Cameleon-femeie
de Ion Luca Caragiale
Icoana stravezie, in cadrul sumbru-al vietii,
Cu parul ei sur-galben, cu ochi inchis-albastri,
Sclipi deodata clara, vis roz al tineretii,
Cum in obscure-azururi apar pribegi blonzi astri.
O vaz fugind prin codrul cel verde de jugastri -
Era Erato alba iluminand poetii. -
De-a ei priviri focoase ar fi rosit sihastri
Paliti, chlorotici, vineti de greul batranetii.
Purta bacanta-mi nuferi, bujori si violete,
invesmantata magic in daurite plete
si-n varii polichrome bibiluri si altite...
imi arunca pupila-i divine curcubee;
Dar eu, nebun! zic: Spectru! Cameleon- femeie!
Fugi! sufletul ti-e negru si matele pestrite!
Cameleon-femeie
Aceasta pagina a fost accesata de 2640 ori.
