Partea poetului
de Ion Luca Caragiale
"Nehmt hin die Welt!... "
Schiller
"Luati-va lumea! a strigat Domnul; luati-o, oamenilor! a voastra sa fie ca mostenire-n vecii vecilor! si frateste v-o-mpartiti!"
S-au repezit care mai de care cu manile-ntinse sa-si apuce partea; misunau tineri si batrani.
Plugarul se duse spre roadele campului; Vanatorul porni sa bata padurile; Negutatorul isi infunda hambarele; Viierul isi alese zeama nobila; Regele puse streji la poduri si drumuri si zise: Dati-mi dijma !
intr-un tarziu, dupa ce se ispravise-mparteala, iata vine si Poetul din departari... Nimic nu mai ramasese de apucat; pretutindeni toate aveau stapan.
- Vai! eu singur - striga el cu mahnire - eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tau!
si-ngenunchie inaintea Domnului, care-i raspunse:
- Daca te-ai desfatat in lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai cand s-a-mpartit pamantul?
- La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu tintea la fata ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iarta sufletului care, imbatat de lumina ta, nesocoti cele pamantesti!
- Ce-i de facut? zise Domnul... Nimic de acolo nu mai e al meu; toate le-am daruit! Vrei tu sa traiesti in cerul meu?... Vino cand doresti: orcand, bucuros iti va fi deschis!"
Pe urma i-a adaogat Domnul cu multa bunatate:
- Ei, acuma, mai du-te pe pamant si te mai plimba.
A multumit Poetul din fundul sufletului si a plecat magulit de atata frumoasa atentie din partea Domnului. S-a coborat pe pamant...
Acolo toata lumea forfotea in sus si-n jos, alergand fiecare fara astampar dupa treburile sale: care mahniti, care multumiti, toti ingrijati...
Poetul a salutat in dreapta si-n stanga; unii tot i-au motait din cap; dar altii, parca nici nu-l vazusera. A dat sa intre-n vorba ici si colo...
Unul i-a raspuns:
- N-am vreme de fleacuri... am treaba!
Altul, dupa ce l-a ascultat putin, zice:
- imi pare rau, dar nu-nteleg de loc... Salutare...
Pe altul, l-a povatuit Poetul cu blandete sa nu mai bea atata bere, ca berea multa tampeste. Acela, pesemne tampit gata, i-a zis o vorba foarte proasta si i-a turnat o halba-n cap.
Poetul a cazut mahnit pe ganduri - far-a-ntelege cum poate avea o lume intreaga, stapanind intreg pamantul, atatea griji, atata bataie de cap si atata rautate - si s-a hotarat sa se-ntoarca la Domnul.
Cand a sosit sus, a dat la poarta de sf. Petre, care-i era binevoitor.
- Ei! zice sfantul - te-ai intors iar? atata ti-a fost plimbarea?
- Sa-ti spun drept, sfinte Petre, e tare urat pe pamant... si am venit, dupa cum mi-a spus Domnul...
Dar sfantu-i taie vorba:
- Draguta, sa ierti, Domnul acuma are alte treburi; mai du-te si te mai plimba; vino aldata.
- Bine! a zis Poetul cuviincios.
si s-a-ntors la plimbare jos. Dar nu s-a mai dus in oras; s-a dus la tara...
Era o zi blagoslovita de vara... Limpede si cald... in departari se-ntindeau, cat apuca ochiul, campuri aurii cu spicele coapte, si aci aproape se auzeau intr-o adancatura fasiituri de coase si cantece de cosasi.
Poetul s-a apropiat de unul dintre muncitori, care tragea cu gresia pe buza coasei, si i-a zis:
- Frumoasa e natura, ai?
Dar muncitorul asudat, punandu-si gresia in brau si stergandu-se cu maneca pe frunte, i-a raspuns:
- O fi si frumoasa!
- E duioasa noastra mama! a adaogat Poetul.
- Da, duioasa mama, ce e drept... Trebuie numa s-o bati sa-i sangerezi sanul pana sa se-ndure sa-ti dea o picatura de lapte... si inca vara, cat sa fie de zaduf, calea-valea; dar sa poftesti d-ta iarna - ca pasamite nu esti de p-aici - sa poftesti cand turba si urla... atunci s-o vezi ce duioasa e!
- Da, stiu; dar, chiar in furoare, ce sublima este!
- Bag seama, zice muncitorul, d-ta or esti lovit cu leuca, or alta treaba n-ai decat sa razi de mine... Ia cata-ti de drum, domnule, ca n-am pofta de gluma pe nemancate!...
si s-a pornit omul la lucru mai departe.
Vorbele si purtarea atat de grosolane ale acelui taran l-au mahnit pe Poet, indemnandu-l sa se duca-napoi, sus.
- Iar d-ta, draguta? l-a-ntrebat portarul.
- Iar eu, sfinte Petre, si te rog sa ma lasi a ma apropia de Domnul, care mi-a fagaduit ca "orcand, bucuros cerul imi va fi deschis".
- Puiule - zice sfantul - eu stiu ce ti-a fagaduit Domnul, ca eram de fata; dar acuma, drept sa-ti spun, nu e vreme potrivita sa i te-n-fatisezi; e foarte suparat pe oameni, fiindca-i vede cum se-nvrajbesc si dusmanesc intre ei si gata-gata sa faca iar razboaie si varsari de sange; si Domnul este peste masura scarbit de purtarile lor, si chiar se gandeste cum sa-i pedepseasca amarnic, cu foc, apa, cutremure si alte rani, ca sa-i aduca la calea pocaintii... Prin urmare, mai plimba-te...
- Bine, a zis Poetul.
si iar s-a dus jos la plimbare... Dar nu s-a mai dus la tara; a mers intr-un oras foarte mare.
Umbland de colo pana colo, cum umbla omul fara treaba, a intrat, catre seara, pe gangul unui palat, s-a suit pe scari, pe unde se-mbulzea fel de fel de lume, si a nemerit intr-o sala mare. Acolo tineau sfat diplomati si militari imprejurul unei mese, pe care, sub lumina a o suma policandre stralucitoare, stau intinse harti, documente, tractate; iar in capul mesei, intr-un jet mai inalt, aromea dulce un imparat batran, cu toate ca toti ceilalti faceau galagie strasnica, strigand infierbantati, unii pace, altii razboi, altii cine mai putea intelege ce. Poetul a inaintat pana la masa si, cu glas olimpian, a tunat:
- Pace! Domnul este peste masura scarbit...
Dar unde-a fost chip sa urmeze mai departe?... Un general l-a luat de ureche si l-a-nvartit in loc cu fata spre use si cu spatele spre-mparat; iar un diplomat l-a consiliat de dinapoi, sa zboare pe scara-n jos.
Plecand astfel, mai mahnit de asta decat de mojicia cosasului, a dat pe strada, noaptea, de o ceata de masti, care cantau, topaiau si chihoteau, cum are tinerimea flusturatica obiceiul in carnaval. indata ce l-au vazut, au navalit la el sa-l tachineze; una dintre fete l-a apucat de gat cu mainile ei subtiri si reci si l-a sarutat de l-a fript pana-n fundul sufletului; pe urma, l-a luat la brat pe sus, si au pornit cu totii inainte, sa ridice targul cu nebuniile lor. La o respantie, iata ca se intalnesc, in bataia unui felinar, cu un batran gros si pantecos, rosu ca morcovul si cam prea-foarte vesel - un fel de negustor provincial, d-ai de care se-ncurca bucuros la petreceri pan orasele mari, mai ales in toiul caslegiului. Cum dau de el, se opresc derbedeii, iar masculita Poetului i se smulge de la brat si se repede la negustor strigand:
- Unchiule!
Iar "unchiul" zice:
- Sufletu-meu! nepotico !
Ea il ia de gat cu aceleasi maini subtiri si reci si pupa-l... Poetul se repede sa-i desparta; unchiul ii da branci incoace, nepotica incolo, si pe urma tifla... si pleaca toti incolo cu negustorul. Poetul ramane in loc; isi pune mana la frunte si stropeste cu lacrimi calde mormantul iluziunilor sale, ca sa creasca dasupra florile pe veci pierdutelor, in veci neuitatelor tinere sfinte amintiri...
Apoi, mai mahnit chiar decat de consiliul diplomatului, merge iar sus...
- S-a ispravit, sfinte Petre; ma simt zdrobit de atatea plimbari!...
si-i povesteste pe larg cu multa obida, dar intr-un stil nobil si sus-tinut, toate cate le-a-ntampinat.
Sf. Petre, tinand la baiatul asta, se duce la Domnul si zice:
- Doamne, iar a venit Poetul... Eu as zice sa-l primesti si sa-i dai si lui ceva, ca prea a ramas fara parte pe lume...
- Ce sa-i dau, Petre?... Nu i-am spus ca nu mai am ce-i da, daca au luat ailalti tot?... Eu stric, daca a umblat gura-casca si n-a mers si el la-mparteala?... Poate sa mijlocim pe pamant pentru vreo slujba...
- Nu e de slujba el, zice sfantul... e delicat...
- Atunci, ceva bani...
- Nu-i trebuiesc... e dezinteresat.
- Vreo decoratie...
- As! se supara... e si mandru.
- Ei! zice Domnul; mi-am gasit beleaua cu omul asta...
- Doamne - zice Petre - eu stiu ce i-ar trebui lui...
- Ce?
- Nu-i vreun lucru mare: o cutie cu penite, un clondir cu cerneala si trei topuri mari de hartie.
- Da-i-le, sa ne scapam de el; ca iar asa intr-una, toata ziua-buna ziua, a cam inceput sa ma plictiseasca.
I le-a dat... A plecat Poetul foarte multumit. Nu trec nici trei saptamani, si iar se pomeneste sfantul cu el:
- Iar, iubitule?... ce mai poftesti?
- Am ispravit hartia si cerneala...
- Cum se poate?
- ...si am venit sa va rog, daca nu va suparati, sa-mi mai dati. Sfantul se uita lung la el si, pe urma:
- ...Sa-ti mai dam...
I-a mai dat doua clondire si patru topuri.
Peste o luna, iar...
- Nu mai pot de la mine, draguta, fara voia Domnului, ca lucrurile astea le am si eu luate-n primire cu socoteala... Aide de te roaga singur...
si Domnul s-a-ndurat si i-a mai dat Poetului - cinci clondire si zece topuri.
Dar cand a vrut sa plece Poetul, Domnul zice:
- Ia asculta, ma baiete, nu mai strica atata, fa si tu nitica iconomie... vezi ce scumpa e acuma hartia!
Iar dupa ce a plecat Poetul, senin, zice Domnul:
- Petre, bun baiat o fi asta; dar e cam...
- Cam cum, Doamne?
- ... Cam... gagauta... Nu ti se pare si tie?
- De! Doamne - raspunde Petre - fiecare cu partea lui !
Partea poetului
Aceasta pagina a fost accesata de 4661 ori.
