Istoria se repetă
de Ion Luca Caragiale
Alegerea partiala de la Ploesti m-a reintinerit. intre altele, mi-a facut deosebita placere revederea vechiului meu prietin, totdeauna verde si vesel, Stan Popescu, bravul garibaldian, care odinioara a luptat atata pentru libertatea Poloniei.
Dar nu, nu-i adevarat! Stan Popescu n-a fost in viata lui amant al libertatii! Daca o clipa ar fi fost sincer liberal, astazi ar avea, numai din chirii si acareturi, 24 de mii de lei venit pe an, in loc de 200 de lei pe luna din slujba! si ce slujba! El! luptatorul pasionat pentru libertate, sa ajunga la batranete subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - puscaria locala! O tempora! o mores!
Am deplans impreuna cu bravul meu amic amagirea vietii lui intregi.
si cu toate astea a fost, il stiu bine, un fervent!
Alaltaieri mi-a adus aminte unul dintre episoadele vietii lui politice, pe care-l uitasem, si pe care nu-l pot lasa nepovestit.
Era in '76.
Guvernul conservator cazuse si guvernul liberal era chemat sa faca alegeri generale. Raposatul nostru prieten Tache Pandrav, prim-redactor la Romanul, scrie un articol, fulgerand pe ciocoi, cari sugrumasera atat timp vointa alegatorilor, si cantand era de libertate electorala ce se inaugureaza cu venirea patriotilor la putere.
Pandrav se bucura de multa popularitate printre populatia rurala din Prahova, unde fusese multa vreme functionar cinstit si amabil cu publicul. Cum scrie articolul, se duce la "fundatorele si directorele" Romanului, C. A. Rosetti, si-i zice:
- Domnule Rosetti, eu imi pui candidatura in Prahova la al patrulea!...
Rosetti se uita lung la el si-i raspunde ingaimat:
- Bine... Ai ceva sanse?
- Mai e vorba!
- Bine... Sa ne mai gandim.
- Ce sa ne mai gandim?
- Ma rog: ai sanse multe? intreaba Rosetti zambind.
- Merg la sigur! raspunde Pandrav vesel.
- Bine... Du-te... incearca...
Pandrav, fara sa mai stea de vorba, se suie-n drumul de fier si merge la Ploesti, drept la Stan Popescu, care pe atunci, in tinerete, era unul din cei mai bravi electori din localitate.
Sa nu uit a spune ca Rosetti era prezidentul consiliului electoral central al marelui partid.
- Stane, am venit...
- Bine ai venit!
- imi pun candidatura la al patrulea.
- Bravos!
- stii cata popularitate am...
si incepe sa numere pe toti popii, primarii, notarii, dascalii si taranii pe care-i cunoaste ca buni liberali si buni prieteni personali.
Stan si Pandrav merg sa dejuneze. in cursul dejunului, cei doi vechi camarazi isi dau drumul celui mai calduros entuziasm, zugravindu-si pe intrecute perspectiva fericirii poporului sub noua era de libertati publice ce se deschide. Dupa ce platesc dejunul, Pandrav se scoala si zice:
- Acuma, Stane, neica, la lucru!... Am trasura... cand plecam?
- Unde? intreaba Stan.
- in judet... sa lucram.
- Ce sa lucram?
- Colegiul... Trebuie sa-ncepem... Nu e vreme de pierdut.
- Apoi... zice Stan, scarpinandu-si barba lui patriarhala... sa incepem... Dar eu zic ca nu-i asa zor... lasa sa plecam mane dimineata.
- De ce sa nu plecam numaidecat?
- Numaidecat! de ce numaidecat? Stai sa mai vedem prietini in oras... Mancam deseara cu mai multi... mai ne chibzuim...
- Ce sa ne mai chibzuim? raspunde Pandrav impacient... imi pun candidatura... Am sanse.
- Ei! sanse! sa vedem.
- Ce sa vedem? omule! tu nu stii ce sanse am?
- Ba stiu, dar in sfarsit, acuma numaidecat nu pot pleca... Ramai pe deseara aici, nu fi asa nevricos...
si pleaca, lasand in nedomirire pe entuziastul candidat.
Seara se reintalnesc la pranz impreuna cu alti doi prieteni si iar incepe candidatul cu pornirea lui, Stan cu temporizarile. La un moment, Pandrav, obosit de atata sacaiala, se scoala si spune:
- Ia asculta, mai Stane, ce ma tot fierbi cu diplomatie? Ce va sa zica asta? Raspunde scurt: am, ori n-am sanse?
- Bine, Tache, ai; nu zic ba.
- Apoi atunci, daca am sanse...
Dar Stan, plictisit si el, la urma urmelor, raspunde scurt:
- Ei! stiu ca ai sanse... Dar batalamaua? unde ti-e batalamaua?
- Care?
- De la ogeac!... blagoslovenia hahamului!
- Care haham? esti nebun?
- De la Rusetache rabinul!... Ce te faci prost, ca nu intelegi?
Pandrav sare-n sus turbat:
- Cum! batalama! ogeac! hahamul! rabinul! Care va sa zica de asta am luptat noi contra ciocoilor! care va sa zica, asta este era libertatilor electorale! Ogeac, ai? batalama, ai? Bravo, nenorocitule!
- Bine, toate bune, raspunde Stan linistit, rasufland ca-n definitiv a ajuns sa puna punctul pe i; toate bune si frumoase, draga Tachita; dar fara batalama nu se poate sa ai sanse. Batalamaua, aia-i sansa, alta nu-ti mai trebuie.
- Asa! striga Pandrav in culmea furiei, am sa lupt contra voastra... si contez pe concursul moderatilor.
Era in adevar in Ploesti, pe atunci, o mana de politicastri, cari se numeau moderati, un fel de lichele centraliste, avocatei si dascalasi, cari nu erau nici conservatori, nici liberali, baieti nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Cand Stan a auzit de "moderati", a bufnit de ras:
- Moderatii! gogomanii! hahaha! auzi, moderatii!
si apoi foarte serios:
- Moderatii, musiu Tache, sunt gogomani, dar nu pana-ntr-atata ca dumneata, sa se puie impotriva stapanirii!
Acest episod pe care-l uitasem mi l-a reamintit amicul meu Stan Popescu dupa primul scrutin al alegerii de la Ploesti, vazandu-ma ca am prea multe iluziuni despre rezultatul balotajului.
Calendarul Dacia, 1898
Istoria se repetă
Aceasta pagina a fost accesata de 4991 ori.
