Sah si mat

Sah si mat

de Ion Luca Caragiale


Incepuse razboiul franco-german. De la rezultatul acelei marete lupte atarna poate tot viitorul nostru politic. Pe Rin nu se juca numai doua soarte. Ca la toate luptele jucatorilor mari, unde pe de laturi palpita o multime de mici pontatori pe mana unuia sau altuia, asa si la razboaiele intre doua puteri gigantice, sunt multi mititei pe de laturi, cari, cu cat ponteaza mai maruntel, cu atat privesc jocul cu mai multa bataie de inima. Pe Rin, intre alte mize marunte, era una, care pentru noi avea o importanta colosala, cum s-a dovedit ulterior - soarta hotaratoare a dinastiei noastre. Mica republica de zece ore de la Ploesti, care pontase si ea, putea avea urmari mult mai mari daca in jocul de la Rin s-ar fi amestecat altfel cartile.

Asa, era in toata tara o agitatie surda, dar foarte adanca, care in unele centre lua forme fatise destul de amenintatoare pentru ordinea generala. Unul din aceste centre mai agitat era si Craiova, unde se afla prefect de judet raposatul Petrache Manescu - un om original si amabil, credincios si devotat neclintit al conservatorilor.

De la dansul tinem aceasta reminiscenta anecdotica.

La guvern era cabinetul Manolache Costache, cabinetul numit Closca cu pui, pentru ca prezidentul se inconjurase de cativa tineri de talent, debutanti in politica, intre acestia dd. A. Lahovary si P. Carp.

Situatia in Craiova incordandu-se din zi in zi, prefectul este chemat telegrafic la Bucuresti. Cale ferata intre centru si capitala Olteniei nu era inca, asa ca Petrache Manescu vine in goana cailor pe branci o zi, o noapte si o dimineata, si soseste-n Bucuresti cu oasele pisate pe la 11 inainte de amiazi. Merge degraba la otelul Caracas, unde cobora regulat, isi lasa sacul, si fara intarziere se prezinta la consiliul de ministri.

Tot consiliul era adunat, lipsea numai prezidentul, pe care-l asteptau din moment in moment. Pana sa vie conul Manolache, prefectul expune consiliului nerabdator situatia din Craiova: era in adevar foarte grava - o turburare imensa putea izbucni, fara ca administratia sa aiba destule forte pentru a o nabusi.

Erau asa de interesante spusele prefectului, incat nimini nu baga de seama ca trecuse un ceas de la sosirea lui - erau aproape 12... Consiliul fusese convocat pentru 10, si prezidentul tot nu sosea. Un aprod merge iute sa-l caute... Peste cateva minute se-ntoarce: d. prezident a plecat de-acasa de la 9, a spus ca merge la consiliu. Se trimit mai multi aprozi prin toate locurile pe unde se putea banui ca l-ar putea afla... Se-ntorc toti fara isprava... 12 si trei sferturi. Nerabdarea si neastamparul cresc. La fiecare trasura care trece, la fiece usa care se deschide, la orice pasi pe scari, sar toti... Vine!... Nu... Nu vine. Ce sa fie?

Petrache Manescu isi cere atunci voie sa se repeaza macar sa guste ceva: e obosit, toata noaptea n-a putut dormi in trasura si n-a mancat nimica din ajun. El merge sa dejuneze in pripa la otel - sa dea fuga aprodul sa-l cheme indata ce-o sosi prezidentul. Lasa consiliul intr-o fierbinte discutie asupra intariturilor de la Metz, si se duce la cafeneaua-birt a otelului.

Pentru ca sa evite insa vreo indiscreta intalnire, nu sta in sala cea mare; intra in una din odaitele de laturi, unde seara se juca, si comanda ceva in graba. Odaitele acestea dedeau una-ntr-alta prin cate o usa cu geamuri acoperite cu perdelute verzi.

Acuma era 1 si un sfert.

Dejuneaza, tragand mereu cu urechea daca nu vine cineva sa-l cheme... Nimeni... A ispravit; fara sa mai ia cafea, se scoala sa plece... Mai intreaba inca o data pe chelner... Nimini... Atunci, ce se gandeste? pentru ca n-a venit inca sa-l caute, n-are de ce sa se grabeasca; isi comanda cafeaua si se aseaza iar la loc sa-si mai dezmorteasca membrele... Acum, dupa dejun, il ajunsese pe om oboseala drumului. 1 si jumatate. Chelnerul aduce cafeaua... "Nimini sa ma caute?" - "Nimini!" Ce sa fie asta?

Pe cand insa chelnerul iese, Petrache aude un zgomot intr-una din odaitele vecine, unde pana atunci fusese completa liniste - o mormaiala si un haha! de triumf. Se-ntoarce spre partea aceea si ia seama ca la usa cu geamuri flutura perdeluta atarnata pe dincolo, trecand dincoace printr-un ochi - un geam era spart.

"Desigur - gandeste el - sunt cartofori... de dimineata au luat-o... ori poate ca n-a [sic] ispravit inca de aseara..." E aproape 2 si nimini nu vine sa-l caute... Mormaiala insa creste dincolo... incepe sa se auza distinct o disputa de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partida de sah tot asa de incordata ca si situatia de la Craiova.

Dar intre accentele amestecate ce trec prin usa cu geamul spart, Petrache pare ca aude un glas cunoscut!... Se ridica si asculta mai bine...

Da!... E o iluzie? un joc al inchipuirii stapanite de un gand staruitor? Dar e cu putinta sa se-nsele astfel?... Dar e peste putinta sa fie acela!... Dar e glasul lui!... Dar nu se poate!

in prada unei nedomiriri ametitoare, omul se repede la use, da-ntr-o parte perdeluta de la ochiul spart, se uita-nauntru si nu se poate stapani a nu scoate un strigat de uimire...

Cine?... cine era in odaita inca de dimineata la o partida de sah?... cine!?... Domnul prezident al consiliului, conul Manolache. Se-ntalnise de dimineata cu amicul sau, batranul Wiest si se-ncurcasera.

Desperat, Petrache Manescu da branci usii si navaleste inauntru peste jucatori strigand:

- Pentru numele lui Dumnezeu! coane Manolache, aici ai fost!?

- Ei, da, raspunde simplu prezidentul; nu ma vezi? si se pune iar pe ganduri ca sa-si combine lovitura.

- Coane Manolache!! va cauta toti in toate partile! v-asteapta toti la consiliu de la 10 azi-dimineata!

- Iaca viu... Stai oleaca; mai am doua lovituri, si-l regulez eu pe domnul Wiest! si muta calul.

- Dar sunt 2 trecute, coane Manolache!!

- Mat! striga Wiest.

Conul Manolache deschide ochii mari pan ochelari si vede ca-n adevar partida e pierduta. Atunci, se ridica busumflat catra Manescu:

- Aracan de mine, bre omule, da-mi pace! m-ai buimacit de cap ! iaca! pierz partida sigura cu vorba dumitale!

Cu multa greutate a putut Petrache sa-l imbuneze si sa-l faca sa renunte la revansa.

Amandoi apoi, pe la 2 si jumatate, intrara la consiliu, unde gasira pe ceilalti - cam impacientati.

Epoca literara, 15 aprilie 1896




Sah si mat


Aceasta pagina a fost accesata de 3204 ori.