Balada
de Ion Luca Caragiale
Sub fosforescenta sumbra
A unui vechi candelabru,
Iata un schelet, o umbra,
Este bardul cel macabru.
Ceasul bate miez de noapte,
si din negre galerii
Se arata-n triste soapte
Ai macabrului copii,
si s-aude ca de clopot
Un glas surd si subteran
Resunand funebru-n ropot:
Leg an d-an, leg an van d-an!
Iar la jalnicul lor cantec,
Glas adanc, lugubre lire,
Din nou naste ca din pantec
si incepe sa se-nspire.
Harfa lui macabra-nstruna
si toti mortii se desteapta,
Iar baietii impreuna
Stau uimiti, de-i vis ori fapta.
O sublima-mprovizare
Cu accent suprauman:
Unde-i vremea noastra oare?
Leg an d-an, leg an van d-an!
Am ajuns acum eu, bardul
Simbolist al omenirii,
Sa ma uite bulevardul
in caverna parasirii!
Cincinate! Cincinate!
si tu, Mirceo! Dus ni-i vacul!
Unde flori au fost rimate
Rasarit-a azi spanacul!
Caci invins-a Balamucul -
Fiica Romei e nebuna! -
si Maimuta si Ciubucul
si-au dat mana impreuna!
Dar veni-va timpul
Gropii mele sa se-nchine:
tara va deshide-Olimpul
Ca sa intru eu cu mine!!
Balada
Aceasta pagina a fost accesata de 3220 ori.
