Poveste de Pasti

Poveste de Pasti

de Ion Luca Caragiale



Soarele era aproape de asfintit.
La o rascruce de drum, iata ca se intalnira ouale rosii si ouale albe.
-Sara buna! graira ouale rosii.
-Multumim domniilor-voastre, suratelor! raspunsera ouale albe.
Cele rosii se vede ca erau grabite; celor albe le era dor de vorba:
-Da unde va duceti, rogu-va, de v-ati gatit cu broboade rosii, de v-ati pus benchiur albe, galbene si graulete albastre?
-Pai, unde sa ne ducem  - raspunse cu g;as de mandrie un ou ros, mai mult lungaret decat rotund - unde sa ne ducem? In sat, suratelor, ca maine e doar Sfintele Paste...
-Ce spui? Sfintele Paste? strigara ouale albe si se crucira.
-Ce? Domniile-voastre adica nu stiati? le spuse in ras un coscogemete ou ros, curat ros, dar frumos nevoie mare!
-Apoi de unde sa stm, caci noi venim de peste granita - raspunse un ou alb - noi am azuit ca in tara domniilor-voastre taranii nu stiu sa se indeletniceasca cu inmultirea si cresterea gainilor si uite, de! ca negustorul cinstit am alergat navala sa va umplem targurile.
-Cam tarziu v-ati gandit, suratelor, ca uite, maine este Pastele ... cum v-am mai spus ... le raspunse un ou ros, gatit de parca era mire.
-Stiti ce una - grai atunci un ou rosu, brobonat cu bobite albe - mai bine ramaneati acasa la voi, suratelor ... ca suntem de ajuns in tara la noi. Unde o sa intalniti moldovan sa nu-si fi strans ousoare pentru Sfintele Paste! V-ati grabit cu lacomia si o sa va fie a asteptare si a stricaciune.
Ouale albe se uitara unele la altele si se infiorara, fireste, daca era Pastele a doua zi, cine era sa le mai cumpere, caci toata suflarea crestineasca avea.
Unul spuse la intamplare: s-o prinde, nu s-o prinde.
-Da nu ne-ati ingadui sa manem in sat la domniile-voastre?
-Ba cum nu, suratelor, raspunse oul ros, cel curat ros.
Atunci s-auzi in ceata oualelor rosii un fel de ras marunt.
-Da de ce razi, ma? zise un ou ros inflorit cu ceara, pe un altul scris cu apa tare.
-Apoi, cum sa nu rad daca mi-am adus aminte de Leana?
-Care Leana?
-Uite, de lenesa satului, vecina cu alde nea Toader Hrisca!
-Ei, si ce ti-o fi adica cu Leana ceea?
-Mie nu mi-e nimic, fiindca o sa intru in casa de moldovan harnic; dar ii este Lenei, fiindca nu stiu daca vreunul din noi o sa-i treaca pragul!
-Banuiesti ca n-a facut si dansa ca alti crestini?
-Banuiala, nici gand, bre! Dar lucrul cum e, fara doar si poate; Leana asteapta de-a gata...
-Pai, atunci, hai sa-i trimitem in gazda pe ratacitele iestea de drum mare.
-Pai, vezi, iaca de ce am ras!...
Atunci, oul ros, inflorit cu ceara, zise oualor albe:
-Haideti cu noi, suratelor, ca se face tarziu si va gasim noi loc de mas.
Si iata-le dura-dura, prin iarba neatinsa inca de roua, luara cu toatele drumul satului.
Cand trecura prin dreptul bisericii, Stan tarcovnicul tocmai inchisese usa si rasucea cheia.
Ouale, cum il vazura, grabira din pas, cotira pe dupa biserica si cele rosii aratara celor albe o casa fara poarta.
-Iaca, opriti-va si bateti la usa, suratelor.
-Cu sanatate.
-Cu voie buna.
Cele rosii se departara dura-dura, fiecare pe unde avea sa se duca.
Leana lui Inghite-Pusca crescuse cum daduse Dumnezeu, ca firul de grau picat din car pe pamantul nearat.
Crescuse si ea parca mai repede, fiindca se lungise de munca pe la toate casele oamenilor; adica vorba vine: munca; biata Leana scotea doar gunoiul din ochiul cioarelor si da jos de pe corlata facaletul, ca altii sa invarteasca mamaliga. Daca o puneai sa care apa, zicea ca n-ajunge cu funia in fantana; daca scoteau altii apa, o varsa pe jumatate, ca donita sa nu-i scoata bratul din umeri.
Dar fiindca pesemne tot sacul isi afla petecul si Leana afla unde-i barlogul dragostei, ca se indragosti de un pui de flacau harnic.
Nu stricase Dumnezeu doua musuroaie de furnica, ca sa imparecheze pe Leana cu Sava Inghite-Pusca.
Cum muri mama lui Sava, cascioara cea curata ca un cuib de privighetoare ajunse cuib de ciori; iar dupa ce-i trecu pragul Leana - ori cuib de pupaza, ori casa Lenei, era totuna.
Numai ce dadu si focul razboiului. Sava, de lenes, lenes era, dar la razboi se duse, dar nu se mai reintoarse.
Inghite-Pusca il porecli satul; pusca vrajmasului il inghiti si pe el, saracul...
Leana ramase singura de capul ei. Cum traia, cu ce se hranea, nu stia nimeni. Iaca ouale albe prinsera a bate la usa, care sta inchisa, fiindca era aplicata dupa usori si usorii dupa pareti...
-Da cine-i acolo? intreba Leana, lung, alene, pare-se si cu falcile la urechi, de cascat.
-Iaca noi...
Leana, cu mare ce, deschise usa si se ivi culcata pe branci; de doua ori parea ca-i mai lunga si mai uscata .... cu capul cat o banita, de scarmanat ce-i era parul.
-Elei! oua ... lefai dansa, traganat ... V-o fi trimes nasa ... si v-a trimes nerosite, lenesa dracului ... Hai intrati si gramaditi-va dupa soba, sau sub pat..
Ouale intrara fara sa graiasca o vorba macar, de ostenite ce erau, si care unde apucara acolo ramasera...
Intr-un tarziu, clopotul bisericei se auzea sunand: dang! dang! dang!
O clipa, doua - si ca un fel de fluturare de aripi prinse a se radica toate lelile satului ... Si, om langa om se strangea in biserica, iar clopotele, toate acuma, incepura a-si amesteca glasurile si a duce departe, departe, rasunetul.
In locasul Domnului prinse a straluci lumina din lumina. Preotul se ivi in usa cea mare, cu lumanarea Pastelor aprinsa si la glasul lui: "Veniti de primiti lumina!", cei mai batrani isi dau lumina unul de la altul...
Dra, taina cea mare si sfanta nu era vestita inca.
Numai o clipa insa mai fu sa treaca, si preotul, inaintea bisericei si in fata firei tacute, izvori din adancul credintei cuvantul tresaltator al adevarului...
Hristos a inviat!
Chipurile omenesti se luminara intru viata mangaierei si a nadejdei.
Hristos a inviat!
Vantul usor al noptei prinse vestea si o spuse dealurilor care vegheau si asteptau neclintite...
Hristos a inviat!
Stelele pogorate pe drumul de lumina se intoarsera nevazute si nesimtite ca sa spuie lumei suratelor de sus, bucuria lumei de jos...
In vremea pe cand lumea asculta afara glasul sfintei Evanghelii, pastile si cozonacii asteptau clipa sfintirei.
Printre dansele ouale rosii sedeau cuminte si multumite ca ajunsesera cu bine in fiecare casa si ca se aflau acuma in locasul Domnului.
Si numai intr-un loc, fara umbra, o pane neagra, inconjurata de cateva oua albe, care nu stiau cum sa-si ascunda rusinea ca nu purtau vestmantul marei sarbatoir.
Iar intr-un colt al bisericei, mai mult furata de somn decat cu simtirea desteptata, isi aducea gura la ureche de multa cascatura si abia clipea Leana lui Inghite-Pusca...
Cand preotul striga din nou multimei "Hristos a inviat!" ouale cele albe s-au inrosit, iar biata Leana nu le-a mai cunoscut.







Poveste de Pasti


Aceasta pagina a fost accesata de 2114 ori.