Om cu noroc

Om cu noroc

de Ion Luca Caragiale


Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoana cunoscuta in societatea noastra; e un om cu avere insemnata castigata printr-o munca onorabila; e un om inteligent si serios, un bun sot si un bun tata de familie. Cu atatea calitati trebuia sa reuseasca in lupta pentru viata: invidiosii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic in contra-i.

Odata, in vremea primei sale casnicii, el avea o mare intreprindere publica, - aceea a fost inceputul prosperitatii lui, deoarece din castigul acelei afaceri a iesit cheagul averei frumoase de care se bucura astazi. Invidiosii intriganti cautara sa-l sape si dupa o campanie inversunata prin grai si prin presa, reusira sa produca in cercurile inalte un curent
fara pretentie: defavorabil amicului Manolache.

Alergaturi, protestari, plangeri fura zadarnice din parte-i. Atunci, ca sa nu se dea batut si totusi sa nu mai mearga fara folos la locurile oficiale, unde fusese bruscat si amenintat cu rezilierea contractului si cu un proces rasunator, el trimise pe nevasta-sa sa parlamenteze cu un personaj de mare influenta, care oricand il ajutase la nevoie aratandu-i multa bunavointa.

Domnul Guvidi se cunostea pe sine; el stia ca, cu caracterul sau neincovoiat si mandru, n-ar fi putut conduce asa de bine ca sotia sa aceasta daravera delicata. Doamna Guvidi, desi foarte tanara, sub intatisarea si manierele ei copilaroase, ascundea mai mult tact diplomatic. in adevar, barbatul socotise cuminte: ceea ce omul tare si aspru, cum se stia el, ar fi putut compromite, femeia a scos-o cu blandete la un fericit capat.

Gurile rauvoitoare au trebuit in sfarsit sa taca ostenite; iar amicul nostru luat indeaproape de tot sub puternica protectie a inaltului personaj de care am vorbit, si-a putut urma inainte treburile si realiza castigul insemnat pe care-l merita munca lui inteligenta si neobosita.

si nu numai atata: de la aceasta imprejurare s-a stabilit intre familia Guvidi si protectorul sau o prietenie din cele mai calduroase, care a plutit intr-un senin neintrerupt atatia ani - pana cand moartea cruda a rapit in floarea varstei pe doamna Guvidi.

Sarmana femeie! asa de tanara, asa de frumoasa si atat de iubita! Cine-si putea inchipui! si ce gol a lasat ea in urma!

    IREPARABILA PIERDERE PENTRU CEI CE RAMAN NECONSOLATI.

Acestea sunt cuvintele negre si pline de durere ce le-am citit cu totii pe panglica lata a celei mai frumoase cunune cu violete de Parma, cand au urmat tristul convoi. Iar pe cununa depusa de jalnicul sot era o vorba si mai scurta, si mai sfasietoare:

    MEMORIE ETERNA: GUVIDI DEZOLAT!

Mult a trecut de atunci si timpul, ca mai totdeauna, a alinat eterna durere, umpland incet-incet cu uitare golul ce-l lasase in urma-i incantatoarea pierduta.

Cand golul a fost cu desavarsire umplut, amicul nostru Manolache s-a insurat a doua oara.

Omul cu noroc!

Aceasta, sotia a doua, este tot asa de tanara si de frumoasa cum era odinioara raposata: iar cat despre tactul diplomatic, atat de necesar cand are cineva daraveri mari si multiple, putem spune ca o intrece.

si de aceea afacerile casei Guvidi & Co. sporesc mereu si merg din ce in ce mai bine: succesul este robul amicului nostru; norocul umbla dupa omul acesta ca un caine ascultator si credincios.

Ma gandeam tocmai ce roman bogat si senin s-ar putea face din studiul vietii acestui tip de om fericit, pe care-l cunoastem toti asa de bine in societatea noastra, cand iata ca primesc prin posta urmatoarele:

Domnul si Doamna M. Guvidi au onoarea a va ruga sa petreceti ziua de duminica la mosia lor Moara-de-Piatra.

Adunarea restransa de intimi.

tinuta absolut fara pretentie: ou il y a de la gene, il n'y a pas de plaisir.

Nota. La gara v-asteapta trasura.

Stilul e femeia... Gratioasa doamna Guvidi! ii cunosc scriptura si dictonul favorit, pe care-l spune asa de des si cu o atat de fermecatoare clipire de ochi!

Moara-de-Piatra ca mosie e o mosie mica, da, dar ce rai mic!

E asezat la distanta de douazeci de minute de la gara... Un parc mart si un cottage englezesc cum se gasesc rar la noi.

Cu cat socotiti ca a cumparat mosia asta? - N-o sa credeti, caci in adevar eu insumi n-as crede, daca n-as sti pozitiv. Cu cat?... Cu o pereche de cai roibi... atat! Frumosi cai, ce e drept: dar, oricum, sa capeti o mosie, care face doua sute cincizeci de mii de lei ca o para, pe o pereche de cai, care mult-mult sa faca cinci mii, cinci mii cinci sute! Aci insa a lucrat un alt factor mult mai puternic decat interesul - patima.

Fostul proprietar al Morii-de-Piatra era mult cunoscutul N... distinsul sportman, un flacau destul de copt, putred de bogat, si care, cum il stim toti, are o pasiune neinfranata pentru cai. A vazut odata la sosea pe doamna Guvidi cu roibii, - ii mana singura -, in cine stie ce dispozitie de spirit se afla omul - se zice ca jucase toata noaptea trecuta la Jockey si pierduse mult - si de atunci n-a mai avut pace nici somn.

Astea le povesteste insusi amicul nostru comun, Guvidi.

Caii aceia au devenit pentru N... o marota, o idee lixa, o boala, cum vreti s-o numiti. Ce n-a facut ca sa-i capete? I-a urmarit pretutindeni; a legat cea mai stransa prietenie cu Guvidi, a staruit, s-a rugat, s-a umilit... in zadar toate. Desi barbatul staruise sa-i faca hatarul noului prieten, nevasta nu voia cu nici un pret.

Nu fac targu pe bani! a zis ea odata cu hotarare.

- Atunci, pe ce? a intrebat N... cu tonul omului gata la toate.

- Pe... N-o sa vrei...

- Orice!

- Pe Moara-de-Piatra a raspuns scurt! femeia, care era acuma parca mai frumoasa ca totdeauna.

- Ei! prea exagerat! a intrerupt Manolache, amestecandu-se si el in vorba din fundul salonului unde-si citea gazeta.

- Ce te-amesteci dumneata in tocmeala noastra?... nu te priveste! i-a obiectat doamna incruntandu-se ca un copil rasfatat. Domnul Guvidi dete din umeri si-si urma inainte citirea.

iti place mult?... mult? a intrebat N...

- Mai mult desigur, decat iti plac dumitale... caii mei, a zis ea zambind cu un fel de rautate sceptica.

- Asta este peste putinta! a raspuns N... incet si inecat, si ochii lui, care vazusera multe, atintiti in ochii femeii tinere, sclipira intr-un chip foarte ciudat.

- Nu crez pana nu mi-oi dovedi-o! zise ea si mai incet accentuandu-si bine zambetul rautacios.

Targul s-a facut... Nici nu se putea altfel - altfel nu capata N... ceea ce dorea cu o atat de adanca pornire... Roibii au fost ai lui..

si astfel, de vreo sase ani acuma Moara-de-Piatra este proprietatea Guvizilor.

Am ascultat de gentila invitatie si nu mi-a parut rau. E in adevar un loc incantator, si am petrecut in sanul acestei familii model cum nu se poate mai bine.

Dar nu era o petrecere ordinara: se rupea turta Nicutii - copila unica implinea cinci ani.

Cate si ce daruri - o avere!... intre altele o fotografie recenta, - incadrata in patru vergele de aur masiv, prinse la incheieturi cu tinte de diamant ca boabele de naut, - nasul tinand in brate cu dragoste pe mica fina, care-i rade cu nevinovatie.

Nasul a facut o frumoasa surpriza oaspetilor: a adus din Bucuresti muzica rosiorilor.

Ospatul a fost stralucit si balul pe iarba verde foarte animat si vesel.

A doua zi, luni, avand fiecare dintre invitati afaceri de dimineata, am trebuit toti sa luam trenul care trecea la unu noaptea.

O noapte de septemvrie limpede ca sticla curata... vreme dulce si luna plina... zece trasuri mergand la pas si banda rosiorilor cantand un mars triumfal in frunte - de neuitat.

Familia Guvidi cu nasul ne-a condus la gara.

Ne-am suit in vagon cu totii, dupa ce am multumit gazdelor si indeosebi doamnei, care facuse onorurile cu gratia ei obisnuita etc.

N... care n-avea ca noi treaa, a ramas pentru o noapte la Moara-de-Piatra. Guvidi, asteptat a doua zi negresit in orasul P... unde-l chemau niste afaceri urgente, a ramas in gara sa apuce trenul ce venea din Bucuresti si cu care noi ne incrucisam la intaia statie.

Se intelege ca in tren am vorbit toata vremea numai de petrecerea minunata de cu ziua, si am fost unanimi in a ferici, cu mai multa sau mai putina invidie, pe amicul Manolache de cat noroc a avut si are.

Doamna Z... una dintre invitate, o vaduva respectabila, care stie toate cate se petrec in societatea noastra si chiar mai multe; ne-a afirmat pe drum - contand, se intelege, pe discretia noastra - ca N..., cum e cam bolnavicios, si-a facut testamentul si lasa aproape toata averea sa copilei lui Manolache, pe care o iubeste la nebunie.

si toti, fireste, am trebuit sa zicem iarasi:

    Mare noroc pe Guvidi! 




Om cu noroc


Aceasta pagina a fost accesata de 11504 ori.