Meteahna

Meteahna

de Ion Luca Caragiale



In general, o statiune de aer curat este un loc mai mult sau mai putin pitoresc, unde te plictisesti, pana la inecaciune, daca nu stii danta, ca sa poti respira seara praful din salonul de bal de la Kurhaus. insa asta-vara, fiind osandit sa respir o luna aer curat, chiar daca nu stiu danta, am avut norocul sa petrec impreuna cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, si as fi nedrept daca as zice ca am petrecut prost. E adevarat ca pana la urma, cu cateva zile inainte de a ne desparti, incepuse sa ma cam oboseasca cu atatea - cum sa zic? - cu atatea prostii; dar cele doua-trei saptamani de la-nceput, nici nu stiui cand trecura, atat mi se parea tipul de interesant.

Mai intai era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un roman ordinar ca mine, adica nu un extraordinar roman, se gasesc si printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adica sa spun ca un roman cat de ordinar se deosibeste in aceasta mult de ungurii imbecili - sunt multi de acestia si la unguri - care nu ar fi-n stare sa admita ca se pot gasi si printre romani oameni cumsecade afara de romanii renegati din regatul maghiar, care acolo sunt considerati ca oamenii cei mai cumsecade.

Desi eram cu ungurul meu totdeauna alaturi la toplito (asa se zice pe ungureste table d'hôte), desi in cursul zilei ne intalneam mereu la promonat (promenada, pe ungureste), si desi din parte-mi, comunicativ ca orce roman ordinar, ii dedeam intr-una ghes sa-i fac cunostinta, nu era chip sa mi-l apropiu. Instinctiv, mi-am dat seama ca mi-l departasem: facusem gresala sa-i adresez la masa cuvantul in romaneste; el, om politicos, mi-a raspuns destul de aspru: "Nem ertek kerem szepen!" (adica: nu-nteleg, ma rog frumos).

intelegand ce gresala facusem si dorind neaparat a-i face cunostinta; pe de alta parte, pricepand de ce slabiciune sufere omul meu, m-am gandit la o stratagema, care mi-a reusit. intr-o dimineata, cand ne-am asezat alaturi la cafea, dupa ce l-am salutat frumos, i-am zis pe ungureste: "Buna dimineata poftesc!" Auzindu-ma, omul s-a transfigurat; de unde ieri sta posomorat cu ochii-n taler, acu deodata, radiand prietesug din ochi, cu un zambet afabil, m-a intrebat in limba lui: "Dar domnul stie ungureste?" I-am raspuns ca am stiut putin cand eram copil, ca acuma mai inteleg ceva, dar am uitat aproape de tot sa vorbesc... Pe urma (la noroc, am incercat) am urmat sa-i spun pe frantuzeste cat imi pare rau ca, neputand trai printre maghiari, am uitat o limba asa de frumoasa, care mi-aminteste de copilarie si-mi face atata placere cand o aud vorbita mai ales de societatea culta, sau de pe amvon, sau pe teatru.

Omul meu s-a gasit ca stie frantuzeste mai bine decat mine, si, din momentul acela, am fost o luna nedespartiti. Stratagema mea a prins; ce e drept, nu era decat pe jumatate infama: numai in privinta regretului ca n-am putut trai printre maghiari; in privinta limbii insa era numai putin cam exagerata; si cunosc multi romani ardeleni culti de aceeasi parere cu mine si care vorbesc limba maghiara frumos cum multi maghiari culti ar dori s-o vorbeasca.

Asadar, ne-am apropiat si ne-am imprietenit, si nu-mi pare rau: am putut studia de aproape fenomenul ciudat al maximului de tensiune sufleteasca, cum adica o apucatura buna a omului, trecand masura, poate deveni pernicioasa, cum o virtute impinsa peste o anumita limita incepe a fi o curata meteahna.

Ungurul meu, asa om cumsecade, si inteligent si cult, era in cazul acesta din urma: intindea coarda patriotismului peste maximul de elasticitate; cand vorbea inima lui de maghiar, judecata lui de om trebuia sa mearga sa se culce, nu mai avea de ce sa mai stea de vorba.

Cate minuni n-am auzit in patru saptamani, pornite din inima patriotului maghiar! Le-as mai putea tine minte pe toate? Cateva insa vor fi de ajuns sa le rezum aici pentru a da o idee cititorului de meteahna mentala a tovarasului meu de cura la aer curat. Iata...

Mai intai, maghiarul nu are nevoie de alta cultura decat de cultura maghiara; ceva mai mult: orice influenta a vreunei culturi straine, mai ales europeana, este de-a dreptul pagubitoare maghiarismului; de aceea trebuiesc descurajate, condamnate, persecutate chiar (la nevoie, cu mijloace violente) toate apucaturile de contact, fie pe cale publica, fie pe cale privata, cu vreun curent de civilizatie nemaghiara.

Limba?... numai cea nationala maghiara!

Literatura?... numai cea nationala maghiara!

Arta?... numai cea nationala maghiara!

stiinta?... tot asa.

in fine, idee, munca, inventie, spirit, judecata, rachiu, vin, branza, ardei, danturi, costume, vite, capital, oameni, sfinti, Dumnezeu, s.cl., s.cl. ... toate, tot - tot asa!

Apoi...

Maghiarul nu se teme de nimini pe pamant; contra lumii intregi, maghiarul lupta nepasator, sigur de victorie... fiindca... are-ncredere in Dumnezeul strabunilor sai... caci... maghiarul in veci nu piere!

Dar... este un insa... insa: maghiarul este, din nenorocire, mancat de straini! de nemti, de jidani, de slavi, de tigani, de levantini, de germanism, de frantuzism, de pesimism, in fine de fel de fel de vrajmasi care pot sa-l... distruga!

si, se-ntelege, o data ce va fi maghiarismul distrus, fireste nu va mai exista, si daca nu va mai exista maghiarismul, atunci lumea are sa stea pe loc, n-o sa se mai invarteasca pamantul, soarele o sa se stinga - cataclism universal! s-a ispravit cu omenirea!

Pana la dar insa, maghiarul meu avea aerul feroce si tonul tunator; dar de la dar insa incolo, lua aerul dulceag si tonul duios.

Asa m-a facut sa-mi petrec luna de vilegiatura intr-un mod foarte placut.

Cu cateva seri inainte de a ne desparti, cand incepuse sa ma cam plictiseasca, mi-a vorbit despre tricolorul maghiar cu un avant intr-adevar "inaltator". Mi-a spus ca el mananca mai bucuros, si mai cu pofta chiar, sapun invelit intr-o eticheta tricolora maghiara decat cascaval invelit in hartie simpla alba.

si, aminteri, om foarte cumsecade... inteligent si cult...

M-am gandit: "Doamne, un om asa de cumsecade, asa de inteligent si de cult, cu asa meteahna... ce usor i-ar fi unui sarlatan, prost si incult, sa-l duca de nas si sa-si bata joc de el!" .

si dupa ce m-am despartit de bunul meu maghiar, mi-am zis:

"Nu! patriotismul lui e o meteahna; nu mai e o virtute. Bine ca ne-a ferit Dumnezeu pe noi, romanii, de asa meteahna!"


Universul, 24 aprilie 1909




Meteahna


Aceasta pagina a fost accesata de 2007 ori.