Conu Leonida fata cu reactiunea
de Ion Luca Caragiale
Decor: (O odaie modesta de mahala. in fund, la dreapta, o usa; la stanga o fereastra. De-o parte si de alta a scenii cate un pat de culcare. in mijlocul odaii o masa imprejurul careia sunt asezate scaune de paie. Pe masa, o lampa cu gaz; pe globul lampii un abat-jour cusut pe canava. in planul intai, la stanga, o soba cu usa deschisa si cu cativa taciuni palpaind. - Leonida e in halat, in papuci si cu scufia de noapte; Eftimita in camizol, fusta de flanela rosie si legata la cap cu tulpan alb. Amandoi sed de vorba la masa)
SCENA I
Leonida: Asa, cum iti spusei, ma scol intr-o dimineata, si, stii obiceiul meu, pui mana intai si-ntai pe Aurora Democratica, sa vaz cum mai merge tara. O deschiz... si ce citesc? Uite, tiu minte ca acuma: 11/23 Faurar... a cazut tirania! Vivat Republica!
Eftimita: Auzi colo!
Leonida: Raposata dumneei - nevasta-mea a d-intai - nu se sculase inca. Sar jos din pat si-i strig: Scoala, cocoana, si te bucura, ca esti si dumneata muma din popor; scoala, c-a venit libertatea la putere!
Eftimita (afirmativ): Ei!
Leonida: Cand aude de libertate, sare si dumneei raposata din pat... ca era republicana! Zic: gateste-te degrab', Mitule, si... hai si noi pe la revulutie. Ne imbracam, domnule, frumos, si o luam repede pe jos pan' la teatru... (cu gravitate) Ei, cand am vazut... stii ca eu nu intru la idee cu una cu doua...
Eftimita: ti-ai gasit!... dumneata nu esti d-aia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.
Leonida: Ori sa zici nu stiu ce si nu stiu cum, ca adicatele acu, unde esti tu republican, tii partea natiunii...
Eftimita: As!
Leonida: Dar, cand am vazut, am zis si eu: sa te fereasca Dumnezeu de furia poporului!... Ce sa vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tambalau, lucru mare, si lume, lume... de-ti venea ameteala nu altceva.
Eftimita: Bine ca n-am fost la Bucuresti pe vremea aia! cum sunt eu nevricoasa, Doamne fereste! pateam alte alea...
Leonida: Ba nu zi asta; puteai trage un ce profit. (schimband tonul) Ei, cat gandesti c-a tinut toiul revulutiei?
Eftimita: Pana seara.
Leonida (zambind de asa naivitate, apoi cu seriozitate): Trei saptamani de zile, domnule.
Eftimita (minunandu-se): Nu ma-nnebuni, soro!
Leonida: Ce te gandesti dumneata, ca a fost asa un bagadel lucru? Fa-ti idee: daca chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare catra natiunea romana.
Eftimita (cu interes): Zau ?
Leonida: Mai e vorba!
Eftimita: Adica cum?
Leonida: Vezi dumneata, i-a placut si lui cum am adus noi lucrul cu un sul subtire ca sa dam exemplu Evropii, si s-a crezut omul dator, ca un ce de politica, pentru ca sa ne firitiseasca...
Eftimita (curioasa): Da'... ce spunea in scrisoare ?
Leonida (cu importanta): Patru vorbe, numai patru, da' vorbe, ce-i drept! Uite, tiu minte ca acuma: Bravos natiune! Halal sa-ti fie! Sa traiasca Republica! Vivat Printipatele Unite! si jos iscalit in original Galibardi.
Eftimita (satisfacuta): Apoi, atunci daca-i asa, a vorbit destul de frumos omul!
Leonida: Hehei! unul e Galibardi: om, o data si jumatate! (cu mandrie si siguranta) Ei! gianta latina, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a bagat el in racori, gandesti, pe toti imparatii si pe Papa de la Roma?
Eftimita (mirata): si pe Papa de la Roma? Auzi, soro?
Leonida: Ba inca ce! i-a tras un tighel, de i-a placut si lui. Ce-a zis Papa - iezuit, aminteri nu-i prost! - cand a vazut ca n-o scoate la capatai cu el?... Ma nene, asta nu-i gluma; cu asta, cum vaz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine sa ma iau eu cu politica pe langa el, sa mi-l fac cumatru. si de colea pana colea, tura vura, c-o fi tunsa, c-o fi rasa, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.
Eftimita (cu ironie): si-a cunoscut omul nasul!
Leonida: Vezi bine!... Acu ia spune, cam cati oameni te bate gandul ca sa aiba Galibardi?
Eftimita: Sumedenie!
Leonida: O mie, domnule, numa' o mie.
Eftimita: Ei! fugi ca mor! si adica numa' cu o mie sa...
Leonida (intrerupand-o): Da, da' intreaba-ma sa-ti spun ce fel de oameni sunt.
Eftimita: Ceva tot unul si unul.
Leonida: ai mai prima, domnule, alesi pe sprinceana, care mai de care, da cu pusca-n Dumnezeu; volintiri, ma rog: azi aici, maine-n Focsani, ce-am avut si ce-am pierdut!
Eftimita: Ei! asa da.
Leonida: si toti se-nchina la el ca la Cristos; de hatarul lui, sunt in stare, trei zile d-a randul, sa nu manance si sa nu bea, daca n-or avea ce.
Eftimita: Ce spui, soro?
Leonida: Ce-ti spui eu, si cate si mai cate altele si mai si.
Eftimita: Bravos!
(0 mica pauza si cascaturi de amandoua partile)
Leonida: Trebuie sa fie tarziu, Mitule; ne culcam?
Eftimita (se scoala si se uita la ceas): Douaspce trecute, bobocule.
Leonida (sculandu-se si el si mergand spre patul din stanga): Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba...
Eftimita (dregandu-si patul): Ei! cum le spui dumneata, sa tot stai s-asculti; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.
Leonida (la pat si intrand sub plapuma): Mito, ai zis matale fetii sa vie maine mai de dimineata ca sa faca focul ?
Eftimita (stingand lampa): Da. (se-nchina si se asaza in pat la dreapta)
(Odaia ramane luminata numai de flacara taciunilor din soba)
Leonida (dupa ce s-a invartit in pat pana sa-si faca culcusul, cu satisfactie): A! aasa!
(Un moment pauza, in timp ce fiecare se asaza bine in asternutul sau)
Eftimita (din asternut): si zi asa cu Galibardi, 'ai?
Leonida (asemenea): Asa zau!... Ei! mai da-mi inca unul ca el, si pana maine seara, - nu-mi trebuie mai mult, - sa-ti fac republica... (cu regret.) Da' nu e! Da' o sa-mi zici ca cu incetul se face otetul, ori ca mai rabda, ca n-a intrat zilele-n sac. (cu tarie) D-apoi bine, frate, pana cand tot rabda azi, rabda maine ? ca nu mai merge, domnule, s-a saturat poporul de tiranie, trebuie republica!
Eftimita: Adica, zau, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon sa te-ntreb si eu un lucru: ce procopseala ar fi si cu republica?
Leonida (minunat de-asa intrebare): Ei! bravos! s-asta-i buna! Cum, ce procopseala? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ti mai trebuie? Apoi, inchipuieste-ti dumneata numai un condei, stai sa-ti spui: mai intai si-intai ca daca e republica, nu mai plateste niminea bir...
Eftimita: Zau?
Leonida: Zau... Al doilea ca fiestecare cetatean ia cate o leafa buna pe luna, toti intr-o egalitate.
Eftimita: Parol?
Leonida: Parol... Par egzamplu, eu...
Eftimita: Pe langa pensie ?
Leonida: Vezi bine; pensia e basca, o am dupa legea veche, e dreptul meu; mai ales cand e republica, dreptul e sfant: republica este garantiunea tuturor drepturilor.
Eftimita (cu toata aprobarea): Asa da.
Leonida: si al treilea, ca se face si lege de muraturi.
Eftimita: Cum lege de muraturi ?
Leonida: Adicatele ca nimini sa nu mai aiba drept sa-si plateasca datoriile.
Eftimita (crucindu-se cu mirare): Maica Precista, Doamne! apoi daca-i asa, de ce nu se face mai curand republica, soro ?
Leonida: Hei! te lasa reactionarii, domnule ? Fireste, nu le vine lor la socoteala sa nu mai plateasca niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai manca ei lefurile cu lingura?
Eftimita: Asa e... da'... (reflectand mai adanc) un lucru nu-nteleg eu.
Leonida: Ce lucru?
Eftimita: Daca n-o mai plati niminea bir, soro, de unde or sa aiba cetatenii leafa?
Leonida (in lupta cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui sa-ngrijeasca sa aiba oamenii lefurile la vreme...
Eftimita (lamurita): Asa da... vezi, mie nu-mi dadea-n gand. (dupa o pauza de reflectie) Ce bine ar fi! unde da Dumnezeu odata sa o mai vedem s-asta, republica! (Leonida incepe sa sforaie) Dormi, soro?... (Leonida sforaie-nainte) A adormit.
SCENA II
Decor: Coana Eftimita se asaza pe o ureche si adoarme si ea. - Unu dupa miezul noptii suna rar in vecinatate: patru batai pentru sferturi, apoi o bataie mai grava pentru ceas. in orchestra melodrama misterioso. Cateva momente pauza, dupa care s-aud in departare doua-trei detunaturi de pusca si chiote surde; apoi, altele mai multe fi strigate mai distincte, si inca o data.
Eftimita (se desteapta si se ridica-n pat, privind cu nedumerire catre use si intreband cu neastampar): Cine e? (pauza) Cine e? (pauza; sare din pat, alearga repede la usa si o incearca daca e bine incuiata, asemenea la fereastra, si se-ntoarce mai putin ingrijata sa se aseze iar la loc, facandu-si o cruce) Cine stie ce-oi fi visat!... (se culca si atipeste iar; in orchestra melodrama; pauza; o salva de detunaturi si strigate inmultite; cocoana sare din pat cat colo)... Cine e?... (o pauza, merge tremurand la masa, cauta p-intunerec chibriturile si aprinde lampa; foarte emotionata, incearca inca o data usa, merge in varful degetelor la dulapul de haine, il incuie repede, ca si cum ar fi prins pe cineva in el, si asculta cu palpitatie ce se petrece inauntru; se uita apoi pe sub paturi si prin toate colturile, stinge lampa, se-nchina si se urca iar in pat) Ce-o fi s-asta? (deodata, s-aud o noua salva si chiote prelungite; coana Eftimita sare jos si ramane inmarmurita in picioare ascultand; o alta salva si strigate) Leonido! (zgomotul se repeta) Leonido!! (pauza; zgomotul se repeta cu putere; cocoana se repede peste un scaun cu exasperare, se impiedeca si cade peste patul lui Leonida) Leonido!!
SCENA III
Leonida (sculandu-se din somn spaimantat): 'Ai! ce e?
Eftimita: Leonido! scoal' ca-i foc, Leonido!
Leonida (speriat): Unde-i foc ?
Eftimita: Scoal' ca-i revulutie, batalie mare afara!
Leonida: As! vorba sa fie! Ce te pomenesti vorbind, domnule?
Eftimita: Batalie la toarta, soro: pistoale, pusti, tunuri, Leonido, tipete, chiote, lucru mare, de am sarit din somn!
Leonida (luand-o cu binisorul): Mitule, nu-i nimica; stii cum esti dumneata nevricoasa, unde am vorbit toata seara de politica, te-i fi culcat si cu fata-n sus si ai visat cine stie ce.
Eftimita (impacientata): Leonido, desteapta sunt eu acuma?
Leonida: Apoi de! Mitule, asta dumneata stii.
Eftimita (atinsa): Bravos, bobocule! nu m-asteptam ca tocmai dumneata sa te pronunti cu asa iluzii in contra mea; te credeam mai altfel... imi pare rau!... Cucoane Leonido, sunt desteapta; am auzit acum cum te-auz si m-auzi... revulutie, batalie mare!
Leonida: Bine, Mitule, stai, nu te importa degeaba. De cand m-ai desteptat pe mine, ai mai auzit ceva?
Eftimita: Nu.
Leonida: Apoi de! cum vine treaba asta? spune matale...
Eftimita (cam in nedomirire): De, soro, stiu si eu?
Leonida: Apoi, vezi? Dar... s-o mai luam si pe partea ailalta, sa vedem ce-ai sa mai zici. Bine, chiar revulutie sa fi fost, sa zicem;... nu stii dumneata ca n-are nimini voie sa descarce focuri in oras? e ordin de la politie...
Eftimita (aproape rasconvinsa): De! bobocule, sa zic si eu cum zici, ca dupa cum le spui dumneata, una si cu una fac doua, n-are de unde sa te mai apuce omul... (stand la ganduri si iar indoindu-se) Da' bine, soro, am auzit, am a-u-zit; cum s-auz ce nu era? ce-am auzit daca nu era nimica?
Leonida: Ei! domnule, cate d-astea n-am citit eu, n-am par in cap! Glumesti cu omul! Se-ntampla... (cu tonul unei teorii sigure) ca fiinca de ce? o sa ma-ntrebi... Omul, bunioara, de par egzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! si dupa aia din fandacsie cade in ipohondrie. Pe urma, fireste, si nimica misca.
Eftimita: Comedie, soro! (minunandu-se) Asa o fi!
Leonida: Bunioara si la dumneata acuma, o ipohondrie trecatoare; nu-i nimica... Hai sa ne culcam: noapte buna, Mitule.
Eftimita: Noapte buna. (inca nedomirita oarecum, stinge lampa si se vara in pat.)
Leonida (dupa o pauza): Nu te mai culca cu fata-n sus, Mitule, ca iar visezi.
(Cocoana s-asaza p-o ureche; in odaie intunerec, in orchestra melodrama; o pauza, dupa care d-odata se aud in departare chiote, strigate si detunaturi)
SCENA IV
Eftimita: Ai auzit?
Leonida: Ai auzit?
(Amandoi, d-odata, se ridica infiorati. Zgomotul s-apropie)
Eftimita (sarind din pat): E idee, Leonido ?
Leonida (cu spaima): Aprinde lampa... (sare si el din pat)
(Zgomotul mai aproape)
Eftimita (aprinzand lampa): E fandacsie, bobocule ?
Leonida (tremurand): Nu-i lucru curat, Mitule!
(Zgomotul tot mai tare)
Eftimita: E ipohondrie, soro?
(Zgomotul creste mereu)
Leonida: E primejdie mare, domnule! Ce sa fie?
Eftimita: Ce sa fie? dumneata nu vezi ce sa fie? Revulutie, batalie mare, Leonido!
Leonida (ciudindu-se): Bine, frate, revulutie ca revulutie, da' nu-ti spusei ca nu-i voie de la politie sa dai focuri in oras?
(Zgomotul creste inainte)
Eftimita (tremurand): Voie, ne-voie, auzi ?
Leonida (asemenea): Auz: da' nu e, nu se poate sa fie revulutie... Cata vreme sunt ai nostri la putere, cine sa stea sa faca revulutie?
Eftimita: De! intreaba-ma sa te-ntreb... (zgomot mare) Auzi ?
Leonida: Unde mi-este gazeta? (nervos) ca daca o fi sa fie revulutie, trebuie sa spuie la Ultime stiri. Unde mi-e gazeta? (merge la masa, ia gazeta, isi arunca ochii pe pagina a treia si da un tipat) A!
Eftimita: Ei!
Leonida (pierdut): Nu e revulutie, domnule, e reactiune; asculta: (citeste tremurand) Reactiunea a prins iar la limba. Ca un strigoi in intunerec, ea sta la panda ascutindu-si ghearele si asteptand momentul oportun pentru poftele ei antinationale... Natiune, fii desteapta! (cu dezolare) si noi dormim, domnule!
Eftimita (asemenea): Cine strica, soro, daca nu mi-ai citit gazeta de cu seara!
(Zgomot tare)
Leonida (prapadit): si pe mine ma stiu toti reactionarii ca sunt republican, ca sunt pentru natiune.
Eftimita (tremurand si incepand sa planga): Ce-i de facut, soro?
Leonida (stapanindu-se ca sa-i faca curaj): Nu te speria, Mitule, nu te speria...
(Salve si chiote foarte apropiate)
Eftimita: Iute, soro, pune mana.
(Amandoi trag cearsafurile din paturi in mijlocul casii, golesc dulapul, scrinul, si fac doua legaturi mari; apoi baricadeaza usa cu paturile si cu mobilele)
Leonida (lucrand): Mergem la gara pan dosul Cismegiului, si plecam pana-n ziua cu trenul la Ploiesti... Acolo nu mai mi-e frica: sunt intre ai mei! republicani toti, saracii!
(Zgomot si mai aproape)
Eftimita (ingrozita, oprindu-se din lucru si ascultand): Soro! soro! auzi dumneata? Zavragiii vin incoace!
Leonida (asemenea): Auz... (tremura) si cum sunt eu deocheat, drept aicea vin, sa ne darame casa.
Eftimita (indoindu-se de genuchi si inecandu-se): Nu-mi spune, soro, ca mor!
Leonida: Fa iute, iute!
(Zgomotul si mai aproape; Leonida cade-n genuchi)
Eftimita: Soro, mor! a intrat in ulita noastra...
Leonida: Stinge lampa!
(Cocoana sufla iute in lampa; zgomotul este sub ferestre. Amandoi sunt trasniti. O pauza, zgomot si apoi cateva batai in usa d-afara)
Eftimita (soptind): Sunt la usa.
Leonida (asemenea): Atat mi-a fost!... Nu te misca. (bataile se repeta mai tare; zgomotul s-a cam departat). Sa ne ascundem in dulap...
Eftimita: Sa lasam calabalacul si sa sarim pe fereastra...
Leonida: Dar daca or fi intrat in curte?
(Bataile in usa se indesesc cu nerabdare; zgomotul se departeaza mereu)
Un glas de femeie (d-afara): Dar asta, comedie!
Eftimita (cu uimire, plecandu-se spre usa s-asculte): 'Ai?
Leonida (oprind-o): St! nu te misca!
(Pumni tari in usa; zgomotul si mai departe)
Glasul (d-afara): Ei! Doamne! (strigand) Conita!
Eftimita (uimita): E slujnica, Leonido, Safta.
(Chiotele si impuscaturile d-abia se mai aud foarte departe)
Leonida: St! parca s-a mai departat zavera!
(Batai desperate in usa)
Glasul (d-afara): Deschide, cocoana, sa fac focul. (o pauza. Leonida si Eftimita asculta uimiti, nestiind ce sa creaza) Vai de mine! nu-i buna asta! a patit boierii ceva!
Eftimita: E Safta... (vrea sa mearga la usa)
Leonida (oprind-o): St! nu deschide o data cu capul!
Eftimita (nemaiputand rabda si zmucindu-se): Trebuie sa deschiz, soro, ca-ncepe dobitoaca sa tipe si-i mai rau: ne da de gol la zavragii!
(Batai din toate puterile in usa)
Leonida (comprimandu-si inima si cu un ton de suprema resignare): Deschide!
Eftimita (mergand in varful degetelor la usa, intreaba cu gura jumatate): Cine e?
Glasul (d-afara): Eu, cocoana; am venit sa fac focul.
Eftimita (sta un minut la indoiala, apoi se hotaraste si, dand in laturi baricada, deschide si cu Glasul alertat): Haide, intra.
(in odaie e intunerec. Coana Eftimita tine piept Saftii la usa)
SCENA V
Eftimita (miscata, cu tonul misterios): Ce-i afara, Safto ?
Safta (care a intrat cu un brat de lemne): Bine, cocoana, ce sa fie! Da' pan-acuma n-am putut inchide ochii: toata noaptea a fost masa mare la bacanul din colt; acu d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p-aici vreo cativa, se duceau acasa pe doua carari; era si Nae Ipingescu, ipistatul, beat frant; chiuia si tragea la pistoale... obicei mitocanesc.
Leonida (nedomirit): Ce obicei?
Safta: stii, a facut oamenii chef, c-aseara a fost lasata-secului.
Eftimita (inseninandu-se si prinzand limba, catra Leonida cu umor): A fost lasata, secule!
Leonida (imbarbatat): Ei vezi ? (plin de triumful teoriei) Tot vorba mea, domnule! Omul, bunioara, de par egzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! si dupa aia, din fandacsie cade in ipohondrie. (catre cocoana) Vazusi?
Eftimita (cu chef): Ei! soro! parca ziceai ca nu e voie de la politie sa se dea cu pistoale in oras ?
Leonida (sigur): Apoi bine, nu vezi dumneata ca aici a fost chiar politia in persoana...
Eftimita: Ei, bobocule, apai cum le stii dumneata toate, mai rar cineva! (aprinde lampa)
(Amandoi sunt foarte veseli. Safta ramane incremenita vazand rasturnarea odaii)
Cortina
Conu Leonida fata cu reactiunea
Aceasta pagina a fost accesata de 25359 ori.
