Natiunea romana

Natiunea romana

de Ion Luca Caragiale


Putina lume astazi si-o mai fi aducand aminte de o vestita foaie, care aparea odinioara in Capitala, pe vremea razboiului independentei; voi sa vorbesc de Natiunea romana, pe care o dadeam la lumina Frederic Dame si cu mine in tovarasie. Viata acelei foi a fost pe atat de scurta pe cit de glorioasa, asa ca o pot povesti in putine cuvinte. Armatele crestine trecusera Dunarea. intr-o dimineata ma pomenesc cu un biletel de la Dame, cam asa:

    "Iubite amice,
    Treci indata pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importanta, care ne poate face norocul la amandoi."

il cunosteam pe Dame ca pe om destept si intreprinzator. Fara intarziere m-am dus sa-l vaz, torcand pe drum fel de fel de frumoase inchipuiri. in cateva vorbe mi-a spus tot planul lui: o gazeta cum n-avusese tara pana atunci; o gazeta fara coloare politica; o gazeta de informatiuni de pe campul razboiului; o gazeta care sa cultive entuziasmul popular pe chestiunea independentii... Sa-i cautam numele... Numele unei gazete e greu de gasit; dar dupa cateva minute de gandire, Dame a fost norocos: Natiunea romana... Traiasca Natiunea romana! Am lucrat o zi intreaga pe coale de tipar sa-i nemerim fizionomia... Pe seara ne-am invoit cu amicul nostru Cucu tipograful. Capul gazetei s-a aranjat frumos si am si inceput sa dam materie. A treia zi a aparut primul numar: jumatate cu articole de entuziasm si jumatate cu depesi si corespondente de pe teatrul razboiului. Ceea ce era mai greu de facut era jumatatea entuziasta: nici declamatiile zadarnice nu sunt usoare, mai cu seama cand n-ai o deosebita inzestrare pentru asa ceva.

Depesile insa si corespondentele curgeau ca din izvor, asa ca incet-incet, afara de un prim articol declamator, gazeta nu mai continea decat stiri si iar stiri, cari de cari mai amanuntite si mai senzationale. De unde aveam atatea? Le traduceam din gazete straine si le localizam. Luam dintr-o gazeta de la Viena o corespondenta lunga de razboi, in care se vorbea de lucruri petrecute la Poradin, la Rusciuc, la Varna, la Vidin, la Constantinopol etc. Ei bine, din aceasta corespondenta faceam tot atatea corespondente cate lucruri continea ea, si le datam pe fiecare ca din localitatea unde s-ar fi petrecut lucrul. Astfel, aveam corespondente din Stambul, Vidin, Varna, Rusciuc, Poradin etc. si, ca sa dam o dimensiune convenabila fiecarei corespondente, peste faptul de care era vorba, turnam multa zeama de fantazie, s-apoi descrierea localitatii, notite istorice si date statistice, mai toate luate dintr-un vechi, dar excelent pe vremea lui, dictionar de conversatie.

Natiunea romana mergea cum nu mai mersese pana atunci gazeta in tara. De unde pana atunci gazetele politice nu se vindeau cu numarul, ci se imparteau numai la abonati, tiparindu-se in cel mult 1.500-2.000 exemplare, gazeta noastra, fara nici un abonat, se tragea de la 12 la 15 mii. Eram fireste foarte multumiti si noi si tipograful, care avea parte de tovarasie la castig. Tipografia Cucu era atunci in Lipscani langa hanul serban-voda, exact pe locul unde este coltul grilajului Bancii Nationale cu strada Caragheorghevici. Ziua si noaptea trageau masinile numai si numai gazeta noastra; iar, in ulicioara, care era pe atunci o infundatura, faceau un zgomot teribil vanzatorii tipand sa li se dea foi: o activitate febrila continua. Biuroul redactiei il aveam intr-o pravalioara din aceeasi infundatura, fata-n fata cu tipografia. De-acolo manam ostirile, de-acolo ordonam atacul redutelor, de-acolo vedeam fierband gandurile statelor-majore si samovarele de la Poradin. Dame era un om cu deosebite calitati - foarte harnic, neobosit si inzestrat cu o fantazie rara. Aveam o harta a Peninsulei Balcanice si o suma de stegulete de hartie pe ace cu gamalie. in fiecare zi isi aseza armatele si combina miscarile probabile; si ce e drept, in cele mai multe cazuri nimerea mai dinainte miscarile, ghicind gandurile conducatorilor razboiului. Mi-aduc perfect aminte ca a prevazut faimoasa diversiune a lui Mehmet-Ali pe Lom, indata ce am primit gazetele din Viena cu descriptia ei amanuntita. Dar gazeta mergea, progresa necontenit din succes in succes: 18.000. Armatele crestine impresurara acuma Plevna. Acolo trebuia sa se termine la un fel razboiul; catre acolo prin urmare steteau atintite cu incordare crescanda toate privirile. intr-o zi Dame imi zice:

- Gazeta noastra a intrecut asteptarile mele. Am avut o idee fericita. Sunt acuma aproape sigur ca ne-am facut o situatie. Natiunea romana are sa fie o mosioara pentru noi.

- Sa dea Dumnezeu! am raspuns eu fara mult avant.

Nu stiu de ce, dar aveam un fel de neincredere in viitor. Pe de o parte consideram succesul spontaneu al gazetei ca un foc de paie, care trebuia sa se stinga cu atat mai curand cu cat s-aprinsese mai iute. Pe de alta parte ma gandeam ca razboiul o sa mai dureze o luna, doua, cel mult trei, si ca, nemaiavand cu ce sa hranim curiozitatea publicului, o sa ramanem si noi cu prea putina hrana. Cand n-o mai fi razboi, cand s-or termina tratativele de pace - caci nu prevedeam ca fara un congres european harta Peninsulei Balcanice nu se putea modifica - ce noima va mai putea avea o gazeta care traieste exclusiv cu corespondente si telegrame de pe teatrul razboiului? Asa ma gandeam eu; insa tovarasul meu, si mai optimist si mai prevazator, socotea mai bine.

- Daca razboiul se termina, cum e lucru aproape sigur, in favoarea armatelor crestine, nu se poate inchipui ce era de miscare publica se va deschide in Romania independenta, dupa doua veacuri si mai bine de restriste. Miscarea economica si politica va lua un avant nepomenit, si Natiunea romana va fi primul jurnal european in tara.

- Sa dea Dumnezeu! am repetat eu. Nu mi-ar parea rau de loc!

Pentru a intemeia insa cu desavarsire succesul gazetei noastre ne mai trebuia ceva. in starea de incordare in care se aflau spiritele, asteptand rezultatul impresurarii Plevnei, nu mai erau de ajuns corespondentele localizate dupa gazetele vieneze - veneau prea tarziu. Ne-am gandit dar, fiindca aveam acuma mijloace, sa trimetem un corespondent special, intai la Turnu-Magurele si apoi chiar la Plevna. De colo pana colo am gasit unul - un om cu un nume binecunoscut in societatea noastra, binecrescut, afabil si inteligent, dar boier scapatat. Am hotarat asa: corespondente prin posta sa ne trimeata in toate zilele, scriind in fiecare seara absolut tot ce ar fi putut afla peste zi; iar telegrame sa ne trimeata imediat ce ar afla ceva important, a carui comunicare ar prezenta vreun caracter de urgenta. Pentru telegrame am aranjat un dictionar cu cheie. I-am dat boierului bani de drum, de cheltuiala si leafa pe o luna inainte, si l-am expediat la Turnu-Magurele. Acolo, om de lume, cunoscand multe doamne de la Crucea Rosie si pe ofiterii romani, a intrat numaidecat in relatiuni si cu cei mai de seama ofiteri rusi. si in adevar ne trimetea in fiecare zi corespondente destul de interesante. intr-o zi, pe la inceputul lui noiembrie, merg foarte de dimineata la redactie, inaintea lui Dame, care de regula venea totdeauna inaintea mea. N-apuc sa-mi scot haina, si intra factorul de la telegraf. Nu pot zice c-am presimtit ceva, dar mi-a trecut un fior prin tot corpul. Am iscalit tremurand tidula, iar depesa am aruncat-o pe masa fara s-o deschid. Mi-am facut o tigara, am fumat-o, si tocmai apoi am luat incetinel depesa si fara pripa nervoasa am deschis-o. Iata-i cuprinsul, pe care nu i l-as putea uita vreodata:

    "Medoc fini. Votca, Tzuica, dedans."

Cetesc de zece ori, tinand alaturi dictionarul cu cheie:

Medoc - Plevna; fini - luata; Votca - rusii; Tzuica - romanii; dedans - inauntru.

Ce sa fac? sa stau sa fac un numar de gazeta si tocmai seara sa dau stirea? Peste putinta! Vestea aceasta de bucurie o s-o aiba si altii; se raspandeste de dimineata-n oras, iar noi venim cu ea dupa-nfierbinteala. O idee. Alerg in tipografie si strig:

- Sa nu se strice zatul numarului de-aseara!

Norocul meu! zatul era neatins. Iesim tot cu foaia de-aseara intr-o noua editie cu depesa! in cateva minute, masinile pornesc, si vanzatorii alearga nebuni pe strade zbierand:

- Natiunea romana cu caderea Plevnei!

Bucurestii intregi in picioare: fierbe lumea toata; incep sa se arboreze drapelele tricolore... Un entuziasm furtunos...

Dame, batandu-ma pe umeri, imi zice radios:

- Notre fortune est faite, mon bon!

Dar n-apuca sa termine, si auzim un zgomot infernal afara. Publicul da navala in infundatura; huiduieste, loveste, sparge geamuri.

- Fugiti! ne striga un baietel de la tipografie, intrand prin dos. Fugiti! va omoara!

L-am vazut pe Dame galben ca un mort; nu stiu cum m-o fi vazut el pe mine. N-am asteptat alta deslusire si am ascultat fara replica de comanda baietelului.

Ce fusese? Din nenorocire, Medoc nu era inca fini, nici Votca si Tzuica inca nu erau dedans. Corespondentul nostru facuse un chef strasnic, toata noaptea cu niste muscali, care-l asigurasera ca, pe cand ei beau, Osman-Pasa se preda armatelor crucii. Despre ziua, afumat de sampanie, ne expediase telegrama cu alte bauturi... Natiunea romana traise...

Peste o luna, cand a capitulat in sfarsit Gazi-Osman, eu si tovarasul meu am plans de emotie, ca fiecare roman gandindu-se la natiunea sa... Medoc fini!...




Natiunea romana


Aceasta pagina a fost accesata de 2029 ori.