O plimbare la Caldarusani

O plimbare la Caldarusani

de Ion Luca Caragiale


Ca sa mergi din Bucuresti la manastirea Caldarusani, iesi prin bariera Mosilor; apuci pe la zaana pe soseaua care merge la Fierbinti; treci la Pantilimon peste linia ferata Bucuresti- Fetesti; mai departe, inainte de stefanesti, treci peste linia ferata a forturilor; apoi, dincolo de stefanesti, la kilometrul 21, lasi soseaua si apuci la stanga pe drum-curea; treci prin Varesti si Moara Saraca si ajungi la Caldarusani - cu totul o posta si jumatate, cam la 32 de kilometri, cu cai buni cam in trei ceasuri. E un drum placut, mai ales pentru cine de multa vreme n-a umblat decat in vagon, daca nu va fi prea frig, ori ploaie si noroi. Noi am avut parte de neplacerea contrara: multa zabuseala, o dogoreala de soare ingrozitoare si mai ales praf, mult praf. Catra apusul soarelui mai cu seama, un nor des albicios se lasa greu dasupra tarinii, oprindu-ti vederea chiar la cativa pasi si inecandu-ti rasuflarea. Fizionomia marginii Bucurestilor si a satelor e foarte originala.
Mai intai de la bariera dai de o murdarie vrednica de cei mai originali africani; colea niste baieti de la o carciuma toaca fel de fel de carnuri pentru carnati, un vartej de muste roieste imprejur; dincoace niste hardaie cu struguri borsiti din cari un zaplan cu mainile pline de zeama dulce si de praf isi umple mereu teascul, pentru must - un fel de sirop ingrosat cu tarana: aci un alt vartej de muste clocoteste fara astampar; pe jos e noroi de struguri, de prune si de spalaturi de tingiri. Pe niste cotloane se prajesc la tava niste carnati exaland un miros puternic de grasime arsa. Mai departe e zaanaua; miroase a hoit si sange statut in soare; scursorile de murdarii stranse pe langa drum iti intoarce sufletul. Aci, sub umbrare improvizate pentru campania zaanalei, de o parte si de alta a soselii fac chef negustorii, taranii, soldati, biciclisti, mahalagioaice, popi etc., cu familia si copiii; mananca fleici, frigarui, mai ales carnati si pastrama, si beau must, aspirand cu deliciu pe nas si pe gura mirosurile zaanalei si praful soselii. Totul da un tablou pitoresc oribil. Dar am scapat de aceasta zona mefitica; am iesit la largul campiei, lasand la stanga manastirea ruinata a Plumbuitei. E praf si cald; dar cel putin nu mai miroase. Soarele scapata sa apuie. Ne uitam inapoi; capitala acoperita de un nor gros de pulbere luminata de soare are aspectul unei mari fara tarm.

Trecem stefanestii, iesim din sosea; apoi, Varestii si Moara Saraca, sate murdare locuite de bulgari si de tigani. Se-nnopteaza si rasare luna. Lasam la stanga padurea batrana a Caldarusanilor, vestita pentru multe ispravi talharesti, trecem podul lacului, si pe o lumina de luna minunata ajungem la poarta dintai a manastirii. Poarta e inchisa. Bate si ti se va deschide, zice Scriptura - am batut si un batran portar calugar ne-a deschis pe dibuite. Impresia minunata ce ne-a facut infatisarea manastirii - o cetate tare - si a paraclisului din fundul curtii sub razele lunii, ne-a platit de toata osteneala drumului, de toata privelistea si senzatiile neplacute prin cari trecusem. Era o noapte feerica. Am intrat in cladirea manastirii la arhondaric si am pus la cale pentru gustare.
Parintele Silvestru, arhondarul, cu multa bunavointa a dat fuga sa ne pregateasca cina. Cladirea manastirii e patrata. Spre-nafara ziduri inalte de doua caturi si groase d-abia sa le apuc in brate, cu ferestre mici numai la randul de sus. Pe dinauntru la catul de jos arcade pe coloane scurte si puternice de jur imprejur. in mijlocul curtii biserica, cu hramul Sf. Dimitrie. Pana cand sa ne pregateasca cina parintele Silvestru, ajutat de fratele Gheorghe si fratele Panait, mergem sa vedem sala de trapeza a arhondaricului printr-un coridor lung. Din sala aceasta foarte luminoasa si larga se vede pe ferestre lacul sclipind la razele lunii. Ne intoarcem si trecand pe dinaintea unei chilii, auzim un glas cuvios citind cu cea mai adanca evlavie si cu glas de cea mai convinsa pocainta sfaturile lui Sf. Ioan Gura-de-Aur. Ne oprim sa ascultam la usa sfanta citanie, lasandu-ne penetrati de cuviosul glas. Suntem curiosi sa vedem figura venerabila a monahului care-si citeste asa de frumos rugaciunea de seara. Batem la usa si suntem poftiti sa intram.
Cine era evlaviosul batran? Imposibil sa banuiti macar. Era d. Savu Georgescu, agent secret al politiei, pus aci sa supravegheze miscarile mitropolitului Ghenadie si ale multimii vizitatorilor acestuia. D. Savu Georgescu, un baiat voinic, era in camasa de noapte taraneasca, cu papucii-n picioare; asezat la o parte a mesei citea tare, iar de partea cealalta un coleg al d-sale, d. Ionescu, in aceeasi misie delicata la manastire, asculta foarte patruns sfintele cuvinte ale Chrisostomului.

D. Savu si colegul d-sale par cu totul multumiti de viata monastica, urmeaza regulat slujbele de peste zi si chiar de peste noapte; citesc vietile sfintilor cu multa osardie, se indeletnicesc la cantari bisericesti; si n-ar fi de mirare ca sfanta manastire Caldarusani, unde viata este mai linistita decat in haosul Bucurestilor, sa-i rapeasca de-a binele din serviciul profan al politiei.
Dar, parintele Silvestru ne anunta ca masa ne-asteapta. Pe cand ne asezam, vedem cu placere ca i.P.S. Sa mitropolitul Ghenadie, caruia ne anuntasem, vine sa ne vaza, stiindu-si intre noi pe un prietin intim. inaltul prelat, desi atat de amar incercat de atatea prigonire fara seaman, face o impresie excelenta; tine capul sus si mandru; e vesel si sanatos - un om pe care-l vezi patruns de cea mai sincera si mai adanca incredere in dreptatea si vointa lui Dumnezeu.

Am petrecut o seara foarte interesanta.

inaltul prelat este un om cu care poti vorbi despre multe; are mult bun-simt, intelege repede si bine, si mai presus de toate e cu totul lipsit de rautate. Modul cum vorbeste de prigonitorii lui, de cari nu se teme catusi de putin, hotarat a-i sfida pana la extremitate, arata multa tarie de caracter, o lipsa complecta de clatinare sufleteasca.

Mitropolitul s-a retras devreme.

Am dormit la arhondaric; paturi minunate, odaie bine aerata si luminoasa, cu trei ferestre mari dand spre curte, prin cari bate d'asupra turlelor bisericii razele lunii, de pe un cer senin si straveziu.

La 1 din noapte ne scoala toaca intaia si clopotele, cari suna asa de frumos in tacerea unei asa nopti.

De dimineata, am facut o vizita mitropolitului Ghenadie, dupa iesirea de la liturghie. Era inca mai bine dispus ca seara.

Am dejunat, ca la chinovie: oua, peste si branza.

Dejunul l-am luat cu i.P.S. Sa.

in timpul dejunului, incep sa curga vizitatorii, atat oraseni cat si sateni, cari vin sa sarute mana inaltului captiv si sa-l asigure de devotamentul lor crestinesc, cerandu-i binecuvantarea.

La despartire, i.P.S. Sa ne spune, cu multa intentie, vorbele psalmistului: Ridicatu-s-au asupra mea marturii mincinoase, si de cele ce nu stiam m-au intrebat!

Am pornit inapoi. Trei ceasuri pana in Bucuresti.

La zaana un infern de praf si de miroase; spre culmea neplacerii, e greu de inaintat la trap; trebuie sa mergem in pasul linistit al cailor. E duminica seara: o multime de familii se intorc cu copii de la chef pe toate cararile soselii - barbatii chiuiesc turmentati, cucoanele matura cu jupele drumul cantand vesele, copiii plang obositi. incet-incet, iata intraram in bariera Mosilor, cu nasurile si gatlejurile astupate.

in sfarsit!

E frumos drum; e minunata manastirea; dar nu mai merg la Caldarusani, pana nu s-o incheia campania pastramii si a mustului, si mai ales pana n-o da Dumnezeu sa ploua.




O plimbare la Caldarusani


Aceasta pagina a fost accesata de 1545 ori.