Sfanta Ghenoveva

Sfanta Ghenoveva

de Ion Luca Caragiale



Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetatii vestite intre vestite, patroana Parisului, a fost sfanta Ghenoveva.

Despre sfanta aceasta au ramas, in istoria scrisa de oameni invatati, dar mai ales in pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusete, dintre cari credem ca nu va fi neplacut cititorilor nostri sa le dam, de pe unde le-am putut culege, cateva, pe scurt. Iata...

Sfanta Ghenoveva s-a fost nascut, in anii dintai ai veacului al cincilea de la mantuitorul nostru, intr-un targusor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; si a trait peste nouazeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetatuie intarita cum erau pe atunci, in vreme de razboaie piept la piept. Unii povestesc ca ea ar fi fost copila unui senior, pagan mai-nainte, iar acuma inchinat cu tot sufletul la credinta crestineasca, dupa povata sfantului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosita ravna propovaduia cuvantul domnului pantre necredinciosi; si ca astfel, Dumnezeu, spre a-l rasplati pe acel senior de osardia lui, ii trimisese bucurie, pe acea copila minunata, ca sa-i ramana ca parinte numele pe veci cinstit. Altii iar povestesc ca Ghenoveva era fata a doi sarmani muncitori de pamant, cari d-abia-si duceau bordeiul de azi pe maine.

Ce o fi adevarat nu se poate sti bine; destul ti-e ca, pana-n ziua de azi, lumea arata acolo langa targusorul Nanterre, pe un deal, tapsanul unde ar fi umblat Ghenoveva in copilarie pastorind cateva oi ale parintilor si inchinandu-se mereu, de dimineata pana seara, mantuitorului. Pe urma, devale, la poalele tapsanului, mai da inca si azi apa rece si limpede fantana sfintei Ghenoveve. si-i zice asa, iata pentru ce. intr-o zi sfantul Gherman a gasit-o pe pastorita in deal, ingenucheata cu fata catre rasarit, rugandu-se si facand matanii; si vazandu-o asa, a blagoslovit-o, si-ndata a cazut din cer o cruciulita, pe care sfantul i-a atarnat-o pastoritii de gat. Fata a ramas multa vreme in rugaciuni, si-n ziua aceea s-a-ntors cu oile de la pasune mai tarziu ca de obicei. Mama-sa, pe care o chema Gherontia, suparata de cine stie ce necazuri, a mustrat-o cu asprime, si daca a raspuns Ghenoveva, batrana i-a tras o palma, ca mama ce-i era. Ce sa te pomenesti? Cum i-a tras palma, numaidecat Gherontia si-a pierdut vederea... A-nceput sa se vaite ca, dupa ce e sarmana, ce are sa se faca ea de-acuma asa prapadita, fara luminile ochilor. Atunci Ghenoveva a dat fuga la fantana, a scos apa proaspata, a spalat ochii batranei si i-a daruit iar puterea vederii.

Asta a fost a dantaia minune a ei. Peste catva timp, un pagan a ocarat-o si a dat s-o atinga; dar n-a apucat sa ridice nemernicul mana si a picat gramada trasnit. Putin mai tarziu, iata ca se apropie de Paris navala hunilor; vine asupra Galiei Attila, ca un potop, in fruntea a nenumarate valuri de osti salbatice, cum nu s-a mai pomenit pe fata pamantului... Jaf si prapad, pieire cu foc si sangiuri - adevarat (pacum i-a si ramas numele de pomina, acelui turbat pagan) "biciul lui Dumnezeu". Lumea toata, afland ca vine grozavia, porneste sa fuga nebuna. Dar sfanta le iese-nainte pe o movilita si le striga:

- Oameni buni! stati! E adevarat ca vine Attila; dar n-aveti teama, caci m-am rugat eu la Dumnezeu sa va scape, si Dumnezeu mi-a fagaduit ca va scapa, si m-a trimis intr-adins la voi sa va spui ca salbatecul trufas nu numai n-o sa-ndrazneasca sa va calce, dar inca in curand are sa fie doborat sa nu se mai ridice!

Lumea imbarbatata s-a-ntors intre intariturile cetatii, fiecare la caminul sau; si-n adevar, Attila s-a abatut din drumul catre Paris; iar peste putina vreme naprasnica lui oaste de netoti a fost sfaramata de oastea galica in campiile catalonice, unde s-a facut nemaipomenita varsare de sange, dupa care cati putini au mai ramas dintre acei salbatici s-au imprastiat care-ncotro fara urma.

Asa a scapat Parisul si lumea toata dupa rugaciunile sfintei Ghenoveve.

De aci s-a dus apoi vestea pretutindeni de minunile sfintei acesteia, asa ca un episcop din orasul Tirului spunea cum ca sfantul Simion Stalpnicul, care patruzeci de ani a petrecut sus pe un stalp in post si-n cucernicie, cand vedea pantre multimea targului negustori din Galia, le zicea:

- Dar sfanta voastra Ghenoveva ce mai face?... Sa-i spuneti cand v-ati duce la urma voastra multa inchinaciune din partea robului lui Dumnezeu Simion, care o roaga sa-l pomeneasca si pe el in rugaciunile sfintiei sale.

Odata sta Parisul impresurat de vrajmasi. Era mica p-atunci cetatea; toata incapea in insula cuprinsa intre cele doua brate ale Senei; dar tocmai pentru asta era tare si foarte greu de luat. Astfel, vrajmasii nu s-au incumetat s-o ia prin sila, ci s-au marginit s-o tie strans impresurata, doar de-o obosi-or prin foame. incet-incet, s-au sleit ne-aparat toate mijloacele de hrana ale cetatii, si a-nceput sa bantuie o foamete cumplita, ca piereau oamenii cu zecile. Atunci a venit sfanta Ghenoveva si a spus ca va aduce ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, hrana. S-a suit pe un caic, a luat dupa dansa mai multi pescari voinici si vrednici cu caicele lor, si au iesit cu totii in susul apei din cetate noaptea, fara sa simta nimic vrajmasii cari pandeau pe maluri. Cat au umblat caicele pe apa, de multe piedici au dat, dar pe toate acestea le-a biruit sfanta cu semnul crucii; ca daca navaleau, venind pe unde la vale, busteni si ragalii, la un semn al sfintei se dau in laturi, lasand cale deschisa caicelor, carora vantul, la porunca, le batea mereu din spate. Cat au umblat asa pe apa, tot la deal, a tamaduit sfanta pe amandoua malurile orbi si schilozi, muti si surzi si apucati, si morti a inviat; iar lumea toata, binecuvantand-o, i-a umplut caicele, cat puteau duce, cu grane si cu toate bunatatile. si asa s-a-ntors ea cu hrana destula si iar a scapat Parisul.

A mai facut pe urma si altele multe, care nu se pot numara toate, si, dupa ce a-mplinit nouazeci de ani, a adormit; si au ingropat-o in biserica sfintilor apostoli Petre si Pavel pe un deal, ce s-a numit d-atunci Dealul Sfintei Ghenoveva.

Dupa moartea ei chiar, a urmat sa faca minuni peste minuni. De cate ori a fost Parisul bantuit, ba de molime, ba de razboaie, ba de inecuri, scoteau moastele ocrotitoarei cetatii, si indata simtea lumea usurare.

Acu vreo suta si cinzeci de ani, s-a fost hotarat sa-i ridice intru pomenire, cu hramul ei, o biserica noua, unde sa-i aseze si moastele. Dar ce s-a-ntamplat? Pana sa se ispraveasca biserica, a izbucnit Revolutia cea mare, una din cele mai mari intamplari ale lumii, care a rasturnat lumea cu josu-n sus. Revolutionarii, in loc sa duca racla cu moastele la biserica anume cladita, au prefacut argintaria raclei in bani la monetarie, iar moastele cu imbracamintea, le-au ars pe rug in piata unde taiau capetele protivnicilor Revolutiei, si cenusa lor au aruncat-o vanturilor.

Asta, fireste, a mahnit pe sfanta. Auzi! in mijlocul cetatii, pe care in vreme de veacuri ea a aparat-o si a scapat-o de atatea ori de fel de fel de primejdii si pieire, sa sufere ramasitele ei pamantesti asemenea ocara!... Nu-i vorba, mai tarziu, drept-credinciosii slujitori ai altarului au adus niste oase, pe cari le scapasera ei de foc, si cenusa, pe care n-o putuse spulbera vantul - si iarasi le-au pus intr-o racla frumoasa si, cu slujba stralucita, le-au asezat in alta biserica... Dar ce folos! Sfanta tot mahnita a ramas acolo sus, zicand:

"Daca Parisul meu nu mai are nevoie de ocrotirea mea, atunci cu de-a sila nu i-o voi mai da!"

si nici nu i-a mai dat-o... Cand in anul 1871, generalul Trochu, aparatorul Parisului, impresurat de germani, a vazut ca nu-i mai ramane nimic de facut soldateste, a dat faimoasa proclamatie crestineasca prin care chema ocrotirea sfintei Ghenoveve, mantuitoarea Parisului in vremuri de navala a barbarilor... Dar sfanta, nevrand sa-l asculte pe acel soldat, a zis:

"Eu pot ajuta pe cine a crezut inainte, nu pe cine crede pe urma".

Asa ca degeaba ar mai scoate astazi parizienii racla cea noua a sfintei... Nici moastele ei n-ar mai voi sa porunceasca, nici apele poate n-ar mai vrea sa asculte... Cu sfanta Ghenoveva impacare nu se mai poate.

impotriva inundatiilor la altcineva trebuie sa alerge... la geniul civil francez... El poate scapa pe viitor cetatea vestita intre vestite de bantuirea inecului - geniul civil francez, care si el a facut si poate face inca destule minuni.

Mare este puterea lui Dumnezeu, si in fel si chipurise arata, dupa vremuri, minunile lui!


(Universul, 1910, 15 febr.)





Sfanta Ghenoveva


Aceasta pagina a fost accesata de 635 ori.