Intre doua povete
de Ion Luca Caragiale
Cu tot uetul balului, am auzit soptindu-mi clar la urechea dreapta: Trebuie sa fii prea sec de spirit, ca sa te lasi ametit de un dracusor asa de tanar ! Era o povata foarte cuminte, pe care desigur as fi urmat-o, daca aveam numai o ureche; insa de-abia isi termina consilierul intelept propozitia, si, la urechea stanga, altul imi sopti si mai clar: Trebuie sa fii prea sec de spirit, ca sa nu te lasi purtat de atata farmec... Nu m-am uitat imprejur, sa vaz cine sunt cei ce-mi sopteau. ii stiam. Erau cei doi consilieri intimi ai mei, cari nu ma parasesc nici un pas, nici o clipa, nici ziua, nici noaptea, nici destept, nici in somn. ii cunosc bine pe amandoi, mai bine de cum ma cunosc ei pe mine. Eu sunt sigur de caracterul lor; ei nu se pot niciodata bizui pe al meu. De cate ori nu i-am amagit, urmand, cu toata povata staruitoare a unuia - pe care ma prefaceam ca o ascult cu tot interesul - indemnul celuilalt. Dar e si vina lor: unul ma trage la dreapta, altul la stanga; cand unul imi zice da, altul imi zice ba, asa ca eu, sau trebuie sa stau pe loc, asteptand in zadar o impacare a lor imposibila, sau trebuie numaidecat sa urmez pe unul, si astfel sa contrariez pe celalalt. insa, ce e regretabil pentru mine, e ca totdeauna, dupa ce am urmat pe unul departe pe o carare, cand ma uit inapoi, ma caiesc, ca n-am urmat povata celuilalt.
Acum, stam singur dupa perdelele unei ferestre, pitit intr-adins in intuneric, pentru a scapa un moment de persecutia unui dracusor de cincisprezece ani si a-mi culege mintile. intelege bine cititorul ca, nu in ironie, numesc pe domnisoara Nina un dracusor: la grandiosul bal, ea venise costumata asa, ca s-adevereasca zicatoarea ca puiul, si de drac, e frumos... in costumul de matasa neagra, cu clinuri si bendite stacojii; cu manteluta de catifea, care-i implinea talia micuta inca neformata bine, mititelul Mefisto avea niste miscari de o mladiere diabolica: asta imi amintea vorba ca un dracusor se poate strecura prin cea mai ingusta crapatura. Ceea ce mai ales se potrivea de minune cu atributele personajului, erau cei doi ochi negri, cari aruncau de sub tichia de catifea niste priviri cateodata insuportabile. in totul era, simteam bine, o aratare primejdioasa, un prilej de pierzare, de care trebuia sa fug facandu-mi cruce.
Din ascunzatoarea mea de dupa perdele, unde ma refugiasem scapandu-i pe inselate, o urmaream cu privirile cum aluneca de colo pana colo, ca argintul viu, prin multimea pestrita, cu un neastampar febril, dupa ce, de la categoric pana la brusc, refuzase orice invitatie la dant. O clipa, o pierdui din ochi; si clipa aceea, in care se stinse, intre atatea colori strigatoare, delicioasa silueta neagra, mi-a fost, trebuie sa marturisesc, foarte penibila. Atunci, la urechea stanga auzii, calduros: Pe tine te cauta !; iar la urechea dreapta, batjocoritor: Ei as !. Aceasta replica rautacioasa m-a ofensat... Asa ? am zis; si, dand cu amandoua mainile perdelele intr-o parte, am intrat in lumina balului.
O frumoasa Domnita din veacul [al] XVI-lea imi iesi drept in fata. Era o veche cunostinta a mea, care-mi ceru bratul s-o conduc la bufet. Domnita era una din cele mai mandre frumuseti ale societatii noastre - si vaduva. Desi favoarea ce-mi facea era destul de pretioasa, o favoare de care nu se bucurau decat foarte putini intimi, am fost grozav de contrariat de intalnirea aceasta printiara. Dar nu era chip sa scap... A trebuit sa ma execut. Am pornit cu ilustra mea tovarase pe latura vastului salon, cautand calea mai libera, si, pe cand imi spunea ca a doua zi e hotarata sa plece pentru cateva luni in Italia, si ca i-ar face mare placere sa fie insotita de un om de spirit, amuzant si iubitor de arta, eu cautam, distrat, in toate colturile, nu cumva voi mai gasi cu ochii norocul ce mi se parea pierdut pentru totdeauna...
Sa fi plecat ?... As fi fost dezolat !...
Am iesit din salon pe usa cea mare si am pornit sa coboram pe scara de marmura catre splendidul bufet din catul de jos. Dar, cand paseam a doua treapta, imi aparu jos, pe spalierul de mijloc al scarii de onoare, intre ghirlandele de flori luminoase, domnisoara Nina, care suia in fuga din bufet. Cum ne-a vazut, s-a oprit pe loc, in timp ce eu am facut o miscare, pe care Domnita, cu gandul la calatoria proiectata, probabil, a trecut-o neluata-n seama. Am coborat incet-incet ! Nina sta infipta in calcaie dinaintea noastra, asteptandu-ne sa sosim. Mandra Domnita, trecand linistita in fata fetitei, a mangaiat-o zicandu-i cu multa bunavointa: Unui asa dracusor frumusel i-ar sedea bine si in rai, la care dracusorul, aruncandu-mi o privire aproape infernala, raspunse intepat: Merci, Madame..., si intr-o clipa zbura pe scara-n sus si disparu pe usa cea mare in salon.
Am intrat cu Domnita in bufet, unde era multa lume... Cand voiam sa aduc la gura o cupa de sampanie, am simtit la spate un fior calduros, ca si cum mi s-ar fi apropiat repede de corp o flacara, asa ca m-am intors brusc in loc... Dracusorul !... Era in ochii ei o privire atat de hotarata si de impunatoare, cu un inteles asa de categoric si de precis, incat, daca Domnita n-ar fi avut buna inspiratie a-mi cere singura s-o duc inapoi la fotoliul ei rezervat in salon, as fi fost in stare sa fac o nepoliteta rugand-o, sub orice pretext, cat de stangaci as fi putut imagina in pripa, sa ma scuteasca de atata onoare.
Urmariti la o cuminte distanta de dracusorul meu, a carui emanatiune o simteam de departe devenind din ce in ce mai patrunzatoare, am pornit inapoi spre salon. Dupa ce am lasat la locul ei pe Domnita, m-am intors. Rezemata de o coloana de langa usa cea mare, Nina ma astepta. M-am oprit in loc si mi-am cufundat privirile din tot adancul sufletului asupra siluetei aceleia, care lua proportii miraculoase. M-am dus cu draga inima, impins de o putere irezistibila, drept la ea, fara nici o sfiala de cine stie ce ochi banuitori. isi scosese manusile rosii, si mana-i mica, cu care-si apasa partea stanga a pieptului, stralucea intr-un mod uimitor pe pieptarul ei de atlas negru. Figura ei avea un aer straniu - un amestec de rautate inspirata si de profunda imputare. Sprincenele-i fine erau incruntate, buzele stranse, si fruntea, atat de tanara inca, intunecata. Mi-a luat bratul fara sa-mi zica o vorba, si, fara sa-i zic o vorba, am urmat-o machinal. Bratul ii tremura asa, incat al meu, contagiat, incepu sa tremure asemenea. Ea mi-l stranse cu putere, si simtii distinct cum, sub corsajul de matase, zvacnea precipitat de peretii coastelor mici resortul neastamparat al vietii.
Ocolind cu multa prudenta punctele salonului, unde, in grupuri, puteam intalni cunostinte indiscrete, trecuram intr-un salonas turcesc, apoi intr-o alta incapere mai mica, fara sa fim impiedicati de cineva, si ajunseram la o usa ascunsa in perete. Nina ciocani de trei ori, intr-un mod caracteristic; usa se deschise; fusei impins inauntru; dracusorul intra dupa mine si trase usa care se incuie de sine. Eram in odaita de studiu a d-soarii Ana, fiica stapanei casei si prietena intima a d-soarii Nina, cam de aceeasi varsta.
Balul era departe. Nu se mai auzea catusi de putin zgomotul lui.
Ramasei incremenit in picioare, pe cand dracusorul, fierband si batand nervos din varful botinei de lac, isi arunca departe mantaua de catifea si manusile rosii. Dupa ce ma privi apoi indelung cu ochii pierduti, se tranti pe o canapea, ascunzandu-si capul in amandoua manile. Stam pe loc, cuprins de un vag sentiment de frica; insa incet-incet, in fata acestei minuni, la care nu ma saturam sa privesc, frica incepu sa se schimbe intr-o delicioasa senzatie.
Dupa miscarea umerilor intelesei ca dracusorul plangea infundat cu hohot. Nu mai puteam sta locului; ma repezii fara sa stiu ce fac si, luand in brate cu putere dragutul corp, usurel ca o pana, il ridicai drept in sus... Plangea cu adevarat, zbatandu-se in bratele mele ca o pasare salbatica ranita pe care o culege brutal vanatorul.
Nino ! i-am strigat; nu-i frumos ce faci ! un dracusor nu plange niciodata !... Te rog !... Nino !
Pe sub perdeaua de lacrimi, atat de bogate si de ieftine la asa varsta, ea-mi arunca drept in ochi o privire nespusa; incet-incet apoi, pleoapele cu genele mari inchisera ferestrele atat de luminoase ale acelui suflet ciudat; fata se facu cum e varul, nasul se subtie, buzele se albira si se intredeschisera, si fermecatorul cap al micului Mefisto se apleca pe spate, lasat in gol in afara de bratul meu.
A lesinat ! trebuie desteptata ! auzii la urechea stanga, care se ridicase la o stare exaltata de sensibilitate, pe cand urechea dreapta era, poate tocmai pentru asta, cu desavarsire surda. Atunci, simtind ca mi se opresc bataile inimii, imi aplecai binisor capul si-mi apropiai buzele mele de ale ei... Erau reci ca gheata... Iar cand voira sa se deschiza spre a zice o vorba - ce vorba, nu stiu - simtii ca ma ciupeste cineva de urechea surda. Era domnisoara Ana, care sosise pe la spate fara s-o auz, razand foarte vesela; zdrobita de oboseala dantului, ne spuse gafaind:
Destul !... Nino, te cauta toti in bal; trebuie sa pleci !
Am imbracat amandoi repede cu manteluta lui pe bietul dracusor, care era cu totul aiurit; i-am sters frumusel lacrimile, i-am aranjat frizura deranjata sub tichiuta de catifea si i-am deschis usa secreta. Dracusorul a stat o clipa in prag, apoi, cu o volubilitate felina, s-a repezit inapoi la mine, sa-mi dovedeasca iute ca aceleasi buze pot fi si reci ca gheata si fierbinti ca flacara cea mai vie.
Cand, dupa o plimbare de trei ceasuri in sanie, ma intorceam de dimineata de la sosea, unde mersesem sa caut somnul prea greu de gasit acasa, am auzit venindu-mi de departe, pe aripile unui vant subtire si inghetat, tipatul unei locomotive, mi s-a ridicat de deasupra ochilor vraja minunatei nopti trecute. La urechea dreapta, care, nu stiu de ce, isi recapatase sensibilitatea, mi-a sunat:
Ar fi o nerozie sa nu profiti de ocazia fericita a unei calatorii impreuna cu o femeie asa de distinsa.
Dar dracusorul cum ramane ? mi-a soptit la urechea stanga.
Ei as ! am raspuns.
Am mers in graba acasa, mi-am facut repede valiza si am pornit la gara. Trecand pe o strada de-a dreptul, mi-a venit ideea sa carmesc la stanga, sa fac un ocol mic, spre a trece pe dinaintea caselor unde locuia Nina. Dar m-am gandit pe data c-as putea pierde trenul si am aplecat in jos mana cu care vream sa ating umarul birjarului. Am ajuns la gara cu cinci minute inainte de plecarea trenului. L-as fi scapat !... M-am suit vesel. Tovarasa mea de calatorie era de mult la locul ei. A fost foarte multumita vazandu-ma hotarat in sfarsit s-o insotesc, si mi-a dovedit aceasta indestul pe urma.
Am petrecut in Italia cateva luni, pe cari nu le pot uita niciodata; si asta o datoresc inteleptului meu consilier din dreapta... Dar, precum am zis mai sus, ce e regretabil pentru mine e ca, de cate ori urmez pe unul din consilieri departe pe o carare, cand ma uit inapoi, totdeauna ma caiesc ca n-am urmat indemnul celuilalt. si de aceea, mi-aduc de-atatea ori aminte de mititelul Mefisto si tot de-atatea ori regret ca odinioara consilierul de la stanga n-a insistat mai mult si n-a stiut sa profite indestul de surditatea urechii drepte... Scapam o incantatoare calatorie in Italia... Ei ! si ?... De unde stii pe ce alte tarmuri si mai fericite...
si acum, cand e atat de mult de atunci, iata-i pe bunii mei consilieri ca tot nu s-au impacat; unul imi zice: Ai facut foarte cuminte ! iar celalalt: Mare neghiob ai fost !.
Intre doua povete
Aceasta pagina a fost accesata de 3488 ori.
