Politica si delicatete

Politica si delicatete

de Ion Luca Caragiale


Istoria e adevarata si merita povestita.

intr-un oras mare de provincie, sau mai bine intr-o capitala mica, numele nu importa, este un negustor bacan foarte destept, partizan hotarat si neascuns al conservatorilor. Colectivistii nu-l puteau suferi personal, insa n-aveau ce-i face, de vreme ce bacania lui este in localitate singura pravalie de clasa intaia in aceasta ramura, fiind asortata totdeuna foarte bogat, dupa modelul bacaniilor de lux din orasele mari. Ce se intampla insa? Acum catva timp, un fost ministru conservator merge sa se aseze pe toata perioada electorala in acel oras, fiind hotarat sa candideze acolo in opozitie contra guvernului colectivist. Pentru aceasta, ia cu chirie randul intai al caselor negustorului conservator, pe strada principala, deasupra bacaniei. Asta a infuriat la culme pe liberali. O deputatiune a lor se duce la bacanul nostru si-l interpeleaza foarte grav.

- Ai dat casa cu chirie ciocoiului?

- Da.

- Da-i arvuna inapoi!

- De ce?

- Fiindca nu face tocmai d-un negustor, de unul d-ai nostri, sa-ti dai casa la ciocoi.

- Da nu sunt d-ai dv. de loc; ma iertati; eu sunt conservator.

- O sa te caiesti!

in adevar, numaidecat incep sicanele - la vama, la accize, la drumul de fier etc. ... si nu numai atat: colectivistii incep sa faca propaganda intre ai lor, si in doua-trei saptamani, cate unu-unu, nici unul nu mai calca in bacania conservatorului. Negustorul, desi se stie boicotat, baga de seama ca vanzarea in toate privintele ramane aceeasi ca totdeuna, afara, se intelege, de tuica si pelin, unde constata o scadere de consum simtitoare. Dar in sfarsit, colectivistii nu consuma numai tuica si amar, mai ales cand nu sunt in opozitie. Atunci, negustorul inteligent pricepe cum merge treaba: liberalii, pentru a nu-si calca juramantul si totdeodata a nu se lipsi de trufandalele si delicatetele conservatorului, nu-i mai calcau in pravalie, dar trimeteau om sa le targuiasca fara a spune pentru cine.

intr-o zi, din conversatia mai multor musterii la tuica, afla ca seara e masa mare la cuconul Iancu X..., un chiabur foarte coltat, initiatorul boicotului. Cuconul Iancu cinstea cu un mare diner de gala pe un ministru si vreo doi-trei oratori din Bucuresti, cari venisera cu ocazia alegerilor sa tie o intrunire publica. Cucoana lui cuconul Iancu e tot atat de celebra pentru mesele-i de gala ca si pentru eleganta ei. Negustorul nostru tocmai in ziua aceea primise un mare taxid de prospatura si lipise pe geamurile mari ale pravaliei: ICRI MOIU PRIMA - STRIDII PROSPEtI - SOMONU DU RIHN ETC.

Era duminica, pe la unsprezece dimineata: pravalia gemea de musterii, cari isi luau aperitivul si mezelicuri pentru dejun. Un ungurean intra cu zgomot:

- Cate parale icrele moi?

Dar negustorul, strangandu-si sprancenile, ca si cum ar fi voit sa faca o asociatie fortata de idei departate, raspunde prin o alta intrebare:

- Cate-ti trebuie, draguta?

- ...Vreo doua-trei chile.

- Asa?... Da de unde esti d-ta?

- De unde sunt, de unde nu sunt, cate parale?

- Daca nu spui de unde esti, nu-ti dau: icrele sunt arvonite de boieri.

Ungureanul sta un moment la ganduri si pleaca.

Peste vreun sfert de ceas, in timp ce icrele se vindeau pe capete, intra o jupaneasa, o babuta batrana, care, uitandu-se in toate partile, zice:

- Sarut mana, maiculita; aici e bacania a mare?

- Ia vezi, ce pofteste dumneaei, striga negustorul la un baiat.

- Icre moi aveti?

- Este.

- Cum dati ocaua?

- ...Ocaua?... Cate poftesti sa iei?

- Vreo doua-trei oca.

- Da pentru d-ta?

- As! unde mananc eu d-alea!? Sa ma fereasca Dumnezeu! eu postesc... Pentru boieri.

- Care boieri?

- Nu spui.

- Daca nu spui, n-am icre.

Dar baba, mai desteapta decat ungureanul, face un semn discret, trage la o parte pe negustor si-i sopteste incet:

- Maiculita, sunt de la conul Iancu; da sa nu care cumva sa-i spui ca ti-am spus, ca mi-a spus sa nu care cumva sa-ti spui.

- Asa?... De la conul Iancu?... Atunci spune-i lui conul Iancu ca pentru dumnealui le fac cu 100 de lei kilo.

- Vai de mine! unde s-a mai pomenit? Mi-a spus sa dau, dac-o fi la o adica, pan' la 28 lei.

- Daca-ti place; daca nu, voia la dv., marfa la mine; daca vrea sa cumpere, sa pofteasca conul Iancu aici, ca ne invoim noi.

A plecat babuta foarte mahnita de insuccesul misiunii sale diplomatice. inainte de amiazi, intra in bacanie un functionaras foarte pirpiriu, desi afara era destul de ger; zice:

- Baiete, o drojdie.

Dupa ce bea drojdia si-si sufla in degetele degerate, functionarasul isi face loc cu pardon prin inghesuiala pravaliei si ajunge pana la taraba de marmura. Aci se opreste sa dea un tarcol cu ochii la marfa. in momentul acesta, negustorul scoate capacul de la putinica a doua de icre.

- Ei, bravo! zice tanarul; ti-a venit icre proaspete?... Cum dai kilo?

- Da de ce intrebi?

- Vreau sa cumpar.

Atunci bacanul, gustand cu varful cutitului o proba din putinica si masurand cu ochii de sus pana jos pe musteriu:

- Nu face pentru d-ta, zice... astea nu sunt de cosac.

- Da ce-ti pasa d-tale, daca vreau eu sa cumpar?... Cate parale?

- Vezi ca marfa de-asta nu pot da cu paralacul... Vrei sa iei mai mult?

Tanarul, fara sa sovaiasca, raspunde hotarat:

- Trei chile.

- Cat?... striga bacanul, pufnind de ras. Ei, vezi, aici mi-ai placut: auzi fason de trei chile de icre moi!...

Apoi, intorcandu-se catre unul din baieti:

- Baiete! inca o drojdie la domnul, ca-i e frig.

Dar functionarul suparat:

- Mersi, domnule, nu-mi trebuie; dar sa stii ca nu-ti mai calc in pravalie.

- Precum esti d-ta liberal - raspunse bacanul razand si mai tare - ma mir ca ai baut aici si drojdia intaia.

Tanarul a iesit trantind usa.

E aproape de amiazi, cand o caleasca mandra se opreste in fata pravaliei. Feciorul sare repede de pe capra si striga in usa:

- Sa vie un baiat afara!

Baiatul iese repede si se intoarce:

- intreaba cucoana de icre moi.

- Cucoana lui conul Iancu?... Spune-i ca nu prea sunt proaspete... nu face pentru dumnealor... Dar, daca pofteste, da-i sa guste.

si-i trimete cucoanei din putinica noua o lingurita plina pe o frunza curata de vita. Baiatul se intoarce:

- Zice ca sunt bune.

- Ma mir. Tocmai la mine sa fie icre bune...!

Zicand acestea, bacanul iese degraba afara la careta si, dupa multe reverente, se adreseaza foarte miorlait cucoanei:

- Sarut mana, madam X..., sarut mana... De ce nu poftiti jos? Nu-i nimeni in pravalie; numai cativa mitocani... nu va cunoaste. Poftiti sa vedeti si alte mezeluri... avem stridii, branzeturi proaspete, ne-a venit o langusta vie...

...si-i insira, foarte volubil, toata lista prospaturilor sosite de dimineata.

Cucoana sta un minut la ganduri, dar nu poate rezista mult; coboara din careta si intra foarte intepata in pravalie... Dupa o scurta inspectie si o lunga tocmeala, in timp ce aspira cu nesatiu caracteristica atmosfera, imbibata de atatea parfumuri grase si pofticioase, o atmosfera de care-i era dor de multa vreme, cucoana, imbatata de atatea bune emanatiuni, se porneste pe targuiala, si negustorul scrie: doua chile de icre moi, trei bucati camembert, un kilo somon, una langusta vie, opt duzini stridii, un ananas, un flacon curacao triplesec...

De mult nu mai intrase in bacanie cucoana! Acum isi scotea din capete, pe cand musteriii ceilalti, intre care mai multi tineri ofiteri, in curent cu afacerea boicotului, privind-o cu admiratie, isi dedeau coate.

Cucoana, foarte satisfacuta, vrea sa plece:

- Apropo, conita, sarut mana: sampanie? Am ceva bun de tot; un Pommery extra, garantat.

- Cum il dai? intreaba cucoana, aruncand pe sub genele-i mai pudruite decat aripile unui fluturas de noapte o privire galesa catre tinerii ofiteri.

- Mai ieftin decat oriunde, cuconita. Daca dv. gasiti cu pret ca la mine undeva, primesc sa nu-mi dati nici o para.

- Atunci, sa-mi trimeti si sase sticle de sampanie... Bonjour!

si cucoana, salutata pana la pamant de toti tinerii, iese condusa pana la careta de bacan, care-i zice:

- Sarut mana, madam X... sarut mana: nu ne uitati... avem totdeauna lucru proaspat; imposibil sa gasiti in alta parte.

Careta a plecat. Bacanul, frecandu-si mainile, se intoarce inauntru si, pe cand baietii incarca in cosuri marfa comandata - un condei de peste trei sute de lei - zice, facand cu ochiul catre tinerii musterii:

- Uite, d-aia imi plac mie liberalii... oameni cilibii! cand e vorba de delicatete, nu se mai incape politica. Baiete! un rand de tuici la domnii!... fac eu cinste!


Epoca, 13 martie 1897




Politica si delicatete


Aceasta pagina a fost accesata de 1605 ori.