Jertfe patriotice

Jertfe patriotice

de Ion Luca Caragiale


In sfarsit... Mai erau cateva ceasuri pana in dimineata de 11 fevruarie, cand trebuia sa se dea lovitura. in cazarma lor din Dealul Spirii, tunarii imbracau tunurile in paie, pentru ca, despre ziua, sa poata merge in dosul palatului spre a proteja operatia conspiratorilor, fara sa tulbure linistea noptii si sa strice somnul pacinicilor mahalagii. Militarii isi faceau datoria... da; dar nici civilii nu ramaneau mai prejos.

Era ultima intrunire a sectiunilor conspiratiei. Ca sa inteleaga mai bine cititorul, trebuie sa spun ca vasta urzeala se compunea din sectiuni cu numar restrans de membri, de la zece pana la optsprezece insi. Unul din acestia, fara sa stie ceilalti, avea relatiuni cu un altul din o alta sectiune; asa ca, la un moment dat, chiar daca s-ar fi prins una din acestea lucrand, nu s-ar fi putut descoperi nimic mai mult decat o mana de oameni. Aceasta organizatiune mazziniana fusese combinata de raposatul C. A. Rosetti, dupa reminiscentele-i clasice.

in seara aceea, intr-una din sectiuni, compusa in jumatate din cativa tineri entuziasti si din vreo trei negustori, prezidentul, un liberal fanatic, care mancase la '48 jimbla exilului in forma de tainuri turcesti, la Brussa, tinu o scurta cuvantare, cam asa:

- Fratilor! Vremea vorbelor a trecut; acum are sa sune in sfarsit ceasul faptelor. Trebuie sa avem curaj; momentul cel mare se apropie. Pana sa nu crape de ziua, poate ca vom fi chemati sa facem cea mai mare jertfa pe care are dreptul patria s-o ceara de la un om. Sa fim gata la tot! Sa nu ne dam inapoi de la nimic pentru a ne implini datoria de patrioti!

Cand prezidentul a terminat solemna lui cuvantare, tinerii carbonari, scrasnind din dinti, au ridicat pumnii inclestati in sus, in semn de aplauze si de aclamatiuni, stiut fiind ca intr-o conspiratiune, zgomotul este interzis. in timpul insa cand vorbea prezidentul, unul dintre negustori se cauta cu multa staruinta in fundul buzunarului de la nadragi. indata ce cuvantarea fu ispravita, negustorul se scula in picioare, scotand din buzunar un pungoci unsuros, destul de greu, plin cu maruntis. Apoi, mergand hotarat la masa prezidentului, tranti zgomotos, intre sfesnice, pungociul, si zise:

- Daca a venit vremea pe jertfa, apoi cat m-ajunge partea, nu ma dau in laturi!




Zicand acestea, isnaful incepe sa dezlege baierile pungociului. Prezidentul si toti tinerii entuziasti au un moment de dezgust in fata acestui act. Unul din ei, cel mai inflacarat, nu se poate opri a zice cu indignare: "Mitocanul, tot mitocan!" Dar cum sunt toti foarte lihniti, infatisarea pungociului durduliu le rastoarna cu desavarsire miscarea intaia. incrucisandu-si unii intre altii niste priviri fulgeratoare si uitand ca se afla intr-o caverna de conspiratie, incep sa pleoscaiasca din palme, strigand toti:

- Ura! bravo patriot! sa traiasca nenea Nita!

si palmele tinichelelor se pornesc toate cu degetele incovoiate catre pungociul mitocanului; dar mitocanul, in acelasi timp, ridica pungociul de pe masa si-l vara in buzunar, zicand:

- Bine, eu dau partea mea... Care, ce da?

Prezidentul, care se intelesese din ochi cu tinerii, zice:

- Neica Nita, aici e pe fratie, da fiecare ce poate si cum poate. Dumnealor, ca sunt mai tineri si, vorba aia, ce-am avut si ce-am pierdut! dumnealor o sa-si puie, doamne fereste! viata in primejdie; ca asta nu-i gluma ce facem noi! ia gandeste-te dumneata: sapte puteri garante! nene Nita, si Conventia de la Paris! Care va sa zica, noi ne punem contra lui Napoleon III, neica Nita... te joci! D-aia spui ca dumnealor, ca tineri, pot sa mearga chiar pana la moarte...

- Sa fereasca Dumnezeu! zice nenea Nita; ar fi pacat...

- Da, dar vorba e: sa poate? insa dumneata, care esti altfel de om, om cu dare de mana, negustor, de, dumneata nu face pentru ca sa te bagi unde sa baga dumnealor. D-aia a si impartit Dumnezeu trebile pe pamant: unul, adica cu alergatura, si altul, vine vorba, cu capitalul; si pe urma, toti la castig, fiecare pe cat a pus, impart drept pentru interesurile patriei, fiindca toti sunt patrioti!... nu-i asa?

- Asa da - zice nenea Nita - acuma te pricep.

- Ei vezi?... da-ti partea.

Nenea Nita a scos iar pungociul, i-a deschis baierile si a varsat pe masa un pumn de maruntis: icusari, nisifiele, sfanti, sfantoaice, firfirici si gologani; le-a socotit pana la suma de cinci galbeni, apoi a legat iar pungociul la gura, zicand:

- Ei! acu, cine-mi iscaleste fitantia?

- Care fitantie?

- Pentru suma.

- Cum, nene Nita? striga prezidentul. Cum sa poate sa spui dumneata asa vorba? sa ceri hartie la vreme de revolutie?

Dar nenea Nita acopere cu laba maruntisul si da sa-l traga iar la margine, ca sa-l puie la loc.

- Fara fitantie, nu pot sa dau, fiindca n-am temei la catastif.

Atunci, cel mai tinichea dintre carbonari, vazand primejdia, se repede la mana isnafului, pe care o apuca strans, si zice:

- Stai, nene Nita!... Fratilor, are dreptate nenea Nita: daca varsa negustorul parale, trebuie sa aiba adeverire la mana. Uite ce m-am gandit eu: sa dam toti iscalitura noastra cu girul prezidentului.




Toata asistenta, cu ochii sclipitori, aproba unanim propunerea iar tanarul ia un condei si hartie si scrie, citind in gura mare:

"Subtiscalitii patrioti, la un moment greu al nostru, pentru interesele patriei, am luat de la nenea Nita suma de 70 sfanti pe care i-o vom inapoia indata ce vom izbuti sa facem toate bune, ca sa nu mai fie tiranie..."

si iscalesc toti... sedinta se ridica; isnaful mai numara o data paralele, ia tidula, o indoaie si vrea sa plece. Atunci, prezidentul il cheama de la usa, il trage la o parte si, pe cand ceilalti ies binisor unul cate unul, ii spune la ureche:

- Nene Nita, eu zic ca nu e bine sa porti tidula asta in buzunar. Daca, doamne fereste! nu izbutim sa dam pe Cuza jos, si te calca politia, si gaseste chitanta la dumneata?... ce te faci?

Nenea Nita sta un minut pe ganduri si raspunde, facand cu ochiul:

- Las' ca o-pui eu bine; n-ai dumneata grije!

Prezidentul stange lumanarile, il conduce pe nenea Nita pana la poarta si, dupa ce-l vede departandu-se, se intoarce-n curte, o curte paragina de mahala, si aprinde un chibrit. intr-o clipa, de pe langa uluci, din fundul curtii, raspund alte chibrituri, aprinzandu-se ca niste ecouri luminoase: era semnalul de raliare al conspiratorilor. Toti isi dau intalnire, peste o jumatate de ceas, la Rasca, unde trebuiau sa bea banii isnafului, asteptand ceasul abdicarii lui Cuza. La Rasca, intra unul cate unul foarte veseli si incep sa comande mancare si bautura. Cand sfantii isnafului erau pe sfarsite, tunurile, cu roatele imbracate in paie, ajungeau in dosul palatului, in vreme ce, prin fata, intrau conspiratorii sus, salutati de garda vanatorilor...

A fost cuminte nenea Nita cand a luat tidula la mana...

Pe cand, mult mai tarziu, in fata Grivitei, batalionul de vanatori spala in sange steagul manjit in noaptea de 11 februarie, nenea Nita, fruntas al comertului roman, ca intreprinzator de furajuri si altele, incasa, in virtutea chitantei cu data de 10 fevruarie 66, partea-i cuvenita dupa luptele sale pentru rasturnarea tiraniei; in virtutea aceleiasi chitante, nenea Nita lua apoi parte printre fericitii subscriitori ai conversiei drumurilor de fier si ai Bancei Nationale.

Astazi vechiul patriot are un otel nobiliar in Bucuresti, un echipaj blazonat si cateva milioane; dansul pastreaza inca cu scumpatate batrana chitanta, pe care o arata la toata lumea ca un pergament de nobleta, pentru a proba cate sacrificii a stiut el sa faca odinioara, in vremuri grele, pentru patrie... si inca tot mai face: de exemplu, a subscris pentru monumentul lui Bratianu douazeci de lei si pentru al vanatorilor cinci. Totdeauna entuziast si generos ca si in ajunul lui 11 fevruarie, nenea Nita, cu calitatile lui de inima, trebuia sa prospereze si merita sa fie stimat.

29 ianuarie 1893



Jertfe patriotice


Aceasta pagina a fost accesata de 2079 ori.