Luna de miere
de Ion Luca Caragiale
Pe-nserate, dupa o zi foarte calduroasa, astept intr-o statie mica, de pe linia Brasov - Cluj, trenul accelerat care merge spre Pesta... N-astept mult... Trenul soseste... Repede-mi iau sacul de drum si ma duc la cel mai apropiat vagon de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleaca-ndata.
M-am suit, a fluierat, porneste.
E foarte cald in vagon si lume multa mai ales in coridor, unde se vorbeste tare in mai multe limbi, si miroase strasnic a funingine de lignit amestecat cu trabuco popular. intru intr-un compartiment, unde vad loc gol; imi pun sacul in plasa de sus si m-asez intr-un colt langa usa.
in compartimentul meu, sunt deocamdata numai doua persoane, alaturi pe bancheta din potriva, in coltul opus, de langa fereastra vagonului. Desi lampa imbrobodita arunca o lumina foarte slaba si nu pot distinge figurile, inteleg dupa siluete ca e o pereche tanara, un domn si o dama, care soptesc foarte incet; cat de incet insa, si cu toata uruitura ritmata a roatelor, care sfaraie acum cu o viteza onorabila, tot prind din soaptele tinerei perechi cateva cuvinte:
- Dracul l-a mai adus si p-asta! zice dama.
- Taci! zice domnul; sa n-auza! poate-i roman...
A! asa ti-e vorba? zic eu in gandul meu; bine!
Gandind astfel, ma-nchei pana jos la waterproof, imi apas sapca pe ochi si ma rezem cu ochii mijiti, ca si cum m-as aseza pe somn. Dar n-apuc sa ispravesc miscarea si aud langa mine, la usa compartimentului, tusind cineva tare si scurt de trei ori, asa ca fara voie ma ridic si ma uit ca la un semnal ce mi s-ar da dupa-nvoiala. O doamna in varsta o vaz bine la lumina lampii din coridorul vagonului; ea a tusit. E un fel de mahalagioaica... N-o cunosc... Ma reasez la loc, si, intorcand privirea inauntrul compartimentului, vaz ca domnul a trecut langa usa in capatul cestalalt al banchetei, drept in fata mea.
Inchiz un moment ochii.
- Pardon! auz un glas de femeie...
si simt ca ma-nghioldeste cineva impingandu-mi genunchii. Mi-i retrag cat pot si deschid ochii.
Cocoana care a tusit adineaori ajuta pe un domn destul de burtos sa treaca din coridor in compartiment. Domnul intra cu pasul nu prea sigur si, tinut de cocoana de-aproape, merge, clatinat de miscarea trenului, sa se aseze greoi in capatul celalalt al banchetei mele langa fereastra, fata-n fata cu doamna cea tanara, care pare c-a adormit.
- Cocoana Sofito, zice domnul cam gafaind, da-ntr-o parte perdeluta de la lampa, mi-am pierdut pernita...
Cocoana care a tusit se urca pe bancheta si face lumina. Acum pot vedea bine pe tovarosii mei de calatorie. Doamna cea tanara, care sta cu capul pe rezematoarea banchetei, cu ochii-nchisi, este o stralucitoare frumusete blonda, de vreo douazeci si doi si trei de ani. Domnul cel tanar care-mi sta in fata, in aceeasi poza ca si doamna, insa invers, ca un pendant arhitectonic, este un barbat oaches de vreo treizeci de ani, voinic si frumos, totusi cu o expresie foarte blanda. Domnul cel gros care acuma si-a gasit pernita si s-a culcat, ghemuit pe jumatatea banchetei, cu fata la perete cum s-ar zice, adica cu spatele spre bancheta din fata este un om nu tocma batran, intre cinzeci si saizeci de ani; pare ca e foarte obosit de drum; poate chiar sa sufere de ceva, judecand dupa ingrijirea cu care-l conduce cocoana. Aceasta a patra tovarose a mea de compartiment este o femeie uscativa de vreo patruzeci si ceva de ani; trebuie sa fi fost tare frumusica pe vremea ei; un tip picant, si niste ochi scanteietori, plini de vioiciune si de viclenie.
indata ce si-a culcat pe domnul cel gros, cocoana se urca pe bancheta si da la loc perdeluta peste lampa.
in toata vremea asta, eu ma fac ca dormitez tragand cu ochiul pe sub cozorocul sepcii.
- Mamito! intreaba incetisor doamna cea tanara, ridicand capul de pe rezematoare; ce face Misu? doarme?
- Ei! as! raspunde si mai incet domnul cel din fata mea.
- Atunci, de ce nu vii la loc? sopteste doamna.
- Mai stai un minut, soro, zice cocoana, ca nu mori! Uite e si omul asta strain.
- Fir-ar al dracului! Dracul l-a mai adus si p-asta!
- Taci, soro! daca aude si-ntelege romaneste! si zicand acestea, cocoana vine de s-aseaza brusc langa mine si ma-mpinge. Eu sar ca din somn, si cocoana:
- Pardon! v-am facut deranj... Dv. stiti romaneste...
- Nem tudom! zic eu...
- Dv. ungur?
- Ighen
- si nu-ntelegeti deloc... deloc?...
- Nem tudom!
- Bata-te Dumnezeu de boanghen! zice tanara. Pe urma, cu humor:
- Misule! Misule! ci, haide odata!
in acelasi moment domnul care doarme incepe sa sforaie. Domnul cel tanar se scoala din fata mea si trece iar la locul unde l-am gasit intai, langa doamna cea tanara. Cocoana se scoala de langa mine si-mi trece in fata in locul tanarului.
- Culca-te si dumneata, mamito; e tarziu! zice tanara.
In adevar, e cam tarziu; toata lumea s-a retras din coridorul vagonului in compartimente, si, din norocire, toata lumea a avut locuri; la noi n-a mai venit nimeni.
Cocoana se culca pe jumatatea de bancheta din fata-mi; eu ma culc pe jumatatea mea de bancheta in sens invers cu domnul care sforaie cu putere.
Am inchis ochii, sincer; tot nu-i destula lumina; cu ochii-nchisi, o sa aud mai bine...
- Ah! suspina doamna, ah! Misule, inca o zi! inca douazeci si patru de ceasuri! maine seara, suntem singuri!...
si... se saruta... Aud bine... Se saruta: o data lung; apoi, de mai multe ori pe rand, scurt si des si tare...
- Ati-nnebunit de tot! mormaie cocoana.
- Ci, dormi odata, mamito!
- Nu e vorba de mine; mai e si om strain... Eu horcai.
- Da-l dracului de boanghen! nu-l auzi cum mana porcii?... Misule! draga Misule! si iar sarutarile... Apoi, din adancul sufletului:
- Off!... Misule!... Mamito!... mamito!
- Ei! ce e, soro? ce mai poftesti?
- Tot nu dormi?
- Mi-e cald! nu pot sa dorm...
- Atunci, du-te putin p-afara.
Cocoana se scoala si trece-n coridor...
si mie mi-e grozav de cald; ma fac ca ma-nvartesc in loc... Un sarutat prelung amuteste... Ma ridic de pe bancheta si, fara sa ma uit in partea opusa, ies dupa cocoana in coridor.
Cocoana vrea sa-si rasuceasca o tigareta de tutun; eu scot tabacherea mea si-i ofer galant tigarete cu carton. Ia una...
- Mersi.
- Keirem ... zic eu, si-i dau foc.
- Care va sa zica nu stiti deloc, deloc romaneste?
- Mit? intreb eu,
... romaneste...
Eu dau din umeri cu vadit regret ca nu o pot pricepe; totodata,
ii ofer, din ploscuta mea de drum, cognac. Cocoana primeste bucuros, apoi:
- Bravos cognac! asa zic si eu... Mersi!... Trebuie sa fie scump...
Eu iar dau din umeri si-i ofer alta tigareta.
Sunt hotarat desi nu-nteleg romaneste sa stau in compania cocoanei in coridor, pana o crede dumneaei de cuviinta sa intre iar la loc in compartiment.
A trecut, nu pot sa-mi dau seama bine, cat timp, si din compartimentul nostru se aude tusind de trei ori... Cocoana intra... Peste doua-trei momente, intru si m-asez la loc, lungindu-ma cat ma-ncape jumatatea mea de bancheta...
... Aha! trenul nostru trece pe sub o ploaie; rapaie pe acoperisul vagonului si plescaie pe geam.
- Mamito... culca-te... si... matale.
- Iaca... ma culc... Dar... culcati-va... si voi... fiti cum...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
... imi pare c-auz o muzica... Ce stralucitoare armonie!... un mars maiestos!... da!... o parada... ce de lume... armata... multa armata... a! nu! e la teatru... nu! nu e armata... parca e un stol de porumbei... iata doi... cum se saruta si se giugiulesc... Visez?...
Dar ce e? ce bufnitura!... ce duduiala! Sar in sus... Am dormit! am visat! E lumina buna de ziua. Cum m-am speriat! am crezut ca e un accident... Cand colo, ce? Doamna cea tanara, cine stie cum, din somn, a alunecat de pe bancheta ci si a lovit cu picioarele pe domnul cel gros, care s-a desteptat speriat si el. Ce e insa curios e ca toti din compartiment ne-am desteptat; numai tanarul domn doarme... acum in coltul din fata mea.
Eu ma culc la loc: mai am nevoie de odihna.
E ziua mare... Domnul cel gros se ridica si sade pe bancheta cu picioarele descaltate-n jos. Doamna tanara s-a rezemat iar cu ochii-nchisi. Cocoana-n varsta, alaturi de ea, casca.
- Coana Sofito, zice domnul cu glas blajin, ia vezi unde mi-e cornul...
Cocoana cauta in plasa si da jos un comet acustic; domnul il ia si-l pune cu gura cea stramta la ureche, apoi:
- Coana Sofito! cum zici dumneata sa-ncep? cum mi-a spus
Buiucliu ? cum mi-a spus Schachmann ? ori cum mi-a spus Urechia
Cocoana, vorbind aproape si tare in gura larga a cometului:
- Cum ti-a spus Buiucliu?
- Patru luni de zile cura lui Kneipp, acolo la loc...
- Da Schachmann?
- Masina electrica...
- Da Urechia?
- Hapurile alea americane... cum le zice? Cocoana, tare si adanc in comet:
- Pink... Trei medici cunoscuti din Bucuresti; cel din urma, umoristul Alceu Urechia, unul din prietenii lui Caragiale.
- Hehe... da...
- Eu zic sa le-ncepi pe toate odata.
- Asa zic si eu.
- Tot ai vreme acuma: si Mita are sa stea la Frantisbat vreo doua-trei luni
- Cat? intreaba domnul.
- Vreo doua-trei luni! striga cocoana in comet.
- Cel putin patru, a spus doctorul! raspunde domnul. si zicand acestea, da cocoanii cometul si se culca la loc cu spatele spre bancheta din fata.
Am inteles! zic eu in gandul meu. Domnul incepe sa sforaie.
- Misule!... Misule!!... Misule!!!
- A adormit! zice cocoana.
- Bravo! zice tanara... Da boanghenul doarme, mamito? Eu horcai.
- Nu-l auzi?
Tanara se scoala de la locul ei si trece langa Misu, in fata mea, pe cata vreme cocoana ia locul din fata domnului care horcaie.
... A trecut poate un ceas... parc-a fost o clipa... M-a lovit ceva peste picioare... Deschid ochii; e lumina de soare...
Domnul horcaie mereu... Cocoana fumeaza veghindu-l...
in fata-mi, perechea cea tanara doarme zambind: femeia cu capul cel frumos pe umarul si pieptul voinic al omului, care o reazima cu bratul drept pe dupa spate, pe cand in mana stanga ii tine amandoua manusitele.
Ne-apropiem de Pesta.
Cocoana a motait cat a motait si a adormit si ea... O! Argus!
Domnul care horcaie face o miscare... vrea sa se scoale... Se scoala!
Eu ma ridic desperat si, apucand cele trei maini din fata, le zgudui puternic.
Tanara pereche sare drept in picioare.
- Ptfiu ! fir-ai al dracului de boanghen! Cum m-ai speriat! Dar eu, nentelegand romaneste, i-arat pe domnul care sentoarce si deschide ochii, pe cand tanarul a si pierit in coridor.
in splendidul restaurant al garii, la Pesta, stau la o masa, luand cafea cu lapte, domnul cel in varsta, doamna cea tanara si mamita. Pe masa, alaturi de ceasca domnului, sta cometul acustic... La o masa foarte aproape e tanarul meu tovaros de compartiment, care raspunde la numele Misu.
Eu ma apropiu de masa unde sunt damele, salut politicos, iau cometul, si-l pun cu deschizatura cea mica in urechea domnului; domnul si-l asaza cum stie mai bine; apropiu gura de deschizatura cea larga si zic tare si raspicat:
- Boierule! desi n-am onoare sa va cunosc... va rog sa va uitati incoace...
si-i arat masa unde d. Misu Boierul se uita incotro i-arat: cocoanele au inlemnit.
- Boierule! adaog eu, vezi pe tanarul acesta?... il vezi?... il vezi?
- Ei! da; ce?
- Te-ntreb numai, de curiozitate!
Apoi, intorcandu-ma catra damele aiurite:
- Calatorie si petrecere buna, coconitelor! Va sarut manusitele!
... Si boanghenul pleaca mandru ca nu s-a-ndurat sa se si razbune pe o tanara usuratica, turburandu-i mai mult decat o clipa luna de miere.
Moftul roman, 10 iunie 1901
Luna de miere
Aceasta pagina a fost accesata de 6418 ori.
