O cronica de Craciun

O cronica de Craciun

de Ion Luca Caragiale


Intr-o urata dimineata, pe la sfarsitul lui noiemvrie - ploaie, ninsoare, vifor, sa nu scoti un cane afara din bordei - chem pe cel mai incercat colaborator al Revoltei nationale si-i zic:

- Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atata timp ne-ai dat ca reporter dovezi de stralucita imaginatie, esti designat sa faci ziarului nostru un important serviciu.

- Care, domnule director?

- Scoatem de Craciun un numar "literar, stiintific si artistic". Avem in sertare destula materie; vom face o frumoasa selectiune. Ne lipseste numai cronica speciala pentru sarbatoarea nasterii... Ce zici?

- Cu placere...

- Craciunul cade luni; trebuie sa aparem cel mai tarziu joi la 21 de dimineata... Un numar de lux, ingrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tiparit frumos si nu ciuruit de greseli...

- Binenteles; ...dar...

- Dar ce?...

- ...Ia priviti afara, ce vreme!

in adevar, e un vifor strajnic.

- Ce are-a face vremea - zic eu - cu cronica noastra?

- Nu prea are; dar... ma cheama parintele la masa; mereu imi face semne: i-e foame - s-a sculat de dimineata.

Parintele este socrul confratelui. Domiciliaza impreuna, tocma peste drum de redactia noastra, in curtea bisericii Sf. Ion. De pe prispa caselor se vede drept in redactia noastra, si viceversa, fireste. Vara, cand tinem ferestrele deschise, il cheama reverendul pe ginere-sau din gura: "Ignate, gata!" Iarna, ii face semne. De aceea, Caracudi lucreaza totdeauna la masa de la fereastra.

- Prin urmare - zic - nu te mai tiu... ne-am inteles: o cronica de Craciun - "Betleemul, staulul, ieslea, steaua, magii s. cl." - nici mai lunga de trei, nici mai scurta ca doua coloane... Mi-ai luat masura, ca un bun ciubotar ce esti, calapodul mi-l cunosti... incalta-ma, iubite confrate, incalta-ma frumos!

Drept orce raspuns, iubitul confrate deschide fereastra, pe unde da navala-nauntru ca un vrajmas viforul d-afara, si striga tare peste drum:

- La moment! sa puie ciorba!

Apoi ma saluta si iese.

De prisos sa fac istoricul casniciei excelentului nostru colaborator. Ma marginesc a reproduce cateva documente, dupa Revolta nationala, in ordinea lor cronologica; sunt iesite toate din pana interesatului, prin urmare mai presus de orice banuiala de partialitate:

"Aflam cu deosebita placere ca aseara, 11 ianuarie, s-a celebrat, in biserica Sf. Ion, casatoria valorosului nostru colaborator Ig. Caracudi cu gentila domnisoara Florica, eminenta profesoara de istorie, fiica sf.-sale parintelui stavroforul Pantelie Birzescu.
Nuni au fost simpaticul si iubitul nostru maestru, directorul Revoltei nationale, cu gratioasa sa consoarta.
Felicitarile noastre cele mai calduroase."

Catra finele aceluiasi an, la 21 dechemvrie, a doua zi de sf. Ignat, Revolta insereaza in fruntea informatiunilor:

"Aflam cu deosebita placere ca gentila doamna Florica Ig. Caracudi, eminenta profesoara de istorie, a dat aseara nastere unui dragalas baietel Traian.
Fericita coincidenta! in aceeasi zi, norocosul tata, valorosul nostru colaborator, d. Ig. Caracudi, a implinit 35 de ani.
Felicitarile noastre cele mai calduroase."


Peste un an si doua luni, iar "aflam cu deosebita placere", minus "fericita coincidenta", si-n loc de Traian, Decebal.
Dupa un an si o luna, intocmai; dar, in loc de Decebal, Aurelian. La anul in cap, asemenea; insa, in loc de Aurelian, Mircea.
Nu trec bine unsprezece luni, si iar "aflam"; numai, in loc de Mircea, Dan.
Pe toti, de la Traian pana la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va sa zica, vine ca suntem rude prin alianta cu familia Caracudi si cu parintele stavroforul; de aceea, sf.-sa imi zice: "n'ne Iancule!"
                                        *
Dupa plecarea valorosului, caut sa-mi aranjez materiile din sertare pentru numarul de lux... Ia sa vedem ce putem stoarce cu foarfeca, aceasta presa idraulica a redactiei.
Arta fara tendinta si tendinta cu arta, sau Arta cu tendinta si tendinta fara arta - 65 de file, cu va urma - studiu estetic de palpitanta actualitate!
Rolul presei ca a patra putere in statul constitutional modern (sfinte Ignate!) - 77 de file, si fireste cu va...
In pustiul lumii mari, novela - o suta de file, format ministerial, foarte marunt si clar scrise, fara cea mai mica stersatura sau indreptare... Asta nu poate fi supusa presei idraulice: totul, silaba dupa silaba, trebuieste cu scumpatate respectat... Vom da numai inceputul in numarul special, si va urma in numerele cotidiane, vreo treizeci de foiletoane duble - un noroc pentru Revolta!... Admirabila povestire!


In pustiul lumii mari este istoria unui baiat de la tara, care, dupa ce face studii inalte, la noi si-n Europa, ajunge profesor in mare vaza la Bucuresti. Suflet curat, plin de avant, de iluziuni si de ideal, ca orice copil sanatos din popor, cauta in lumea mare, unde este introdus de un coleg sceptic - lume putreda de coruptie - un suflet, sa-l inteleaga... in zadar!... Masti pe obrazuri; in inimi, perfidie! fard si minciuna! chloroza si parfum! putrigai in poleiala!
Dezgustat de acest "pustiu", se duce-n vacanta mare acasa, la tara, de unde a plecat asa de demult. Acolo, i se redesteapta toate amintirile sfintei copilarii: i le povestesc cu drag si pe rand, fiecare cu glasu-i particular, casuta parinteasca, hanul, aria, patulul, moara, paraiasul, clopotele de la biserica si de la gatul vitelor ce se-ntorc seara-n sat; apoi, potecutele, paduricea, dealul, valea, soarele, luna, stelele, cantecul pasarilor salbatice si domestice; in fine, picaturile de ploaie, adiarea vantului, miresmele fanetelor s. cl.
Incantat de atatea tainice povestiri, el se-ntalneste la hora, intr-o duminica, cu Neacsa, fata vanjoasa, rosie ca un bujor si "nefardata", care nu stie frantuzeste, nici nu danseaza bostonul si cake-walk; dar care vorbeste o romaneasca pura, plina de farmecul originalitatii folclorice, si joaca hora si batuta, braul si chindia, de dardaie pamantul, pana da de mal pe toti flacaii satului, ba si pe altii, veniti de prin satele vecine de dor sa joace cu dansa...
El, transportat, supunandu-se unei miscari "launtrice", ii face un compliment - ea, asudata, ii arde o palma; el se vara s-o ia-n brate - ea ii trage un pumn in falca; el se-ndeasa mereu s-o sarute - ea ii zice: "O! calca-te-ar!" si-i da un branci de-l arunca gramada in santul drumului... El se scoala d-acolo zdruncinat, ofteaza din adanc, se scutura frumos, merge drept la tatal Neacsei - mos Oancea Tureatca, un batran roman neaos, cuminte si vesel, vestit pentru pacaliturile si glumele lui, sapte postii de jur imprejur - si... cere mana bujorului de fata.
E estetic, fiind natural si logic... Ceea ce se numeste le coup de foudre (dragoste ca trasnetul) se explica mai mult decat la orase la tara, unde nu se pomeneste inca de paratonere... Mana ceruta este, dupa nazurile de rigoare ale copilei, acordata... Nunta mare cu descriptia amanuntita a tutulor stravechilor datine romane, atat de originale si de pitoresti... si eroul e fericit.

"Uf! am scapat de pustiul lumii!"
Zicand acestea, da sa-si imbratiseze nevasta, de fata cu atatia veseli nuntasi.
"Astampar'te, ma! loi-te-ar!..." zice pudica Neacsa, ferindu-se de indiscreta pornire a legitimului si repezindu-l cat colo...
Toti nuntasii fac mare haz, iar inteleptul batran, mos Oancea Tureatca, un fel de "povestea vorbei" in carne si-n oase, zambind cu adanc inteles, sopteste:
"Vezi ce face pustia de dragoste, vere?... Aolica, ce-am ajuns, sa iubim pe subt ascuns!"
Si asa se sfarseste frumoasa povestire la fila o suta - prea degraba!... pacat!


Desigur nu sunt un om multumit de sine insusi... inteleg destul de bine cu cat de nesuficiente mijloace m-au inzestrat zanele ursindu-ma carierii pline de-nalte raspunderi, nobilei misiuni de publicist roman. Cu toate astea, niciodata n-am simtit sub coastele din stanga dureroasa (dupa cat vad la altii) rozatura a viermelui invidiei. Slava tie, doamne ! in inima mea destule rele au putut incapea; dar n-a fost locsor intr-insa si pentru groaznicul parazit verde!... si totusi, simt nespusa mahnire la vederea unui pachet de atatea file format ministerial, curat si marunt scrise... A! de ce nu poate si pana mea, alergand far-a se poticni, strabate intinsele albe campii?... Cum nu stiu si eu birui pe nerasuflate candoarea catorva testele de hartie?... Pentru ce, crude ursitoare, nu e-n stare si mana mea seaca sa toarne atatea generoase torente si cascade de proza?
Pe cand fac tristele mele reflexiuni, intra, plouat ca un catelus latos, tanarul si simpaticul nostru colaborator literar, pseudonimul Piccolino - un copil care a primit de mic o distinsa educatie literara franceza in casa parinteasca; la anul, termina liceul; e inca minor; dar ce talent! cu ce facilitate si personala apucatura iti arunca rima !
L-am intrebat, cand, sfios, mi-a adus intaia oara cateva poezioare, niste adevarate perle: Enseigne-moi, jeune homme, ou trouves-tu la rime ?... El mi-a raspuns indata, modest, dar sigur: La rime, cher patron, est mon souci minime.
- Piccolino draguta, tocmai la dumneata ma gandeam... Un numar special de Craciun numai cu proza e ca un cozonac fara stafide. Poti, te rog, sa-mi dai curand doua-trei poezioare?
- Vi le aranjez indata, maestre; le am aproape gata. si mititelul bard, dupa ce-si atarna palaria si paltonasul, isi sufla in degetele-i delicate, se ghemuieste la un colt de masa cu spatele spre soba si-ncepe sa lucreze... I-auz pana scartaind ca un soricel care rontaie pripit in taina.
In mai putin de o jumatate de ceas, minorul imi prezinta trei pumni de stafide scoala-moderna, pline de savoare.
- Bravo, tinere favorit al gratioasei Erato! Versurile dumitale sunt delicioase. Sper sa scoatem un cozonac hors concours.
                                *
Au trecut peste doua saptamani de la acestea: vine Craciunul. in fiecare zi, il intreb pe amicul Caracudi:

- Dar cronica?

- E ca si gata.

- Cand mi-o aduci?

- Maine.

Tot asa de azi pe maine, am ajuns marti in ajunul lui Ignat: poimaine dimineata trebuie sa apara numarul... Materia cealalta e gata.

Astept toata ziua - degeaba.

ii trimit vorba acasa peste drum - imi da raspuns sa n-am grije.

Deschid fereastra; il strig - nimic.

Se-nsereaza bine... Un gand neplacut imi flutura prin cap la amintirea proastei glume ce i-am facut-o; sa stii ca am ramas fara cronica de Craciun - m-a-ncaltat!... Carpaciul tot carpacil

D-abia a zburat gandul meu, si iata d. Caracudi... Cum il vad:

- Cronica! unde e cronica, nene?

- E data la tipografie.

( Putini desigur dintre cititorii acestor randuri vor fi apucat pe vremuri Revolta Nationala, de mult acum disparuta. De aceea, nu credem nepotrivit a da aci o proba de talentul precocelui nostru colaborator literar:

                       Abis

Da, ma iubesti; dar simt prea bine,
Cu cat te strang la pieptul meu,
Ca-i un abis pana la tine...
Eu nu sunt tu - tu nu esti eu...

Si dragostea ce am simtit-o
Sa umple-abisul nu putu...
De te-as iubi oricat, iubito,
Tu nu esti eu - eu nu sint tu.

Piccolino (n.a.)  )

- Adevarat?

- Pe onoarea mea!...

Si zicand acestea, ma priveste cu acel zambet si acea clipire din ochi caracteristice, cari, de cate ori le intampini, te fac sa gandesti: daca asta nu este imbecil, atunci ma crede pe mine ca sunt.


De vreo cateva zile se-ndreptase vremea; se zbicise bine; speram, dupa semne, s-avem zile frumoase de sarbatori - cand colo, peste noapte spre Ignat, se schimba deodata vantul, si tin'te iar!!... Ploua, ninge, ingheata, se topeste; vifor orb; o vreme - sa nu scoti un reporter afara din redactie.

Ma scol dis-de-dimineata cu grije. Cum ma destept, imi da servitoarea o scrisoare; e de la d. Costica, paginatorul ziarului:

    "Domnule Iancule, cronica data de d. Caracudi am oprit s-o culeaga; acuma nu merge; trebuie amanata pan' la primavara. Stam pe loc cu numarul. Ce e de facut? Va rugam, veniti cat se poate mai curand."

Nu inteleg...  Ce sa fie?
Iute, ma sui intr-o birje... Ce vreme, Dumnezeule!... Am ajuns.

- Ce e, domnule Costica?

- Uite, domnule Iancule. Citesc, ca dus de pe lume:

    "Christos a-nviat!!

    De la un capat al globului la cellalt, din rasarit pana-n apus, de la miazanoapte pan' la miazazi, pe cand natura se-mpodobeste in stralucitele vestminte ale primaverii, in sunetele triumfale a mii si milioane de clopote de la mandrele catedrale ale celor mai splendide capitale de imperie, pana la umilele bisericute din cele mai sarmane catune, popoarele crestine se saluta vesele cu magicele cuvinte:  Cristos a-nviat!"

- A! infamul! asasinul! strig eu. M-a omorat Caracudi, frate Costica!... ce e de facut?

- Faceti dv. ceva la iuteala.

Fuga, la redactie... Nu voi nici sa-mi arunc ochii peste drum... Scriu si sterg, si iar incep si iar sterg... tremur si m-apuca un carcel la deget... nu mai pot tinea condeiul... si ceasurile sunt aproape zece!... si iar imi blestem ursitoarele!... cand - apare pe use, cine!... cine? asasinul! D-abia pot ridica privirea si, cu glasul lesinat ca de lehuza dupa grea facere, ii zic:

- Mersi, nene Caracudi!... Bine ti-ai batut joc de mine, dragutele!

- Cum joc, domnule director?

- Poftim.

Si-i intind filele mototolite. Le priveste si-ncepe sa raza.

- Scuzati; a fost o mica eroare... Eu le am cronicele astea gata... Dar, prin ce am trecut de ieri pana adineaori - dac-ati sti! am gresit; n-am luat seama cand am scos-o din sertar... (si cat imi vorbeste foarte volubil, mereu se uita pe fereastra). Merg sa v-aduc una de Craciun... stiu sigur ca am si una de Craciun... trebuie sa am si una de Craciun... Numa s-o gasesc... fiindca acuma e un deranj la noi... Nu v-am spus... A nascut Florica...

Eu, din ce in ce mai lesinat:

- Cand?

- Adineaori, pe la sapte dimineata...

- ...Cum?

- E fata... dar are inca dureri.

- Atunci, nu mai trebuie sa te duci, frate Caracudi. Tot ce te rog e sa iei un condei, ca eu nu pot scrie, am un carcel la degete...

Scot din raft tomul 11 din Larousse, il deschid si zic bland valorosului tata:

- Scrie, te rog.

El s-aseaza la locu-i langa fereastra, pe care o sterge bine de abureala cu caciula. Eu dictez:

    "Sarbatoarea Craciunului este una dintre cele mai vechi ale crestinatatii. Ca sa ajungem la epoca instituirii ei, trebuie sa suim pana aproape de leaganul bisericii. Dupa unii autori, aceasta sarbatoare a fost statornicita, la anul 138 al erei noastre, de catre episcopul Telesfor..."

Vad pe Caracudi scriind cu ochii pe fereastra, fara sa se uite la condei.

- Ce-am zis? il intreb.

- "...anul 1883 al erei noastre de catre episcopul Telefon..."

Si pana sa-i strig eu "iesi afara!" tranteste condeiul, pune mana pe caciula si iese ca din tun, bufnind usa.

Peste un moment, Piccolino... ii dictez articolul. Dup-amiazi tirajul a patru pagini e aproape gata...

Si iata iar d. Caracudi - foarte radios.

- Domnule director, am o informatiune care trebuie sa treaca neaparat in numarul de lux. stiu ca o sa va faca placere... si-mi citeste:

"Aflam cu deosebita placere ca gentila doamna Florica Ig. Caracudi, eminenta profesoara de istorie, a dat azi-dimineata, 20 decembrie, nastere la doua fetite, Despina si Kiajna.
Fericita coincidenta! in aceeasi zi, norocosul tata, valorosul nostru colaborator, d. Ig. Caracudi, a implinit 40 de ani.
Felicitarile noastre cele mai calduroase."


Numarul nostru a iesit tare frumos. Au facut mult efect si articolele stiintifice si poeziile si inceputul nuvelei; dar mai ales au impus un vadit respect confratilor informatia cu "fericita coincidenta" si savantul meu articol despre institutia sfantului episcop Telefon.


Duminica, in ajunul Craciunului, primim la redactie vizita parintelui stavroforul Pantelie Birzescu, care vine sa ne heretiseasca cu nasterea, insotit de valorosul nostru colaborator - strasnic de veseli amandoi.

- Nasterea ta, Christoase dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei... s.cl.

Si dupa ce ispraveste cantarea:

- La multi ani, n'ne Iancule!

Eu ma inchin smerit, sarut icoana si, aruncand ginerelui o privire dulceaga, raspund socrului:

- Adevarat a-nviat, taica parinte!

S-afara-i grozav... si ploua si ninge, si pica si-ngheata... o zloata cumplita... un vifor nebun... o vreme, prapad! sa nu iasa un popa afara din casa.


Opinia, 23 dec. 1907, Iasi




O cronica de Craciun


Aceasta pagina a fost accesata de 2512 ori.