La Hanul lui Manjoala

La Hanul lui Manjoala

de Ion Luca Caragiale


Un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala... de-acolea, pana-n Popestii-de-sus, o postie: in buiestru potrivit, un ceas si jumatate... Buiestrasu-i bun... daca-i dau graunte la han si-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va sa zica, un sfert si cu trei, un ceas, si pana-n Popesti unul si jumatate, fac doua si jumatate... Acu sunt sapte trecute: al mai tarziu pana la zece, sunt la pocovnicu Iordache... Am cam intarziat... trebuia sa plec mai devreme... dar in sfarsit!... de asteptat, ma asteapta...

Asa socotind in gand, am si vazut de departe, ca la o bataie buna de pusca, lumina multa la hanul lui Manjoala, adica asa-i ramasese numele; acum era hanul Manjoloaii - omul murise de vreo cinci ani... Zdravana femeie! ce a facut, ce a dres, de unde era cat p-aci sa le vanza hanul cand traia barbatu-sau, acum s-a platit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatra, si inca spun toti ca trebuie sa aiba si parale bune. Unii o banuiesc ca o fi gasit vreo comoara... altii, ca umbla cu farmece. Odata au vrut s-o calce talharii... S-au apucat sa-i sparga usa. Unul dintre ei, al mai voinic, un om cat un taur, a ridicat toporul si cand a tras cu sete, a picat jos. L-au ridicat repede! era mort... Frate-sau a dat sa vorbeasca, dar n-a putut - amutise. Erau patru insi. L-au pus pe mort in spinarea lui frate-sau, si ceilalti doi l-au apucat de picioare, sa-l ingroape undeva departe. Cand sa iasa din curtea hanului, Manjoloaia incepu sa strige pe fereastra: hotii! si-n fata-le, iaca zapciul cu mai multi insi si cu patru dorobanti calari. Striga pomojnicul: "Cine-i?" Hotii cei doi fugi care-ncotro! ramane mutul cu frate-sau mort in carca. Acu, ce te faci la cercetare? Toata lumea stia ca mutul vorbeste; cui putea sa-i treaca prin cap ca mutul nu se preface? L-au batut pana l-au smintit, ca sa-i vie glasul la loc - degeaba. De atunci li s-a taiat pofta flacailor sa mai calce hanul...

Pana sa-mi treaca toate astea prin minte, am sosit. O suma de cara poposesc in curtea hanului; unele duc la vale cherestea, altele porumb la deal. E o seara aspra de toamna. Chirigiii se-ncalzesc pe langa focuri... de aceea se vedea atata lumina de departe. Un argat imi ia calul in primire sa-i dea graunte la grajd. Intru in carciuma, unde fac refenea oameni multi, pe cand doi tigani somnorosi, unul cu lauta si altul cu cobza, tarlaie intr-un colt olteneste. Mi-e foame si frig - m-a razbit umezeala.

- Unde-i cocoana? intreb pe baiatul de la taraba.

- La cuptor.

- Trebuie sa-i fie mai cald acolo, zic eu si trec, printr-o salita, din carciuma in bucatarie...

Foarte curat in bucatarie... si abur nu ca in carciuma, de cojoace, de cizme si de opinci jilave - abur de pane calda. Manjoloaia privighea cuptorul...

- Bine v-am gasit, cocoana Marghioalo.

- Bine-ati venit, cocoane Fanica.

- Mai s-o fi gasind ceva de mancare?

- Pentru oameni de omenie ca dumneata, si la miezul noptii. si repede cocoana Marghioala da porunca unei cotoroante sa puie de masa-n odaie, si pe urma s-apropie de cotlon la vatra, si zice:

- Uite, alege-ti.

Cocoana Marghioala era frumoasa, voinica si ochioasa, stiam. Niciodata insa de cand o cunosteam - s-o cunosteam de mult; trecusem pe la hanul lui Manjoala de atatea ori, inca de copil, pe cand traia raposatul taica-meu, ca pe acolo n-era drumul la targ - niciodata nu mi se paruse mai placuta... Eram tanar, curatel si obraznic, mai mult obraznic decat curatel. M-am apropiat pe la stanga ei, cum era aplecata spre vatra, si am apucat-o peste mijloc; ajungand cu mana la bratul ei drept, tare ca piatra, m-a-mpins dracul s-o ciupesc.

- N-ai de lucru? zice femeia si s-a uitat la mine chioras... Dar eu ca s-o dreg, zic:

- Strasnici ochi ai, cocoana Marghioalo!

- Ia nu ma-ncanta; mai bine spune ce sa-ti dau.

- Sa-mi dai... sa-mi dai... Da-mi ce ai dumneata...

- Zau...

- si eu, oftand:

- Fie, ca strasnici ochi ai, coana Marghioalo!

- Daca te-aude socru-tau?

- Care socru?... de unde stii?

- Dumneata gandesti ca daca te ascunzi sub caciula, nu te mai vede nimeni ce faci... Nu te duci la pocovnicu Iordache sa te logodesti cu fata a mai mare?... Aide, nu te mai uita asa la mine; treci in odaie la masa.

Multe odai curate si odihnite am vazut in viata mea, dar ca odaia aceea... Ce pat! ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. si abajurul si toate cele - lucrate cu iglita in fel-de-fel de fete... si cald ca sub o aripa de closca... si un miros de mere si de gutui.

Am vrut sa ma asez la masa si, dupa obiceiul apucat din copilarie, m-am intors sa vaz incotro e rasaritul sa ma-nchin. M-am uitat cu bagare de seama de jur imprejur pe toti peretii - nici o icoana. Zice cocoana Marghioala:

- Ce te uiti? Zic:

- Icoanele... Unde le tii?

Zice:

- Da-le focului de icoane! d-abia prasesc cari si paduchi de lemn...

Femeie curata!... M-am asezat la masa facandu-mi cruce dupa datina, cand deodata, un racnet: calcasem, se vede cu potcoava cizmii, pe un cotoi batran, care era sub masa. Cocoana Marghioala sare repede si deschide usa de perete; cotoiul suparat da navala afara, pe cand aerul rece napadeste-nauntru si stinge lampa. Cauta chibriturile pe bajbaite; caut eu incolo, cauta cocoana-ncoace - ne-am intalnit piept in piept pe-ntunerec... Eu, obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup... Cocoana mai nu prea vrea, mai se lasa; ii ardea obrajii, gura-i era rece si i se zbarlise pe langa urechi puful piersicii. in sfarsit iaca jupaneasa aduce tava cu demancare si cu o lumanare. Pesemne om fi cautat mult chibriturile, ca tilindrul lampii se racise de tot. Am aprins-o iar.

Buna mancare! paine calda, rata fripta pe varza, carnati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca! si ras si vorba... halal sa-i fie cocoanei Marghioalii! Dupa cafea zice cotoroantii:

- Spune sa scoata o jumatate de tamaioasa...

Grozava tamaioasa!... Ma apucase un fel de amorteala pe la incheieturi; m-am dat asa-ntr-o parte pe pat, sa trag o tigara cu ale din urma picaturi chihlimbarii din pahar, si ma uitam prin fumul tutunului la cocoana Marghioala, care imi sta pe scaun in fata si-mi facea tigari. Zic:

- Fie, cocoana Marghioala, strasnici ochi ai!... stii ce?

- Ce?

- Daca nu te superi, sa-mi mai faci o cafea; da... nu asa dulce...

si razi!... Cand vine jupaneasa cu cafeaua, zice:

- Cocoana, dumneavoastra stati de vorba aici... nu stiti ce-i afara...

- Ce e?

- S-a pornit un vant de sus... vine prapad.

Am sarit drept in picioare si m-am uitat la ceas: zece si aproape trei sferturi. in loc de o jumatate de ceas, statusem la han doua ceasuri si jumatate? Vezi ce e cand te-ncurci la vorba!

- Sa-mi scoata calul!

- Cine?... Argatii s-au culcat.

- Ma duc eu la grajd...

- ti-a pus ulcica la pocovnicu! zice cocoana pufnind de ras si tinandu-mi calea la usa.

Am dat-o binisor la o parte si am iesit pe prispa. in adevar, era o vreme vajnica... Focurile chirigiilor se stinsesera; oameni si vite dormeau pe coceni, varandu-se cuminti unii-ntr-altii jos la pamant, pe cand pe sus prin vazduh urla vantul nebun.

- E vifor mare, zise cocoana Marghioala, infiorata si apucandu-ma strans de mana; esti prost? sa pleci pe vremea asta! Mai de noapte aici; pleci maine pe lumina.

- Nu se poate...

Mi-am tras mana cu putere; am mers la grajd; cu mare greutate am desteptat un argat si mi-am gasit calul; l-am inchingat, l-am tras la scara si m-am suit in odaie sa-mi iau noapte buna de la gazda. Femeia, dusa pe ganduri, sedea pe pat cu caciula mea in mana, o tot invartea s-o rasucea.

- Cat am de plata? am intrebat.

- imi platesti cand treci inapoi, raspunse gazda, uitandu-se adanc in fundul caciulii.

si pe urma se ridica in picioare si mi-o intinse. Mi-am luat caciula s-am pus-o-n cap, asa cam la o parte. Zic, privind pe femeie drept in lumini, cari-i sticleau grozav de ciudat:

- Sarut ochii, cocoana Marghioalo!

- Umbla sanatos!

M-am aruncat pe sea; jupaneasa batrana mi-a deschis poarta, si am iesit. Rezemat cu palma stanga pe coapsa calului, mi-am intors inapoi capul; peste zaplazul inalt se vedea usa odaii deschisa, si in deschizatura, umbra alba a femeii adumbrindu-si cu mana arcurile sprincenelor. Am tinut la pas incetinel, fluierand un cantec de lume ca pentru mine singur, pana cand, cotind dupa zaplaz sa-mi apuc drumul, mi s-a ascuns vederea cadrii. Am zis: hi! la drum! si mi-am facut cruce: atunci am auzit bine usa bufnind si un vaet de cotoi. Gazda mea stia ca nu o mai vaz, intrase degrab in caldura si apucase pe cotoi cu usa, desigur. Afurisit cotoi! se tot vara pantre picioarele oamenilor.

Sa fi mers o bucata buna de drum. Viforul crestea scuturandu-ma de pe sea. in inalt, nori dupa nori zburau opaciti ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, altii pe deasupra la deal, perdeluind in clipe largi, cand mai gros, cand mai subtire, lumina ostenita a sfertului din urma. Frigul ud ma patrundea; simteam ca-mi ingheata pulpele si bratele. Mergand cu capul plecat ca sa nu ma-nece vantul, incepui sa simt durere la cerbice, la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi. Am baut prea mult! m-am gandit eu, dandu-mi caciula mai la ceafa si ridicandu-mi fruntea spre cer. Dar vartejul norilor ma ametea; ma ardea sub coastele din stanga. Am sorbit in adanc vantul rece, dar un junghi m-a fulgerat pan tot cosul pieptului de colo pana colo. Am plecat iar barbia. Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea; am scos-o si am pus-o pe oblanc... Mi-era rau... N-am facut bine sa plec! La pocovnicu Iordache trebuie sa doarma toata lumea: m-or fi asteptat; pe vremea asta, or fi crezut oamenii, fireste, ca n-am fost prost sa plec... Am indemnat calul care se-mpletecea parca bause si el...

Dar vantul s-a mai potolit; s-a luminat a ploaie; lumina cetoasa; incepe sa cearna marunt si-ntepos... imi pun iar caciula... Deodata sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului. Calul a obosit de tot; gafaie de-necul vantului. iI strang in calcaie, ii dau o lovitura de biciusca; dobitocul face cativa pasi pripiti, pe urma sforaie si se opreste pe loc ca si cum ar vedea in fata o piedica neasteptata. Ma uit... in adevar, la cativa pasi inaintea calului zaresc o mogandeata mica sarind si topaind... Un dobitoc!... Ce sa fie?... Fiara?... E prea mica... Pun mana pe revolver; atunci auz tare un glas de caprita... indemn calul cat pot; el se-ntoarce-n loc si porneste-napoi. Cativa pasi... si iar sta sforaind... Iar caprita... il opresc, il intorc, ii dau cateva lovituri, strangandu-l din zabala. Porneste... Cativa pasi... Iar caprita... Norii s-au subtiat de tot; acuma vaz cat se poate de bine. E o caprita mica neagra; aci merge, aci se-ntoarce; arunca din copite; pe urma se ridica-n doua picioare, se repede cu barbita in piept si cu fruntea inainte sa-mpunga, si face sarituri de necrezut si mehaie si fel-de-fel de nebunii. Ma dau jos de pe cal, care nu mai vrea sa mearga in ruptul capului, si-l apuc scurt de capastru: ma aplec pe vine-n jos: "ta-ta!" si chem caprita cu mana parca as vrea sa-i dau tarate. Caprita se apropie zburdand mereu. Calul sforaie nebun, da sa se smuceasca; ma pune in genunchi, dar il tiu bine. Caprita s-a apropiat de mana mea: e un ied negru, foarte dragut, care se lasa bland sa-l ridic de jos. L-am pus in desaga din dreapta peste niste haine. in vremea asta, calul se cutremura si dardaie din toate incheieturile ca de frigurile mortii.

Am incalecat... Calul a pornit nauc.

De mult acum, mergea ca prastia sarind peste gropi, peste mosoroaie, peste busteni, fara sa-l mai pot opri, fara sa cunosc locurile si fara sa stiu unde ma ducea. in goana asta, cand la fiecare clipa imi puteam frange gatul, cu trupul inghetat si capul ca-n foc, ma gandeam la culcusul bun pe care-l parasisem prosteste... De ce? Cocoana Marghioala mi-ar fi dat mie odaia ei, aminteri nu ma poftea... Iedul se misca in desaga sa se aseze mai bine: mi-am intors privirea spre el: cuminte, cu capul destept scos afara din desaga, se uita si el la mine. Mi-am adus aminte de alti ochi... Ce prost am fost!... Calul se poticneste; il opresc in sila; vrea sa porneasca iar, dar cade zdrobit in genunchi. Deodata, printr-o spartura de nori se arata felia din urma aplecata pe o rana. Aratarea ei m-a ametit ca o lovitura de maciuca la mir. Mi-era in fata... Atunci sunt doua luni pe cer! eu merg la deal: luna trebuie sa-mi fie in spate! si mi-am intors repede capul, s-o vaz pe cea adevarata... Am gresit drumul! merg la vale... Unde sunt? Ma uit inainte; porumbiste cu cocenii netaiati; la spate, camp larg. imi fac cruce, strangand de necaz calul cu pulpele amortite ca sa se ridice - atunci, simt o zvacneala puternica langa piciorul drept. Un tipat... Am strivit iedul! Pun mana iute la desaga: desaga goala - am pierdut iedul pe drum! Calul se scoala scuturandu-si capul ca de buimaceala; se ridica in doua picioare, se smuceste-ntr-o parte si ma tranteste in partea ailalta; pe urma o ia la goana pe camp ca de streche si piere-n intunerec. Pe cand ma ridic zdruncinat, auz fosneala pantre coceni si un glas de om din apropiere, tare:

- Tiu! ta-ta! Ptiu! Uciga-te toaca, duce-te-ai pe pustii!

- Care-i acolo? strig eu.

- Om bun!

- Care?

- Gheorghe!

- Care Gheorghe?

- Natrut... Gheorghe Natrut care pazeste la coceni.

- Da nu vii incoace?

- Ba iaca viu.

si din coceni, se arata umbra omului.

- Ma rog, frate Gheorghe, unde suntem noi aicea? am ratacit cu viforul asta drumul.

- Da unde vreai dumneata sa mergi?

- La Popestii-de-sus.

- Ehei ! La pocovnicu Iordache.

- Ei da.

- Apoi, n-ai ratacit drumul... da mai ai de furca pana-n Popesti... Aicea esti d-abia in Haculesti.

- in Haculesti? am zis cu bucurie. Atunci sunt aproape de hanul lui Manjoala...

- Uite-l colea; suntem in spatele grajdului.

- Hai de-mi arata drumul, sa nu-mi rup gatul tocm-acuma.

Ratacisem vreo patru ceasuri...

in cativa pasi am ajuns la poarta. La odaia cocoanii Marghioalii lumina, si umbre misca pe perdea... A avut parte cine stie ce alt drumet mai intelept de patul cel curat! Eu oi fi ramas sa capat vreo lavita langa cuptor. Dar noroc! cum am ciocanit, m-a si auzit. Jupaneasa batrana a alergat sa-mi deschiza... Cand sa intru, ma impedic pe prag de ceva moale - iedul... tot ala! era iedul gazdii mele! A intrat si el in odaie si a mers sa se culce cuminte sub pat.

Ce sa spui? stia femeia ca ma-ntorc?... ori se sculase de dimineata?... Patul era nedesfacut.

- Cocoana Marghioalo! atat am putut sa zic, si vrand sa multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat cu viata, am dat sa ridic dreapta spre frunte.

Cocoana mi-a apucat repede mana si, dandu-mi-o in jos, m-a luat cu toata puterea in brate.

Parca vaz inca odaia ceea...

Ce pat!... ce perdelute!... ce pereti!... ce tavan!... toate albe ca laptele. si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete... si cald ca sub o aripa de closca... si un miros de mere si de gutui.

As fi stat mult la hanul Manjoloaii, daca nu venea socru-meu, pocovnicu Iordache, Dumnezeu sa-l ierte, sa ma scoata cu taraboi de acolo. De trei ori am fugit de la el inainte de logodna si m-am intors la han, pana cand, batranul, care vrea zor nevoie sa ma ginereasca, a pus oameni de m-au prins si m-au dus legat cobza la un schit in munte: patruzeci de zile, post, matanii si molitve. Am iesit de-acolo pocait: m-am logodit si m-am insurat.

Tocma-ntr-un tarziu, intr-o noapte limpede de iarna, pe cand sedeam cu socru-meu la lafturi, dupa obiceiul de la tara, dinaintea unui borcan de vin, aflaram de la un ispravnicel, care sosea cu cumparaturi din oras, ca despre ziua statuse sa fie foc mare la Haculesti; arsese pana in pamant hanul lui Manjoala ingropand pe biata cocoana Marghioala, acu harbuita, subt un morman urias de jaratic.

- A bagat-o in sfarsit la jaratic pe matracuca! a zis socru-meu razand.

si m-a pus sa-i povestesc iar istoria de mai sus pentru a nu stiu catea oara. Pocovnicul o tinea intr-una ca in fundul caciulii imi pusese cocoana farmece si ca iedul si cotoiul erau tot una...

- Ei as! am zis eu.

- Era dracul, asculta-ma pe mine.

- O fi fost, am raspuns eu, dar daca e asa, pocovnice, atunci dracul te duce, se vede si la bune...

- intai te da pe la bune, ca sa te spurce, si pe urma stie el unde te duce...

- Da dumneata de unde stii?

- Asta nu-i treaba ta, a raspuns batranul; asta-i alta caciula!




La Hanul lui Manjoala


Aceasta pagina a fost accesata de 5765 ori.