Tal
de Ion Luca Caragiale
Tal... Ce este tal?
Este un substantiv roman impamantenit; inainte de-mpamantenire, era verb german; insemna a plati - se scria zahlen si se citea tal'n.
Foarte des se-ntrebuinteaza acest verb in lumea noastra, unde, cumparandu-se toate, trebuiesc toate platite.
Cand s-au infiintat si la noi in tara berariile, in secolul trecut, fiindca la-nceput toti berarii si chelneni erau nemti, s-a introdus si acest verb tal'n, dar numai in forma de infinitiv imperativ, cu insemnarea: sa platesc! sa platim!
in multe limbi europene, intre cari si franceza si germana, infinitivul se intrebuinteaza ca imperativ impersonal, si la pozitiv si la negativ; dar, in limba noastra, forma infinitivului, si numai prescurtata, se-ntrebuinta, mai-nainte, ca imperativ, numai la persoana a doua singulara si numai cu negatiune. Exemple:
"Taci, dumnule! Nu tipa, cocoana!"
"Plateste, nene! Nu plati, tato!"
Ce se-ntimpla insa?
De la o vreme, gratie dezvoltarii necontenit crescande a agriculturii, industriei si comertului Romaniei (pentru care totusi, trebuie sa marturisim, ramane inca destul de facut), luand caile noastre de comunicatiune un asa de-mbucurator avant, onor. Directiune generala a C.F.R. a avut ocaziunea sa constate saracia limbii romane, si a trebuit sa recunoasca necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fara ca si cu negatiune; si asta (onoare ei!) pentru toti calatorii, fara exceptie de clasa sau de distanta de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfa.
Astfel, in toate vagoanele noastre de calatori, citim:
pe usi: "A nu se deschide pana trenul opreste";
pe ferestre: "A nu se pleca in afara";
pe semnalul de alarma: "A nu se trage decat in caz de mare pericol" ;
in alta parte: "A nu se intrebuinta in timpul opririi in statiuni" ;
in clasa III: "A nu se scuipa pe covoare".
Iar in vagoanele de marfa, afara bineinteles de cele cu incarcatura inflamabila neasigurata: "A nu se fuma".
Critica istorica moderna ne invata ca mersul inainte sau inapoi al omenirii este stapanit de legi fatale; progresul o data urnit, ori intr-un sens, ori intr-altul, nu poate fi oprit de nimeni, de nimic! Asa, inovatia onor. Directiunii generale C.F.R. a prins: incet-incet, pretutindeni la noi se introduce infinitivul ca imperativ chiar fara negatie, pentru orice persoana si ocaziune.
Astfel, pe o sticluta de doftorie cu prafuri care s-aseaza la fund, citesti: "A se scutura bine inainte de a se intrebuinta", iar pe o cutiuta de alifie: "A se spala intai bine cu sapun partea, apoi a se unge si a se lega cu o carpa curata - dupa povata".
La coltul unei case trase mai inauntru de linia veche a stradei, citim, sub o ferestruica cu brizbize: "A nu se face murdarii pe didul casei mele".
Mergem mai departe, dupa legea progresului, si citim: "A nu se lipi afise si orce alte necuratenii".
La Mosi, pe stalpii unui mare umbrar de berarie: "A se plati la moment. A nu se vorbi vorbe proaste. A nu se face scandal. A nu se pleca cu paharele si alte obiecte"...
in scolile primare, chemate, afara de instructiune, sa dea si o educatiune civica tinerilor noastre generatiuni, adica nu numai sa le lumineze spiritul, dar totodata sa le cultive inima si sa le formeze caracterul, fiindca o natiune are nevoie, ce e drept, de ridicarea nivelului intelectual, dar iarasi fara caractere nu merge - in scolile primare, zic, citim pe toti peretii: "A nu se sufla nasul cu degetele. A se purta batista curata."
Iar cind trage clopotul de iesire, d. profesor se coboara de pe catedra si zice elevilor, cari fac zgomot, ridicandu-se nerabdatori din banci:
- A se tacea! A se asculta!... Mane vine d. revizor: a se sti bine Mircea cel Batran si Revolutia de la 48, Unirea Principatelor-Unite si stefan cel Mare!...
Baietii pornesc ca niste mici dorobanti ce sunt, batand din talpa ostaseste, foarte mandri - onoare lor! - pe cand d. profesor striga dupa ei, pana ce ies pe poarta:
- A se iesi in ordine! A nu se face magarii pe strada! A nu se-n-jura! A se pastra igienal A nu se manca mult rahat!
D. profesor, pedagog invatat, este nu numai infinitiv, este categoric imperativ.
Atata destul despre imperativ! sa ne intoarcem la substantiv, de unde am pornit.
Vom citi, la vreme, in Dictionarul Academiei Romane, cand va aparea:
tal - substantiv comun, de genul masculin pentru amandoua sexurile - impiegat comercial sau impiegata comerciala; persoana-insarcinata intr-un local public de consumatiune cu incasarea platilor de la consumatori. Declinare regulata.
Nominativ - talul primeste plata;
Genitiv - chiulurile talului;
Dativ - i-a tras doua palme talului;
Acuzativ - a chemat talul; sau: l-a-njurat pe tal;
Vocativ - tal!
in general, tal are numai singular; la ocaziuni de-mbulzeala insa (ca, de ex., sarbatori nationale, vreo inmormantare de lux, ori vreo manifestatiune politica), in localurile mari, asezate la vad bun, trebuiesc si trei tali. Atunci, la pluralul provizoriu, se declina:
Nominativ - talii sunt murdari;
Genitiv - obrazniciile talilor;
Dativ - li se trag chiuluri destule si talilor;
iar, a doua zi, cand nu mai e navala si "nu mai face trebuinta", patronul suprima pluralul; da afara (acuzativ) doi tali, si ramine numai cu singularul abitual - cu un tal - destul!
Dar sa lasam chestiunile academice, si sa vedem cat inteles filozofic, chiar din punctul de vedere al vietei practice, poate cuprinde acest cuvant de o singura silaba - tal.
Am un prieten care-mi zice totdeauna:
- Eu, nene Iancule, n-am avut noroc sa dispun de parinti care sa-nteleaga de ce fel de copil dispuneau, pe onoarea mea! Pacat ca nu m-au dat sa-nvat filozofia! eu ieseam filozof, sa nu crezi ca spun mofturi! filozof: asta era nacafaua mea, nu negustor!
si-n adevar, Mitica este un cap filozofic. Totdeuna cand ne vedem, trebuie sa-mi toarne un aforism remarcabil. Cel din urma, de exemplu, trebuie sa-l comunic, avand mai ales in vedere imprejurarile interesante in care mi l-a spus.
Alaltaieri, intalnindu-ma, zice:
- Nene Iancule, tocmai pe d-ta te cautam; deseara mananci la noi - sa nu zici nu! Avem un pranz!... si pe urma, o surpriza... mare!... in sfarsit, imposibil sa refuzi! Graziella tine foarte mult...
Pe consoarta amicului meu o cheama din botez Nastasia, dar, de mult, toata lumea i zicem Graziella... Este pseudonimul ei " o intelectuala... Multa activitate... A publicat, in diferite reviste de la noi si din strainatate, studii sociologice, importantisime, dupa cum sustin directorii respectivi... Graziella trebuie sa fie cu un an mai tanara ca mine, daca nu mai in varsta; dar tot placuta, plina de inima, de avant, de entuziasm... Nu putem zice ca a fost frumoasa Graziella; dar gratioasa... si... oameni cu dare de mana.
Nici cuvant, prin urmare, sa refuz invitatiunea prietenului meu.
Ne-am intalnit seara la Mercur - a se lua un aperitiv imperativ! - si apoi ne-am suit in sanie. Mitica, foarte vesel pe drum, mi-a debitat acest frumos aforism:
- Nene Iancule, toate multumirile in lumea asta trebuiesc platite. Daca le platesti cu anticipatie, ti se par mai ieftine; daca le platesti dupa, ti se par prea scumpe.
- Bravo, Mitica!
- Ei! nu, nene Iancule, pe onoarea mea, sa fi dispus eu de parinti care... Dar, in sfarsit!
Am ajuns... Casele lui Mitica luminate a giorno... Sunam...
Graziella ne-ntampina radioasa...
- Gandeam ca n-ai sa vii, imi zice.
- Se putea sa nu ascult, scumpa mea amica, de ordinele d-tale? Suntem, cu totii, invitati vreo doisprezece insi, toti lume aleasa din litere, stiinte, arte, dintre cari vreo sase reporteri. Usile spre sala de mancare se deschid. La masa!... Dau bratul Graziellei... Un pranz imparatesc! si tot lucruri usoare:
Mezeluri, salam, ghiudem, limba, licurini, masline, icre de stiuca si negre; supa de clapon cu patele; pana de somn rasol; clapon ciulama; chiftelute marinate cu tarhon; pirjoala de nisetru; patricieni la gratar; un purcel la frigare; cataif, torta; branzeturi, fructe diverse; vin alb, negru, sampanie etc.
Am mancat din toate; trebuia! ca mai in varsta in litere, stiinte si arte, eu stam la dreapta stapanei casei.
Dupa ce foarte greu m-am ridicat de la masa, pe la zece fara un sfert, am trecut in salon, unde ne asteptau tigari, tigarete, cafele, des bonbons et des liqueurs - adica pe romaneste bomboane si lichioruri... imi beau cafeaua si zic amfitrionului meu incet:
- Draga Mitica, am consumat frumos, n-am ce zice; iti multumesc... Eu trebuie sa ma retrag; mane, foarte de dimineata, am treaba si sunt si cam rebegit de vremea asta; trebuie sa ma culc mai devreme... Cum am face rost de o sanie?
- Ei! bravo - raspunde el - nene Iancule! Cum se poate sa pleci asa, fara tal?
si rade...
- Vezi ca mane trebuie... zic eu. Dar el ma-ntrerupe: .
- Peste poate, nene Iancule! are Graziella sa citeasca un studiu nou al ei; nu ti-am spus ca, dupa-masa, e si o surpriza... mare?... Uite-o, te cauta.
M-a gasit Graziella... La randul ei, imi da bratul, si trecem, urmati de toata lumea, in alt salon, unde trebuie sa ascultam lectura studiului celui nou:
Femeia in istoria si in poezia poporana a romanilor, in trecut, in prezent si-n viitor...
Acest studiu va constitui subiectul a trei conferinte ce se vor tinea de catre autoare la Ateneul Roman.
Ce mai incape vorba?... s-a ispravit!...
Ne asezam pe fotoliuri... Autoarea la masa, intre doua candelabre, eu, in fata ei; langa mine, cam la spate, Mitica; de jur imprejur, ceilalti, mai tineri ca mine in litere, stiinte si arte.
Se incepe...
"Tabla capitolelor. - Introductie: Ce a fost femeia in timpii primitivi, in anticitate, in evul mediu, in timpii moderni... Ce are a fi, ce trebuie sa fie in timpii viitori. - Cap. I: Femeia la romani, in istoria si in literatura poporana, poezie, basme, proverbe, zicatori, ghicitori etc., ca bunica, mama si soacra, ca sotie, fiica, nepoata si nora... in trecut..."
si asa mai departe, in prezent si-n viitor.
Dupa citirea tablei capitolelor, Mitica s-apleaca la urechea mea si, razand infundat, imi sopteste:
- tal! nene Iancule...
Eu intorc gatul sa-i raspund ceva; iar autoarea, ridicand ochii de pe teancul de file, zice foarte gratios, dar destul de imperativ:
- Ma rog, a se asculta toti cand se citeste!... si citeste...
Simt, la un moment, capul prietenului Mitica de la spate, cazan-du-mi dulce pe umar... ma-ntorc si-i zic ridicandu-l:
- Ce faci, Mitica?
- Ma rog, a nu se conversa nimini cand se citeste!...
... si citeste...
... Voi, patruzeci si nu stiu cate mii de sfinti mucenici!... Sa spun pe larg chinul meu?... de ce?... Sa-si faca un martir din jertfa lui o glorie?... Nu! asta i-ar intuneca aureola... A mea trebuie pastrata pura, luminoasa, stralucitoare!... N-am furat-o!... Totusi, chinul ma biruie... Casc o data, ca s-aude peste masa, de unde, cu un zambet grozav:
- Ma rog, a nu se casca!...
... si citeste... si Mitica, de la spate, e fericit pe umerii bunului sau amic, nenea Iancu.
... in sfarsit, la doua si zece antemeridiane, introductia si doua parti ale primului capitol s-au citit... Raman asadar a se citi in viitoarele sedinte, dupa-masa, urmarea din primul, celelalte doua capitole si concluziunea, apoi notele...
Toti s-au ridicat de pe fotoliuri... Aplauze...
S-au risipit straniile celeste visuri ale chinului trecut dincolo de marginile puterii de-nregistrare a constiintei!... Scutur din umarul meu pe Mitica... Voi sa ma ridic... Nu pot... Sunt amortit... intepenit... Amicul meu, reconfortat, ma ajuta, facand sa-mi trosneasca incheieturile... Sunt in picioare... Sarut mana crudelei Grazielle... Mitica ma duce pana la sanie.
- Draga Mitica, multumesc din suflet pentru buna ta invitatiune! am petrecut minunat - onoare tie!... zic eu cu un ton pe care filozoful meu il intelege pana-n fund...
- De! nene Iancule; eu ti-am spus: asa e in lumea asta - a se plati orce consumatie!
- Mana, birjar!
E un ger!... Sania se dezlipeste cu greu din loc si porneste scrasnind, pe cand amicul meu imi striga, razand, infinitiv:
-tal! nene Iancule!... a se revedea!
Ma-ntorc si-i strig si eu, categoric:
- A se slabi, Mitica!
Universul, 2 martie 1909
Tal
Aceasta pagina a fost accesata de 16338 ori.
