Fat-Frumos cu mot in frunte (poveste)
de Ion Luca Caragiale
A fost odata ca niciodata o imparateasa tare frumoasa si voinica, si imparateasa ceea, cand i-a venit ceasul, a nascut un prunc asa slut de chip si la trup asa pocit, ca nu-i venea niminui sa-l socoteasca faptura de om. Dar cand s-a nascut el, ursitoarea lui le-a spus, imparatesei si femeilor din casa, sa nu se sperie, fiindca baiatul asta o sa iasa foarte placut om; o s-ajunga vestit de cuminte si de destept, si-ndraznet nevoie mare; cum am zice, un om si jumatate. Ba, a mai spus ca baiatul are sa poata harazi fiintei pe care o iubi-o el atata minte cata si a lui.
S-a mai mangaiat putintel cu fagaduielile astea biata imparateasa, care era fireste destul de amarata ca adusese pe lume asa spurcaciune de broscoi. si, adevarat, nici n-a-nceput copilul sa gangureasca bine, ca numaidecat s-a pornit sa spuna fel-de-fel de vorbe cuminti si pline de duh, si tot ce facea il prindea s-avea haz, ca o lume-ntreaga se minuna de el. Uitam sa va spun ca se nascuse mititelul cu un somoiog de par d-asupra capului, si deaceea il poreclisera: Fat-frumos -ca de! era doar si el fecior de-mparat - Fat-frumos cu Mot-in-frunte.
La vreo sapte-opt ani dupa astea, imparateasa din imparatia de-alaturi a nascut doua gemene. A care a vazut mai intaiu lumina era mai frumoasa ca ziua. Atata s-a bucurat mama de frumusetea copilei, incat le era tuturor teama sa n-o deoachie, si sa se-ntample, Doamne fereste, cine stie ce. De fata, la nastere, stetea tot ursitoarea care ursise mai antart si pe Fat-frumos cu Mot-in-frunte; si, ca sa mai potoleasca bucuria imparatesei, ursitoarea i-a spus ca fetita asta n-o sa aiba minte deloc; ca, pe catu-i de frumoasa, tot pe-atata o sa fie de neroada. I-a parut tare imparatesei de asa vorbe; dar ce sa vezi mai pe urma! pe langa mahnirea d-intaiu, i-a venit a doua, si mai mare; ca de-ndata a mai nascut o fetita - urata, da urata de mama focului!
- Vai de mine, Doamne! a strigat lehuza; ce slutenie mai facui!
- Nu trebuie sa te mahnesti pana-ntr-atata, Maria Ta, i-a zis ursitoarea; copila asta o sa aiba parte pe lume de alta podoaba: o sa fie inzestrata cu multa desteptaciune, asa ca n-are sa ia seama nimeni la cusurul ei.
- Sa te-auda Maica-Precista! a zis imparateasa... Da... n-ar fi chip, a mai marisoara, sa capete si dansa putintica minte? ca-i pacat de frumusetea ei!
- Eu, Maria Ta, nu pot nimica despre partea mintii, i-a raspuns utsitoarea; da despre partea frumusetii, da! pot orisice; si, fiindca doresc a face un hatar Mariei Tale, iacata, o sa-i dau copilei darul sa poata harazi frumusete fiintei care i-o placea ei.
Au crescut copilele si au ajuns fete mari: si cu varsta le-au crescut si darurile; lumea-ntreaga povestea de frumusetea celei mai mari si de mintea mezinei. Dar fireste ca si cusururile le-au crescut cu varsta. Mezina din ce in ce se facea mai sluta; a mai mare din zi in zi mai neroada; ori nu raspundea deloc daca o-ntrebai ceva, ori iti trantea te miri ce neghiobie boacana; si unde mai pui ca era si tare ne-ndamanateca: daca apuca-n mana doua strachini, trebuia sa sparga macar una; daca aducea la gura o bardaca de apa, peste poate sa nu se faca leoarca de sus pana jos.
Mare-i darul frumusetii, nu-ncape vorba, la tinerete mai ales! Dar in adunari si la petreceri, tot mezina ii trecea inaintea sorii-si. Toti se duceau mai intai langa a frumoasa, s-o priveasca de-aproape si sa se minuneze; da, pe urma, dadeau navala langa mezina, sa asculte la cate toate le mai spunea. si te mirai ca incet-incet a frumoasa ramanea la o parte parasita, si lumea toata sta gramada cu gura cascata imprejurul celei sfatoase; asa ca a mai mare, cat era de neroada, a bagat si ea de seama; si biata copila si-ar fi dat bucuros toata frumusetea, numai sa fi putut capata barem pe sfert din desteptaciunea sorii-si. imparateasa, macar ca era prea inteleapta, isi pierdea si dansa rabdarea uneori; o apuca gura pe dinainte de ciuda, si-i zicea:
- Valeu, fata, ca tare neroada te-am mai facut!
si asta o amara pe copila pana-n fundul sufletului: sa moara de mahniciune si mai multe nu!
Asa, odata, cand se plimba singura printr-o padure batrana si plangea de nenorocul ei, se pomeneste fata ca-i iese inainte un prichindel de om, schiop si cam ghebos, o pocitura; dar foarte stralucit imbracat din cap pana-n picioare: asta era Fat-frumos cu Mot-in-frunte. De mult ce tot auzise pan lume despre frumusetea fetei, si fiindca-i mai vazuse si chipul facut de un mester mare zugrav, ii cazuse tanarului fata la inima, si acuma pornise de la parinti s-o caute; s-o vaza aevea si sa-i vorbeasca macar odata. Cum a dat cu ochii de ea, asa singura, a si cunoscut-o: s-a apropiat uimit de astfel de minune si i s-a inchinat pan-la pamant. Dar, dupa ce i-a spus cateva vorbe tare fierbinti ca s-o incante, a luat seama cat era ea de plansa, si i-a zis:
- Nu pot pricepe, Domnita, de ce o faptura minunat de frumoasa cum esti sa fie asa de amarata cum te arati; caci eu, nu ca sa ma laud, sute si mii de fiinte frumoase am vazut pe lume, da pan-acuma inca asa mandrete ca Maria Ta nu mi-a fost dat sa-ntalnesc.
- Ei as!
Atata i-a raspuns tanara, si pe urma n-a mai zis boaba. Dar el, tot mai fierbinte:
- Este prea de-ajuns cuiva, Domnita, sa aiba darul frumusetii; peste acest dar nu mai are ce dori, si daca-l are, apoi nimica nu trebuie sa-l mai mahneasca.
- Ba, mie, drept sa spun, a zis fata, mi-ar parea mai bine sa fiu sluta si pocita ca dumneata si sa am si eu putintel duh, decat sa fiu asa de frumoasa si toanta cum sunt.
- Nimica, Domnita, nu dovedeste mai bine ca are cineva duh decat credinta ca nu cam are; asa-i darul asta: de ce-l ai mai mult, de-aia ti se pare ca n-ai de ajuns, si de ce-l ai mai putin, d-aia ti se pare ca nu-ti mai trebuie de loc.
- De-alde astea nu stiu eu, a raspuns Domnita; dar de proasta, stiu ca sunt destul si prea destul; asa ca, uneori pare ca-mi vine sa-mi fac seama singura de necaz si de amaraciune.
- Daca-i pe aceea. Domnita, apoi eu pot sa pun capat necazului si amaraciunii Mariei Tale.
- Zau? se poate? cum?
- Foarte lesne. Eu, Domnita, a zis tanarul, eu am puterea sa dau cat dc multa desteptaciune fiintei pe care oi iubi-o, si fiindca Maria Ta esti acea fiinta, ramane sa doresti, si capeti atata duh cat se poate pe lume - numa... de m-ai vrea de barbat.
A ramas Domnita cam la indoiala si nimica n-a raspuns. Iar tanarul a urmat inainte:
- Vaz bine ca ti-e greu, Domnita, sa primesti, si nu ma mir de asta; dar iaca, iti dau un an de zile ca sa te hotarasti.
Domnita avea atat de putina minte si totodata atata dor s-o capete, incat si-a inchipuit ca n-are sa se mai implineasca anul cat e lumea; asa ca s-a invoit sa urmeze dupa dorinta tanarului... si n-apuca sa-i fagaduiasca bine ca peste un an de zile in cap are sa-l ia de barbat, si deodata se simte cu totul schimbata: pe loc incepe sa-i turuie gurita, si oricate ii trec pan gand sa le toace iute, usor si cu haz. si intinde-te la vorba si la saga cu Fat-frumos, - ma rog ca orice tanara desghetata cu flacaul care intelege ea ca o place - pe intrecutele, care mai de care; el ii spune una; ea ii raspunde doua; el doua, ea patru; asa ca la urma tanarul zice in gandul lui:
- Uite, ma! ii dedei ei toata desteptaciunca, si eu nu ramasei cu nimic.
Cand s-a intors Domnita acasa la palat, parintii si toti curtenii imparatesti nu stiau ce sa mai gandeasca despre asa repede si minunata schimbare; ca, de unde pana azi dimineata o auzisera spunand numa la prostii si neghiobii nemerite ca nuca-n perete, acuma, ce sa te pomenesti? tot vorbe care de care mai cu sart si mai cu haz: margaritare scotea din gura, nu altceva. Bucurie pe toata lumea, cum nu-ti poti inchipui! Numai mezina nu s-a prea bucurat, fiindca, ne mai avand cu ce s-o intreaca pe sora-sa, ramanea pe langa ea spaima curata.
imparatul nu se mai misca, nu mai facea un pas fara povetele Domnitei, ba cate odata aduna sfatul imparatesc chiar la ea in odaie. Cand s-a imprastiat in toate partile vestea despre prefacerea asta, toti coconii imparatesti care de pe unde, alergara sa se infatiseze dinaintea fetei, doar-doar or face-o sa-i iubeasca, si apoi de-acolea, tine-te, petitori peste petitori. Dar fata pe nici unul nu-l placea, fiindca nici unul nu i se parea atata de destept cum poftea ea; pe toti ii asculta, dar n-o-ndemna inima sa se lege cu vreunul. Mai la urma veni unul, - n-avea ce-i mai zice, - viteaz si bogat, om voinic, bine facut si tare destept -incat fata, ha-ha! gata-gata sa-l primeasca. Vazand imparatul asta, i-a spus Domnitei ca o lasa stapana sa-si aleaga ea pe cine i-o placea, si sa spuie fara sfiala pe cine. Fiind insa ca, de ce are cineva mai multa minte de-aia nu se poate hotari asa de graba sa-si lege capul pe o viata intreaga, tanara ii multumi intai tatinii-sau, si pe urma il ruga sa-i ingaduie macar doua-trei zile sa se mai gandeasca.
Asa dar, tocmai ca sa se poata gandi ea mai in ticna, a plecat sa se plimbe iar singura pin padurea batrana unde aldata intalnise pe Fat-frumos cu Mot-in-frunte. si, pe cand se plimba binisor dusa pe ganduri, numa iacata aude dedesubtul picioarelor un zgomot din afund, parca erau mai multi oameni umbland forfota de colo pana colo, vorbind, cotrobaind si lucrand de zor. A stat pe loc, s-a aplecat sa traga cu urechea mai de aproape si a auzit limpede cum zicea unul: "Mai! da-ncoa, tingirea!", iar altul: "Curata-mi degraba tigaia si ingrijeste de frigare!", si altul: "Nu lasa sa se potoleasca focul". si de odata i s-a deschis dinainte pamantul si a vazut Domnita la picioarele ei o cuhnie plina de bucatari si de ajutoare si de fel de fel de slujitori, si tevatura mare, ca de obicei la orice ziafet imparatesc. Iar dintre ei au iesit vreo douazeci si mai bine de insi cu frigari incarcate si s-au dus de s-au asezat, intr-un luminis al padurii, imprejurul unor cotloane cu jarul, potrivit, si s-au pus sa invarteasca frigarile, si din cand in cand sa unga fripturile cu pene-n-muiate-n grasime, sa le rumeneasca in coaje, ca sa nu li se prelinga mustul in spuza.
S-a mirat Domnita de asa priveliste, si i-a intrebat ca pentru cine gatesc ei atatea bunatati.
- Maria Ta, Domnita, i-a raspuns unul care era pasamite mai mare peste toti, gatim pentru stapanul nostru Fat-frumos cu Mot-in-frunte, ca. mane face nunta.
Domnita se mira si mai mult de vorbele astea; dar indata isi aduse aminte ca se implinea tocmai anul de cand fagaduise sa ia de barbat pe Fat-frumos cu Mot-in-frunte, si-i veni nu stiu cum. Fireste ca nu se mai gandea acuma la asta, fiindca atunci cand fagaduise era neroada, si dupa ce capatase atata minte de la baiat, isi uitase fata toate prostiile de mai inainte.
Dar n-apuca sa porneasca mai incolo la plimbare si in fata-i da, de cine? de Fat-frumos cu Mot-in-frunte, mandru si stralucit, ca orice cocon de imparat cand merge gatit la cununie.
- Iaca-ma, Domnita, la ziua sorocita, ii zise tanarul, ca sa ma tin de cuvant, si nu ma-ndoiesc ca si Maria Ta vii, dupa cuvantul ce mi-ai dat, sa ma faci omul cel mai fericit de pe lume.
- Drept sa-ti spun, i-a raspuns Domnita, inca nu sunt hotarita la asa ceva, si nici nu prea crez sa ma pot vreodata hotari dupa dorinta Mariei Tale.
- Ma mir foarte! a zis tanarul.
- Te-i fi mirand, cred, a raspuns fata, si fireste, daca as avea aface cu vreun om de rand, necioplit si fara duh, ce sa zic? mi-ar veni destul de greu... Parca-l aud zi-candu-mi: "Fagaduinta unei Domnite nu e vorba aruncata-n bataie de joc: trebuie sa ma iei de barbat odata ce ti-ai dat cuvantul!"... Dar vorbesc unui om tare destept si de neam mare; n-am teama ca vorbesc in vant... Maria Ta stii ca nici pe vremea cand eram proasta, nu m-am hotarit asa deodata sa te iau. Acuma, am minte, pentru care, nu zic, Mariei Tale trebuie sa-ti fiu multumitoare; dar, din pricina ei, de! am si gusturi mai grele; cum vrei dar sa ma hotarasc mai iute acum decat ma puteam hotari odinioara? Daca ti-a fost atata la inima Mariei Tale sa ma iei de sotie, nu trebuia sa ma mantui de prostia mea si sa ma faci a vedea mai limpede decat mi-era ursit sa vad.
- Asa dar, a raspuns Fat-frumos, un om prost, pa cum ai spus Maria Ta, ar avea drept sa te invinuiasca de calcarea fagaduintii, iar eu n-am, cand e la mijloc tot norocul vietii mele... Apoi ce judecata-i asta? Care va sa zica, prostii folositi si desteptii pacaliti! si sa spui asta tocmai Maria Ta, care ai acuma atata desteptaciune, dupa ce din tot sufletul ai dorit-o? Dar, ia sa ne-ntoarcem si altfel, ma rog... Afara de slutenia mea, spune-mi ce alt cusur mai am... Ce nu ti-o fi pe plac la mine? neamul meu? ori mintea, ori apucaturile sufletesti, ori purtarile mele, ori... ce?
- Doamne fereste! a raspuns Domnita; dimpotriva, toate imi plac destul...
- Daca-i asa, a zis tanarul, atunci o sa fiu norocit, fiindca Maria Ta ma poti preschimba din cum sunt in cel mai placut om din lume.
- Se poate asta?
- Se prea poate... numa sa ma iubesti. si, in sfarsit, ce sa vorbim mai multe, Domnita?... sa-ti spun pe fata. tot. Afla ca tot ursitoarea mea te-a ursit si pe Maria Ta: mie mi-a dat darul sa pot inzestra cu desteptaciune pe cine l-oi iubi, iar Mariei Tale ti-a dat darul pe cine l-ai iubi sa-l poti inzestra cu frumusete.
- Apoi, daca e asa, zise Domnita, doresc din toata inima si din tot sufletul sa te prefaci indata si sa fii cel mai frumos si mai mandru fecior de imparat din toata lumea! iti fac din toata inima darul intreg cat sta in puterea mea!
Pan-a ispravit Domnita vorba, Fat-frumos cu Mot-in-frunte s-a si aratat dinaintea ei, desavarsit din crestet pana-n talpi, asa cum il dorea dansa, cel mai mandru tanar pe care-l vazusera ochii ei vreodata.
Spun unii s-altii ca n-ar fi fost la mijloc puterea ursitoarei, ci ca numai vraja dragostii a facut asa prefaceri minunate. si mai spun ca Domnita, gandindu-se bine la statornicia tanarului, la bunele lui daruri si la frumoasele lui purtari, nu i-a mai luat seama la poceala trupului si la slutenia chipului; ca gheba din spatele lui i s-a parut ei doar incovoiarea unui om intelept care sta mereu pe ganduri adanci, si ca, de unde-l vedea mai inainte schiopatand grozav, acuma i se parea ca tanarul se leagana intr-adins cand umbla, ca sa se arate si mai nostim. s-apoi mai spun ca Domnitei i se parea ochii lui sasii strasnic de stralucitori; crucisatura privirilor lui, semn de vapaie a dragostii; in sfarsit, nasul lui borcanat si rosu, nas de voinic, de barbat razboinic... si cate si mai cate nu spun. s-apoi, daca spun? Lasa-i sa spuie! parca avem noi cu ce astupa gura lumii! Or cum sa fi fost, destul ca Domnita, fara mai multa vorba, i-a spus ca-l ia de barbat, numai de s-o-nvoi si imparatul. Dar se putea impotrivi batranul? ca si el isi dedese fetei cuvantul. Ba, cum a aflat ca tanara are atata aplecare catre Fat-frumos cu Mot-in-frunte, pe care, si fara asta, il stia ca vestit de intelept si de duhliu, a primit cu dragoste sa-l ginereasca. si asa, precum pusese de mult la cale tanarul, a doua zi chiar s-a facut o nunta mare imparateasca sa ramana pomina veci-de-veci.
Doamne! bine trebuie sa fi petrecut cati au avut parte sa se afle p-atunci acolo, daca nu mai la fata, barem pe la coada meselor de la margini!... Dar noua sa nu ne para rau ca n-am avut asa noroc, si sa ne multumim ca incai, din povestea lui Fat-frumos cu Mot-in-frunte, ne alegem cu o adevarata invatatura fiindca talcul povestii acesteia vine cam asa:
Zi ca-i dragoste, si pace!
Te-a vrajit? atat ti-a fost:
Din pocit, frumos iti face,
Si destept din al mai prost.
Fat-Frumos cu mot in frunte (poveste)
Aceasta pagina a fost accesata de 7081 ori.
