz bine literele... ragam nu. Citite pe dos, cum este scris pe fata, aceste litere fac vorbele un magar...

Un magar!... zic eu fara sa-nteleg... Ce cauta vorbele astea aci?.... Un magar!... Mi-a citit amicul meu adineaori scrisoarea: n-am auzit asa vorbe... si-apoi, ce noima? cum s-ar putea potrivi?... Ce-i asta?

Aiurit, dezdoiesc scrisoarea, si cu ochii mei citesc:


"Stimate amice,

Moftangiul, care-ti aduce aceasta scrisoare, ma roaga cu insistenta sa ti-l recomand: e vorba de o afacere, pretinde el, de la care ar atarna viitorul lui si al copiilor lui, o afacere cu tine. imi fac o datorie amicala sa-ti atrag atentia asupra acestui caraghios, si de aceea m-am si grabit a-ti scrie, nu cumva sa alerge la alta interventie pe langa tine si sa te-ncurce.

Ia seama, nu-i acorda nici un crezamant. E un magar si jumatate. Atat, in privinta caracterului. Cat despre inteligenta, poate ca ar avea cateodata ceva spirit, dar foarte superficial si cu deosebire zevzec.

Primeste-l dar, pe acest stimabil amic, in consecuenta,

Al tau etc."


Ma sterg bine de sudoare pe frunte si m-arunc intr-o birje. Cand sa intru in strada unde locuieste amicul meu, iata-l, imi iese in fata. Opresc birja si sar jos foarte vesel.

- Ei! ma intreaba amicul meu. Ai fost? L-ai gasit pe omul d-tale?

- Da, zic eu, razand.

- Ei! ai reusit? ce ti-a zis?

- Ce sa-mi zica? ca sunt un moftangiu, un caraghios, cu care nu vrea sa se-ncurce... ca sunt un magar... si jumatate... Atat, in privinta caracterului... Cat despre inteligenta, a zis ca am cateodata ceva spirit, dar superficial... ca adica sunt un zevzec...

- De unde stie astea?

- Din scrisoarea d-tale.

- ti-a spus el ca din scrisoarea mea?

- Nu! stiu eu ca din scrisoarea d-tale.

- Cum?

- Am deschis-o.

- A! domnule, striga indignat amicul... Ai deschis scrisoarea!... Asta e o infamie!

Eu, drept orice raspuns, ii trag doua perechi de palme, ma sui si... mana birjar!

Se-ntelege ca dupa infamia ce am comis, orice legatura intre mine si amicul meu a trebuit sa se rupa...

Ah! cat de rau imi pare! am pierdut un atat de bun amic!...


Moftul roman, 12 august 1901




Infamie


Aceasta pagina a fost accesata de 1753 ori.