Pastrama trufanda

Pastrama trufanda

de Ion Luca Caragiale


In portul Kavalei, de pe coastele Archipelagului - pana nu se pomenea de vase cu abur - intr-o dimineata se pregatea o corabie mare, incarcata cu marfuri si cu multi calatori, sa porneasca spre coastele de rasarit, la Iafa, in Asia Mica.

intre calatorii aceia, se afla si unul Iusuf, un negustoras, mergand la Ierusalim dupa daraveri. Omul se suise de cu vreme pe corabie, sa-si gaseasca loc bun si se asezase jos turceste, pe chilimul lui, mai la o parte, ca sa nu stea in drumul corabierilor, cari umblau de colo pana colo serta-ferta, strangand fringhiile si-ntinzand panzele, ca pe orce vas cand mai sunt cateva clipe pana sa porneasca dezlegat in largul apelor.

Iusuf sta linistit si tragea ciubuc, cu gandul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de facut, pe de alta la casa pe care si-o parasea de nevoie... Cand erau toate aproape gata, si capitanul se suia la locul sau, sa dea semn de plecare, s-aude de pe mal, pan zgomotul si forfoteala multimii de lume - unii cu treaba, altii numai asa gura-casca, precum e-n orce port la sosirea si plecarea unui vas mare - s-aude un glas strigand:

- Iusuf! Iusuf! unde-i Iusuf?

si pana sa se ridice Iusuf, sa vaza daca pe el il cheama, si cine, iacata trece peste punte in corabie, gafaind de alergatura, cu un sac in spinare, Aron, un ovrei negustor, vecin cunoscut al lui.

- Bine ca te gasesc, draga Iusuf, zice Aron; tot mergi tu la Ierusalim; fa-mi, te rog, o bunatate frateasca... Uite sacul asta cu niste haine - nu-i greu; nici douazeci de oca - sa-l duci lui frate-meu sumen... stii unde sade... Vrei?

- De ce sa nu vreau? a zis Iusuf; nu-l duc in spinare; pe corabie e destul loc; de la Iafa la Ierusalim, tot o sa iau or camila, or catar, cum mi-o veni mai bine la-ndemana... ti-l duc bucuros.

- si sa-i zici lui sumen, dar sa nu uiti! ca numaidecat sa faca pacum i-am scris eu cu hainele astea ramase de la tata... si...

Ar fi vrut Aron sa mai spuie ceva, daca nu-ncepea sa se legene corabia de plecare; a lasat sacul langa Iusuf si a sarit repede afara pe mal. A pornit vasul cu panzele umflate, si pana s-a departat bine, inca mai auzea Iusuf glasul lui Aron:

- Pastreaza-l binel sa nu mi-l prapadesti!

Seara, i-a prins bine calatorului sacul prietenului; l-a pus capatai si, fiind marea linistita, a dormit odihnit pana la ziua; dar toata noaptea a visat ca manca lucru sarat - fireste, rasufland aerul marii.

Cand s-a desteptat, a simtit mare pofta de mancare, si iar i s-a parut ca-i miroase a saratura. A baut o cafea, a tras ciubuc; parca i s-a mai potolit foamea, si s-a tolanit iar cu capul pe sac. Dupa ce a stat putin asa, se ridica iar...

"Bre - zice in gandul lui - eu am mai umblat pe mare, dar asa miros placut de saratura!... ce sa fie asta?"

Cand se pleaca sa-si stranga chilimul si capataiul, simte miros si mai tare; apropie nasul de sac si-ntelege sigur ca din sac iese ce iese... Deznoada sfoara si desface; cand colo, peste ce da? Sacul nu era cu haine, era plin indesat cu pastrama trufanda.

"Al dracului sarlatanul de Aron!... ca sa nu ma-ndemn sa gust o bucatica din pastrama lui, m-a mintit ca sunt haine."

si gandind astfel, i-a lasat gura apa... A scos din brau cutitasul, din legatura lui o bucata de paine, si din sac o halca de pastrama. A taiat o felie... a gustat... Strasnica aroma! A mancat Iusuf frumos, si a legat sacul la loc.

Din pricina ca a-ntalnit si vanturi in potriva, ba de vreo cateva ori chiar furtuni, a umblat corabia mai bine de o luna pana la Iafa. in vremea asta, Iusuf, care se spurcase la lucru bun, a tot dezlegat sacul si a mincat; ba, a mai si vandut, cu paralacul si cu bucata, sa nu mai stea sa cantareasca, la alti calatori, cari nu sufereau si puteau sa manance pe mare; si, fireste, marfa buna, navala mare; asa ca, incet-incet, i-a tot scazut capataiul, si cand a ajuns la Iafa mai ramasese-n sac numai frumusetea aceea de miros.

De la Iafa, s-a luat Iusuf cu mai multi calatori, si au mers pe catari pana la Ierusalim. Pe drum, i-a dat unul si altul sa guste din pastrama lor...

- Ei! zice Iusuf, pastrama ce-am avut eu pe corabie, de la noi, de la Kavalal aia pastrama!... Ia, ma rog, poftiti dv. de vedeti numa ce aroma frumoasa! (si le da sacul pe la nas). Pacat ca nu mi-a mai ramas! sa fi vazut!... si frageda... si grasa... o bunatate! asa pastrama, zic si eu...

Ajungand la Ierusalim, s-a gandit Iusuf:

- Ce sa mai ma duc la sumen cu sacul gol? Frate-sau, Aron, or din nebagare de seama, de degraba, a luat un sac cu pastrama, in locul sacului cu haine; or ca, de calic, sa nu ma lacomesc, m-a mintit. Orcum, am mancat-o? am mancat-o: o sa i-o platesc cinstit omului cand m-oi intoarce la Kavala, si atata tot... Nu mai ma duc la sumen! si s-a dus sa-si vaza de daraverile negustoriei lui. Dupa ce si le-a ispravit, s-a-ntors inapoi la Iafa, acolo s-a suit pe alta corabie si a pornit inapoi spre casa. Pe drum, manca din pastrama altora, dar mirosea sacul lui Aron, si mereu, la toti calatorii:

- Ei! pastrama, daca vreti, sa poftiti la noi, la Kavala! - acolo pastrama!... E mai ales unul, Aron, un prieten al meu, face strasnica... la vedeti numa ce frumusete de aroma!... Geaba! ca la noi, la Kavala, pastrama!...

si, seara, se culca cu capul pe sacul lui Aron si visa noaptea ca mananca saratura; iar dimineata cand se scula, isi mirosea capataiul, si gandea:

"Cum ajung la Kavala, drept la Aron ma duc, dupa pastrama; sa o fac eu, crestata si parlita la spuza, usor, sa nu-si scoata sarea..."

si-i lasa gura apa lui Iusuf.

Cum coboara pe pamant la Kavala, sa fi zis c-a dat in bobi! pe cine vede intai?... pe prietenul Aron - parca stia ca soseste si-l astepta cu patru ochi.

- Bre, Aroane, de ce esti sarlatan si ma minti ca-n sac sunt haine vechi de la tata-tau?... de frica sa nu ciupesc din pastrama...

Aron s-a facut odata galben, si, cuprins ca de un fior, d-abia a putui baigui:

- Ce? ce?

- Cate ocale era in sac, bre?...

Dar Aron mai rau:

- Ce? ce?

- ...Ca, sa spun drept, ca om cinstit ce ma stii... eu... pe drum... ti-am mancat pastrama toata, si...

Dar Aron tipa o data si-ncepe sa se plesneasca peste ochi cu palmele, sa se bata cu pumnii-n cap, sa-si smulga barba si perciunii; se vaita si urla, ca de cine stie ce nenorocire grozava.

- Ce urli, bre, asa, si faci atata taraboi? cate ocale a fost, eu sunt negustor de treaba, nu tagaduiesc: ti le platesc pan' la para.

As! ovreiul cade jos, se tavaleste, batandu-se cu fruntea de tarana si urland mai tare, parca-i iesit din minti.

- Bine, bre, ti le platesc; n-auzi?

Se scoala ovreiul de jos, apucat ca de turba, il inhata de piept pe Iusuf, si, haide, techer-mecher cu el, la cadiu, la judecata!

Cadiul face cercetare cum a mers pricina.

Iusuf spune tot cum s-a-ntamplat: ca el, intai, a crezut ca sunt haine; ca, pe urma, dupa aroma, a descoperit smecheria, si a gasit in sac pastrama de oaie, si, ca omul, la drum lung, s-a-ndemnat si... a mancat-o; dar el, negustor cinstit, nu tagaduieste, si se da dator sa plateasca pana la para.



in vremea asta, Aron se jeleste mereu smulgandu-se de barba:

- Bine, bre - zice cadiul - daca omul nu tagaduieste si se da dator sa-ti plateasca cinstit pana la para, ce mai faci gura?... ai?...

- Sa plateasca? urla ovreiul... sa plateasca?... ce sa plateasca?... pe tata?... poate el sa plateasca pe tata?

- Care tata, bre? intreaba Iusuf.

- Tata meu!

- Care tata, bre? intreaba cadiul.

- Tata meu, Leiba Grosu, care a murit... si Iusuf l-a mancat.

- Pe cine l-am mancat, bre?

- Pe tata!

- Cand, bre, l-am mancat eu pe tat-tau?

- Cand a fost pe corabie...

- A fost tat-tau cu mine pe corabie?

- A fost!

- si l-am mancat?... eu?

- Tu! tu!

- Efendi cadiu - zice Iusuf - nu vezi ca e nebun ovreiul?

- Nu sunt eu nebun! zbiara Aron; tu ai fost nebun, ca ai mancat pe tata!

- Mai spune o data: care tata?

- Tata meu, Leiba Grosu, care a murit!... parca n-am spus?

- Apoi de, efendi! zice Iusuf.

- Carnaxi! nu mai zbierati, striga cadiul... Stati, ca nu mai inteleg nimic!... Bine, nu zici tu ca tat-tau a murit?

- A murit!

- Bine, daca a murit, cum era sa mai umble pe corabie, bre?

- A umblat!

- Dupa ce a murit?

- Dupa!

- Cum, bre?

- Tata, cand a murit, m-a jurat sa-l trimit sa-l ingroape in pamantul sfant la Ierusalim, ca acolo vrea el sa putrezeasca... si eu m-am gandit ca oasele tot nu putrezesc; le-am ingropat aici, si carnea am facut-o pastrama...

Iusuf s-a-ngalbenit deodata si s-a apucat cu mainile de pantece.

- ...si - a urmat jelindu-se Aron - m-am gandit, de ce sa nu fac iconomie la transport; am pus pastrama-ntr-un sac si i-am dat lui... sa-l duca la Ierusalim, la frate-meu, sumen, s-o ingroape acolo, ca el a stiut... si el a mancat pe drum pe tata!... Ce fac eu acuma?

Cand le-a auzit toate astea Iusuf, i s-a-ntors inima pe dos; a-nceput si el sa se bata cu pumnii-n cap si-n pantece, si sa se vaite:

- M-a spurcat jidanul, efendi cadiu! aman! m-a spurcat! Ce ma fac eu acuma?

- Tu de ce-ai mancat? zbiara Aron.

- N-ai zis tu ca sunt haine?

- si parca trebuia sa le mananci?

- De ce nu mi-ai spus drept, ca e tat-tau?

si iar ovreiul, vei! si turcul, aman! Cadiul, ascultandu-le toate, a zis:

- Bre! de treizeci de ani judec aicea la Kavala lume dupa lume, cu fel de fel de pricini; dar inca asa nebuni si asa pricina ciudata nu mi s-a mai infatisat... Asta... sa aveti rabdare... ca trebuie sa chibzuiesc mai adanc!...

si, dupa ce a chibzuit si iar a chibzuit adanc, a hotarat ca:

Turcul sa plateasca ovreiului, pe pretul zilei, douazeci de ocale pastrama prima, pe care i le-a mancat; iar ovreiul sa plateasca turcului douazeci de lire, fiindca l-a-nselat dandu-i un sac de haine, in care nu era haine, ci pastrama, si nu pastrama adevarata de oaie, ci de ovrei.

Si pe urma, cu o vorba scurta turceasca, i-a dat afara p-amandoi.




Pastrama trufanda


Aceasta pagina a fost accesata de 9615 ori.
Visit polishgirl4u to find out more regarding dating site