La Mosi
de Ion Luca Caragiale
Vagoane de tramvai galbene si albastre, tramcare, trasuri boieresti, carute mitocanesti si biciclete si lume multa pe jos... De pe atatea strade si cai, ca de pe atatea brate ale unui fluviu urias, se varsa ca-ntr-o mare zgomotoasa, pe bariera de la capul podului Targului de Afara, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu sa se mai intalneasca doua picaturi de apa o data ce au apucat sa intre fiecare dupa soarta ei ain largul marii, asa ar fi si pentru doua persoane sa se mai gaseasca, ratacite o data ain ainvalmaseala Mosilor, daca n-ar fi cuminti sa-si hotarasca mai dinainte locul si momentul de aintalnire. De aceea, foarte cuminte au facut madam Georgescu a lui d. Mitica ceaprazarul si madam Petrescu a lui d. Guta de la minister si cu tanti Lucsita, moasa diplomata, de si-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix ain pavilionul central la berarie - cine vine aintai asteapta pe ceilalti.
ain interiorul unui vagon ainchis al tramvaiului vechi, stau ainghesuite, pe banchete si-n picioare, treizeci si patru de persoane suferind foarte tare. aintre toate acestea, una sufere mai grozav - e cucoana Lucsita; fiindca toate celelalte sufar numai de caldura si de sete, pe cata vreme dumneaei sufere pe langa astea si de foame. Cand se opreste vagonul la Sf. Gheorghe, se face rosie, apoi galbena si pe urma simte o sudoare rece, si iar fierbinteala si iar raceste, si rasufla greu, stergandu-se pe sub barbia grasa, si zice:
- Uff ! daca stiam, mai bine luam birze! (ca vorbeste cam peltic). Teribela caldura! mor!
Vagonul porneste de la Sf. Gheorghe si intra ain Calea Mosilor... Parca umbland, tot e mai bine, tot se mai face nitel curent. Curentul astampara putin caldura; dar foamea nu se poate astampara cu o slaba suflare de vant. A fost desigur o mare imprudenta din partea acestei dame sa plece de-acasa asa, trei ceasuri dupa dejun, fara sa guste ceva, mai cu seama ca, din cauza ca se grabea sa nu scape ora de rendez-vous la pavilionul central, a dejunat asa de usor: trei oua rascoapte, o capatana de miel cu bors, niste stufat, prune cu carne, friptura la tava si salata de castraveti, trei cinzecuri cu sifon si o cafeluta.
La Zece Mese, vagonul se opreste iar. Cocoana Lucsita se simte foarte rau. Pe trotoar, langa ferestrele vagonului, se aude, acoperind tot zgomotul stradei, glasul unui bragagiu. Moasa se scoala cu o hotarare suprema si, pardon ain dreapta, pardon ain stanga, aisi face loc pana la usa; aimpinge cu puterea desperarii pe toti de pe platforma si da sa sara; vagonul se pune-n miscare; moasa se arunca jos facand un pas fals. Bragagiu, de doua ori salvator! Daca nu-l apuca ain brate, cine stie ce se-ntampla cu cocoana Lucsita, cum e corpolenta si robusta!
aintr-un colt, e putintica umbra. Acolo ail atrage ea pe salvatorul ei si bea una dupa alta doua litre de braga. Braga este, ca bautura, foarte racoritoare si igienica; iar ca mancare, cea mai usoara si totdeodata cea mai reconfortanta. ain cateva clipe, moasa Lucsita s-a simtit rentremata; sfarseala si acel sentiment de pierzare, care-i vine omului cand simte un gol de chaos la lingurea, au disparut cu desavarsire. Dar este tarziu: doua ceasuri si trei sferturi... Vagoane dupa vagoane trec toate pline cu varf: un locsor nu se mai gaseste. La fiecare vagon, cocoana moasa face semne cu umbreluta, cu batista, striga: "opreste!"
- Nu mai e loc!
si vagoanele aisi urmeaza drumul cu indiferenta. Dar iata ca se aude prin toata uruiala un sunet de timbru: un vagon se opreste. Doi tineri eleganti de pe treapta platformei de dinainte se dau jos scuturandu-si pantalonii si pulpanele redingotelor de contactul cu mitocanii. Locuri goale! Cocoana moasa se arunca cu toata bravura, apuca bara de fier, suie treapta, aimpinge, se vara si ajunge pe platforma. Un tanar, strivit sub presiunea cucoanei, zice:
- Pardon, doamna! Nu vedeti ca nu mai avem loc?
- Eu vaz ca este! raspunde cocoana Lucsita.
- Da; da' dumneavoastra sunteti corpolenta!
- Bine ca esti dumneata subtirel!... Pe mine asa m-a facut Dumnezeu, voluptoasa!... Cui i plate!... cui nu...
- Taxa, ma rog! striga conductorul.
Coana Lucsita scoate din portofel biletul pe care-l avea din Piata Teatrului. Conductorul observa biletul.
- asta nu-i de la mine.
- Da' de la tine? aintreaba cocoana.
- De la alt vagon.
- Da' te? nu e tot vagonul vostru? Am platit pana la barera... m-am dat zos...
- Daca v-ati dat o data jos - aintrerupe conductorul - trebuie sa platiti a doua oara.
- A doua oara? Bravos! frumoasa sarlatanie!
Dar ain sfarsit plateste si ia biletul nou. Vagonul soseste la bariera. Cocoana Lucsita coboara. Din amandoua colturile vine profumul de mititei: e o senzatie neplacuta pentru cine e satul; dar cui i-e foame, profumul acesta-i pare mai bun decat odagaciul. Cocoana Lucsita se porneste cu narile umflate spre unul dintre colturi, ca o pantera atrasa de mirosul tapului salbatic.
- Baiete! doi mititei!
Reconfortata, o ia pe jos si intra ain pavilionul central, unde o asteapta cu nerabdare compania.
- Mitica! zice cocoana moasa, dupa ce rupe o bucata de turta dulce de la madam Georgescu; fati tinste?... Ma! baiete, o halba!... da sa nu-mi pui guler de gheneral!
Targul e ain toiul lui... Lume, lume, e ceva de speriat, pe onoarea mea!
Dupa ce plateste d. Mitica, zice madam Petrescu:
- Haideti aintai pe la oale, ca am promis sa cumpar un fluieras, pentru baietelul lu' madam Ionescu, stapana casei.
- Haide.
si au plecat spre oale.
Cand sa treaca drumul, coana moasa zice:
- Stati!
Gogosi prajite ain ulei! Sahanul clocoteste... Una... doua... trei...
- Aide, tato! lasa-le focului de gogosi! nu simti ca miroase a ranced? Iar o sa-ti strici stomacul.
- Ba, sa ma ierti! nu miroase de loc a ranted.
La oale... A cumparat madam Petrescu fluierasul si au pornit toti la gradina la Iliad. Cand sa intre, striga cocoana moasa la unul cu fes:
- Ma! dzeanabet, ala cu sampanica! ad-o limonada!...
si dupa ce bea:
- E rete, bravos! mai ado una.
Pe urma trag toti planeta de la o italianca cu papagalul. D. Mitica a citit planeta cocoanii Lucsitii:
"Ai sa pati multe dupa inima ta cea larga; dar sa ai coraj, caci vei trai pana la adanci batranete ain mare fericire."
- Ei, ass! te sa mai pat; daca n-am patit eu cat am fost zuna! acuma, haber n-am!
Pe urma d. Mitica a tratat-o pe tanti cu doua bardace de floricele calde...
Lautari cu tambalul, si flasnete, si claranete cu toba mare, si trambicioare, si fluierase, si haraitori, si cleste clantanind pe gratare, si strigate, si zbierete, si chiote! - e o placere!... si un miros de gratar aincins! - e o bunatate!... S-a asezat prin urmare compania noastra la o masa, si a comandat carnati si fleici si doua baterii cu sifon mare.
- Ma baiete! a strigat coana moasa... la fleiti sa le pui timbru, m-ai ainteles? si sa le frete bine cu teapa, m-ai priteput?
si trage-i pe urma falci!
- Ce cioar'le, tato! zice madam Georgescu; iar mananci?
- te mananc? te-am mai mancat?
si s-a facut rosie ca sfecla si a baut un macmahon pe nerasuflate. Dar deodata, ca printr-un farmec, se opresc aintr-o clipa si lautarii, si cimpoierii, si claranetele si toate glasurile, si ain acea clipa se aude banca pe care sta coana Lucsita facand ca o cadenta de fagot; apoi, iar porneste cu mult brio grandioasa simfonie: muzici, jucarii, cleste, glasuri...
- te? te radeti? zice coana moasa rosie ca focul.
- Nu-i nimica! striga d. Mitica. Sifonul meu a facut asa.
- Ce sifon? zice madam Petrescu. Nici n-ai pus mana pe el!
- Parca dumneata n-ai vazut sifoane sa scartie fara sa le atingi! daca rasufla la masina...
Dar pana sa explice d. Mitica, moasa s-a sculat repede si s-a pierdut ain ainvalmaseala.
- Unde-i tata? unde-i coana moasa?
- S-a dus in gradina - zice d. Mitica - sa mai traga o planeta!...
Al dracului d. Mitica!
Universul, 5 iunie 1900
La Mosi
Aceasta pagina a fost accesata de 22511 ori.
