La conac

La conac

de Ion Luca Caragiale



Din Poenita vine domol la vale Silviu cel tanar in buiestru tacanit...

N-are de ce sa goneasca; soarele nu s-a ridicat nici de doua sulite; inainte de namiezi, are sa ajunga la conac, la Salcuta, dincolo de jumatatea drumului... Acolo sta un ceas, sa dea graunte calului; pana la toaca, e-n oras la boierul. Gandindu-se la boierul, se pipaie-n san - legatura cu banii sta bine.

A trecut de cotul dealului la camp deschis.

E a doua zi de sfantul Gheorghe. Ceru-i fara pata cat de slaba in tot largu-i de jur imprejur. La vale, in zare adanca, sclipeste undoind aerul diminetii calde, iar in paduristea de mesteacani de pe poala din bataia soarelui, pasarile primaverii se-ngana si care de care se-ntrec in feluri de glasuri.

- Da-ncotro, -ncotro, flacaule? intreaba cineva din urma pe tanarul calaret.

Acesta intoarce capul. Din urma il ajunge un alt calaret. De unde a rasarit omul acesta? fiindca, tot drumul, tanarul, macar ca si-a intors privirile de multe ori pe calea umblata, nu a luat seama sa mai vina cineva dupa el; chiar a gandit: cata singuratate de dimineata pe un drum asa de cautat intotdeauna!

- La vale... raspunde tanarul. Da, dumneata?

- Tot la vale...

si cu vorba aceasta strangandu-si calul in pulpe trece alaturea inaintasului.

- Drum bun, flacaule!

- si dumitale!

- Bine ca te-ntalnii!... Mi-e urat sa fiu singur, mai ales la drum.

Calatorul dupa chip si port e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de cari umbla pan sate dupa daraveri; un roscodan grasuliu, cu fata vioaie; carn si pistrui; dar om placut la infatisare si tovaras glumet; numai atata ca e sasiu, si cand se uita drept in ochii tanarului, ii face asa ca o ameteala, cu un fel de durere la apropietura sprincenelor.

Merg ei astfel domol alaturi in buiestru tacanit, vorbind mai de una mai de alta, si ramane lucru hotarat ca se opresc impreuna la conac pentru o gustare; si din vorba-n vorba, nici nu prind de veste cand ajung aci aproape sa intre-n Salcuta. Cotind la stanga, de dupa tufisul movilei pe care sta biserica, li se arata, ca la o bataie de glont, coperisul nou de tinichia al turnului stralucind in soare.

Tanarul indeamna calul tinand scurt zabala. Tot asa si negustorul. Calul ia vant. Trecand prin fata bisericii, flacaul isi face cruce. Atunci aude pe tovarosul, ramas cativa pasi inapoi, razand grozav. intoarce capul: tovarosul, nicaieri... Mare minune!... Unde a putut pieri? A intrat in pamant?

Nu... E la han... il asteapta sub umbrar...

Flacaul nu a luat seama ca negustorul i-a fost trecut inainte. Fireste ca asa a trebuit sa fie: in pamant n-ar putea intra un calaret cu cal cu tot...

La conac, tingirile si caldarile clocotesc, gratarele sfaraie, canta lautarii, forfoteala si larma mare, si clopote si clopotei, pe care le suna vite si cai miscandu-si capetele.

Tovarosii de drum, dupa ce atarna de gatul cailor traistile cu graunte, se aseaza la o masa. Negustorul scoate din geanta lui un sip cu rachiu si cinsteste pe tanarul... Bun rachiu!... O caldura placuta cuprinde maruntaiele, si ce pofta de mancare!... Mancarea e buna si vinul e si mai bun... Negustorul bea si-mbie pe tanar, si tanarul voinic, se tine bine: pahar la pahar si dusca la dusca...

incet-incet, tovarosii s-au infierbantat bine... Dar le trebuie vin, si degeaba bat in masa si striga: nimeni nu-i aude. E imbulzeala mare inauntru in pravalie si afara sub umbrar. Pierzandu-si rabdarea, negustorul se scoala de la masa si merge-n carciuma. Tanarul sta foarte aprins la locul lui, se sterge de sudoare si sufla din adanc.

Celalalt se-ntoarce manand inainte o fata voinica si frumoasa, care, cu manecile sumese pana la subtiori, aduce pe o tava uscatura si udatura. Ajungand prin imbulzeala la masa, sasiul se uita lung la tanar, ba-i mai face si cu ochiul catre fata.

Fata lasa tava pe masa si porneste. Flacaul vrea s-o apuce de brat: ea scapa si pleaca: el o cheama-napoi; ea-si intoarce capul razand, da din umeri parc-a zice: "acu n-am vreme de jucarii!" si intra-n pravalie. sasiul se uita la flacau si iar ii face cu ochiul: "dupa ea!" Flacaul se scoala hotarat drept in picioare si urmeaza calea ce i-o arata ochiul tovarosului...

A trecut de mult de namiezi si incet-incet au plecat, unii cate unii, cara usi, negustori si drumeti altii, care la deal, care la vale, si lautarii au tacut si s-a linistit de tot si s-a limpezit locul.



La conac a mai ramas prea putina lume... intr-o odaie, atipesc asa dupa masa, cei doi tovarosi, fiecare pe cate un pat... Fata le aduce cafele... Acu nu-i mai e degraba; poate sta si de vorba cu un drumet. Negustorul se uita la fata, se uita sasiu la baiat si merge sa vaza ce mai e pe dincolo, pana-n odaia unde s-au pus niste orzari sa-nvarteasca un stosisor...

Acu, ce mai una alta? Multa vreme nu poate sta de vorba o fata care are atata treaba... N-apuca sa plece fata si roscovanul intra-napoi. Tanarul s-a culcat de-a binele... As! E vreme de dormit acuma? Trebuie sa mearga indata dupa tovaros in odaia d-alaturi, unde e pont mare de castigat: orzarii sunt si mai buni de iubit - joaca si prost si gros.

- Hai, scoala!

intre orzari, cine sa fie? - Neica Dinca, unchiul, frate bun cu taica flacaului nostru.

Nu stau mult la vorba ca sa inteleaga unchiul de unde vine si unde se duce tanarul. Vine de acasa si se duce la oras, sa plateasca boierului castigul intarziat, cincizeci de galbeni, pentru sfoara de mosie din Poenita, pe care o tine taica-sau in arenda.

si jocul porneste iar... Tanarul se vara si el... si joaca.

- Ma, tangaule, zice unchiul, ia-ti calul si mergi de-ti cauta de treaba!... Ai auzit?...

Dar tangaul se uita in ochiul tovarosului, care-i sta in fata, si se face ca n-aude. Merge inainte si bine merge! are noroc nemaipomenit.

- Ma, Secule! zice unchiul. ti-e destul... Pleaca!

As!... S-a-nserat de tot; nu se mai vede cartea; se aprind lumanari.

- Ma, baiete! a-nnoptat... Ce faci?

- ...Bine! raspunde omul batran si joaca -nainte...

Dar jocul e joc si norocul noroc... incepe cartea flacaului sa se schimbe si sa mearga tot d-a-ndaratele... Sudori peste sudori... Tanarul se opreste si sta la ganduri, uitandu-se ca-n gol; dar intalneste ochiul tovarosului, care-i da o povata mai tare decat cea mai tare porunca... Pune mana-n san si scoate legatura... inainte... Unchiul ridica ochii spre nepot, zambind cuminte, si fara sa mai zica o vorba, ii apleaca cu multa luare aminte asupra mesei.

E trei dupa miezul noptii. S-a dus arenda!... si doua inele si ceasul!... S-ar fi dus si calul si saua, daca unchiul si orzarii n-ar fi suflat in lumanari si n-ar fi mers sa se odihneasca... Cine a castigat?... Cine a stiut sa joace, fireste: unchiul si cu unul dintre orzari, tovarosul lui; alti doi orzari au pierdut, nu tocmai cat nepotul, adica nu tot ce aveau; dar au pierdut si ei destul de frumos pe potriva unor negustori nu tocmai tari.

Acu, toti jucatorii dorm, fiecare la odaia lui. S-a-nnorat de pe la miezul noptii si e intunerec adanc.

Flacaul nostru sta pe prispa cu fruntea-ntre mani, pe cand, in picioare, drept, in fata-i, sta tovarosul sau de drum. inecat de ganduri, tanarul ridica fruntea-n sus si-i pare ca vede in intunerecul noptii stralucind ochiul ciudat care l-a stapanit toata ziua.

- Ce-i de facut? intreaba.

- Dorm toti butuc, sopteste cald sasiul... Usa e scoasa din tatana de jos... Daca o ridici binisor, poti intra pe dedesubt; poti pe urma s-o descui pe dinauntru si sa iesi frumos. Intra incetinel; lasa-te pe vine; mergi pe dibuite la paturi; asculta bine unde rasufla, si trece-le cu basmaua asta pe la nas fiecaruia... Odata sa traga-n suflet din mirosul asta, si nu se mai desteapta pana la ziua, sa-i tai cu ferestraul.

si zicand acestea, ii da basmaua-n mana si-l impinge pe flacau incet-incet spre usa. Baiatul trece basmaua in mana stanga si, stergandu-se de sudoare:

- Doamne! doamne! suspina el si cu dreapta-si face cruce. Atunci un hohot strasnic se aude... Flacaul se-ntoarce-n loc. E bezna-mprejuru-i, si nicaieri ochiul luminos al tovarosului. Tanarul se moleseste din toate-ncheieturile si se prabuseste pe prispa.

...Se face ziua...

- Scoala ma! aici ai adormit, procopsitule? zice un glas cunoscut.

Flacaul se trezeste buimacit.

Unchiul il cheama in odaie; nepotul asculta d-abia tarandu-se pe picioare.

- Cat ai pierdut, ma?

- ...Tot.

- Cat tot?

- Ce-am avut eu... si...

- si ce mai?

- si... arenda.

- Cincizeci de galbeni?

Nepotul da din cap punand ochii in pamant.

- Cine te-a pus sa joci, daca nu stii jocul?

- Dracul m-a pus!

- Nu ti-am spus de trei ori sa pleci?

- Da.

- N-ai inteles ca te luam la sigur?

- Nu.

- Prostule!

si unchiul trage din brau un pungoi mare, scoate o mana de bani si numara pe masa.

- Numara-i si tu. Sunt cincizeci?

- ...Da.

Dupa o tacere, in timp ce baiatul a strans banii, i-a legat si a varat adanc legatura in san:

- Cu mine sa joci tu, ma! tangaule mucos?

si-i arde parinteste doua palme strasnice.

- Altadata sa nu te mai apuci sa joci cu oameni batrani, daca nu stii juca! Ia-ti acu banii si pleaca degraba la boierul... Uite... mai tine doi lei de parale, sa ai ce manca pe drum.

- Sarut mana!

in cateva clipe, baiatul e calare...

- Ei! ce stai? nu pleci?

- ...Unchiule, sa-ti faci pomana, sa nu spui taichii, ca ma omoara!

- Daca te faci baiat de treaba, nu-i spui.

- Ma fac... sarut mana!

si flacaul da calcaie buiestrasului.

- Ma! striga dupa el unchiul. Ia seama, ca te ia dracul daca te mai iei dupa el, nataraule!

Catre seara, tanarul, flamand si-nsetat, trece pe dinaintea conacului de la Salcuta in buiestru-mbasicat. O fata nalta si voinica cu manecile sumese pana la subtiori, stand rezemata de un stalp al prispei, se uita lung dupa calaret. El apleaca barbia-n piept, strange scurt zabala si indeamna calul la iuteala. Vrea si el sa se uite odata inapoi, dar a apucat sa coteasca la dreapta pe dupa movila bisericii, si prispa conacului nu se mai poate vedea.

Ajungand la cotul dealului, unde apuca drumul spre Poenita, buiestrasul gafaind isi potoleste putin mersul la urcus.

Soarele, scapatand la apus, se uita indarat cu staruinta calda la paduristea de mesteacani, unde atatea pasari ale primaverii se cheama, se-ntreaba si-si raspund, se-ngana si se-ntrec in fel de glasuri, intorcandu-se fiecare pe la cuibul sau.





La conac


Aceasta pagina a fost accesata de 21434 ori.