Originea gvardiei nationale

Originea gvardiei nationale

de Ion Luca Caragiale


Origina gvardiei nationale nu se pierde in noaptea timpurilor: aceasta institutie s-a nascut la sfarsitul primei jumatati a veacului XIX, intr-o frumoasa dimineata de vara a anului 48. Omul de stiinta, care va voi in viitor sa faca istoria vitejiilor si ispravilor gvardiei nationale, va gasi izvoare destule pentru savantele lui cercetari; dar sunt sigur ca, fara concursul meu, n-ar putea elucida asa de usor o importanta chestiune: pentru ce gvardia nationala s-a numit mai tarziu Baioneta inteligenta? Depun dar astazi pe altarul stiintei nationale un document pretios, menit sa ajute cu putere la dezlegarea acestei chestiuni; si asta o fac fara de nici o pretentie, deoarece documentul mi l-a dat si mie un altul - un brav veteran de la 48. Iata...

intr-o zi fierbinte a lunei lui Cuptor, pe la namiezi, apasa deasupra mahalalii Mihai-voda o pacla strasnica. Malahagiii stateau la umbra prin casutele lor. Era o moleseala generala. Nu se vedea pe drum, sub arsita, nici o miscare. La simigeria din colt, unde vrei sa apuci inspre Antim, aromea pe taraba, in camasa, cu picioarele goale, cu capul pe un vraf de simiti, chir Mihale, foarte asudat, aparandu-se din cand in cand de muste, in vreme ce o calfa pisa alene si ingalat covrigi uscati pentru bogaci-sadea proaspat. Alaturi cu simigeria, cucoana Marghioala, vestita in toata mahalaua, plamadea, pe prispa la umbra, gogosi de ristic pentru suliman. Cocosii cantau a seceta, trimetandu-si raspunsuri unul altuia din departari; cand deodata, zaduful namiezii tremura, patruns de un glas de vitejie: trivoga chema la arme gvardia nationala.

Toata lumea tembela sare in sus. Chir Mihale isi vara picioarele in calevri si iese in pragul pravaliei; coana Marghioala, foarte sprancenata, la portita. Ulita incepe sa se umple. Capitanul gvardiei se plimba de colo pana colo, urmat de doi tigani bucatari, robii lui de ieri, unul sufland intr-o trambita si altul batand barabanciul. Capitanul gvardiei e un fecior de boier velit; e un tanar care, plin de entuziasm pentru ideile democratice si umanitare, a imbratisat cauza poporului suveran. Toate calitatile de inima le are cuconul Iorgu, si numai un defect: vorbeste cepeleag si sasait; de pilda, zice: sa fatem in loc de sa facem, cigan in loc de tigan si tioara in loc de cioara; pronunta z in loc de j si viceversa, si s nu se pomeneste. Dar asta o s-o auzim acum indata...

Din toate partile se strang isnafii. Capitanul se opreste in fata simigeriei. tiganul, cu ochii umflati de atata suflare in trambita - un instrument cu care a invatat sa cante numai de cateva zile - se opreste un minut ca sa-si stearga cu maneca coadele de la gura. Capitanul, caruia i se pare ca nu s-a strans inca destula lume, trage sabia din teaca si striga:

- Sufla, cigane, ca te tai! sa vie mai mulci ! sa vie toci isnafii !

Trambitasul incepe iar sa-mbaleze trambita, umflandu-si bucile si holband ochii, iar tobosarul bate din rasputeri. Cand toata raspantia e plina de lume, cuconul Iorga striga tiganilor:

- Destul! Hoxina ! cigane... Acuzica luaci-ma in brace si m-aridicaci in sus !

tiganii il ridica fiecare de cate un picior si-l aseaza pe umerii lor, dupa cari capitanul face multimii isnafilor urmatoarea cuvantare bine simtita:

- Fracilor, in numele populului suveran! respect la persoane, respect la propitate... Uite te e, fracilor... Reacciunea a pus de gand sa dea foc Bucurestilor si sa-l arunte in aer, ca sa se nenoroteasca toata lumea nevinovata si sa-si faca Reacciunea mendrele, ca sa stapaneasca dumnealor cu gheneral Solomon, care s-a prins, fracilor, la capu Podului, pe meidanul de la streaze, patru buci mari cu iarba de pusca muscaleasca, fiindca le-a adus doi cajati imbracaci tiptil mocaneste, si sa le badze noaptea in Bucuresti, daca nu era caciva simbatrioci democraci si s-a repejitara si a pusara mana pe ele, care, tine stie te primezdie, doamne fereste, se putea pentru ca sa se-ntample, ca sa se prapadeasca oras domnesc intreg cu guvernul provijoriu si cu toci oamenii si negustorii cu familiile si cu copilasii, si Constuctiunea, pentru ca amandoi cajati a fudzit cand le-a strigat: stai pe loc !, fiindca-i prinsesera pitulaci mititei intre buci, care acuma, fracilor, trebuie sa merdzem, sa n-avem frica deloc, ca tulumbadziii sint acolo si da cu tulumbele, pentru cati guvernul a poruntit sa apucam bucile cu bagare de seama, m-aci aujit? si sa le dutem intet-intet, binisor-binisor, sa le ajvarlim in helesteul de la Ciurloaia, ori si mai departe, la torogarla, ca sa nu se mai poata ca sa ia foc prin urmare! Aide, toci cu mine!... Sufla, cigane !

Calda cuvantare a capitanului a facut o profunda senzatiune. in adevar, stirea nu era deloc fantazista... La streaja Mogosoaii se prinsesera, pe un maidan, intr-un chervan mocanesc, niste butoaie pline cu iarba de pusca. Cei din gvardia nationala, cari faceau slujba de caraula la streaja, zarisera carul sosind, banuisera ceva, si, vazand ca mocanii soptesc intre ei, se repezisera asupra-le. Mocanii luasera fuga lasand ierbaria in mana gvardiei. Ofiterul daduse stafeta la guvernul provizoriu. Acesta trimisese tulumbagiii sa stropeasca butoaiele intruna, ca nu cumva sa se incinga de arsita soarelui si sa izbucneasca; daduse apoi ordin companiei lui conul Iorgu de la Mihai-voda, sa mearga la fata locului spre cele de cuviinta. Pacinicul guvern al Revolutiunii hotarase sa se faca cu iarba de pusca ceea ce cuconul Iorgu impartasise companiei sale si poporului.

incet-incet, gafaind si asudand, cei doi bucatari in frunte, pe urma capitanul, apoi compania si in urma ei lumea, al carei numar sporea cu cat inaintau, ajunsera din mahala in mahala, pana la capul Podului. Aci se oprira toti, cuprinsi de adanca emotie in fata butoaielor, pe cari le racoreau pe rand doua tevi de tulumbe. La un semnal, tulumbagii se opresc, si, in culmea emotiei lumii ce se gramadeste de-a-ndaratele cu groaza, cei doi tigani se apuca sa destupe, tremurand, unul dintre butoaie, spre a se constata in fata poporului suveran infamia Reactiunii si a lui gheneral Solomon. Pe cand toate inimile bat cu putere, tiganii ferastraiesc cu blandete cercurile de la un capatai, si apoi, cu un piron, ridica dulce fundul de sus al butoiului.

Un moment, toate inimele s-au oprit din bataile lor, pe cand cuconul Iorgu, galben ca ceara, tocmai la coada poporului suveran, isi sterge broboanele de sudoare carii ii acopar fruntea... Dar, spre asigurarea momentana a tutulor inimilor, se constata ca in cel dintai butoi nu este iarba de pusca, ci scrumbii sarate. Dar daca acesta e un marafet al Reactiunii, care vrea astfel sa adoarma banuielile guvernului provizoriu?... si astfel, unul cate unul, toate butoaiele au trebuit sa fie rasturnate pe rogojini intinse, facand, pana la cel din urma, tot atatea mormane de scrumbii. Gvardia nationala si poporul suveran au dat iama pe par, si au inceput sa-si incarce toti, cari basmalele, cari sorturile. in zadar capitanul striga: Staci, fracilor! respect la persoane, respect la propitate! in cateva clipe rogojinile au ramas curate, si toti s-au imprastiat pe acasa, veseli ca n-au mers degeaba pe zaduf pan' la capul Podului.

Peste vreun ceas, iata si mocanii cu negustorul. Mocanii, vazandu-se luati cu asalt de gvardia nationala, o apucasera razna prin mahalale sa caute precupetul caruia ii aduceau marfa de la Braila. Ocolind pe margini, se ratacisera si, tocmai dupa pranz, dadusera de pravalia lui. Acum veneau cu el in fuga, sa scape taxidul de mania poporului suveran. Era prea tarziu: scrumbiile facusera de mult aripi. Poftim de te jeluieste! si-n potriva cui? in potriva populului suveran?! ... Se intelege, ca nu-i mai ramanea precupetului decat sa dea jalba la Carvasara.

Din tot poporul, cucoana Marghioala, amatoare pasionata de saraturi, a profitat mai mult de infamia Reactiunii. Dar cine poate multumi vreodata pretentiile unei femei de gust? Mancand seara cu chir Mihale, vecinul sau, cu care era prietena intima de mult, scrumbiile fripte pe gratar, cucoana Marghioala zice:

- Pacat! chir Mihale, stiu eu cum trebuia, daca-i vorba: sa fi adus cazacii lui gheneral Solomon si un chiup de undelemn.

- si cateva leji de lemui a adaogat chir Mihale; fara lemui, scrumvii!... ena 'mbara den kani.

... E mai mult decat probabil ca de acest epizod si-a adus aminte raposatul C. A. Rosetti, cand, la 1866, intr-un moment de umor democratic, a dat gvardiei nationale numele de Baioneta inteligenta.




Originea gvardiei nationale


Aceasta pagina a fost accesata de 1347 ori.