O inventie mare

O inventie mare

de Ion Luca Caragiale


A venit intr-o duminica Aghiuta la Dumnezeu, si zice:
- Doamne! ce tot iti mai bati capul cu oamenii astia?... Nu-i vezi sfintia ta, ce secaturi sunt?... Da-mi-i mie odata si te mantuie de ei! Pacat de grija sfintiei tale: sunt rai si prosti!
Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorba in ziua aia - zice rastit:
- Piei d-aici, negrule si hainule, ca nu voi s-ascult astazi duminica asa vorbe de para...
- Doamne...
- Cum au sa fie prosti, bre! daca i-am facut eu intocmai dupa chipul si asemanarea mea?! ai?
- I-ai facut dupa chip, dar i-ai gresit la cap, sa nu fie cu suparare sfintiei tale.
- Taci, si piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, sa nu ma necajesc!... Ce-mi umbli cu minciuni si cu ponigreli si cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt prosti?... eu nu-i vaz prosti!
- Ei! sfintia ta, zise Aghiuta, nu-i vezi, ca nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de cand ai patit-o - adica sa ma ierte sfintia ta ca-ndraznesc - cu istoria, de... cand te-au necinstit, fie cinstita fata sfintiei tale...
- Care istorie, bre? intreba Dumnezeu incruntat, facandu-se ca nu tine minte - ori, mai stiu ce? poate ca si uitase, ca, la Dumnezeu, ce nu se poate?
- Ei care istorie?... cu ai doi talhari... la mijloc... pe Golgota, de...
- Bine, bine, zise Dumnezeu, vrand sa schimbe vorba... Tu... ai mai fost p-acolo, pe la ei?
- Da unde-mi fac eu vacul, stapane? la ei si cu ei: ziua si noaptea nelipsit, nici in somn nu-i las... Cine-i creste? cine-i ingrijeste? cine-i indeamna la bine? Da daca-s prosti?... De cand ii tot dascalesc eu? giaba: sunt grei de cap.
- Bine, bine, zise Sampietru, vazand pe Dumnezeu necajit, te stim noi ce procopsit esti; da Dumnezeu vrea dovezi, nu vorbe... Haide, nu ne mai impuia capul cara-te, cat e cu cinste, ca-ti mai lungesc urechile o toana!
Ce sa faca bietul Aghiuta? A plecat, ca stia ca Sampietru nu glumeste. Da ce si-a zis in gandul lui, demonul?
Dovezi poftiti? o sa va dau eu si dovezi... sa va satur.



Si s-a dus... s-a tot dus pana a ajuns la o cetate nemteasca intre doua ape mari si frumoase, tocmai pe la soare-apune... Cand sa intre pe poarta, numa iacata aude clopotul de seara. S-a cutremurat Aghiuta si s-a oprit pe loc. A stat el asa, cu coada barligata si cu ghearele infipte-n palmi, pana s-a stins de tot-de tot auiala din urma a acioaii. Atunci a intrat tipa-tipa in cetate si numaidecat a si-ntalnit pe un neamt c-o barba lunga pan la brau. Guten Abend! - Guten Abend! - Wie geht's? wie steht's, Herr von Gutenberg? (Vezi dumneata, Aghiuta ii stia limba si numele omului!) si ...  s-a-mprietenit amandoi si, de colea pana colea, mai una-mai alta, s-au dus la berarie. Ce-or fi vorbit ei acolo, ce s-or fi sfatuit, ce i-o fi soptit neamtului - Aghiuta stie: destul ca neamtul n-a putut dormi toata nopticica de ganduri... Pe urma s-alta noapte si altele multe tot asa; nu putea omul sa-nchiza ochii. S-a batut cu ideile si cu planurile, s-a sucit, s-a-nvartit, s-a chinuit pana i-a dat de rost si... si a nascocit in sfarsit tipografia. Pe urma... tin-te hartie, sa nu te rupi! Trage-i si trage-i... La-nceput a mers, cat a mers, incet. Pe urma, ce-i plesneste prin cap lui Aghiuta? pune o roata la masina, si cand vede ca roata merge moale, numai odata se repede, isi incarliga coada de o spita si-ncepe un vartej, de sfaraie ca nu se mai vad spitele, si ajunge de trage astazi cate 500.000 de coale numarul 12 pe ceas; le tipareste, le pune numar, le fatuieste; le lipeste adresele si timbrele si haida! la poste si pe urma la drumul-de-fier, si aicea Aghiuta iar cu coada pe o spita, si face pe ceas sease postii si mai bine, de degraba ce-i e sa-si imparta bunatatile. si numai ce sa se pomeneasca odata Sampietru? Un zgomot si o tevatura la poarta raiului, de gandeai ca vin tatarii, nu altceva - fluiere, sforaituri, uruieli, clopote si un fum... Ce e? ce e? E Aghiuta cu un tren de marfa, incarcat cu fel de fel de Biblii, Filosofii, Legiuiri, Gazete, Reviste vechi, Reviste noua si altele - le descarca pe toate si drept la Dumnezeu cu ele. Zice Dumnezeu:
- Iar ai venit, raule?
- Iar, Doamne.
- Ce mai veste-poveste?
- Ce sa fie, Doamne? iaca venii cu hartoagele astea: dovezi ati cerut, dovezi v-am adus. Ia uitati-va! ia poftim, sfinte Petre: pune-ti ochelarii si vezi...
si se porni Aghiuta sa-i arate lui Dumnezeu si lui Sampietru marfa, Dumnezeu se uita, sfantul apostol se uita, si-ncepura amandoi sa se scarpine-n barba si sa se priveasca adanc cu ochii lor intelepti.
- Asa e, Doamne? intreba Aghiuta.
Da Dumnezeu nu raspunse.
- Asa e, Sfinte Petre?
Sampietru ... Nimic.
- Ei? si ce vrei acu? intreba Dumnezeu!
- Sa mi-i dai, dupa cum ne-a fost vorba.
- Bre, ia-i odata si ma lasa-n pace! zice Dumnezeu plictisit...
Aghiuta, vesel, da sa plece.
- Stai! und' te duci, necuratule!
- Ma duc sa-i iau.
- Cum? ...  Apoi terfeloagele astea cui le lasi? Ia-ti-le d-aici si sa nu te mai vaz cu asa prostii, ca pui pe Petre sa-ti taie coada! Auzitu-m-ai?
Cand a auzit Aghiuta asta, si-a luat degraba marfa si tust! p-aci ti-e drumul, a venit inapoi cu coada-ntre picioare. s-asa a invatat pe oameni sa faca Biblioteci si Academii nationale, ca nu cumva vremea sa le prapadeasca intelepciunile!





O inventie mare


Aceasta pagina a fost accesata de 3243 ori.