Broaste... destule

Broaste... destule

de Ion Luca Caragiale


Nuvela pesimista


Leonica era pe atunci seful registraturii intr-un minister. El era un baiat a carui varsta nu se putea ghici usor: o mutra, careia uneori i-ai fi putut da vreo patruzeci de ani trecuti; alteori nu ti-ar fi venit sa crezi ca merge pe al treizecelea - aceasta mai ales cand iesea fresco din frizaria unde, de cand intrase in slujba, era abonat: trei sfanti la inceput, apoi, de la introducerea sistemului nou monetar, patru franci pe luna, pentru: tuns la o luna o data, frizat la zile mari si ras de doua ori pe saptamana, miercurea si sambata.

Parul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; fata nici oachese, nici balana, nici smeada; ochii nici negri, nici verzi, nici caprii. Nu era nici carn, nici nasos si urechile le-avea potrivite. Nu era nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici-nalt, nici bondoc, nici subtire, nici gros. Afara de astea, nu era nici bun, nici rau, nici moale, nici iute, nici destept, nici prost. Cu un cuvant o fiinta nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Gusturile lui il faceau cel mai distins dintre toti slujbasii departamentului. Pe langa ca era curat spilca, apoi obisnuia sa se imbrace foarte galant... Gheroc negru la doi butoni; jiletca de pichet in fata oului de rata, cu bumbi de sticla mata cat o aluna turceasca, imitatie foarte reusita de margaritar; sau alta jiletca de plisa visinie cu bumbi rosii de margean fals; pantaloni de postav subtire gris-perle; pantofi de piele de manuse cu funde mari si cu catarama, si capela-nalta. in toiul verii, o hainuta scurta, fara talie, de dril alb, incheiata intr-un bumb; jiletca, pantalonii, palaria si ghetele de aceeasi materie; o statua de iaurt, coborara de pe piedestalul ei... si altele si altele.

Fiece cravata apoi avea agrafa ei, si fiecare agrafa continea o insemnatate simbolica... O inima de margean strapunsa de o sageata lucrata in diamantele arata ca inima lui Leonica era foarte simtitoare la loviturile lui Cupidon; doua cheite de aur incrucisate insemnau ca junele stapaneste secretul cu care se deschid inimile; un condei de pana zugravit in smalt pe o condica de aur deschisa spunea clar: sunt registrator etc.

Am cunoscut pentru intaia oara pe Leonica acum cativa ani, vara, prin recomandarea unui prieten, la cafeneaua Fialcowsky. incantat de cunostinta, noul meu amic imi dete un plic, pe care scrise cu condeiul de la portofel adresa mea. Era o invitare la nunta pentru a doua zi. Leonica se afla in dardora casatoriei.

Era sambata. A doua zi seara ma gatii cum putui mai bine, si la ceasurile noua fara ceva ma aflam la Sarindar. in loc insa de a gasi la biserica masalale si trasuri ca la toate nuntile, gasii curtea pustie si usa bisericii inchisa. Gandii ca m-am inselat in privinta datei, ceasului sau numelui bisericii. Ma apropiai de un felinar si citii inca o data invitatia: nu ma inselasem de loc. Ieseam din curtea Sarindarului fara a sti ce sa crez, cand ma lovii piept in piept cu... Leonica in original.

- Venisesi la nunta mea?

- Fireste.

- Nu se mai face: am stricat. Nu ma vrea, pace buna! Lac sa fie, ca broaste... destule!

Peste vreo doua luni ma pomenesc cu un plic: era o noua invitatie la nunta, intocmai ca cea dantai, numai numele domniscarii era altul. - in ziua nuntii lui Leonica am lipsit din oras. intorcadu-ma a treia zi, il intalnesc mergand la cancelarie.

- Ma iarta, frate Leonica; n-am putut sa-mi implinesc datoria prieteneasca...

- Despre ce?

- N-am putut veni la cununia dumitale. Am fost la tara. Dar tot mai bine mai tarziu decat niciodata: iti urez viata fericita si mostenitori cati doresti.

- Ce cununie? ce viata? ce mostenitori? Gandesti ca m-am cununat?

- Am primit invitatia...

- Da, dar am stricat tot. Nu ma vrea, pace buna! Lac sa fie, ca broaste... destule!

Primisem al cincilea bilet de cununie din partea lui. stiam acuma bine ca "broaste destule"! Mai au trecut apoi cateva luni, nu-l mai vazusem pe Leonica... intr-o zi, trecand prin Lipscani, ma intalnesc cu un alai de inmormantare... Douasprezece fete, imbracate in zabranic alb cu beteala pe cap, mergeau inainte... Era flacau... Panglicele cosciugului le tineau patru impiegati de la minister, pe cari-i cunosteam si intre cari se afla si prietenul care-mi recomandase odinioara pe Leonica.

Ma apropiai prin inghesuiala de dansul si-l intrebai cine a murit:

- Leonica, imi raspunse.

- Dumnezeu sa-l ierte! zisei. Adio, Leonica... Lac sa fie, ca broaste... destule!.

Unde e spiritul liber al lui Leonica in momentul acesta? in cer, in vazduh. Ce face el acolo? Asta o vom afla in viitoarele noastre comunicari spiritiste.



"Claponul", 1877-1878




Broaste... destule


Aceasta pagina a fost accesata de 1208 ori.