O reparatie

O reparatie

de Ion Luca Caragiale


Pierdut in mijlocul unor dealuri paduroase, pe o movila cu clina repede de toate partile, sta Schitul-Marului - o chinovie mica: un paraclis in mijloc si de jur imprejur patru chilii.

Curtea este incunjurata cu gard. Jos in valceaua despre miazanoapte, e un sipot - asa apa rece si buna se gaseste numai la Schitul-Marului. Prin partea aceea este si intrarea principala - un parleaz tapan in dreptul potecii care suie de la sipot.

in mijlocul curtii, dinaintea paraclisului, se-nalta un mar, a carui varsta nu se stie si care face niste mere domnesti de o marime si de un gust extraordinare.

Locuitorii chinoviei sunt cu totii patru: trei calugari batrani si un tigan mut si palavatic - si are si boala copiilor. Dar tot e bun la ceva. Cara apa, taie lemne, matura, fierbe fasolea, face mamaliga si aduce in spinare cu desagii targuielile de la satul cel mai apropiat, de unde am venit noi, cale de trei-patru ceasuri.

E un zaplan grozav de netesalat: barba si pletele incalcite; picioarele goale, niste labe noduroase; imbracat numai cu o pereche de itari ce putrezesc pe trupu-i, cu o gheba pe piele, lasand sa se vaza pieptul jupuit de scarpinaturi, si incins cu un crampei de fringhie... si e si tafnos!

Mutul e acuma in toane rele. Umbla foarte indarjit de colo pana colo prin curte; se bate mereu cu pumnul in piept, scrasnind dintii; bolboroseste si nu vrea sa faca nici o slujba.

Staritul, bolnav de podagra, sta cu blani pe picioare, intepenit intr-un jet. Ceilalti doi batrani ne-au pus la dispozitie una dintre chilii, pastrata numai pentru rarii musafiri ai acestei singuratati. in vara asta, suntem d-abia al doilea rand care vine la schit.

Chilia noastra e o odaie mare, varuita, foarte luminoasa: doua mese si doua scaune de tei si-un fund de-a lungul zidului o sofa calugareasca, unde de-a curmezisul pot dormi in buna-voie zece insi. Pe fereastra zebrelita despre miazanoapte, se vede toata valceaua - jos sipotul si poteca suind pana la parleaz.

Cei doi batrani nu sunt posaci deloc; ba unul, Ieronim, e chiar foarte limbut. A calatorit mult pe la Sfanta Agora si pe la Ierusalim, a vazut multe si povesteste si mai multe. Aceasta apucatura a batranului monah ni s-ar parea prea ciudata, daca el nu ne-ar spune ca-n tinerete a fost barbier.

Oricat de interesante insa sa fie povestirile parintelui, obositi de atata umblet, ne e foame. Deschidem proviziile, pe cari nu ne caim deloc ca le-am purtat in spinare - aminteri, trebuia sa ne multumim cu fasole si mamaliga rece.

Parintele ne-a adus dupa masa mere. Nu ne-am putut opri sa aducem laude minunatului pom. Dar batranul a oftat: - Ei! pomul ar fi bun, daca n-ar fi talharul! - Care talhar? - Ursul! si parintele ne-a povestit cum de catava vreme, de cand a-nceput sa se coaca poamele, vine ursul regulat peste parleaz si da iama-n ele... Pentru aceea, parintele a pus de gand sa mearga la sat s-aduca pe cheltuiala un vanator bun, ca sa-i scape de fiara.

Pe la doua dupa amiaz, inainte de vecernie, s-aude mormaind devale. Suie de la sipot pe poteca, sare parleazul si merge drept la pom. Batranii se-nchid in chilii, si talharul prada cat ii place. Dupa ce se satura, pleaca pe unde a venit.

Ieri a vrut mutul sa-l goneasca, dar ursul s-a repezit si i-a tras mutului o palma dupa ceafa de l-a trantit cat colo pe branci. De aceea e mutul asa de suparat acuma. - Iata, zice parintele Ieronim, se apropie de toaca... Sa vedeti - acu trebuie sa soseasca. Am inchis usa cu zavorul si ne-am dus la fereastra deschisa sa ne uitam toti printre zabrele.

Dar ce vedem?... Mutul cu un par in mana sta pe vine pitit la panda langa parleaz... E nebun! voieste pesemne sa se masoare cu namila! o sa-l sfasie fiara la sigur!... il chemam. El, incruntat, ne face semn sa tacem, amenintandu-ne cu parul.

Au trecut cateva minute de cand asteptam incordati.

in sfarsit, auzim bine o mormaiala... teasta enorma a fiarii apare dasupra gardului. Fiara se inalta in labele dinapoi si incaleca parleazul. O clipa, dand cu ochii de fereastra noastra, se opreste pe loc stand la ganduri. Dar, pana sa nu faca alta miscare, mutul s-a ridicat in fata ei si a plesnit-o drept in frunte. Am auzit un hi! din fund de rarunchi si un trosnet surd. Ursul s-a cletinat si s-a prabusit in afara; mutul a scapat parul din mana si a cazut lung pe spate inauntru.

Am stat mult sa vedem ce are sa urmeze... Nimic... Nici o miscare afara... mutul, lungit, nu misca nici el. intr-un tarziu, vazand ca fiara nu se mai intoarce, indraznim sa iesim din chilie. Binisor ne apropiem de omul lungit: e mort... nasul si gura pline de spuma sangerata. Ne ducem la parleaz cu multa bagare de seama; fiara e langa gard, pe spate, cu labele-n sus si cu capul despicat.

intr-o singura lovitura mutul si-a cheltuit toata rezerva de energie; dar cel putin a spalat in sange ofensa din ajun.

il ridicam pe mort si-l ducem la chilie, unde parintele Ieronim ii aprinde deocamdata o lumanare la cap, zicand: - Dumnezeu sa-l ierte pe nebunul! bine ca ne-a scapat de fiara! Dar e ceasul vecerniei... Parintele Ieronim apuca funia de tei si-ncepe sa traga clopotul, uitandu-se cu drag la marul cel batran.

Niciodata un viteaz n-a avut ca mutul nostru atatea glasuri de arama sa vesteasca lumii vrednicul lui sfarsit!

Schitul-Marului are un singur clopot, si nu mare... dar e destul. Cand sunetul acioaiei porneste limpede sa rupa nemarginita tacere a acestei salbatice singuratati, sute de alte glasuri, unul dupa altul inviaza in toate dealurile ca sa-i raspunza pe-netrecute, si cand s-a stins uietul din urma in curtea chinoviei, si cand limba s-a oprit inerta din leganatul ei, inca tot se mai aud raspunsuri jalnice stingandu-se unul dupa altul incet-incet in departatele adancuri paduroase.




O reparatie


Aceasta pagina a fost accesata de 1680 ori.