Poveste de contrabanda

Poveste de contrabanda

de Ion Luca Caragiale


S-a zis ca, in razboi, culmea ar fi sa descoperi un obuz care sa poata strabate orice cuirasa si o cuirasa pe care sa n-o poata strabate nici un obuz. La vama, culmea ar fi sa gasesti un vames caruia sa nu-i scape nici un contrabandist si un contrabandist pe care sa nu-l prinza nici un vames.

Am citit undeva sau mi s-a povestit, nu stiu bine, o anecdota, care sper ca va interesa pe cititorii acestei reviste. Iat-o.

Vamesii francezi pe granita despre Belgia sunt de o asprime si de o istetime nemaipomenita. Fiscul francez are aci nevoie de copoii cei mai de rasa din cauza contrabandelor de marfuri de lux si mai ales de dantele. Calatorii, mai cu seama cei banuiti, sunt supusi la revizii si scotoceli, cari razbesc totdeauna pana la piele.

Se-ntelege de la sine ca pentru calatorii feminini este o anume sala de revizie si femei revizoare.

A amagi, a dejuca vigilenta acestui Argus fiscal s-ar parea absurd; sunt insa oameni si mai ales femei, cari incearca uneori - nu ca fac profesiune din contrabanda - sa treaca in Franta, pentru personala intrebuintare, obiecte de lux, in genere dantele belgiene. si nu rareori reusesc; fiindca un calator care se vede cat de colo ca vine de departe, ca nu face calatoria pentru vreun castig sau pentru afaceri, ci numai de placere, un calator care este insotit de o familie intreaga, avand aerul sigur si nepreocupat, prezentandu-si bagajele cu fruntea sus la revizie, poate strecura prin cutele si captuselile hainelor si cate o bucatica de dantela. Aerul onest si franc il scapa adesea de banuiala celor mai neincrezatori oameni din lume, care desigur sunt vamesii - adesea, insa nu totdeauna.

Calatorea odata pe drumul de fier de la Bruxelles la Paris o doamna tanara. La o statie pe drum, se urca in acelasi compartiment un domn cu o infatisare foarte eleganta, purtand pe mana un palton captusit cu matase. Domnul saluta foarte politicos si se asaza intr-un colt in fata doamnei.

Cum sunt calatorii, dupa cateva minute se rupe tacerea si incep intrebarile indiscrete:

- Doamna merge departe?

- Da, domnule, merg in Franta.

- A! in Franta.

- Da, ma-ntorc acasa.

- A, acasa... si doamna a fost la Bruxelles?

- Da, domnule.

- O calatorie de placere, desigur...

- Da, am fost la o ruda...

- A! la o ruda... si n-ati profitat de ocazie sa cumparati ceva dantele?... Sunt foarte ieftine si de o calitate superioara celor frantuzesti... E peste putinta sa cumparati asa dantele fine in Franta fara sa le platiti intreit decat in Belgia...

Doamna schimba putin fata - o schimbare care pentru niste ochi nedeprinsi ar fi trecut nebagata-n seama. Domnul insa, avand ochii foarte patrunzatori, adaoga surazand si privind tinta cu toata siguranta in ai doamnei:

- Spuneti drept, ati luat multe?... Pentru ca trebuie sa stiti ca la vama... vi se pot intampla grozave neplaceri, daca nu stiti lua niste deosebite precautiuni... Or sa va caute la sigur, si orice marfa nedeclarata e confiscata, si deosebit sunt si amende, cateodata, dupa gravitatea cazului, si pedepse...

- Atunci-zise doamna schimband binefata-atunci sunt pierduta...

- Nu tocmai... n-aveti teama inca... poate sa scapam... e foarte posibil sa treceti... Eu sunt foarte cunoscut la vama; trec p-acolo de doua-trei ori pe saptamana. Intram in sala de revizie impreuna, declarati bagajele si ati scapat... Aveti dantele pentru o suma foarte mare?

- Cinci mii de franci.

- si, unde le aveti, sunt cel putin bine prinse?... sa nu se observe vreo umflatura neobicinuita.

- Sunt cusute in captusala corsajului, zise doamna tot mai ingrijata.

- N-aveti teama, va trec eu; cu mine n-au sa va banuiasca.

- A! domnule, cat sunteti de galant! cum sa va multumesc?

- A! nu e nimica, doamna mea; calatorii sunt datori sa se ajute intre dansii in contra accidentelor, talharilor si vamesilor... A! si daca ati sti ce placere simt cand pot insela pe vamesi, pe cari nu-i pot suferi si cu care am de furca asa de des!

Din vorba-n vorba iata ca trenul soseste-n sfarsit la vama.

Domnul da doamnei bratul drept, cu o miscare foarte eleganta, isi ia pe mana stanga paltonul si inainteaza cu pasul sigur; doamna il urmeaza plina de incredere si de recunostinta, stapanindu-si cat poate mai bine emotia.

Sunt in fata revizorului:

- Domnule revizor - zice galantul cavaler - dati pe doamna aceasta in primirea revizoarelor... s-o scotoceasca bine: are in captuseala corsajului dantele de peste cinci mii de lei (sic). Rog sa se faca procesul-verbal si sa nu se uite tantiema mea de denuntator... Trec maine sa ne socotim pentru toata saptamana.

Infam! Auzi meserie! Auzi mijloc de a-si castiga o bucata de paine pentru un barbat in toata firea! A!

Sa fi fost doamna aceea grasa sau sangeroasa, poate ca din amestecul indignatiei, rusinii, necazului de paguba si de pacaleala, ar fi rezultat o fatala congestie cerebrala. Era insa slabuta si de un temperament nervos; amestecul amar al acestor deosebite sentimente dete loc la o scrasnire de dinti, la o privire plina de cel mai inalt dispret si la urmatoarele cuvinte pronuntate cu toata linistea si dignitatea cerute de o asa subtire situatie:

- E de prisos sa ma caute, domnule revizor; ceea ce a spus acest onest tovaras de calatorie este exact. Trec eu singura in sala de revizie ca sa predau impiegatelor d-voastre dantelele.

Apoi, intorcandu-se catre protectorul ei, adaoga cu un zambet nespus:

- iti multumesc, scumpul si demnul meu cavaler, de omenia d-tale. Tonul cu care au fost spuse cuvintele "acest onest", "scumpul si demnul", "omenia" nu se poate descrie.

Doamna s-a executat; dantelele i-au fost confiscate. Contrabandista s-a suit in vagon si a intrat, destul de suparata, cum trebuie sa-si inchipuiasca oricine, in Paris.

Trecusera cateva zile de la aceasta scena. Doamna se afla acasa si se gandea cu necazul inca fierbinte la miselia neagra a acelui om, la cat de adanc poate sa mearga infamia omeneasca.

Servitoarea aduce o carta de vizita: D. Cutare si spune ca acest domn doreste cu multa staruinta sa fie primit pentru ca are o afacere importanta de aranjat si nu poate intarzia la Paris decat pana seara.

- Pofteste-n salon.

Mosafirul intra. Peste un moment intra si doamna... Dumnezeule, tu care tii vamile vazduhului! Cine era? Infamul!

- Iesi!

- Doamna mea, am sa ies dupa ce va voi da o mica explicatie...

- Iesi!!

- Va datoresc...

- Iesi!!!

- sase mii de franci, pe cari va rog sa-i primiti.

- Ce?

- Iata-i... Va rog sa-i numarati, sunt sase bilete. si pune biletele pe masa.

- Ce-nsemneaza asta, domnule?

- Asta insemneaza - raspunse cu multa volubilitate vizitatorul- ca dantelele dv. au costat cinci mii de lei, iata-i; eu am luat premiu ca denuntator o mie de lei; cinci si cu una, sase. Acestia sunt banii dv. Cat despre supararea ce v-am facut-o, va cer milioane de scuze;va rog, iertati-ma, trebuia sa vi-o fac, veti vedea ca nu puteam altfel. in privinta aceasta, pentru ca vina mea nu se poate plati cu bani, va rog sa fiti buna a primi, impreuna cu scuzele mele cele mai umilite, si aceasta garnitura de dantele, cari va rog sa credeti sunt cu mult superioare pe langa cele ce vi s-au confiscat; acelea le-am vazut, era marfa ordinara. Ia uitati-va ma rog la marfa asta... vedeti ce lucru fin.

- Cum, domnule? intreba doamna ametita, care va sa zica... d-ta...

- Eu nu sunt spion fiscal cum ati crezut... sunt negustor cinstit... Trebuia sa va dau pe dv. ca sa-i pot orbi sa trec eu: aveam in captuseala paltonului o avere intreaga - cele mai fine, aproape trei sute de mii netto - Bruxelles... Cu modul acesta - adaoga domnul razand- am trecut pana acuma de patru-cinci ori, asa ca dobitocul de revizor e convins perfect ca eu fac profesie de spion si ca traiesc din tantiemele lui... tantiemele lui! Atata rau... Dar ma grabesc si nu voi sa abuzez mai mult de bunavointa dv. Doamna, sunt al dv. cu tot respectul si consideratia.

Doamna a ras din toata inima si, daca a ras, se-ntelege a primit si darurile si scuzele cinstitului negustor.


Lumea ilustrata, nr.2, 1893




Poveste de contrabanda


Aceasta pagina a fost accesata de 1105 ori.